Ce este SPF? Ce indică de fapt factorul de protecție solară SPF

 Barba Mirela
.

Ce este SPF ? Auzim peste tot acest termen când vine vorba despre protecția solară. Totuși, prea puțini știu ce este SPF de fapt. Iar rolul său este extrem de important pentru sănătatea celui mai mare organ al corpului uman. Pielea trebuie protejată de razele soarelui indiferent de sezon, pe tot parcursul anului.

Obișnuim să asociem protecția solară doar cu sezonul estival și cu vacanțele la plajă. Sunt perioadele în care ne și preocupă protecția solară și ce este SPF. Iar asta pentru că am auzit cu toții că razele soarelui nu sunt tocmai prietenoase cu pielea. Pe de altă parte, știm la fel de bine că soarele ne face și bine, iar pielea bronzată este cel mai râvnit „trofeu' al verilor relaxante la plajă.

Dar pielea are nevoie de protecție pe tot parcursul anului, mai ales dcă este sensibilă. Și toți cei preocupați de aspectul ei folosesc deja produse cosmetice cu SPF, însă puțini știu exact ce este SPF de fapt. Așa se face că, în ciuda grijii pe care i-o purtăm, pielea poate avea de suferit, tocmai din cauza greșelilor pe care le facem atunci când vine vorba despre protecția solară.

Ce este SPF de fapt

SPF(Sun Protection Factor) se traduce în limba română ca Factor de Protecție solară sau FPS. Iar pe la noi este sinonim cu protecția solară totală. Or, este greșit. Căci SPF înseamnă de fapt capacitatea unui produs de a bloca razele ultraviolete de tip B sau UVB. Cu alte cuvinte, este un indice care arată cât timp după ce am aplicat produsul pe piele putem sta la soare fără să ne ardem.

Dar acesta ne protejează numai de razele UVB, nu și de cele UVA. Spre exemplu, folosirea unui produs cu SPF 30 pe întregul corp permite o durată de stat la soare, fără arderea pielii, de 30 de ori mai mare decât fără nicio protecție solară. Este foarte important și ca produsul să fie unul lejer, care să nu înfunde porii și să nu provoace erupții.

Cum acționează SPF

Important de știut este că produsele care vin din sursă europeană respectă scara de măsurătoare UE, care se duce până la 50+. Produsele americane au o altă scară de măsură. Dar factorul de protecție 100+ american este echivalentul celui 50+ european. Pentru protecția solară zilnică, este necesare să se aplice atât pe față cât și pe corp un agent de protecție solară cu spectru larg, cu un SPF 30 sau mai mare.

Potrivit Dr. Elizabeth K. Hale, profesor în dermatologie la Facultatea de medicină din cadrul New York University, pentru o protecție optimă, „Asigurați-vă că aplicați cu generozitate și de multe ori, deoarece reaplicarea este cheia. Trebuie să reaplicați protecția solară la fiecare două ore și după înot și dacă transpirați abundent. Mulți dintre pacienți preferă un SPF mai mare. Dar protecția solară nu oferă protecție 100% împotriva razelor UV ale soarelui. Cel mai bun mod de a vă asigura ca sunteți protejat în mod adecvat toată ziua este prin reaplicarea cel putin la fiecare două ore, indiferent de cat de mare este SPF.'

SPF acționează la fel pentru toată lumea. Durata de protecție este singura care variază în funcție de indicele SPF și de intensitatea activităților practicate sub razele soarelui. Spre exemplu, cineva care transpiră abundent și joacă volei pe plajă având aplicat pe piele un produs cu SPF 50 va fi la fel de protejat ca și cineva care a folosit același produs cu SPF 50 și stă la marginea piscinei. Diferența o face faptul că cel care joacă volei și transpiră va trebui să reaplice mai des produsul de protecție. De menționat și că nu există niciun produs 100% impermeabil sau „waterproof'. Se consideră doar că un produs este rezistent la apă numai dacă menține același nivel de SPF și după 40 sau 80 de minute de expunere la apă.

Cum te poate îmbolnăvi protecția solară

Când părea că am înțeles că nu avem ce căuta sub soare fără protecție, am început să greșim tocmai protejându-ne. Și ne facem rău, convinși că ce facem este bine. Căci nici soarele nu mai e ce-a fost, vorba aceea. Până și persoanele care nu se știau sensibile în trecut au început să sufere din cauza razelor fierbinți. S-a și demonstrat că efectele ultravioletelor asupra pielii sunt direct influențate de vârstă. Cu trecerea anilor, puterea de refacere a pielii scade. De aceea, se recomandă protejarea pielii în permanență, cu produse adecvate. Contactul cu razele UVA și UVB este constant, acestea pătrunzând și în spații acoperite, prin sticlă sau materiale textile.

Unde greșim

Dorința de a obține bronzul perfect ne ia mințile. Or, unele afecțiuni ale pielii se amplifică la lumină, iar reacția de bronzare este apărarea pielii agresate. Nici nu e de mirare că, în ciuda produselor de protecție, ne trezim cu arsuri, iritații, eczeme, coșuri și altele ca ele. Și asta pentru că greșim, fără să știm. Iată cum:

1.Prea puțină cremă

Cu produsele de protecție, de la ochelari la creme, nu trebuie să ne zgârcim. Altminteri, economiile se vor duce pe medicamente. Cât despre creme, acestea se folosesc din abundență și se masează pe tot corpul, până intră bine în piele. Nu folosi crema de protecţie solară de pe un an pe altul! Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Sorbona atenționează utilizatorii produselor de protecție solară asupra cremelor care conțin octocrilen. Această substanță se degradează în recipiente, cu timpul, transformându-se într-un compus cancerigen, benzofenonă. Mare atenție și la produsele care conțin oxibenzonă și/sau octinoxat!

2.Doar factor de protecție ridicat

Dermatologii recomandă folosirea unei creme cu SPF minimum 30. Dar asta nu înseamnă că o cremă cu SPF 60 protejează dublu. Aplicate frecvent și în cantități suficiente, toate cremele reușesc să limiteze riscul de arsură, precum și de apariție a leziunilor cutanate.

3.Doar la plajă

Indiferent de momentul din an sau din zi în care te expui, ai nevoie de protecție. Pielea se poate arde, chiar mai repede, sub cerul înnorat, în adierea vântului. La soare, crema este eficientă maximum două ore. Iar transpiraţia duce la alterarea mai rapidă a cremei. De aceea, produsele se aplică pe tot parcursul zilei și de fiecare dată după intrarea în apă. Atenție! Nu există produse complet rezistente la apă. O cremă rezistentă la apă este eficientă între 40 şi 80 de minute!

4.Machiajul protejează?

Pe lângă faptul că-ți faci rău nelăsând pielea să respire, aplici și numai machiajul cu factor de protecție, fără alte fotoprotectoare. Or, nu ai cum să folosești atât de mult fond de ten protector încât să suplinească o cantitate suficientă de cremă. În plus, luciul de buze atrage razele ultraviolete de două ori mai mult decât rujul, accelerând procesul de îmbătrânire şi apariția cheratozelor actinice sau chiar a cancerului de buză. Pot apărea leziuni precanceroase și chiar cancere direct pe zonele fotoexpuse.

5.Loțiunile nu ajung

Niciun produs nu protejează 100%. Prin urmare, capul acoperit, ochelarii de soare potriviți, hainele și încălțările adecvate pot împiedica împreună cu produsele dermato-cosmetice apariția problemelor de sănătate. Căci cancerul de piele se instalează în locuri nebănuite, din tălpi, în creștet și chiar în ochi! Faptul că nu te arzi nu înseamnă că ești protejată.

De ce să nu te ferești de soare

Chiar dacă expunerea la soare pare un real pericol, nu-i putem ignora beneficiile, fie că știm ce este SPF, fie că nu, fără de care organismul nu ar putea funcționa normal. Zilele însorite sunt o adevărată binecuvântare, atât pentru trup, cât mai ales pentru spirit. Lumina soarelui oferă bunădispoziție, energie, veselie, poftă de viață. Soarele aduce o mulțime de beneficii organismului și poate chiar să amelioreze, dacă nu cgiar să vindece, anumite boli.

Vitamina D chiar e ruptă din soare. Căci vitamina D e cunoscută și sub numele de vitamina soarelui. Și asta pentru că organismul uman nu o produce decât sub influența razelor benefice. Specialiștii spun că vitamina D nu este de fapt o vitamină, ci un hormon. Cel mai mare organ al corpului, adică pielea, o produce ca derivat al colesterolului. În termeni medicali, aceasta poartă numele de colecalciferol. Vitamina D3 părăseşte apoi pielea şi trece în reţeaua sanguină. Prin urmare, fără cel puțin un sfert de oră de expunere directă la soare, neutilizând ptrduse de protecție, organismul este privat de o doză substanțială de vitamina D. Or, ea ajută la fixarea calciului în oase, previne osteoporoza, rahitismul și depresia, ajutând și la stimularea secreției hormonului fericirii, așa cum este cunoscută serotonina.

Ce boli se vindecă la soare

Fototerapie este termenul utilizat pentru tratamentul prin expunere la lumina soarelui. Iar beneficiile obținute sunt uriașe. Căci stimulează sistemul imunitar și ajută la înmulțirea limfocitelor, specializate în lupta cu infecțiile. Se spune că scleroza multiplă se poate declanșa și de la un deficit de vitamină D corelat cu lipsa expunerii la soare. Până și pacienții cu psoriazis sau cu boli de piele se bucură de ameliorarea simptomelor și, în unele cazuri, chiar de vindecarea bolii.

Expunerea la lumina solară este benefică și pentru pacienții cu afecțiuni psihice, precum Alzheimer, dat fiind că îmbunătățește calitatea somnului și induce relaxarea. Prin urmare, nu trebuie să ne ferim de soare, dar trebuie să ne bucurăm de razele lui, fără să ne asumăm riscul de a dezvolta cancer de piele. Ideal ar fi să beneficiem de cât de multă expunere la soare, cu pielea cât mai puțin acoperită, dar fără să ne ardem, în funcție de tipul de piele. Atenție! Oricât de amenințătoare sunt razele soarelui natural, sunt cu mult mai puțin nocive decât aparatele de bronzare artificială!

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: beautyhigh.com,

Citește și Vrei să previi îmbătrânirea? Folosește zilnic produse cu SPF

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton