Auzim peste tot că e recomandat să reducem consumul de grăsimi din dieta zilnică. Or, organismul uman are nevoie de grăsimi pentru a funcționa în bune condiții. Iar uleiul din sâmburi de struguri se bucură de popularitate printre adepții alimentației sănătoase. Totuși, și acesta înseamnă grăsime și trebui consumat cu moderație. Așa că iată cât de sănătos pentru consum este uleiul de sâmburi de struguri.
Cuprins
Grăsimile ne ajută să asimilăm vitaminele liposolubile, precum vitaminele A, K, D și E. În plus, vin cu acizi grași esențiali și antioxidanți. Pentru a putea fi considerat sănătos, un ulei trebuie să fie foarte bogat în grăsimi mono și polinesaturate. Până aici, uleiul din sâmburi de struguri îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerat sănătos. Chiar dacă prețul nu e tocmai prietenos cu bugetul limitat.
Ce este și cum se obține uleiul din sâmburi de struguri
Acestui tip de ulei i-a crescut simțitor popularitatea în ultimii ani. Și asta pentru că a fost ridicat în slăvi pentru proprietățile lui benefice pentru sănătate. De ce? Pentru că are un conținut bogat de grăsimi polinesaturate și de vitamina E. Ba chiar i s-au atribuit virtuți legate de scăderea colesterolului din sânge și reducerea riscului de boli cardiovasculare.
E drept că uleiul din sâmburi de struguri conține cantități însemnate de vitamina E și vitamina F, precum și unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Este un ulei aromat, obţinut odată cu producerea vinului. Se folosește în salate, dar şi pentru gătitul la wok sau baie de aburi. Este un ulei neutru, așa că nu va modifica simțitor gustul preparatelor.
Uleiul se prepară prin presarea sâmburilor de struguri. În general, aceștia se presează la rece, pentru obținerea unui ulei cu adevărat bun calitativ. Rezultă în urma acestui proces un ulei special, ușor transparent, cu o nuanță galben-verzui. Are miros specific și un gust dulceag și plăcut.
Are un punct de ardere ceva mai ridicat decât al uleiului de măsline, așa că se poate folosi și la gătit. Conține și acid linoleic, care contribuie la scăderea riscului de boli cardiovasculare și diabet. Uleiul de struguri poate înlocui și untul, cu succes, în multe rețete. Dar, moderația este cheia în toate. Căci și cele mai sănătoase uleiuri au conținut caloric ridicat.
Totuși, uleiul din sâmburi de struguri este o invenție a producătorilor de vin. Cantitățile impresionante de sâmburi rămase în urma procesului de vinificație erau deșeuri inutile. Așa că stoarcerea uleiului din sâmburi a fost o idee remarcabilă pentru o afacere profitabilă.
Numai că, pentru spargerea sâmburilor, e nevoie de solvenți chimici, precum hexanul, utilizați la producția de uleiuri vegetale în general. Or, unii specialiști consideră această substanță nocivă pentru sănătate. Despre hexan se știe că poate afecta sănătatea în timp. În plus, îi îmbolnăvește pe cei nevoiți să-l inhaleze în timpul procesului de producție a uleiurilor vegetale.
Cât de sănătos pentru consum este uleiul de sâmburi de struguri
Referitor la cât de sănătos pentru consum este uleiul de sâmburi de struguri, compoziția bogată în acizi grași polinesaturați îl recomandă. Și, mai ales, e renumit pentru acizii grași omega 6 și antioxidanți. Pe de altă parte, însă, oamenii de știință susțin că un consum ridicat de acizi grași omega 6 și omega 3 poate spori, în timp, inflamația din organism. Și crește riscul de a dezvolta anumite boli autoimune, astm sau alergii.
Totuși, alte studii demonstrează că acidul linoleic, acel timp de acid gras omega 6 din uleiul de sâmburi de struguri, nu ar crește de fapt nivelul markerilor inflamatori. Drept urmare, ce știm cu certitudine este faptul că avem nevoie de acizi grași polinesaturați pentru o stare de sănătate bună. Iar uleiul din sâmburi de struguri are multă vitamină E, recunoscută ca antioxidant de excepție. O lingură de ulei conține 3,9 mg, ceea ce înseamnă 26% din doza zilnică recomandată de vitamina E.
Există și studii care arată că un consum moderat de ulei din sâmburi de struguri poate reduce inflamația din corp și rezistența insulină la femeile supraponderale și obeze. În plus, se pare că ar avea și efecte antitrombotice.
Pentru că are un punct de ardere moderat, poate fi folosit cu succes și la gătit. Totuși, acizii polinesaturați, în contact cu oxigenul degajat la temperaturi ridicate, dau naștere radicalilor liberi și altor compuși dăunători. Așadar, e de preferat să se evite la prăjit și să se consume mai degrabă ca atare, în salate, sosuri ori maioneze.
De ce să folosești ulei din sâmburi de struguri
Acum că am lămurit cât de sănătos pentru consum este uleiul de sâmburi de struguri, e important să știm și de ce e bine să-l utilizăm în viața de zi cu zi.
Ajută pielea
Recunoscut pentru proprietățile antiinflamatorii, acționează și ca astringent la nivelul pielii. În plus, hidratează și înmoaie pielea, în combinație cu alte ingrediente. Este și motivul pentru care este utilizat în numeroase produse cosmetice. Unii recomandă fricționarea scalpului cu 2-3 linguri de ulei din sâmburi de struguri, înainte de șamponare, pentru întărirea și strălucirea firelor de păr.
Cu o textura fină, acest ulei pătrunde rapid în piele, nu lasă tenul gras și nu produce iritații, fiind hipoalergenic. Datorită antioxidanților și flavonoidelor pe care le conține, acest ulei previne formarea ridurilor și stabilizează nivelurile de colagen și elastină.
Acizii grași din uleiul din sâmburi de struguri au un alt efect miraculos asupra sănătății pielii. Acest ulei vindecă mai repede leziunile și reduce cicatricile provocate de inflamația cronică a pielii. Radiațiile ultraviolete afectează pielea, provocând arsuri solare și favorizând îmbătrânirea prematură. Uleiul din sâmburi de struguri aplicat înainte de expunerea la soare protejează pielea de radiațiile solare.
Întârzie îmbătrânirea
Strugurii sunt recunoscuţi din vremuri străvechi pentru efectele lor benefice. Și chiar și în zilele noastre se recomandă ca remediu împotriva îmbătrânirii premature. Strugurele este unul dintre fructele cele mai bogate în substanțe sănătoase, multe dintre acestea acționând asupra mecanismelor de încetinire a îmbătrânirii. Substanțele din bobul de strugure alb, cum ar fi unii derivați heterociclici ai unor aminoacizi, pot ajuta o mare parte din celule să nu se uzeze.
Uleiul din sâmburi de struguri este bogat și în cupru, seleniu și zinc. Conține și protianidine, cu efect antiîmbătrânire de 50 de ori mai puternic decât cel al faimoasei vitamine E. Îmbunătățește memoria, împiedicând apariția afecțiunilor degenerative ale creierului, precum boala Alzheimer. Are acțiune pozitivă și asupra vaselor de sânge de la nivelul ochilor. Astfel, menține acuitatea vizuală.
Este antioxidant, antiseptic și antiinflamator
Datorită compoziției sale, uleiul din sâmburi de struguri contribuie la menținerea elasticității pereților vaselor de sânge și la reducerea nivelului colesterolului. Ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale. În plus, protejează sistemul circulator, mărind capacitatea de rezistență a sistemului imunitar. Se consideră că o linguriță cu ulei de sâmburi de struguri pe zi reduce, în timp, riscul bolilor vasculare, a aterosclerozei, a bolilor circulatorii sau chiar a artritei.
Pentru a mări capacitatea de rezistență a organismului în fața anumitor boli infecțioase, se fac chiar cure cu acest ulei. Se consumă, timp de o lună, câte 20 ml de ulei de sâmburi de struguri în fiecare zi. Există și specialiști naturopați care susțin că sâmburii de struguri ar conține și anumite substanțe care împiedică formarea tumorilor, a fibroamelor uterine sau a chisturilor ovariene. Acestea ar scădea și riscul apariției cancerului de colon sau a celui de stomac. Alții susțin că ar ajuta și la reglarea nivelului de zahăr din sânge, fiindu-le benefic diabeticilor care urmează un tratament optim și o dietă adecvată.
Uleiul din sâmburi de struguri are proprietăți antimicrobiene, ceea ce înseamnă ca poate elimina bacteriile. În ciuda faptului că nu există studii la scară largă care să demonstreze că acest tip de ulei poate preveni acneea, există specialiști care îl recomandă în acest sens.
Conține resveratrol
Resveratrolul este o substanţă liposolubilă. Încă din anii 1990 a intrat în atenția cercetătorilor, când a fost descoperit în vinul roșu. Și s-a ajuns la concluzia că resveratrolul poate explica „paradoxul francez'. Francezii manâncă alimente grase, consumă vin mult, cafea, fumează, dar sunt mai sănătoşi şi mai supli decât alte popoare.
În plus, studiile au demonstrat că resveratrolul inhibă dezvoltarea celulelor canceroase din culturile celulare şi poate creşte durata de viaţă a animalelor de laborator. Ba chiar
este un aliat în lupta cu cancerul și diabetul de tip 2. Acest compus polifenolic pe care uliul de sâmburi de struguri îl conține din belșug este produs de diferite plante atunci când sunt supuse unor condiţii nefavorabile de mediu, răni, infecţii fungice şi raze ultraviolete.
Nu are contraindicații
Deși nu există contraindicații clare referitoare la cât de sănătos pentru consum este uleiul de sâmburi de struguri, moderația este importantă. De altfel, poate fi consumat cu moderație în stare crudă, însă nu se recomandă a fi utilizat la prăjit. Și asta pentru că își pierde proprietățile benefice. Totuși, dacă știi că suferi de anumite boli cronice sau urmezi tratamente medicamentoase, este foarte important să îți consulți medicul curant cu privire la orice tip de utilizare a uleiului din sâmburi de struguri. În plus, dacă știi că ai alergie la struguri, va trebui să te ferești de acest tip de ulei.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: healthline.com,
Citește și La ce poți folosi dopurile de plută de la sticle