Activități la domiciliu: cum să îți adaptezi locuința la nevoile actuale și să o transformi într-un spațiu prietenos

.

În ultimele luni, „acasă a căpătat noi sensuri. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, locuința noastră a devenit, treptat, birou, loc de joacă, salon de înfrumusețare, cinematograf, discotecă, restaurant și câte și mai câte.

Pentru că nimeni nu știe cu exactitate cât va dura această criză provocată de Covid-19 și cât timp vom fi nevoiți să lucrăm de acasă și să evităm contactul cu oamenii, nu ne rămâne decât să luăm măsuri pentru a face această situație cât mai tolerabilă cu putință.


Un prim pas ar fi să redecorăm locuința, astfel încât să ne simțim bine când „mergem la birou, când ne jucăm cu cei mici sau când lenevim.

Putem schimba, cu ușurință, designul camerelor în care ne petrecem timpul zilele acestea, prin rearanjarea mobilierului, schimbarea modelului de tapet ori achiziționarea unor elemente decorative și de iluminat.

Sunt mulți factori de care ar fi bine să ținem cont pentru a obține cele mai bune rezultate: de la dimensiunea și amplasarea camerei până la scopul pentru care este folosită.


Iată ce ar trebui să faci pentru a-ți transforma locuința într-un spațiu prietenos în această perioadă de izolare:

Schimbă culoarea pereților

Schimbarea designului pereților este un mod simplu de a transforma spațiul interior. Si cum vopsitul acestora ar provoca prea mult deranj și mizerie în locuință, tapetul ar putea fi varianta ideală. Pe lângă că este ușor de pus, se întreține ușor și poate masca eventualele defecte ale pereților, este foarte ușor de dat jos și schimbat, când te plictisești de el. Mai ales că și prețul este pentru toate buzunarele. Poți să alegi un de tapet care înveselește încăperea în care lucrezi, spre exemplu. Tehnologia „aplicare pe perete este rapidă, simplă și ușor de instalat. În plus, această activitate poate fi amuzantă și meditativă, în această perioadă stresantă. Poți comanda online tapetul și, într-o singură zi, să schimbi complet designul unei camere. Experții în amenajare interioară susțin că în această perioadă, în care oamenii petrec tot mai mult timp în casă, este important ca spațiul locuibil să fie cât mai luminos și recomandă folosirea unor culori calde, unor nuanțe care să aducă bucurie. Obiectivul final este de a crea un spațiu în care să te simți confortabil.


Rearanjează mobilierul

E posibil ca obiectele de mobilier din locuință să nu fie optimizate pentru a petrece mult timp în interior, de aceea unul dintre primii pași pe care ar trebui să îi faci pentru a adapta spațiul interior noilor nevoi este să rearanjezi mobilierul. Deoarece în această perioadă petreci foarte mult timp în casă, experții recomandă aranjarea canapelelor, a paturilor și a scaunelor cu fața spre ferestre. Acest lucru îți va permite să te bucuri de razele soarelui cât mai mult timp posibil.


Totodată, această perioadă de izolare este și un bun prilej de a identifica obiectele de mobilier care nu îți sunt folositoare. De exemplu, dacă nu obișnuiești să petreci prea mult timp în fotoliul din camera de zi, ai putea să îi schimbi locul și să îți aranjezi un loc confortabil în bucătărie ori în mansardă.

Creează mai multe spații de lucru

Când lucrezi de acasă, nu ești constrâns de un singur spațiu. Dacă ai o cameră special creată pentru munca remote, este indicat să o amenajezi cât mai plăcut, pentru ca orele petrecute în fața computerului să treacă mai ușor, să nu simți presiunea timpului și să poți fi cât mai eficient cu putință. Însă, munca de acasă îți dă posibilitatea să îți alegi în fiecare zi un alt spațiu de lucru. Așadar, poți lucra într-o zi în camera de zi, în altă zi poți ieși pe balcon sau în grădină. De aceea, este recomandat să îți amenajezi cât mai multe spații de lucru în propria locuință.


Dacă și tu te numeri printre cei care lucrează de acasă, organizează-ți spațiul interior în așa fel încât activitățile zilnice să nu devină sufocante.

Sursă foto: BonnieBC/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Bricodepot