Activități zen pentru un weekend relaxant acasă

 bogdan.galca
.

Practica dușului rece, scoțian face parte din tradiția multor țări, precum Finlanda, Rusia, Thailanda, Coreea sau Japonia. Specialiștii spun că acest exercițiu aduce numeroase beneficii: ajută la arderea grăsimilor, îmbunătățește circulația, accelerează metabolismul, întărește sistemul imunitar, ajută la detoxifierea organismului, și, nu în ultimul rând, dă un boost de energie, potrivit oricărei dimineți. 

Cum trebuie practicat, mai exact? Ideal este să începi cu dușul cald, obișnuit, și să scazi temperatura apei, progresiv, din minut în minut, astfel încât corpul să nu sufere un șoc.  Scopul nu este să tremuri sub duș sau să înduri frigul, ci să simți că organismul tău se energizează. O altă metodă este să alternezi de trei-patru ori apa caldă cu cea rece. Sub apa fierbinte se stă maximum trei minute, iar sub cea rece, 20-30 de secunde. De asemenea, este important să știi că dușul scoțian poate fi contraindicat persoanelor care suferă de probleme cardiace, astm, diabet, tromboză venoasă profundă, boli autoimune sau inflamații. În cazul în care știi că suferi de astfel de afecțiuni, cere sfatul medicului înainte de a practica acest exercițiu. 

Pentru că ai început ziua cu un duș energizant, o poți încheia în aceeași manieră, de data asta cu o baie relaxantă, demnă de un adevărat centru SPA. Înainte de toate, creează un mediu propice atât îngrijirii pielii, cât și îngrijirii sufletului și minții. Ideal este să ai acces la una dintre acele cazi de baie încăpătoare, în care poți sta confortabil timp de 30-60 de minute. Umple cada cu apă caldă (nu foarte fierbinte) și adaugă săruri de baie și câteva picături de uleiuri esențiale recunoscute pentru efectul lor calmant: lavandă, busuioc, salvie, bergamotă, mușețel. În acest timp, îți pot pregăti un scrub natural pentru corp. Într-un bol de ceramică sau sticlă, amestecă următoarele ingrediente: 

  • șase lingurițe de zaţ de la cafea, 
  • trei linguri de zahăr brun, 
  • două lingurițe de miere, 
  • șase lingurițe de ulei de măsline.

Relaxează-te în apa caldă timp de 20 de minute, citind o revistă sau ascultând câteva melodii liniștitoare. Aplică, apoi, scrubul pe întreg corpul, masând ușor pielea. De asemenea, este recomandată folosirea mănușilor exfoliante, eficiente pentru eliminarea celulelor moarte. Insistă în zonele predispuse la celulită – coapse, abdomen, șolduri, brațe, apoi îndepărtează scrubul cu apă călduță. Aplică un gel de duș cu efect hidratant, masându-ți pielea, mai ales la nivelul tălpilor și al palmelor. După duș, bucură-te din nou de câteva momente de relaxare, stând întinsă pe pat sau canapea. La final, pentru o piele catifelată și hidratată, răsfață-te cu un unt de corp aromat sau un ulei cu efect energizant. Atunci când ai și job și pasiuni și familie și prieteni, momentele de relaxare din timpul săptămânii sunt tot mai rare – la fel ca orele de somn. Așa că, pentru multe dintre noi, weekendul este despre reîncărcarea bateriilor, binevenită după o săptămână agitată și stresantă. Drept urmare, încă de vineri seara ieșim din stilul de viață pe pilot automat și intrăm în modul zen. Iată, în continuare, câteva activități pe care le poți practica în timpul weekendului pentru a te bucura de liniște și de o atmosferă calmă chiar la tine acasă:

Bucură-te de un altfel de mic dejun 

Pentru că tot este weekend și, în sfârșit, ai timp să iei micul dejun în tihnă, fără grabă,  poți profita de ocazie organizând un fel de picnic acasă. Pregătește câteva gustări simple, fă-ți un fresh de portocale sau o cafea aromată și așază-le pe toate pe un platou încăpător sau chiar pe o tavă specială pentru servit micul dejun în pat. Pune pe jos, în living, o pătură moale și câteva perne, ca să poți sta confortabil, apoi caută o comedie sau serialul tău preferat și savurează momentul așa cum se cuvine.   

Începe ziua cu un duș scoțian și termin-o cu un SPA

Fă un online detox

Se spune că energia noastră se duce acolo unde este și atenția. În ziua de azi, o mare parte din atenția noastră se duce în mediul online, mai exact pe rețelele de socializare. De aceea, din când în când, merită făcută o cură de detoxifiere digitală pentru a ne trage puțin sufletul între atâtea postări. Măcar pentru 6-8 ore, deconectează-te de tot ce înseamnă telefon, laptop, tabletă, calculator și petrece timpul acesta practicând activități care te fac să te simți bine: dansează, fă aerobic, fă câteva exerciții de stretching sau pilates, meditează, desenează mandale, redecorează-ți spațiul, pictează, mergi la o plimbare în parc, pregătește un desert bun, odihnește-te, notează-ți ideile într-un jurnal, organizează-ți programul pentru săptămâna care urmează. 

După cum vezi, sunt nenumărate lucruri pe care le poți face în acest timp și toate sunt doar la un pas distanță de tine. Încearcă-le și bucură-te de rezultate! 

Sursa foto: Shutterstock 

(P) Material publicitar realizat împreună cu Romstal

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton