4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii

Pe 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii , toată lumea își îndreaptă atenția către tărâmul tuturor posibilităților, locul în care se spune că orice vis poate deveni realitate. La 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii , în toate statele și oriunde s-ar afla în lume, americanii își sărbătoresc ziua națională prin parade, focuri de artificii, jocuri și concursuri.

Este unul dintre momentele de peste an în care familiile se reunesc. Se fac renumitele petreceri barbecue, în jurul grătarelor, se mănâncă pop-corn și se bea multă bere. Dar, peste toate acestea, despre care am avut cu toții ocazia să aflăm din filme, în prim plan se află semnificația datei de 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii.

Ce se sărbătorește la 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii

Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii marchează adoptarea Declaraţiei de independenţă, ratificată de Congres în 4 iulie 1776. Prin aceasta, cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente faţă de Regatul Unit al Marii Britanii. Iar Declaraţia de Independenţă este cel mai îndrăgit simbol al libertăţii.

«Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimţământul celor guvernaţi, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, şi să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranţă şi Fericire» se afirmă în Declaraţia de independenţa a Statelor Unite ale Americii.

Declaraţia de Independenţă a servit însă şi unui alt scop. Ideile au inspirat sprijinul de masă în favoarea cauzei americane. Au insuflat oamenilor sentimentul propriei valori şi i-a determinat să lupte pentru libertate, autoguvernare şi un loc demn în societate. Idealurile de libertate individuală cuprinse în document fuseseră exprimate, de-a lungul timpului, de marii gânditori, de la Aristotel şi John Lock la Sfântul Thomas D’Aquino.

Ce a însemnat Declarația de Independență

Thomas Jefferson este autorul proiectului Declaraţiei, care a rezumat această filosofie. A expus-o drept o listă de plângeri la adresa Regatului Marii Britanii, aflat sub conducerea regelui George al II-lea. Scopul a fost justificarea ruperii legăturilor între colonii şi patria-mamă. Principala cauză de nemulţumire era reprezentată de taxele prea mari plătite regatului britanic, numite taxe fără reprezentare'. Pentru că membrii coloniilor nu aveau drept de reprezentare în Parlamentul britanic.

Pentru a controla o eventuală rebeliune a coloniilor, regele George al II-lea a trimis trupe pe pământul american. Iar coloniştii s-au mobilizat, bătălia de la Concorde din 19 aprilie 1775 marcând începutul neoficial al Războiului de Independenţă. Pe 7 iunie 1776 s-a auzit cea mai clară chemare la independenţă, prin rezoluţia citită de Richard Henry Lee în cadrul Congresului Continental desfăşurat în Pennsylvania State House:

„Aceste Colonii Unite sunt, şi trebuie să fie, state libere şi independente. Ele sunt absolvite de orice pretenţii ale Coroanei britanice, iar toate legăturile politice între colonii şi Marea Britanie sunt, şi trebuie să fie, complet anulate.'

Comitetul celor Cinci, format din Thomas Jefferson, John Adams, Roger Sherman, Benjamin Franklin şi Robert R. Livingston, a fost însărcinat cu realizarea unui proiect de declaraţie care să prezinte lumii procesul de independenţa a coloniilor. După amendamente şi discuţii, în după-amiaza zilei de 4 iulie, Declaraţia de Independenţă a fost adoptată oficial. Din cele 13 colonii, nouă au votat pentru. Două au votat împotrivă (Pennsylvania şi Carolina de Sud). Iar două s-au abţinut (Delaware şi New York).

După nenumărate peregrinări, originalul Declaraţiei de Independenţa este expus astăzi, alături de Constituţie şi de „Bill of Rights', în Clădirea Arhivelor Naţionale din Washington D.C., documentul fiind păstrat în cele mai bune condiţii. În secolul al XIX-lea, a fost grav deteriorat din cauza proastei conservări tehnice. În anul 1987, Arhivele Naţionale au instalat un sistem computerizat în valoare de trei milioane de dolari pentru monitorizarea condiţiilor de păstrare a celor trei documente.

Războiul de Independență American a durat între 1775 și 1783. În această perioadă, americanii au reușit să obțină independența față de Regatul Marii Britanii. SUA, cu ajutorul Franței, au reușit să obțină independența față de un imperiu britanic considerat cea mai mare forță militară a lumii.

Ce simbolizează Drapelul SUA

Benzile şi stelele de pe Drapelul SUA îşi au originea într-o rezoluţie a Comitetului de Marină din cadrul celui de-al doilea Congres Continental de la Philadelphia, adoptată la 14 iunie 1777. Textul prevedea ca Drapelul Statelor Unite să fie compus din 13 benzi, 7 în roşu și 6 în alb. Acestea semnificau cele 13 foste colonii ale Marii Britanii care s-au răsculat împotriva sa. Iar Uniunea era reprezentată de 13 stele, pe fond albastru, simbolul unei noi constelaţii.

Rezoluţia privitoare la Drapelul SUA a fost publicată la 2 septembrie 1777. Astăzi, pe drapelul american, pe lângă cele 13 benzi orizontale roşii şi albe, sunt figurate, într-un dreptunghi albastru închis, 50 de pentagoane stelate care semnifică cele 50 de state americane. Datorită simbolismului său, zona albastră cu cele 50 de stele este Union Jack. Drapelul mai este numit „The Stars and Stripes” sau „Old Glory”.

Statuia Libertății, cel mai cunoscut simbol american

Statuia Libertăţii se află pe mica insulă Liberty din portul oraşului New York, la mică distanţă de insula Ellis. Este punctul de sosire în SUA, un simbol de bun venit pentru toată lumea, americani, vizitatori şi imigranţi. Miss Liberty le-a fost oferită americanilor de poporul francez, la 4 iulie 1884. A fost inaugurată la 28 octombrie 1886.

Preşedintele de atunci, Grover Cleveland, a acceptat statuia în numele poporului american rostind cuvintele: ”Nu vom uita niciodată că libertatea şi-a făcut casa aici şi nu vom neglija altarul său”. În 1924, Statuia Libertăţii a fost decretată monument naţional. În 1984, a devenit parte a Patrimoniului Umanităţii listat de UNESCO, pentru declaraţia de libertate, pace, drepturi ale omului şi democraţie pe care o face această capodoperă a spiritului uman.

Cu o înălţime de 45,3 metri şi o greutate de 225 de tone, statuia a fost lucrată în Franţa de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), cu ajutorul tehnic al lui Alexandre Gustave Eiffel. Transportată pe mare, în 350 de fragmente, Statuia Libertăţii a fost asamblată în patru luni, pe o insulă din portul New York. A fost montată pe un piedestal, împreună cu care măsoară 93 de metri, de la sol pâna la vârful torţei. Pe piedestalul statuii a fost inscripţionată o poezie, compusă de Emma Lazarus, al cărei mesaj este libertatea.

Pe coroană se află 25 de ferestre, simboluri ale mineralelor naturale ale pământului, şi şapte raze care semnifică cele şapte mări şi continente ale lumii. Torţa din mâna dreaptă simbolizează libertatea care luminează lumea. Lanţul prăbuşit la picioarele monumentului înseamnă eliberarea din sclavie. Pe tăbliţa din mâinile statuii scrie, cu cifre romane, 4 iulie 1776, ziua adoptării Declaraţiei de Independenţă.

Cum se sărbătorește 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii

În prezent, 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii este ziua în care sînt celebrate valorile americane. 4 Iulie este o zi a paradelor, a grătarelor și focurilor de artificii. Americanii își sărbătoresc independența alături de familie și de prieteni, la petreceri și evenimente publice. Au loc jocuri de baseball și concursuri de mâncat hot-dog.

Ziua de 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii și alte evenimente. Cu această ocazie, pe mesele americanilor se regăsesc cel mai adesea „hot-dogs' și hamburgeri, porumb copt, limonadă, bere, pepene roșu și plăcintă cu mere și înghețată.

Curiozități despre 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii

În 1776, cele 13 colonii americane își declarau independența de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la nașterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.

-4 iulie nu este ziua în care Congresul Continental a decis să declare independența. Acest lucru s-a întîmplat de fapt cu două zile înainte, pe 2 iulie 1776.

-4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii nu este nici data la care a izbucnit Revoluția Americană. Aceasta a început cu un an înainte, în aprilie 1775, potrivit constitutionfacts.com.

-4 iulie nu este nici data la care Thomas Jefferson – considerat unul dintre „părinții fondatori' ai SUA, al treilea președinte al statului (1801-1809) – a scris prima schiță a Declarației de Independență. Acest lucru s-a întîmplat în iunie 1776. Această Declarație de Independență a fost semnată pe 2 august 1776 și trimisă britanicilor în luna noiembrie a aceluiași an.

-Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declarației de Independență, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile. Astfel a devenit oficială această dată. Copia semnată în august 1776, redactată de mînă, poate fi văzută în prezent la Arhivele Naționale din Washington. În primii 15-20 de ani după semnarea Declarației de Independență, americanii nu au sărbătorit această dată, iar, pînă în anii 1790, devenise și un act controversat.

-În 1817, John Adams – al doilea președinte al SUA (1797-1801) – se plîngea că America nu era foarte interesată de trecutul ei. După ce s-a încheiat războiul dintre americani și britanici, izbucnit în 1812, partidul federalist s-a destrămat și toate formațiunile politice din anii 1820 – 1830 se considerau moștenitori ai lui Jefferson și ai republicanilor democrați. Au început să circule din nou copii tipărite ale Declarației de Independență, cu data de 4 iulie subliniată. Moartea lui Thomas Jefferson și a lui John Adams pe 4 iulie 1826 a ajutat la promovarea ideii că 4 iulie trebuie sărbătorită ca dată importantă în istoria americanilor. Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare națională în 1870, la aproape un secol de la Revoluția Americană. Tot atunci a fost declarată sărbătoare națională și Crăciunul.

-Trei președinți au murit pe 4 iulie: Thomas Jefferson, John Adams și James Monroe.

-Președintele Zachary Taylor a murit în 1850 după ce a mâncat fructe stricate în 4 iulie.

-John Adams credea că independența americană ar trebui sărbătorită pe 2 iulie, deoarece aceasta este ziua în care Congresul continental a votat pentru independență în 1776. Enervat că Ziua Independenței nu a fost sărbătorită pe 2 iulie, Adams ar fi refuzat invitațiile la sărbătorile de 4 iulie de-a lungul vieții sale.

-În 1778, George Washington le-a dat soldaților săi o rație dublă de rom pentru a celebra sărbătoarea de 4 iulie, Ziua Statelor Unite ale Americii.

-Americanii mănâncă în mod obișnuit 150 de milioane de hot dogs de Ziua Independenței. Este 'suficient pentru a crea un lanț de la Washington la Los Angeles de mai mult de cinci ori', conform Consiliului național pentru cârnați.

-Nathans Famous Hot Dog Eating Contest are loc anual pe 4 iulie. În 2018, campionul Joey Chestnut a mâncat 74 de hot dogs în doar 10 minute.

-Celebrul spectacol de artificii Macys din New York folosește peste 75.000 de artificii și costă aproximativ 6 milioane de dolari. Aproximativ 16.000 de focuri de artificii de 4 iulie au loc în fiecare an, potrivit Asociației Americane de Pirotehnică.

Cei mai importanți președinți ai SUA pentru americani

Sunt 44 de preşedinţi care au ocupat Casa Albă de la jumătatea secolului al XVIII-lea până astăzi. Unii s-au remarcat prin conduita politică deosebită. Alții, prin acţiunile de modernizare a societăţii sau prin influenţa pe care au avut-o pe plan naţional sau mondial. Aceştia au rămas în memoria colectivă ca adevărate simboluri ale democraţiei şi puterii americane.

Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al SUA

În aproape toate statisticile, locul întâi este ocupat de Abraham Lincoln. A condus din 4 martie 1861 până la 15 aprilie 1865. El a dus la victoria Nordului în timpul Războiului Civil American, la reunirea dintre Nord şi Sud. De asemenea, s-a remarcat în septembrie 1862, când a emis Proclamaţia de emancipare, prin care sclavii afro-americani din statele din sud erau eliberaţi. Lincoln este azi un simbol al luptei pentru libertăţile civile. Sclavia a fost abolită complet prin adoptarea celui de-al 13-lea amendament. De altfel, este unul dintre cei patru foși președinți care apare pe Monumentul Național Muntele Rushmore.

George Washington, primul preşedinte al SUA

A condus SUA din 30 aprilie 1789 până la 4 martie 1797. „Părintele naţiei americane', cum este supranumit Washington, a fost primul preşedinte american, ales în unanimitate, în 1789, după ce îi înfrânge pe britanici în lupta pentru independenţă. A fost cel care a pus bazele instituţiei preşedenţiei, instituind şi maximul de două mandate care va fi legiferat mai târziu prin amendamentul 22 la Constituţia SUA.

Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al SUA

Reprezentant al democraților, a condus SUA între 4 martie 1933 și 12 aprilie 1945. A condus Statele Unite ale Americii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, luptând cu succes împotriva naziştilor şi japonezilor. Totuși, el este cel care a aprobat bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki. Dar a fost prezent în marile momente ale războiului – de la atacul de la Pearl Harbor, din 1941, când SUA intră în război, până la Conferinţa de la Yalta din 1945. De asemenea, pe plan intern, este considerat cel care a condus cu mână de fier America în timpul ultimilor ani ai Marii Depresii, fiind şi iniţiatorul noului set de politici, numit „New Deal', prin care au fost create sistemele de asigurare socială şi a fost reformat sistemul bancar.

John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA

Tot democrat, Kennedy a deținut mandatul prezidențial între 20 ianuarie 1961 și 22 noiembrie 1963. Este cel care a afirmat că „Aceia care fac revoluţia paşnică imposibilă, fac revoluţia violentă inevitabilă.' Kennedy a reuşit să întoarcă situaţia şi să depăşească criza rachetelor din Cuba, din 1962, din perioada Războiului Rece. În plus, a condus invazia din Golful Porcilor, din 1961. Atunci, americanii au încercat, fără succes, să înlăture regimul comunist cubanez. Pentru construirea zidului Berlinului – devenit simbol al Războiului Rece – a fost nevoie de instituirea podului aerian prin care au fost trimise alimente si provizii populaţiei captive din Berlinul de Vest.

Ronald Reagan, al 40-lea preşedinte al SUA

Reprezentant al republicanilor, a condus în perioada 20 ianuarie 1981 – 20 ianuarie 1989. Este iubit pentru faptul că a rezistat atâţia ani în fruntea statului american, în ulimii ani ai Războiului Rece, cu o politică fermă de combatare a comunismului. În timpul celui de-al doilea mandat, a fost martor la politicile de relaxare din URSS, propuse de Gorbaciov şi are numeroase întrevederi cu liderul sovietic. Anterior, în primul mandat, este preocupat de apărarea spaţială împotriva rachetelor intercontinentale ruseşti şi încurajează Iniţiativa de Apărare Strategică, sub denumirea de „Star Wars', în confruntarea cu URSS, pe care o numeşte „Imperiul Răului' (Empire of Evil).

Theodore Roosevelt, al 26-lea preşedinte al SUA

A condus între 14 septembrie 1901 și 4 martie 1909. A fost cel mai tânăr preşedinte la momentul depunerii jurământului – la numai 42 de ani. Preşedintele Theodore Roosevelt a fost primul preşedinte american – după el au mai urmat trei, Woodrow Wilson, Jimmy Carter şi Barack Obama – care a primit premiul Nobel pentru pace, în 1906, pentru contribuţia pe care a avut-o la încheierea războiului ruso-japonez (1904-1905). Acesta a fost primul caz la care a lucrat Curtea de la Haga. Roosevelt s-a remarcat prin personalitatea sa, prin vitalitatea cu care a condus ţara şi prin dorinţa de reformare, de adaptare la noile nevoi ale secolului XX.

Bill Clinton, al 42-lea preşedinte al SUA

A condus din 20 ianuarie 1993 până la 20 ianuarie 2001. A fost ales preşedinte al SUA la vârsta de 46 de ani, fiind cel de-al treilea cel mai tânăr preşdinte. Două evenimente internaţionale au marcat mandatele preşedintelui Clinton. Primul este semnarea tratatului NAFTA (1994) – Acordul Nord-American de Comerţ Liber. Acesta acoperă o piaţă de 375 de milioane de consumatori din SUA, Canada şi Mexic. Al doilea este războiul din fosta Iugoslavie, dintre care cele care au atras cel mai mult atenţia comunităţii internaţionale au fost cele din Bosnia şi Kosovo (când NATO a decis bombardarea în Bosnia şi Herţegovina, 1995; şi Serbia în 1999).

Harry S. Truman, al 33-lea preşedinte al SUA

Cu un mandat din 12 aprilie 1945 până la 20 ianuarie 1953, Truman a fost cel care a aprobat bombardarea Japoniei, pentru a pune capăt Războiului Mondial. Acesta este evenimentul pentru care este cel mai cunoscut. După război, a elaborat o întreagă doctrină – care se înscrie în politica de containmentdusă împotriva comunismului. Prin aceasta, statele europene erau ajutate să îşi revină după război. Doctrina Truman a fost susţinută şi de planul Marshall. Americanii se temeau că regimurile comuniste vor prolifera. Așa că scopul declarat al doctrinei era „să ajute naţiunile libere care se opun tentativelor de subjugare de către minorităţi armate sau prin presiuni externe'. În mandatul lui Truman au avut loc înfiinţarea Naţiunilor Unite (1945), procesele de la Nuremberg (1945-46), înfiinţarea statului Israel (1948), semnarea Tratatului Atlanticului de Nord şi înfiinţarea NATO (1949), purtarea războiului din Coreea (1950-53) şi detonarea bombei cu hidrogen (1952).

Dwight Eisenhower, al 34-lea preşedinte al SUA

Eisenhower a fost preşedinte mare, dar un la fel de mare general. A condus în perioada 20 ianuarie 1953 – 20 ianuarie 1961. După încheierea războiului în Coreea, s-a remarcat prin doctrina Eisenhower, instituită în 1957. Conform acestei doctrine, un stat din Orientul Mijlociu putea cere ajutor american – economic sau militar – dacă era ameninţat armat de alt stat. Eisenhower a individualizat pericolul sovietic şi a autorizat forţele SUA „să securizeze şi să protejeze integritatea teritorială şi independenţa politică a acestor naţiuni, care cer astfel de ajutoare împotriva unei agresiuni armate deschise din partea oricărei naţiuni controlate de comunismul internaţional'.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: wikipedia.org, agerpres.ro, historia.ro

Citește și Cum au sărbătorit vedetele din America ziua de 4 iulie

Urmărește-ne pe Google News