Ce este toxiinfecția alimentară cu apă. Dr. Adrian Marinescu: "Este o situație frecventă, orice lichid poate să..."

 Radulescu Ruxandra
.

Specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la toxiinfecția alimentară cu apă. Toxiinfectia alimentara este o afecțiune foarte frecventă. Aceasta este cauzată de de consumul de alimente si apa contaminate cu anumite bacterii, virusuri, paraziti sau substante chimice. Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, atrage atenția asupra toxiinfecției alimentare cu lichide precum apa îmbuteliată sau berea.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Ce este toxiinfecția alimentară cu apă. Toxiinfecția alimentară, cunoscută și sub denumirea de intoxicație alimentară, este o afecțiune cauzată de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu agenți patogeni, cum ar fi bacterii, viruși, paraziți sau substanțe chimice toxice. Acest lucru poate duce la apariția simptomelor digestive neplăcute, precum greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și, în cazuri mai severe, febră sau alte complicații. Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institului Matei Balș, îndeamnă cetățenii să fie atenți la toxiinfecția alimentară cu lichide, în urma consumului celor mai banale băuturi din comerț.

Ce este toxiinfecția alimentară cu apă

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a explicat ce înseamnă toxiinfecția alimentară cu lichide, precum apa contaminată, sau băuturi din comerț, precum berea.

'Poți să ajungi să faci toxiinfecție alimentară și de la lichide. Știți că e toxiinfecție alimentară care pleacă de la bere? E o situație relativ frecventă. Berea și lichidele, chiar dacă nu sunt perisabile, dacă stau o perioadă nedefinită în căldură și în soare vor da acest lucru.

Știți că apa plată îmbuteliată uneori are un gust ciudat, dar noi trecem peste asta și plecăm de la ideea că nu ni se va întâmpla nimic. Orice aliment, orice lichid, poate în final să însemne un loc unde microorganismele își fac de cap', a explicat dr. Adrian Marinescu, pentru Dcmedical.ro.

Care sunt principalii factori de risc în cazul toxiinfecției alimentare

'De multe ori știm bine ce avem de făcut și nu facem totuși, din comoditate, mergând pe ideea că nu ni se va întâmpla nouă sau că vom face o formă ușoară. Partea de igienă înseamnă o educație, sunt primii șapte ani de acasă, apoi educația medicală. Nu vorbim doar de spălatul mâinilor care ar trebui să se facă corect și când trebuie, nu doar un lucru mecanic.

Este și igiena alimentară. Este evident că în momentul în care alimentele nu sunt depozitate corespunzător pe vreme de caniculă, în momentul în care alegem să mâncăm unde e mai ieftin sau unde nimerim, s-ar putea ca un cost mic, pe moment, să nu fie chiar așa în final, să ajungem să ne stricăm vacanța și să dăm mai mult pe medicamente.

Spunea cineva că dacă mâncăm ieftin, s-ar putea să ne coste mult pe urmă. Așa este. Prepararea în vreme de caniculă și de căldură poate să însemne toxiinfecții alimentare mai ușoare sau mai grele', a mai explicat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș.

Cauzele toxiinfecției alimentare

Principalii agenți patogeni responsabili de toxiinfecțiile alimentare includ:

  1. Bacterii: Exemple includ Salmonella, Escherichia coli (E. coli), Campylobacter, Listeria, și Staphylococcus aureus.
  2. Virusuri: Printre acestea se numără virusurile norovirus și rotavirus, care pot cauza infecții digestive severe.
  3. Paraziți: Paraziți cum ar fi Giardia și Cryptosporidium pot contamina apa sau alimentele și provoca simptome digestive.
  4. Substanțe chimice toxice: Consumul de alimente sau băuturi care conțin substanțe chimice nocive, cum ar fi pesticidele sau substanțele chimice din ambalajele de plastic, poate duce la intoxicații alimentare.

Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare implică respectarea unor reguli de igienă riguroase în timpul manipulării, preparării și depozitării alimentelor, cum ar fi spălarea regulată a mâinilor, gătirea adecvată a alimentelor pentru a ucide agenții patogeni, evitarea consumului de alimente expirate sau insuficient preparate și păstrarea corectă a alimentelor la temperaturi sigure pentru a preveni multiplicarea agenților patogeni.

În cazul în care apar simptome de toxiinfecție alimentară, este important să se acorde atenție hidratării și, în cazurile severe, să se caute asistență medicală.

FOTO: Pexels

Vezi si ce este botulismul!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton