Idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023

.

Idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023 și nu numai sunt la mare căutare. Căci e tot mai dificil să scoți picii din starea de plictis. Din gama atât de variată de opțiuni de joacă și distracție, puține reușesc să le stârnească și să le mențină interesul și curiozitatea. Așadar, iată câteva idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023.

Majoritatea părinților sunt interesați de idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023 și nu numai. Și asta pentru că e în beneficiul tuturor să ținem copiii ocupați pe parcursul vacanțelor. Pe de o parte, mai multă liniște pentru părinți, pe de alta, copiii fericiți. Lăsând gluma la o parte, să ții un copil ocupat cu activități extrașcolare chiar și în timpul vacanțelor înseamnă să-i stimulezi creativitatea, să-i deschizi noi orizonturi, să-i dezvolți aptitudinile și să-i păstrezi interesul pentru cunoaștere.


Oricât ar fi de greu să crezi, copiii au nevoie de rutină și de disciplină. Odată cu venirea vacanței, aceasta se pierde, iar omulețul devine dezorientat. Vacanța presupune lipsa unui orar, a unui program strict, a temelor pentru acasă. De aceea, părinții au nevoie de idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023 și nu numai. Căci, după câteva zile de libertate absolută, copiii simt lipsa unei rutine și încep să se plictisească.

Idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023


Cea mai mare problemă a părinților zilelor noastre este să-și țină ocupați copiii, dar în afara mediului online și departe de televizor. Cu puțin efort și cu ajutorul acestor idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023, totul va fi bine. Este nevoie de puțină dedicare și recompense pozitive pentru a vă bucura cu toții de o vacanță de vis.

Activități extrașcolare

Dacă nu ați ales până acum un sport pe care să-l practice copilul, acum e momentul. Antrenamentele zilnice îl scot din rutină și îl disciplinează. În plus, îl ajută să-și formeze o postură corectă și să se dezvolte sănătos. La fel de bune sunt și alte activități fizice precum dansul. Dacă piciul are ureche muzicală și voce bună, puteți începe lecții la un instrument sau de canto. Sau poate vă numărați printre norocoșii care mai au bunici la țară, iar grădinăritul și îngrijirea animalelor sunt activități care contribuie foarte mult la dezvoltarea aptitudinilor copiilor. În cazul în care școala la care merge copilul organizează activități pe perioada vacanței, nu ezitați să-l duceți. Deși vouă nu vi se par atrăgătoare, copilului îi vor face mare plăcere. Mai ales dacă iau parte la ele și prietenii lui.



Organizarea drumețiilor

Planurile de vacanță trebuie să includă întreaga familie. Așadar, solicitați opinia copilului și sugestiile acestuia în organizarea vacanței, a unei ieșiri la sfârșit de săptămână sau a unei banale drumeții. Concepeți împreună itinerariul, obiectivele de vizitat, lista cu obiectele pe care le includeți în bagaj etc. În încercarea de a părea cel mai informat din familie, va primi adevărate lecții de istorie, geografie, biologie și chiar economie, pe parcursul căutărilor de idei.


Tabere școlare

Nu ezitați să vă trimiteți copiii în tabere. Sunt cele bune prilejuri de socializare la nivelul vârstei lor. În același timp, contribuie la educația lor. Au șansa să simtă emoții pe care nu ar avea cum să le trăiască în confortul căminului și alături de părinți. În plus, se distrează și își dezvoltă amintiri de neuitat. Aveți grijă să îi ghidați înainte cu privire la ceea ce ține de siguranța personală și a celorlalți. Și discutați îndeaproape cu cadrele didactice care îi însoțesc.


Oracolul nu e demodat

Chiar dacă ai putea crede că doar pe vremea ta era interesant, acel caiet plin de toate cele, pe care noi îl numeam „oracol’, se cheamă acum Scrapbooking. E un pic diferită activitatea de scrapbooking față de ce făceam noi, dar este una dintre cele mai plăcute idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023 și nu numai. Îi poți arăta oracolul tău și să îl provoci să vină cu ceva pe măsura anului în care suntem. Un astfel de album presupune creativitate, îndemânare, simț artistic, originalitate și noțiuni de cultură generală.


Pune-l la treabă!

Da, nu sună prea bine un asemenea îndemn în 2023, dar este de folos. Să-i ceri copilului să te ajute la treburile casnice nu înseamnă abuz. Dacă știi cum să-i iei, copiii adoră să preia controlul și să aibă responsabilități. Mai ales atunci când li se permite să facă lucruri care se presupune că nu ar trebui făcute la vârsta lor. Așa că pot să facă curățenie în dulapuri, să trieze hainele, să le împăturească, să le sorteze. Pot șterge praful, pot aranja cărțile din bibliotecă și jucăriile. Văzând că mama și tata fac asta în fiecare zi, preiau ei din responsabiltăți, devin ordonați și vor adora curățenia mai târziu. În plus, vor aprecia eforturile părinților, pentru că știu cât au muncit ei pentru a ajunge la rezultatul final.


Gătiți împreună

Emisiunile culinare au câștigat tot mai mult teren. Iar marii chefi au devenit modele și surse de inspirație pentru mulți copii. Încurajați acest talent, dacă îl are copilul! Nu înseamnă neapărat că se face bucătar când va fi mare. Dar sigur va impresiona pe toată lumea cu preparatele lui. Până la urmă, e important să știm să ne hrănim sănătos, indiferent dacă suntem doctori docenți sau muncitori pe șantiere. O prăjitură preparată acasă împreună cu copilul îl ține pe acesta mai departe de tentațiile dulci din oraș.


Faceți voluntariat împreună

Este ceva ce se face pe tot parcursul anului. Însă acum e un bun prilej, dat fiind că aveți mai mult timp la dispoziție. Să faci un bine atunci când este nevoie, asta înseamnă să fii om. Alegeți fundații sau organizații non-guvernamentale, acțiuni caritabile și înscrieți-vă ca voluntari. Puteți merge să plantați un pom, apoi să duceți daruri unor copii necăjiți, apoi să ajutați la ecologizarea unei zone verzi. Dacă sunteți credincioși, sigur găsiți activități de voluntariat la biserica de care aparțineți. Sunt nenumărate posibilitățile și e mare nevoie de ajutor.

Capsula timpului

Așa ceva necesită documentare, informare, răbdare și atenție. Așadar, construiți o capsulă a timpului în cele mai mici detalii. Străduiți-vă să puneți în ea simboluri cât mai multe și mai reprezentative ale zilelor noastre. Ce ți-ar plăcea ție să găsești peste 100 de ani într-o capsulă care să arate cum se trăia pe vremea noastră? Dar cu 100 de ani înaintea noastră? Lăsați imaginația să zburde și sigur va ieși o capodoperă.

Ieșiți în aer liber

Vara, indiferent de vreme, nu ar trebui să treacă o zi fără să petreceți măcar 2-3 ore în aer liber. Fie că mergeți la locul de joacă, fie în parc sau în afara orașului, orele de mișcare în aer curat sunt obligatorii pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil. Și ar fi bine să respectați anumite ore, în fiecare zi. În plus, în timpul acestor ieșiri, puteți face schimb cu alți părinți de idei de activități pentru copii în timpul vacanței de vară 2023.

Deveniți dramaturgi

Mergeți împreună la spectacole de teatru pentru copii. Apoi, încercați să concepeți voi înșivă o piesă de teatru cu tot ce implică ea: scenariu, regie, decoruri, distribuție, costume. Este un proiect care poate ocupa toată vacanța și chiar și mai mult timp.

Jocul tăcerii

Probabil că este preferatul părinților. Dar jocul tăcerii are și el rolul lui. Acesta constă în a tăcea, după cum îi spune și denumirea. Cine rezistă cel mai mult fără să scoată niciun sunet, orice s-ar întâmpla, este câștigător.

Petreceri în pijamale

Nu ezitați să vă lăsați copiii să rămână peste noapte la prietenii lor. Și nu ezitați să le invitați prietenii să rămână peste noapte la voi. Sunt experiențe foarte bune pentru copii. Desigur, veți face asta numai după ce vă consultați cu părinții celorlalți copii. Și numai după ce vă asigurați că piticii sunt supravegheați îndeaproape.

Planificați odihna

Așa cum planificați fiecare activitate în parte, așa trebuie să aveți și un program strict pentru odihnă. Chiar dacă nu se dorește somnul de după-amiază, tot se va sta în pat și se va citi o carte sau se va asculta un audiobook. La fel se va întâmpla și la ora stabilită pentru culcare, seara. Și, țineți minte, să vorbiți despre cărți și poveștile din ele în fiecare zi este aproape la fel de important ca și cititul.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: seventhgeneration.com

Citește și Copii, copii, copii