Să rămâi activă fizic pe timpul iernii poate fi o reală provocare. Se întunecă mai repede afară, temperaturile vin cu un grad mare de disconfort termic, nivelul de umezeală este foarte ridicat, iar toate acestea tind de cele mai multe ori să te convingă să îți amâni toate planurile pentru sport până în perioada de primăvară.
Având în vedere că iarna este perioada în care dieta alimentară este neglijată cel mai ușor, apariția kilogramelor în plus este foarte greu de combătut. Există însă soluții practice prin care poți rămâne activă pe perioada iernii, fără să fii obligată să ieși în frig pentru a alerga jumătate de oră prin parc. Astfel, poți evita atât temperaturile scăzute, dar și riscurile unei accidentări din cauza poleiului care se poate forma pe trotuare în această perioadă din an.
5 moduri prin care poți rămâne activă pe perioada de iarnă:
-
Bucură-te de sporturile de iarnă
Sporturile de iarnă pot fi o cale extrem de distractivă și de eficientă să arzi calorii în mod activ. Pentru unele dintre ele nici nu trebuie să fii prezentă pe pârtie, la munte. În plus, îți va fi și greu să pleci în fiecare weekend pentru câteva ore de schiat sau de dat cu placa de snowboard. O idee simplă și extrem de accesibilă este patinajul. În această perioadă din an vei găsi patinoare atât în centrele mari comerciale, cât și în cele mai importante parcuri din oraș. Pentru a evita orice risc din punct de vedere al igienei și pentru a reduce considerabil din costuri, îți poți lua propriile patine, pe care să le folosești de fiecare dată când vrei să prinzi câteva ore de distracție pe gheață.
-
Vizite regulate la bazin
O altă activitate fizică foarte solicitantă pentru corpul tău, care te ajută să îți menții silueta în perioadele în care de obicei ești obișnuită să ai și excese alimentare și care nu reprezintă un pericol pentru articulațiile tale este înotul. Câteva ore petrecute pe săptămână la bazin te vor ajuta să îți oxigenezi organismul, să ai musculatură tonifiată și să fii mult mai relaxată. De asemenea, nici nu va mai conta cât de frig este afară.
-
Mergi la sala de sport
De asemenea, iarna poți apela la o sală de sport plasată în apropierea locuinței tale. Dacă ești o persoană matinală, poți încerca un antrenament de 45 de minute înainte de a pleca la birou, de trei ori pe săptămână, iar astfel vei reuși să compensezi mai eficient prin sport excesele inevitabile din bucătărie.
-
Exerciții fizice la tine acasă
Dacă nu ai timp pentru un drum la sală și nici răbdare să te organizezi de pe o zi pe alta pentru antrenamente, îți poți rupe jumătate de oră pe zi, dimineața, din rutina ta, pentru câteva exerciții de mobilitate și flexibilitate chiar în casa ta. Vei avea nevoie de câteva benzi elastice, un covor de yoga și greutăți mici, iar 30 de minute de antrenament vor fi mai mult decât suficiente pentru un început extraordinar de zi.
-
Practică sporturi de interior
Pentru antrenamente mai solicitante, dar și distractive în același timp, poți alege sporturile de interior. Tenisul de câmp în balon este extrem de util în această perioadă din an, iar dacă ești în căutarea unei activități care să te solicite cu adevărat, poți încerca squash, extrem de eficient pentru un exercițiu cardio. În plus, faptul că este un sport pe care îl poți practica alături de prieteni îl face fi mult mai distractiv.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Dean Drobot