„Am făcut absolut orice să-mi țin familia”. Clipe dificile pentru Andrei Duban în pandemie

 bogdan.galca
.

Andrei și Grațiela Duban sunt actori de meserie și formează unul dintre cele mai trainice cupluri din showbiz. S-au cunoscut în 2010 la mare, iar un an mai târziu deja se căsătoreau. Împreună, îl au pe Armin Matei, băiețelul lor în vârstă de nouă ani.

Pandemia de COVID-19 ne-a luat prin surprindere, iar artiștii se numără printre persoanele cel mai serios afectate. Fără evenimente la care să participe, mulți dintre ei fie s-au reprofilat, fie s-au reinventat. Așa e și cazul actorului Andrei Duban care a ales să rămână în același domeniu și să accepte orice propunere de colaborare, oricât ar fi ea de măruntă.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu', cu Dragoș Mușat (Tetelu) și Cosmin Natanticu, actorul a povestit cuma reușit să treacă peste criza generată de pandemie.

„Am avut noroc cu emisiunea asta, cu mine și cu Grați. Înainte de emisiune, că a apărut de curând din întâmplare, am avut altă colaborare. În secunda doi, am fost acolo, câte o oră două pe zi făceam câte un filmuleț. Fac absolut orice să-mi țin familia, să-mi țin copilul în școală, să-mi țin căldura în casă.În general, frustrările au ajuns la alt nivel. Cu mult timp în urmă, am lucrat cu mine și mi-am dat seama că trebuie să fiu foarte asumat, să ajung la acea înțelepciune în care să spun că nu-mi pare rău atunci când mă uit în spate. Să fiu pregătit pentru orice. Chiar și atunci când voi da mâna cu îngerul (…). Eu cred că lupta e jos, în societate, nu să te izolezi sus la mănăstire (…). Eu am început să fac asta luptându-mă cu viața, cu moartea mamei, cu neajunsurile, cu neputința, cu frustrările. Am învățat să trec peste asta. Am învățat că nu toate lucrurile pe care ți le dorești îți sunt și de folos. Dumnezeu știe să te pună exact în povestea care trebuie', a mărturisit Andrei Duban.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton