O escapadă de șase zile în Miami, alături de prieteni, este combinația ideală între relaxare și distracție. Cu plajele sale spectaculoase, viața de noapte vibrantă și atmosfera unică, acest oraș american m-a cucerit complet și m-a făcut să-mi doresc să descopăr întregul continent american.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Miami este al doilea stat american pe care l-am vizitat de când am obținut viza și de fiecare dată am fost surprins cât de accesibilă poate fi o vacanță aici. Deși mulți spun că America este departe sau că drumul cu avionul este lung și costisitor, am descoperit că totul este o chestiune de planificare. În realitate, distanța nu mai pare atât de mare, iar bugetul poate fi ajustat pentru a transforma acest vis într-o realitate. Am plecat din București dimineața devreme, la ora 6, cu o scurtă escală în Amsterdam. Zborul de aproximativ 12 ore a trecut mai repede decât mă așteptam, iar la aterizarea în însoritul Miami, formalitățile de intrare în Statele Unite au fost rapide și relaxate. Fiind a doua oară când vizitam America, am fost întâmpinați cu un zâmbet larg și un călduros: „Enjoy Miami!.
REVEDERE CU PRIETENII ȘI SURPRIZE DE NEUITAT
Ajunși la destinație în jurul orei locale 14:30, am decis să profităm din plin de prima zi. Ziua a fost specială și dintr-un alt motiv: era ziua de naștere a prietenei noastre, Cristina. Am decis să o surprindem într-un mod inedit, așa că am așteptat-o la aeroport îmbrăcați în costume gonflabile de pinguini. Reacțiile oamenilor din jur au fost memorabile – priviri curioase, zâmbete și hohote de râs.
Citește și: 20 de lecţii de stil de la Dana Budeanu. Ce trebuie să ai în garderobă pentru un outfit perfect
Cristina a fost copleșită de gestul nostru, iar momentul a devenit una dintre cele mai haioase amintiri din vacanță. De această dată, am ales să ne cazăm într-un penthouse spectaculos, situat la etajul 43, în inima Downtown Miami, în zona Bayside. Priveliștea de aici a fost absolut incredibilă – am avut parte de cele mai frumoase apusuri și răsărituri, care se reflectau magic printre clădirile zgârie-nori impunătoare. Fiecare moment petrecut pe terasa penthouse-ului a fost o adevărată încântare pentru suflet.
PLANURI SPONTANE ȘI DESCOPERIRI
Seara am luat cina la un restaurant aflat aproape de cazare, unde ne-am relaxat și ne-am refăcut planurile pentru a doua zi. Chiar dacă pregătiserăm din timp un itinerar detaliat, am realizat că, uneori, planurile făcute de acasă trebuie ajustate. Inițial, intenționam să facem o excursie de o zi în Bahamas, dar, fiind perioada de dinaintea Thanksgiving, agențiile care organizau tururi aveau totul sold out. Deși acest lucru ne-a lăsat puțin dezamăgiți, ne-am promis că vom reveni anul viitor și vom include această destinație în planurile noastre. Miami are însă atât de multe de oferit, încât lipsa excursiei a fost rapid compensată de alte activități și descoperiri.
ZIUA 2: SHOPPING ÎN MIAMI – REDUCERI DE NECREZUT ȘI O EXPERIENȚĂ DE NEUITAT
A doua zi în Miami a fost dedicată shopping-ului, iar orașul nu ne-a dezamăgit! Miami este un adevărat paradis pentru iubitorii de cumpărături, oferind atât mall-uri de lux, cât și outleturi cu reduceri impresionante, iar noi am profitat din plin de tot ce avea de oferit. Am început aventura la Bayside Marketplace, un centru comercial deschis, situat chiar pe malul apei, perfect pentru o experiență de shopping relaxată. Am fost întâmpinați de reduceri de până la 70% în magazinele de brand, iar tentațiile au fost peste tot: de la haine și accesorii de designer până la suveniruri unice. Am pus ochii pe câteva piese vestimentare pe care le doream de mult timp, iar prețurile reduse le-au făcut imposibil de refuzat. După o zi întreagă petrecută în magazine, ne-am întors la cazare epuizați, dar cu satisfacția că am găsit tot ce ne-am dorit. Am despachetat fiecare achiziție cu entuziasm, împărtășind impresii și glume despre cum vom reuși să luăm totul cu noi la întoarcere. Ziua 2 a fost un început perfect al vacanței, iar Miami și reducerile sale de neegalat ne-au cucerit pe loc!
ZIUA 3: MUSTANG, LUX ȘI APUSURI SPECTACULOASE
Ziua a treia în Miami a început în forță, cu un Ford Mustang roșu decapotabil, mașina pe care am ales să o închiriem pentru următoarele zile. Era perfectă pentru a explora orașul și împrejurimile într-un stil autentic american. Prima noastră oprire a fost pe faimosul Ocean Drive, strada iconică din South Beach, Miami, renumită pentru atmosfera vibrantă și energia sa inconfundabilă. Plimbarea cu mașina decapotabilă pe această stradă a fost o adevărată încântare – fiecare colț al străzii pare desprins dintr-un film. Terasele colorate și pline de viață te întâmpină cu muzică ritmată ce răsună până pe trotuar, iar agitația specifică zonei creează o experiență unică, perfectă pentru a simți pulsul Miamiului.
După aceea, am pornit la plimbare în Star Island, o insulă exclusivistă renumită pentru vilele sale luxoase și designul arhitectural modern, unde au case toate vedetele de la Hollywood. Fiecare casă părea desprinsă dintr-un film, iar în fața lor erau parcate doar mașini de lux. Atmosfera de pe insulă emană opulență și bun gust, fiind un loc care te impresionează și îți stârnește imaginația. După-amiaza ne-am întors în Miami Beach pentru o experiență deosebită la faimosul restaurant „Giannis, situat în curtea interioară a fostei reședințe a designerului Gianni Versace. Această locație are o încărcătură istorică aparte, fiind și locul în care creatorul de modă a fost asasinat, pe scările casei, în 1997. Decorul este absolut superb, cu mozaicuri spectaculoase și o atmosferă rafinată. Personalul a fost foarte amabil, iar mâncarea – gustoasă, deși prezentarea preparatelor putea fi mai atent realizată. Prețurile sunt rezonabile, ținând cont de istoria locului, însă trebuie avut în vedere că toate tarifele afișate nu includ taxe și servicii, acestea adăugându- se la nota finală – de exemplu, aici se aplică o taxă suplimentară de 29%.
După prânz, am profitat de oportunitatea de a ne face câteva fotografii în zonele accesibile vizitatorilor, capturând o parte din farmecul acestei locații unice. La finalul zilei, ne-am plimbat pe plaja din Miami Beach, care se află vizavi de restaurant. Nisipul alb, extrem de fin, și briza caldă a oceanului au completat perfect atmosfera. Seara am ales un loc special pentru a privi apusul: baza podului William Powell Bridge, pe Rickenbacker Causeway. De acolo am admirat cel mai frumos apus, în culori calde ce se reflectau asupra apei, având în față skyline-ul impresionant al orașului Miami. A fost un final perfect pentru o zi plină de experiențe memorabile.
ZIUA 4: O EXCURSIE DE NEUITAT SPRE KEY WEST, INSULA COCOȘILOR
Ziua a patra a fost dedicată unei escapade memorabile spre cel mai sudic punct al Floridei, Key West – cunoscut și sub numele de „Insula cocoșilor, datorită istoriei sale și a cocoșilor și găinilor care se plimbă libere pe străzi. Drumul către Key West a fost o adevărată aventură, cu aproximativ patru ore de condus și câteva opriri pe parcurs. Călătoria ne-a purtat pe faimoasa autostradă U.S. Route 1, supranumită Overseas Highway, care se întinde pe aproximativ 160 de mile (circa 260 km), trecând prin 42 de poduri impresionante, inclusiv legendarul Seven Mile Bridge. Pe toată durata călătoriei, peisajul a fost pur și simplu fascinant. Am traversat arhipelaguri pitorești, unde locuitorii trăiesc în case de vacanță, își desfășoară afaceri sau se dedică activităților acvatice. Am observat mulți pescari care își lansau undițele de pe poduri, adăugând un farmec aparte călătoriei noastre. Marea, plajele cu nisip fin și alb și atmosfera relaxantă ne-au făcut să uităm de timp, fiind o călătorie care, chiar dacă era lungă, ne-a oferit momente de neprețuit.
Ajunși în Key West, am decis să vizităm „Sunset Pier, un restaurant/ bar celebru, unde ne-am bucurat de un prânz perfect și am aflat că mai aveam doar 90 de mile până în Havana, practic la o aruncătură de băț de Cuba. Am continuat explorarea și am ajuns la celebrul punct de referință – Borna, care marchează cel mai sudic punct al Floridei. Aici, am stat la coadă alături de alți turiști, fiecare dintre noi așteptând să se pozeze în fața bornei și să își adauge amintirea acestui loc în albumul de vacanță. Orășelul Key West este mic, dar extrem de aglomerat și plin de viață, cu străzi animate și magazine de artizanat unde prețurile sunt destul de mari. Te poți plimba printre magazinele de artizanat și suveniruri, majoritatea având ca temă cocoșii și găinile ce sunt omniprezente în zonă. Multe restaurante și cafenele oferă meniuri tradiționale mexicane, iar atmosfera este una vibrantă, cu muzică live și mult entertainment pentru turiștii veniți din toate colțurile lumii, mai ales pe timpul nopții.
Înainte de a ne întoarce, am încheiat excursia pe Mallory Square, un loc minunat pentru a vedea apusul. Cerul a fost de un portocaliu intens, iar apusul s-a reflectat perfect în ocean, creând un moment de neuitat. Deși am făcut doar o „one day trip către Key West, iar mulți aleg să viziteze această insulă doar pentru o excursie scurtă, te pot asigura că fiecare minut al acestei escapade a meritat din plin. Surprinzător, Key West dispune și de un aeroport internațional, cu multe legături aeriene, pentru cei care preferă un zbor intern în locul unui drum lung de patru ore. Totuși, îți recomand cu căldură să alegi varianta de a călători cu mașina, pentru a traversa toate acele poduri suspendate și a te bucura de priveliștile incredibile cu oceanul la stânga și dreapta. Key West este un loc magic, care, indiferent de cât de mult timp ai petrece acolo, te va cuceri cu siguranță!
În dimineața zilei cu numărul patru, am hotărât să explorăm Little Havana, un cartier emblematic din Miami, renumit ca inima vibrantă a comunității cubaneze din oraș. Aici, poți trăi atmosfera autentică a muzicii, artei, gastronomiei și tradițiilor cubaneze, fără a părăsi granițele Statelor Unite. Am început aventura pe Calle Ocho (SW 8th Street), principala arteră a cartierului, care pulsează cu viață și energie, oferindu-ne o mulțime de cafenele tradiționale, magazine de trabucuri, galerii de artă și restaurante cubaneze, unde am savurat un prânz delicios. Am vizitat și câteva magazine locale, unde am asistat la procesul de fabricație a trabucurilor, și am plecat cu suveniruri autentice pentru acasă. Am continuat traseul spre Wynwood Walls, un loc deosebit, cunoscut ca muzeu de artă urbană în aer liber. Aici, murale impresionante, create de artiști stradali din întreaga lume, ne-au captivat privirile. Pentru câțiva dolari, am ales să facem un tur ghidat, care ne-a dezvăluit istoria locului și poveștile din spatele operelor de artă. Plimbarea pe malul Oceanului Atlantic a fost o adevărată încântare, fiind completată de o sesiune foto alături de celebrele „lifeguard towers colorate, care au devenit simboluri ale acestei destinații impresionante. Ziua s-a încheiat într-o notă de neuitat, cu un apus spectaculos pe plaja Niki Beach, din South Beach, situată aproape de faimosul Ocean Drive. Aici, am savurat cocktailuri exclusiviste, am dansat și ne-am lăsat cuprinși de atmosfera extraordinară a acestui loc cu adevărat magic.
DE CE SĂ ALEGI MIAMI?
Această vacanță m-a convins că Miami este o destinație care merită explorată pe îndelete. Atmosfera vibrantă, combinația de peisaje naturale și culturale, oamenii prietenoși și oportunitățile de distracție sunt doar câteva dintre motivele pentru care Miami se află acum pe lista mea de locuri preferate.
Fie că visezi la zile leneșe pe plajă, la experiențe culinare deosebite sau la nopți memorabile în celebrele cluburi din South Beach, Miami are câte ceva pentru toată lumea. Iar dacă te organizezi bine, vei descoperi că acest oraș este mai accesibil decât ai fi crezut.
Vacanța noastră de șase zile a fost plină de momente amuzante, cumpărături spontane și aventuri neașteptate. Miami nu doar că m-a cucerit, ci mi-a dovedit că uneori cele mai frumoase experiențe sunt cele trăite alături de prieteni.
Așadar, dacă visezi la o escapadă de neuitat, Miami este destinația perfectă pentru o vacanță memorabilă! Până data viitoare, ne vedem și auzim pe instagram @danniculescu.
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/c1-001-cover-6-134.jpg)
Q&A despre Miami
Cât a costat zborul?
Noi am cumpărat biletele cu două luni înainte și am plătit 600 de euro de persoană, cu plecare din București și o escală în Amsterdam.
Din ce magazine ne luăm haine calitative și ieftine?
Desigur, am mers la cele mai cunoscute magazine și mall-uri americane: Macys, Tj Maxx, Marshalls, Ross, locuri perfecte pentru haine de brand la prețuri accesibile unde reducerile sunt pe bune
Unde stăm?
Majoritatea turiștilor din Miami aleg între Downtown și Miami Beach. Noi am optat pentru un penthouse în Downtown, cu două dormitoare, două băi, un living, o bucătărie și un balcon, la etajul 43. Priveliștea a fost spectaculoasă și am plătit 6000 de lei pentru 4 persoane timp de 6 nopți, adică 1.500 de lei pentru o persoană.
Cum sunt prețurile la restaurante?
Există restaurante unde poți mânca bine și ieftin, dar și altele unde prețurile sunt ridicate și calitatea nu este pe măsura lor, iar acest lucru se aplică oriunde în lume. Cel mai bine este să te informezi din timp, să citești recenziile pe diferite site-uri și să faci o rezervare acolo unde este necesar, mai ales în restaurantele celebre.
Engleză sau spaniolă?
Dacă ajungi în Miami și știi și înțelegi spaniola, ești norocos. Aici, de multe ori, oamenii vorbesc spaniola, iar engleza nu este la fel de des întâlnită.
Cu ce ne deplasăm în Miami?
Transportul public este gratuit în majoritatea zonelor, cu excepția drumurilor expres. Poți călători cu Miami Trolley sau Metro Mover care circulă printre clădirile zgârie-nori , formând celebrul Circle Line'. Pe lângă Uber, poți folosi și Lyft, o aplicație similară, dar cu prețuri mult mai mici.
Delivery
Ce mi s-a părut fascinant în Miami sunt roboțeii care se ocupă cu livrarea coletelor și comenzilor mici de la magazine și restaurante, un concept pe care nu l-am văzut până acum și care m-a impresionat.
Foto: Dan Niculescu