Cât de des e bine să donezi sânge

Pe lângă faptul că e un gest nobil, demn de laudă și respect, îi aduce organismului un plus de sănătate. Gândește-te ce simte cel a cărui viață atârnă de un fir de perfuzie la capătul căreia ar trebui să se afle o doză de sânge pe care organismul uman e capabil să o regenereze în numai două ore! Iar tu i-o poți oferi, făcându-ți și ție bine. Dar cât de des e bine să donezi sânge?

Avantajele materiale, precum o zi liberă de la serviciu, tichete de masă, analize de sânge complete sau călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun nici nu mai contează. Asta dacă e să ținem cont de cât de des e bine să donezi sânge. Dacă poți și organismul îți permite, fă-o măcar o dată pe an! De ce? Pentru că sângele nu are substitut. Și, la fiecare 3 secunde, cineva are nevoie de sânge.

De ce e nevoie de sânge permanent

Sângele este deosebit de prețios pentru cei care sunt supuși intervențiilor chirurgicale, pentru cei care au suferit traume, arsuri, accidente sau care suferă de afecțiuni grave și singura lor șansă este să facă transfuzii periodice. Sângele recoltat de la donatori răspunde la doar un procent mic din cererea de sânge sau de produse obținute prin prelucrarea sângelui donat. Este important să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie și să donăm sânge, pentru că oricând unul dintre noi sau dintre cunoscuți s-ar putea afla în situația de a a avea nevoie de sânge.

Potrivit studiilor, cam 60 % dintre noi vom avea nevoie, la un moment dat, de sânge. La fiecare 3 secunde, cineva depinde de bunăvoința unui donator și numai 2% donează. Iar cei ce fac acest gest sunt considerați eroi. Mai ales pentru că cei 450 ml de sânge sunt prelucrați, așa încât o singură doză poate salva și 3 vieți! Așadar, oricine are peste 18 ani și 50 kg, tensiunea arterială în limite normale, nu suferă de boli transmisibile poate oferi altora o nouă șansă la viață.

Există o nevoie continuă de sânge din cauza perioadei scăzute de viață a componentelor acestuia. Globulele roșii pot fi stocate pentru 42 de zile la 2° C şi 6° C. Trombocitele nu rezistă mai mult de 5 zile cu agitare continuă la 22° C. Plasma congelată la -25° C are o durată de viață de un an. Iar plasma reprezintă aproximativ 55–60% din sânge.

Proteinele din plasmă joacă un rol important în apărarea organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui. Au și rolul de tampon în menţinerea unui pH constant şi a presiunii osmotice din sânge. Plasma se utilizează în afecțiunile care afectează factorii de coagulare, precum cele hepatice sau arsuri. În plus, multe medicamente sunt fabricate din plasmă.

Cât de des e bine să donezi sânge

Doar gravidele, femeile care alăptează și cei care au mai donat în ultimele două luni sânge nu sunt eligibili. Se recomandă ca procesul de donare să aibă loc o dată la 6 luni căci, repetat mai des, scade calitatea sângelui. Cât de des e bine să donezi sânge? Unii ar spune că, măcar o dată pe an, e indicat să donezi.

Majoritatea beneficiilor pe care le aduce donarea sunt legate de scăderea cantităţii de fier din organism, fapt ce duce la subțierea sângelui. Prin urmare, donatorii trăiesc mai mult și prezintă un risc scăzut de boli cardiovasculare și chiar de cancer. Cei ce donează sânge o dată la şase luni riscă mult mai puțin să facă infarct sau accident vascular cerebral. O cantitate crescută de fier în sânge creşte activitatea dăunătoare a radicalilor liberi şi poate favoriza dezvoltarea cancerului. Or, prin donare, și acest risc scade simțitor.

Mai mult, dacă te preocupă greutatea, la fiecare jumătate de litru de sânge donat, se pierd 650 de calorii! Trebuie să știi că sângele este folosit la operații pe cord deschis, pentru nou-născuți, la transfuzii. Celulele roșii sunt necesare în anemii, intervenții chirurgicale, trombocitele la transfuzii masive, plasma în tratamentul arsurilor, iar cryoprecipitatele în tratamentul hemofiliilor. La o singură operație de transplant hepatic se pot utiliza peste 40 de unități de sânge!

Donezi sânge şi primeşti

La fiecare donare de sânge, ai dreptul să beneficiezi de:

  • Un set complet de analize, gratuit. Drepturile donatorilor includ primirea rezultatelor analizelor de laborator după fiecare donare, inclusiv grupa sanguină, RH, hemoleucograma, glicemia, markerii pentru hepatită și HIV. La cerere, o dată pe an, se poate beneficia de un set complet gratuit de analize de biochimie.
  • O zi liberă de la serviciu, în ziua donării, dacă eşti salariat, sau de la şcoală, facultate ori instrucţie, dacă înveţi încă sau efectuezi stagiu militar
  • Decontarea cheltuielilor de transport, de la domiciliu la unitatea de recoltare şi retur, din ziua donării, sau reducere de 50% la abonamentul lunar.
  • 7 tichete de masă, valabile până la finalul anului, în valoare totală de 280 lei.

Cine poate fi donator de sânge și cine nu

Donatorul de sânge este orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiţii:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 an
  • greutate peste 50 kg
  • puls regulat, 60 – 100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • să nu fii însărcinată, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Criterii de excludere permanentă

Dacă ai suferit vreodată de hepatită de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie și boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet, boli cardiovasculare, boli de piele, miopie forte cu dioptrii peste -6 ori cancer nu poți dona sânge. La fel și dacă ai avut traumatisme craniene cu sechele, etilism cronic, schizofrenie, ciroză hepatică, pancreatită, leucemii, hiperlipidemie, astm bronşic, alergii severe, boli endocrine sau autoimune. Nici persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare, nu pot dona.

Criterii de excludere temporară

Există și o serie de criterii de excludere temporară de la posibilitatea de a dona sânge. Iar acestea îi vizează pe cei care au anumite boli infecțioase, anemii și urmează temporar anumite tratamente medicamentoase. În aceeași categorie intră persoanele care au suferit recent intervenții chirurgicale, transfuzii, au fost examinate endoscopic, și-au făcut tatuaje, vaccinuri sau au intrat în contact cu persoane cu hepatită sau HIV. Nici cei care au consumat alcool cu 48 de ore înainte de donare nu sunt acceptați.

Criterii suplimentare de excludere pentru donatorii de componente sanguine prin afereză:

  • trombocite < 200000/mmc;
  • pat vascular necorespunzător;
  • hipocalcemie;
  • tratament cu antiagregante plachetare în ultimele 7 zile, corticosteroizi, anticoagulante.

Ce trebuie să faci înainte și după donarea de sânge

Înainte de toate, e indicat să te informezi cu privire la centrul de recoltare. În general, centrele de transfuzii sanguine se ocupă cu asta. Dar donarea de sânge se poate face și în spitale. Ți va cere actul de identitate la recepție, așa că trebuie să te asiguri că este valabil și nu expirat.

În dimineața donării

Poți consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe. E foarte important să mergi la donare odihnit, nu după o noapte nedormită. Nu fuma cu o oră înainte și după donare! Odată ajunși la centrul de recoltare, va trebui să completezi un chestionar, cu maximă sinceritate. Datele sunt confidențiale, așa că nu are rost să minți.

Donarea

După introducerea datelor, se eliberează o foaie de lucru și carnetul donatorului. Ulterior, vei fi trimis către cabinetul de consultații, unde se va evalua chestionarul. Vei fi apoi măsurat și cântărit și ți se va măsura temperatura. Toate discuțiile confidențiale cu evaluatorul au rolul de a asigura că donarea nu reprezintă niciun risc, atât pentru donator cât și pentru primitor. La nevoie, se va face și o investigație E.K.G. și un examen radiologic o dată pe an. Se va recolta și o probă de sânge pentru evaluare.

Dacă totul este în regulă și ești declarat apt, vei fi direcționat către compartimentul de recoltare. În baza actului de identitate, se etichetează eprubetele pilot și punga de donare. Apoi, ți se vor recolta 450 ml sânge, în timp de maximum 10 minute. De menționat că trusa de recoltare este complet sterilă și de unică folosință, iar donarea este supravegheată de către medicul specialist.

După recoltare

Vei fi sfătuit să rămâi în sala de așteptare măcar o jumătate de oră. Și e bine să respecți asta, căci altfel există riscul de a leșina și de a te accidenta. Se mai recomandă să eviți, în urmatoarele 12 ore, efortul fizic intens, conducerea autovehiculelor, consumul de alcool, fumatul imediat. Se recomandă, în schimb, să bei multe lichide și să ai un regim alimentar bogat în proteine animale.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: ctsbucuresti.ro,

Citește și De ce apar durerile de cap după ce plângi

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton