Care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara ? Există e o serie de probleme de sănătate care pot apărea în anotimpul noilor începuturi. Fie pentru că organismul este sensibil, fie din cauza virusurilor și bacteriilor care se trezesc la viață odată cu natura. Așa că e bine să previi unele dintre acelea care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara.

Primăvara, cu toată frumusețea ei, poate fi neiertătoare, când vine vorba de sănătate. Odată cu renașterea naturii, după lunga și obositoarea iarnă, soarele timid poate face și mult rău. Căci și alergenii, virusurile și bacteriile revin la viață. Organismul e vlăguit și predispus la diverse afecțiuni de sezon. Mai ales dacă are un sistem imunitar nu tocmai în formă. Prin urmare, mult-așteptata primăvară se poate transforma într-un inamic. Și ar trebui să știi care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara.

5 posibile probleme de sănătate de sezon

Indiferent dacă suferi de o anumită boală sau nu, tot e bine să treci pragul cabinetului medical la început de primăvară. Un set de analize complet nu strică nimănui. Măcar să iasă ele bune, că nu ai nimic de pierdut. Iată care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara, posibilele boli cu care te-ai putea confrunta în acest sezon:

Astenie sau anemie?

Specialiștii spun că 90% dintre pacienții care acuză simptome pe care le cred ei specifice anemiei suferă de fapt de astenie. Mai precis, dacă te simți fără vlagă, amețit, nu înseamnă neapărat că ești anemic. Analizele de sânge vor înlătura suspiciunea anemiei, acolo unde e cazul. Iar astenia e cauzată de efortul organismului de a se adapta la schimbarea de anotimp, la condițiile meteo. Și se manifestă prin oboseală, lipsa energiei, nervozitate, melancolie, insomnie și apatie.

Alergiile sunt „vedete'

Dacă-ți curge nasul, strănuți, te mănâncă pielea, îți lăcrimează sau te „înțeapă' ochii, ia legătura cu un alergolog. Umiditatea caracteristică aerului primăverii aduce și probleme pentru cei predispuși. Persoanele cu astm au cel mai mult de suferit. Mai mult, mucoasa oculară e afectată în acest sezon. Iar conjunctivita alergică creează probleme mari.

Probleme digestive

Gastrita, ulcerul și virozele digestive debutează sau se agravează în această perioadă. În ce privește afecțiunile gastrice, se produce inflamaţia mucoasei, numită medical gastroduodenită. În stadii avansate, duce la apariția așa-numitelor nișe. Crizele sunt insuportabile și se finalizează, de obicei, la spital. Virusurile care dau naștere afecțiunilor respiratorii pot avea și manifestări digestive agresive. Diareea și enterocolita se numără printre ele. Și nu se tratează cu antibiotice!

Răceala şi gripa de sezon

Sunt afecțiuni mult mai periculoase și mai agresive decât cele obișnuite, din sezonul rece. Se transmit mai ușor, pe fondul unui sistem imunitar slăbit. Se tratează mai greu, iar medicamentele reușesc cu greu să le vină de hac.

Depresia

În vreme ce majoritatea se bucură de venirea primăverii, sunt și persoane care suferă psihic în acest moment. Este vorba despre o tulburare afectivă sezonieră, cunoscută drept depresie de primăvară. E cel mai greu de îndurat, căci cel afectat se simte copleșit când toată lumea e veselă în jur. Dacă starea aceasta persistă, nu evita medicul! Poate fi vorba despre un episod depresiv major. Acesta implică mai multe elemente, dintre care dispoziția depresivă și anhedonia.

De asemenea, tulburarea somnului, schimbarea obiceiurilor alimentare sau chiar refuzul mâncării completeaza un episod depresiv. Depresia și nefericirea nu sunt același lucru. Adeseori, dispozitia depresivă are loc în ciuda realității. Gândurile „negre' se adună și pe parcursul zilei persoana poate chiar ajunge să intre în panică în prezența unui pesimism rezistent, crud și sumbru prin conotații.

Anhedonia înseamnă pierderea abilității de a experimenta plăcere din lucruri care, anterior, generau o astfel de stare. Nu e vorba de simple activități ca mișcarea fizică, cititul unei cărți sau prăjitura favorită. Individul ajunge să se plângă că nu-și mai poate iubi părinții, copiii, prietenii etc.

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara

Astenia de primăvară

Obișnuim să-i spunem astenie acestei stări ciudate care ne copleșește la început de primăvară. Însă în spatele simptomelor ei se pot ascunde boli. Și dacă simți că venirea primăverii nu e tocmai un moment plăcut din an pentru starea ta de bine, e cazul să iei măsuri. Unii spun că ar fi vorba despre anemie, iar alții dau vina pe stres. Oricum, e greu să le vii de hac moleșelii, lipsei de atenție, de concentrare, melancoliei, somnolenței, oboselii inexplicabile.

Astenia, în general, se traduce printr-o slăbiciune, o stare de oboseală avansată, aparent inexplicabilă, nejustificată. Și duce la dereglări ale funcțiilor organismului. Afectează preponderent psihicul, iar de la astenie la o depresie în toată regula nu e decât un pas. Or, primăvara e perioada propice pentru asemenea fenomene.

De ce apare

Dat fiind că organismul depune un mare efort pentru a se adapta la trecerea de la vremea rece la cea caldă. Iar dacă luăm în considerare schimbările atât de bruște de temperatură care se produc în ultima vreme la noi, e cu atât mai justificată apariția stărilor de disconfort. Astenia nu este o boală propriu-zisă, ci o stare de slăbiciune fizică şi psihică, o tulburare. Din nefericire, poate duce la afecţiuni mai grave, care necesită ajutor de specialitate.

Oboseala este printre primele semne ale asteniei. De cele mai multe ori, este însoțită de dureri de cap, de nervozitate, de palpitații și de stări contradictorii. Capacitatea de concentrare și de gândire scade simțitor, la fel ca și apetitul sexual. Pot apărea și dureri de spate, abdominale, musculare, în piept. Insomniile sau, dimpotrivă, necesitatea unui somn prelungit se numără și ele printre caracteristici. Pot apărea și stări de leșin, amețeli, sunete ciudate în urechi, imagini în ceață.

Să nu te miri dacă îți vine să plângi din orice sau dacă nu-ți mai poți controla emoțiile. Diminuarea vitalității, lipsa chefului, dorința de însingurare sunt și ele semnale clare că astenia de primăvară îți poate da bătăi de cap. Pe de altă parte, nu e bine să pui aceste simptome pe seama asteniei, fără să te fi consultat cu un specialist.

Căci astenia poate fi un simptom al unor boli grave, precum depresia, derglarea glandei tiroide sau slăbirea sistemului imunitar. Corpul trebuie să își ia necesarul de nutrienți și vitamine dintr-o alimentație echilibrată. De asemenea, sportul și odihna corespunzătoare nu trebuie neglijate pentru a trece cu succes peste aceste provocări.

Alergiile de primăvară

Totul începe cu furnicături, strănuturi repetate, ajungându-se până la secreţii nazale abundente, urticarie, senzaţie de sufocare şi chiar crize de astm. Odată cu primele raze ale soarelui, alergiile creează neplăceri şi suferinţe. Sunt afectate, în egală măsură, căile respiratorii, pielea, nasul şi ochii. Că sunt moștenite, că dobândite din diverse motive, alergiile nu trebuie tratate decât la medic. Altminteri, riscurile pe termen lung sunt mari.

Se spune că cei ce suferă din cauza alergiilor sunt cei mai buni indicatori ai calității mediului înconjurător. Totuși, conviețuirea cu alergenii este un calvar. Căci alergia este răspunsul sistemului imunitar la substanțe, inofensive în mod normal, cum ar fi polenuri, alimente, mucegaiuri sau acarieni. În timp ce la majoritatea oamenilor aceste substanțe nu prezintă nici o problemă, la persoanele alergice sistemul imunitar identifică alergenii drept „amenințare” și oferă o reacție pe măsură.

Cel mai frecvent afectate sunt organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului, cum ar fi pielea și mucoasele, aparatul respirator și cel digestiv. Se manifestă prin reacții pe piele, la ochi, pulmonare, digestive, în sfera ORL. În unele cazuri, apar dureri de cap, febră, amețeli, stare de rău, hipotensiune și chiar stop cardio-respirator (mai cu seamă când alergenul pătrunde în organism prin înțepături de insecte).

Problema este că alergenii sunt peste tot: în aer, în alimente și medicamente, produse cosmetice, veninuri, latex, plastic, bacterii, virusuri, paraziți, toxine, insecte, polen, fructe, praf, fulgi, păr. Și nu prea putem fugi de toți. De aceea, este foarte important ca, la cel mai mic semn, să mergi la un specialist alergolog, înainte de a-ți pune singur diagnosticul și de a te trata după cum crezi tu de cuviință.

Ce ai de făcut

Pentru a putea ține sub control alergiile, trebuie mai întâi să le identificăm. Testele alergologice sunt cele care pot da verdictul. Sunt trei tipuri de teste: cutanate, serologice și hematologice, numai medicul fiind cel care poate recomanda cea mai potrivită metodă.

Există și medicamente ce pot ajuta la controlul simptomelor. Și, ca fapt divers, sărutul e un leac. Cercetătorii japonezi consideră că un sărut prelungit, de cam 30 minute, împiedică producţia de histamină, substanţa responsabilă de declanşarea simptomelor alergiilor la polen.

Sindromul de alergie orală poate să apară la persoane alergice la polen și atunci când mănâncă anumite fructe, legume, nuci sau fasole. Din cauza unei reacții încrucișate. Căci polenurile conțin proteine cu structură asemănătoare cu cele prezente în respectivul aliment.

Imunoterapia alergen specfică este singurul tratament ce schimbă istoricul natural al bolii (rinită, conjunctivită, sinuzită, astm). Aceasta presupune doze crescătoare treptat de alergen. Astfel, sistemul imunitar devine mai puțin sensibil, prin provocarea de producție a unui anticorp ce reduce simptomele când pacientul este expus.'

Bolile tractului digestiv ne „supără' mai mult primăvara

Pentru cei care se confruntă cu așa ceva, primăvara nu este deloc o plăcere. Și asta pentru că simptomele afecțiunilor se intensifică în această perioadă.

1.Colonul iritabil

Dacă e să ne luăm după cifrele reci ale statisticilor, una din patru persoane au probleme din cauza așa-numitului sindrom de colon iritabil. Îngrijorător este faptul că peste 65% dintre acestea sunt femei. Iar 70% din numărul total nu se prezintă la medic deloc sau doar atunci când li se agravează starea de sănătate.

Și tocmai tratamentul luat „după ureche' și faptul că se evită vizita la specialist au consecințe grave: „Sindromul intestinului iritabil poate fi o capcană periculoasă, mai ales la vârste de peste 60 de ani. În spatele indiciilor unei stări anormale, se pot ascunde boli grave, precum cancerul de colon. Acest sindrom reprezintă o afecţiune de excludere a altor boli gastrointestinale. Doar medicul este cel care stabileşte diagnosticul şi tratamentul.', spune prof. dr. Constantin Chira, gastroenterolog.

Durerile abdominale, scaunele diareice alternate cu perioade de constipație, senzația de balonare sunt doar câteva dintre manifestările colonului iritabil. Când aceste simptome țin mai mult de trei luni de zile, este neapărat necesar consultul de specialitate. Medicii mai numesc această problemă de sănătate și dischinezie intestinală, afecțiune descoperită încă din anii ’30.

Atenție la semne!

Dar simptomele sunt diferite de la om la om. Unii pot avea crampe dureroase și balonări, imediat după masă, ori senzația de prea-plin chiar și după ce au mâncat foarte puțin. Alții au probleme la evacuarea scaunului. Alții au senzația că nu s-a golit complet intestinul după defecație. Alții elimină materii fecale însoțite de mucus.

Alții se plâng de greață și reflux esofagian. Iar unii se simt mereu obosiți, au dureri de cap și de spate, un gust neplăcut în gură și simt nevoia de a urina des. Ba mai mult, unele femei, de obicei sedentare, pot avea parte de dureri ciudate în regiunea genitală sau în timpul actului sexual, din același motiv.

S-a dovedit că și stresul psihologic este un factor agravant al sindromului de colon iritabil. Este și motivul pentru care simptomele sunt puse, de obicei, pe seama altor afecțiuni, precum endometrioza, dischinezia biliară, intoleranța alimentară sau boala Crohn, când, de fapt, problemele emoționale sunt de vină. De aceea este necesar consultul de specialitate, ca să se elimine orice altă suspiciune. Și asta pentru că, în 80% din cazuri, dieta și igiena alimentară vindecă boala, fără alt tratament.

2.Stomacul sensibil

Se ştie că primăvara şi toamna sunt anotimpurile propice declanşării afecţiunilor gastrice. Iar pentru a profita din plin de romantismul acestui sezon, fără crize de gastrită ori de ulcer, nu trebuie decât să treci pragul cabinetului medical. Un tratament potrivit, prescris de un specialist, te va ajuta să alungi gândurile negre referitoare la momentele de chin, când stomacul pare să scoată flăcări pe gât, ca un balaur.

Hiperaciditatea sucului gastric poate fi combătută. Iar regimul alimentar adecvat nu face rău nimănui. În plus, dacă evităm, pe cât posibil, stările de stress, factor de primă importanţă în declanşarea hiperacidităţii, şi avem grijă să-i procurăm organismului cantităţile necesare din vitaminele B1, B6, C şi D, atunci sănătatea stomacului nu mai este expusă riscului.

3.Anemia e semn de boală

Îți dă o stare generală proastă, dar o tratezi cu indiferență, crezând că e ceva banal, ce are toată lumea. Or, cu anemia nu-i de glumă. Căci, în multe cazuri, este una dintre manifestările unor boli dintre cele mai grave. De obicei, iarna, lipsa fructelor și a legumelor proaspete din alimentație își spune cuvântul. Iar primăvara debutează cu amețeli, palpitații, stări de oboseală, nevoie de somn, paloare a pielii, probleme de concentrare. Într-un cuvânt, anemie.

Doar că acest cuvânt ascunde peste 400 de tipuri de afecțiuni diferite, potrivit studiilor de specialitate. Iar cele mai frecvente sunt simptome ale unor boli precum diabetul de tip II, boala renală cronică, leucemia, cancerul. Ca să poți face diferența între banala lipsă de fier ori de vitamina B12 și o afecțiune gravă care se manifestă prin anemie, singurul pas de făcut este vizita la medic.

Oboseala e primul semn

Poate trece neobservată o vreme. Doar o ușoară oboseală ar putea da de gândit. Apoi, vin și restul semnelor, precum respirația greoaie, ritmul rapid al inimii, mâinile și picioarele reci… Dar simptomele diferă în funcţie de cauză. Într-un fel se manifestă lipsa fierului în organism, altfel existenţa bolilor cronice precum cancerul, artrita reumatoidă sau afecţiunile măduvei spinării. Anemia apare ca urmare a scăderii numărului de celule roşii din organism, ceea ce duce la proasta oxigenare a organismului.

Pentru a o depista, este necesar un set de analize de sânge, printre care și nivelul hemoglobinei, al acidului folic, al vitaminei B12 și al bilirubinei. Anemia prin deficit de fier este cel mai des întâlnită, fiind cauzată de alimentația săracă în fier, dar și de pierderile de sânge.

Specialiștii împart tipurile de anemie în trei mari categorii: cauzate de deficitul producției de globule roșii în sange, a pierderilor de sânge ca urmare a ulcerelor, hemoroizilor, gastritelor și cancerelor și anemia provocată de distrugerea globulelor roșii prea fragile. Dar anemia este și o consecinţă a diabetului de tip II, în spatele căreia, în majoritatea cazurilor, se ascunde o insuficiență renală. Cât despre deficitul de acid folic, acesta sporește riscul afecțiunilor cardiovasculare și al trombozei venoase.

4. Auzul la control!

Oricât de ciudat ți-ar suna, și urechile pot avea de suferit primăvara. La fiecare schimbare de sezon și, în special, primăvara, se produc transformări în organism. Cu toate că nu este vorba despre o afecțiune gravă, catarul trompei lui Eustachio este o infecție foarte neplăcută. Pe lângă ea, tot în anotimpul renașterii naturii, pot apărea otite, sinuzite și alte boli ce țin de specialitatea medicilor ORL, cu efecte supărătoare asupra auzului.

Canalul care unește timpanul cu faringele și cavitatea nazală poartă numele de trompă auditivă sau de trompa lui Eustachio, după numele marelui savant care a descoperit-o. Aceasta face legătura cu aerul din exterior, motiv pentru care, la orice schimbare a presiunii atmosferice, simțim acea senzație de urechi înfundate. Cel mai cunoscut exemplu este acela din timpul zborului cu avionul, în special la decolare și la aterizare, la fel ca și în telecabină.

Aceeași senzație neplăcută se produce și atunci când avem nasul înfundat și îl suflăm cu putere, când ne reținem strănutul sau hohotele de râs. De ce? Pentru că, în lipsa aerului extern, trompa lui Eustachio se închide. Iar aerul din interior presează casa timpanului.

Când suntem răciți, acest fenomen duce la transportarea bacteriilor și virusurilor din cavitatea nazală către ureche. Prin urmare, se produce inflamația și infecția locală, în termeni medicinali, catar. Aceasta poate chiar închide orificiul trompei, oprind aerisirea timpanului. În consecință, apare senzația enervantă de înfundare a urechii, slăbirea auzului.

Medicul pune diagnosticul

Faptul că trompa nu se deschide la înghițire conduce, în primă fază la ipoteza catarului trompei lui Eustachio. Dar cauzele pot fi multiple. Dacă mușchiul vălului palatin nu este suficient activ, simptomatologia e foarte asemănătoare. La fel se întâmplă și atunci când mucoasa trompei este afectată, fie de o sinuzită cronică, fie din cauza polipilor nazali ori a alergiilor.

Nici amigdalele nu străine de acest fenomen, precum nici tumorile canceroase la nivelul nasului și faringelui. Aceeași reacție se produce și în timpul curelor de detoxifiere, când organismul elimină toxinele și acizii în exces și mucoasa trompei auditive are de suferit.

În majoritatea cazurilor, primele semnale de alarmă sunt senzațiile de astupare a urechii și pocniturile înfundate. Scăderea auzului și durerile accentuează starea de neplăcere. Indiferent de situație, important este să cerem părerea specialistului otorinolaringolog (ORL-istului).

În cazul în care ignorăm simptomele sau le tratăm „după ureche', boala se poate complica, ducând la otită. Mai mult, pot apărea suprainfecția și secreția purulentă, însoțite de dureri insuportabile. Așa că e indicat să nu amânăm vizita la medic, încă de la primele semne de boală. Consultul nu e dureros.

Ce boli poți lua la plimbare

De la firul ierbii, până la aerul proaspăt de afară, orice ne poate îmbolnăvi. Și asta pentru că vremea frumoasă de afară este propice înmulțirii bacteriilor și a insectelor care transmit boli grave. Mai mult decât atât, primăvara face să renască bolile cunoscute ca fiind „ale copilăriei', iar mijloacele de transport în comun și locurile publice se pot transforma în adevărate focare de infecții.

Muştele, ţânţarii şi căpuşele s-au trezit la viață. Iar dintre ele, căpușele sunt periculoase, căci dezvoltă şi la om aşa-numita febră butunoasă. Ca să nu mai vorbim de maladiile de temut, precum babesioza sau boala Lyme. Și nu doar necuvântătoarele sunt de vină. Nici muştele nu se lasă mai prejos. Transmit boli digestive, dar şi hepatita virală.

Cât despre ţânţari, să nu uităm de epidemia de meningoenefalită de acum câţiva ani! Indiferent de înțepătură, dacă ți s-a întâmplat cumva să observi „mușcătura' vreunei insecte pe piele, dă fuga la medic. Este mai bine să previi. Și asta pentru că infecțiile transmise sunt foarte greu, dacă nu chiar imposibil de tratat, în unele cazuri.

Principalele boli care pot fi transmise pe calea aerului sunt: rubeola, varicela, rujeola, scarlatina, gripa, guturaiul, tusea convulsivă, oreionul, pneumonia, tuberculoza, encefalita, meningita. Acestea iau contact cu organismul prin nas, faringe și aparatul respirator. Din fericire, simptomele pot fi depistate din timp, având manifestări tipice.

Te mai întrebi care sunt cele mai frecvente afecțiuni primăvara? Așadar, febra, tusea, durerea de cap, starea de indispoziție, petele pe piele, pofta de mâncare scăzută, fotofobia, creșterea în volum a ganglionilor sunt numai câteva semne care trebuie să te trimită la medic. Spațiile aglomerate și mijloacele de transport în comun pot fi sursa unor boli contagioase greu de evitat. Tusea, strănutul sau pur și simplu actul vorbirii ale unei persoane infectate pot îmbolnăvi restul persoanelor din jur.

Sursa foto: 123rf.com

Citește și La ce riscuri te expui dacă folosești căștile audio timp îndelungat

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton