Ce este Taina Sfântului Maslu

Multă lume a auzit despre aceste slujbe tămăduitoare, însă puțini sunt cei care știu ce înseamnă cu adevărat și care le este rânduiala în Biserică. Sfântul Maslu este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Și are efecte tămăduitoare puternice. De aceea e interesant de știut ce este Taina Sfântului Maslu.

Biserica Ortodoxă respectă șapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia sau Împărtășania, Mărturisirea sau Spovedania, a Preoției, Nunta și Sfântul Maslu. Toate cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii sunt instrumente menite să ne ferească de rele și să ne apropie de mântuire și de dragostea divină. Iar credincioșii le respectă cum se cuvine, fiecare la momentul potrivit din anul bisericesc. Ceea ce este Taina Sfântului Maslu este leacul suprem pentru trup, minte și suflet.

Ce este Taina Sfântului Maslu

Când primește Taina Botezului, fiecare creștin este însemnat cu pecetea Duhului Sfânt. Aceasta are rolul de a proteja de capcanele răului. Sfântul Maslu reprezintă cea de-a șaptea Taină a Bisericii, care, prin rugăciunile preoților și ungerea cu mir, le aduce credincioșilor vindecarea de boli trupești și sufletești. Taina Sfântului Maslu aduce vindecare fizică și spirituală, prin ungerea cu untdelemn sfințit cu Harul Duhului Sfânt, în cadrul unei slujbe ample, în care mai mulți preoți se roagă simultan.

Ca si celelalte Taine ale Bisericii, Sfântul Maslu are rolul de „medicament' pentru trup și suflet. A fost instituit de Iisus după Înviere, când Și-a trimis apostolii să propovăduiască Evanghelia: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne; în numele meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătoși'.

Oricât de bine ai ști ce este Taina Sfântului Maslu, trebuie să afli că aceasta nu se săvârșește în orice condiții. Taina Sfântului Maslu se savârșeste de către mai mulți preoți. Aceștia au rolul de a sfinți mirul, de a citi cele șapte Evanghelii și Apostole, laolaltă cu alte rugăciuni menite să aducă vindecarea celor suferinzi.

Fiecare preot îl va unge cu mir pe omul bolnav. Și îi va rosti rugăciunea de vindecare. Credinciosul primește vindecarea tuturor bolilor sufletești și trupești. Și chiar iertarea păcatelor pe care a uitat să le mărturisească la Taina Spovedaniei. Duhul Sfânt lucrează prin Sfântul Maslu înfăptuind minunea.

Când se săvârșește Sfântul Maslu

Sfântul Maslu se face în oricare dintre cele patru mari Posturi de peste an. Dar și în zilele de mirecuri și vineri. La vreme de secetă, se rânduiesc zile speciale de post, după care se fac procesiuni menite să aducă ploaia. Cel mai cunoscut și mai însemnat moment în care se face Sfântul Maslu este în Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Și se ține în amintirea femeii păcătoase care a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înaintea patimilor. Cei posedați sau cărora li s-au făcut farmece primesc, înainte de sau după Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Untdelemnul sfințit are harul de a tămădui trupul și de a despovăra sufletul de greutatea păcatelor. Dar numai dacă cel credincios are răbdarea necesară de a accepta voia lui Dumnezeu. Ungerea cu untdelemn sfințit se face în cadrul unei slujbe care urmează tradiția apostolică din Noul Testament: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.

Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui.' (Iacov 5,14-15). Taina Sfântului Maslu provine de la Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, iar Sfinții Apostoli au săvârșit-o încă din acele vremuri. Denumirea de maslu este de origine slavă, unde „maslo' înseamnă „untdelemn', și nu trebuie confundată cu Mirungerea, care presupune ungerea cu Sfântul Mir.

În ce constă slujba

De multe ori, bolile și deznădejdea nu se pot vindeca numai cu mijloace omenești. Iar Dumnezeu îşi manifestă iubirea şi mila faţă de cei suferinzi prin ceea ce este Taina Sfântului Maslu. Așadar, în toate rugăciunile slujbei se invocă mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este în aceste rugăciuni Doctorul Cel plin de milă.

Potrivit Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, „Taina Sfântului Maslu este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor'. Înţelegem prin aceste cuvinte că vindecarea bolnavului constă în credinţa sa în Dumnezeu, unită cu rugăciunea preoţilor.

Epistola Sfântului Apostol Iacob este cea care atestă originea practică a Tainei Sfântului Maslu. În aceasta Apostolul vorbeşte de vindecarea celor bolnavi prin „rugăciunea credinţei': „De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui' (Iac.5, 15).

Și chiar faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor', prin aceasta făcând-o lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufletește și trupește) și întări pe om. Aceasta constă în psalmi din Vechiul Testament, imnuri de implorare și rugăciuni, precum și câte șapte citiri din Evanghelii și alte scrieri ale Noului Testament.

De obicei, slujba este susținută de șapte preoți mijlocitori ai celor ce se roagă, se poate face și de către mai puțini, însă niciodată de unul singur. La finalul slujbei, preoții îi ung în semnul crucii pe credincioși cu ulei sfințit pe frunte. Dacă slijba se săvârșește la domiciliul celui bolnav, ungerea se face pe frunte, pe gură, nas, urechi, piept, palme și tălpi. După ultima rugăciune, se deschide Sfânta Evanghelie și se așază peste capul suferindului, simbolizând mâna Mântuitorului care mângâie și aduce alinare.

Cum ajută Spovedania și Împărtășania

Duhovnicii spun că spovedania ne dezleagă de păcate și Împărtășania ne îndumnezeiește. O vorbă veche zice că „păcatele mărturisite sunt pe jumătate iertate'. Așa ne învață și Taina Spovedaniei. Aceasta ne ușurează sufletul de povara grea a propriilor greșeli. Iar Taina Euharistiei sau a Împărtășaniei este cea mai puternică și mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii. Are o încărcătură emoțională fără egal, și nu oricine e demn să o primească.

Mărturisirea e importantă

Niciun credincios nu poate primi „sângele' și „trupul' lui Hristos, fără să se fi făcut demn pentru asta. Fără să-și fi mărturisit păcatele și fără să-și fi săvârșit canoanele înainte. De aceea, Taina Spovedaniei ocupă un loc de cinste între cele 7 Taine bisericești. Ea reprezintă pocăința prin care omul primește de la Însuși Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului.

Numai Mântuitorul ne poate ierta. Iar preoții, cei împuterniciți de El, ne mijlocesc comunicarea cu puterea divină. Prin Sfânta Mărturisire sau Sfânta Pocăință, sufletul se spală de rele. Preoţii spun că Postul, Spovedania și Împărtășania sunt pași la fel de importanţi ca şi igiena corporală. Cei care nu-şi despovărează sufletele, mărturisind toate păcatele care-i apasă, îşi pierd imunitatea în faţa relelor. Se expun ispitelor, blestemelor, bolilor.

Iar pentru a ne curăța de păcat, Mărturisirea înaintea duhovnicului trebuie sa fie completă, sinceră. Trebuie să fie rostită cu umilință, smerenie și cu părere de rău. Cei ce încearcă să se mintă, nemărturisind păcatele, se fac nevrednici și vor fi supuși pedepsei. De aceea, e bine să ne căutăm un duhovnic căruia să-i spunem toate trăirile noastre, fără teamă, rușine sau ezitare.

Sfânta Împărtășanie ne apără de rele

Taina Euharistiei este cea mai puternică dintre toate Tainele Bisericii. Și are o încărcătură emoțională fără egal. „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică. Și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.' Așa a rostit Mântuitorul, potrivit scrierilor bisericești. Sfânta Împărtășanie este o prelungire a întrupării Domnului. De aceea, se fac vrednici să o primească numai cei botezați, care duc o viață curată și care nu au canoane date de preot.

Numai copiii sub 7 ani sunt puri și demni de a primi Împărtășania fără spovedanie. Înainte, se țin măcar 3 zile de post corect. Cui este nevrednic să primească Împărtășania i se dă Aghiasmă Mare, până își termină canoanele. În ziua împărtășirii, după ce ai primit Sfânta Taină, nu ai voie să săruți, să dormi, să scuipi, să îngenunchezi, să fumezi, să vorbești de rău și trebuie să eviți orice tip de sângerare.

Sursa foto: Shutterstock.com

Alte surse: Doxologia.ro,

Citește și Ce semnifică Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton