Bursele școlare în anul 2024-2025: calendar, schimbări și reguli

.

Bursele școlare în anul 2024-2025 au fost modificate. Iar metodologia de acordare a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Pe lângă celelalte tipuri de burse deja cunoscute, a fost adăugat unul nou. Și găsești, în cele ce urmează, tot ceea ce trebuie să știi despre bursele școlare în anul 2024-2025.

Metodologia-cadru pentru acordarea burselor școlare, aplicabilă din anul școlar 2024-2025, a fost publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul timpului, bursele școlare au tot suferit modificări. Și în acest an, există schimbări care merită cunoscute referitoare la bursele școlare în anul 2024-2025.


Care sunt bursele școlare

În anul școlar 2024 – 2025, bursele școlare se acordă în conformitate cu prevederile Ordinului de ministru nr. 5.518/11.07.2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor. Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.

Iar bursele școlare în anul 2024-2025 sunt de mai multe tipuri:

Burse de merit

Se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Dar se acordă numai acolo unde situația o impune, potrivit metodologiei. Cuantumul bursei de merit este de 450 lei. Lista de beneficiari se va extinde, așa încât să cuprindă toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50.

Bursele de merit se acordă și pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor școlare. Și le primesc și elevii din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale. Se acordă și premianților cu locul I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate sau nefinanțate de Ministerul Educaţiei. În plus, le primesc și medaliații cu aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.


Burse de merit pentru elevii din clasa a V-a

Se vor acorda în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs. În acest caz, bursele se plătesc începând cu luna februarie, inclusiv pentru luna ianuarie, până la finalul anului școlar.

Burse de merit pentru elevii din clasa a IX-a

Se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional.


Bursele de excelență olimpică

Recompensează elevii care obțin premii la olimpiadele școlare, campionate și la Jocurile Olimpice. Bursa de excelență olimpică I constă în sume cuprinse între 750 și 3000 lei. Se acordă elevilor care obțin premiile I, II, III și mențiune la olimpiadele școlare internaționale sau la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Bursa de excelență olimpică II este în valoare de 700 lei. Și recompensează elevii care obțin premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Copiile certificate ale diplomelor obținute la competiții trebuie depuse la școală, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.


Burse sociale

Se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv pentru elevii cu unul dintre părinți decedați. Și se dau fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie. Cuantumul bursei sociale este de 300 lei. Și se acordă și în perioada vacanțelor școlare. Dar bursele sociale susțin și participarea școlară a elevilor din familii cu un venit mediu net lunar / membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.


Le primesc și elevii cu deficienţe / afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului. În plus, și elevii cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv cei asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, precum și elevii din familii care beneficiază de venit minim de incluziune au dreptul la burse sociale.

Cererea, declarația veniturilor și documentele doveditoare (componența familiei, certificat de încadrare în grad de handicap sau de la medicul specialist) trebuie depuse la școală în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar. Verificarea condițiilor de venit se face de către secretarul unității de învăţământ, cu ajutorul platformei PatrimVen. Bursele sociale se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate.


Bursa tehnologică

Înlocuiește bursa profesională care se acorda conform HG nr. 1062/30.10.2012. Și susține participarea și reușita școlară a elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional. Bursele tehnologice se plătesc lunar, pe perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate.

Bursa tehnologică se acordă doar elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC. Elevii declarați repetenți la finalul unui an școlar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă. Fac excepție numai cazurile de repetare a anului școlar din motive medicale.


Suma primită drept bursă tehnologică este de 300 lei. Și nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul şcolar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul şcolar precedent. Elevii declaraţi repetenţi la finalul unui an şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă.

Nota la purtare nu mai contează

Potrivit avocatnet.ro, elevii nu mai riscă suspendarea, timp de trei luni, a acordării bursei tehnologice dacă au notă mică la purtare. Până la modificarea metodologiei, elevii cu note mai mici de 7 la purtare nu mai puteau primi bursa timp de trei luni. De acum, nu se mai poate suspenda acordarea bursei tehnologice la obținerea de note mici la purtare.

Ordinul ME 6.691/2024, aplicabil din 24 septembrie, a abrogat anumite prevederi referitoare la acordarea burselor tehnologice. Totuși, potrivit Legii 198/2023 a învățământului preuniversitar, la stabilirea acordării burselor, inclusiv la acordarea inițială a bursei tehnologice, condiția este ca elevul să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior.

Bursa pentru mame minore 700 lei

Susține participarea și reușita școlară a mamelor minore, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii proprii în întreținere. Valoarea bursei este de 700 lei. Se acordă pe bază de cerere, însoțită de certificatul de naștere al copilului/copiilor aflați în întreținerea mamei minore.

Bursele se plătesc lunar, în perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevele cumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate. Bursa pentru mamele minore se acordă până la finalul cursurilor învățământului obligatoriu, chiar dacă beneficiarele împlinesc 18 ani între timp.

Bursa de reziliență

În valoare de 300 lei lunar, se acordă după cum urmează:

a) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a;

b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor;

c) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;

d) elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital’ sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.

Ce trebuie să știi despre bursele școlare în anul 2024-2025

Este foarte important de știut că un elev poate beneficia de o singură bursă de excelență olimpică pe an, respectiv o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior. De asemenea, un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii sociale.

De menționat că bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit. Pe de altă parte, însă, bursa socială, bursa tehnologică, bursa pentru mame minore se pot cumula între ele și/sau cu bursa de excelență olimpică I sau II sau cu bursa de merit.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Elevii din clasele primare de stat nu vor lua nici în acest an școlar decât burse sociale. Prin excepție de la prevederile metodologiei-cadru, se acordă burse sociale și elevilor cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă’.

Nu vor primi burse sociale în perioada vacanței de vară:

a) elevii care nu au promovat anul școlar;

b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an; aceste două condiții sunt strict cumulative, bursa pe perioada vacanțelor nefiind suspendată dacă este îndeplinită doar una dintre ele;

c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;

d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: edupedu.ro, edu.ro,

Citește și Ce este principiul Pareto și în ce domenii se aplică