Ce presupune stilul de viață olandez Niksen

Nordicii pot fi considerați printre cei mai pricepuți în sporirea calității vieții. Nu degeaba se numără printre cele mai fericite popoare. După ce danezii au uimit lumea cu conceptul „hygge', care promovează lejeritatea în intimitatea propriului cămin, suedezii au dat lovitura cu „lagom', conceptul de a face totul cu moderație. Și te va uimi, cu siguranță, ce presupune stilul de viață olandez Niksen.

Ai auzit, desigur, celebra expresie „dolce far niente', care s-ar traduce prin „dulce leneveală' sau, adaptat, prin „Ce bine-i să nu faci nimic!'. Și cum e și firesc, o asociezi cu însorita Italie. Numai că olandezii au reușit să facă din asta un stil de viață. Cu alte cuvinte, au ajuns la concluzia cel mai bun mod de a trăi, în zilele noastre, este să nu faci absolut nimic. Sună bine ce presupune stilul de viață olandez Niksen, nu-i așa?

Ce înseamnă Niksen

Expresia în sine s-ar putea traduce prin „a nu face absolut nimic, a lenevi sau a face ceva care nu are niciun rost', spune Carolien Hamming, director al CSR Centrum, citată de publicația Time. Ea conduce acest centru de consiliere din Olanda, care ajută oamenii să-și gestioneze stresul și să se recupereze după burnout.

Drept urmare, ceea ce presupune stilul de viață olandez Niksen înseamnă să trăiești pur și simplu. Înseamnă să stai, să asculți muzică, să faci ceea ce îți place cu adevărat, fără a avea vreun scop anume. Nimic din ceea ce faci nu trebui să fie productiv sau să reprezinte o realizare.

Gândește-te la cum ar fi să „stai pur și simplu pe un scaun și să privești pe fereastră', spune Ruut Veenhoven, sociolog și profesor la Universitatea Erasmus din Rotterdam, care se ocupă cu studiul fericirii. În vreme ce conceptul de mindfulness te îndrumă să fii prezent, să trăiești în acest moment, Niksen înseamnă mai degrabă să îți dedici timp ca să fii pur și simplu. Ba chiar îți permite să-ți lași mintea să zburde decât să se concentreze la ceva anume.

„Ar trebui să avem momente de relaxare, iar relaxarea se poate combina cu activități semi-automate, precum croșetatul', spune Veenhoven. Și adaugă: „Unul dintre aspectele artei de a trăi constă în a găsi modalitățile de relaxare care ți se potrivesc cel mai bine'. Nu există o rețetă potrivită general-valabilă. Mai degrabă e recomandat să descoperi abordările eficiente pentru tine, chiar dacă nu-ți va ieși din prima.

De ce să adopți un astfel de stil de viață

Înainte de a detalia ce presupune stilul de viață olandez Niksen, e indicat să știi și care îi sunt beneficiile. Căci, în Olanda, de-a lungul timpului, conceptul Niksen nu a fost privit cu ochi buni. Era considerat exact opusul productivității, lenea absolută. Or, nivelurile de stres s-au ridicat simțitor în toată lumea, cu consecințe devastatoare asupra sănătății. Iar specialiștii tratează acest aspect cu tot mai multă atenție și îngrijorare deopotrivă. Drept urmare, comunitățile medicale găsesc Niksen ca find o metodă foarte potrivită de alungare a stresului și a epuizării.

„Cu toții căutăm o cale să ne încetinim ritmul și să ne conectăm', spune Eve Ekman, director de instruire la Greater Good Science Center de la Universitatea Berkeley din California. Ea consideră „descurajant' nivelul de stres actual în rândurile adulților și tinerilor din SUA. Ocupându-se cu studiul stresului și al anxietății, ea susține că încetinirea ritmului de viață vine cu o sumedenie de beneficii. Pe lângă faptul că reduce anxietatea, întârzie și procesul de îmbătrânire și întărește sistemul imunitar. Aceste efecte pozitive asupra sănătății i-ar putea încuraja până și pe cei mai agitați și mai surmenați dintre noi să ia în considerare ideea de a practica Nnicksen.

Un alt beneficiu al ceea ce presupune stilul de viață olandez Niksen este că ajută oamenii să aibă idei noi. Potrivit lui Veenhoven, „chiar și atunci când nu facem nimic, creierul nostru încă procesează informații și își poate folosi capacitatea de procesare pentru a rezolva probleme amânate'. Or, asta înseamnă sporirea creativității. Se poate întâmpla ca, în astfel de momente, visând cu ochii deschiși, să găsim o soluție revoluționară la o problemă sau o idee de afacere extraordinară.

Ce presupune stilul de viață olandez Niksen

Deși ar putea părea traiul ideal, să stai și să nu faci nimic nu e chiar atât de simplu pentru mulți dintre noi. De fapt, pentru unii ar putea fi chiar o provocare să stea pur și simplu pe un scaun și să se uite pe fereastră fără niciun rost. Totuși, merită să încerci asta măcar pentru câteva minute zilnic. Fără să te gândești la nimic și fără să-ți propui nimic. Lasă viața să-și urmeze cursul, oricât de greu ți s-ar părea.

Tot ce ai de făcut este să nu faci. Nu trebuie să te concentrezi la nimic anume, nu trebuie să încerci să te contopești cu universul. Și nici nu trebuie să analizezi pentru ce ai de manifestat recunoștință divinității. Este pur și simplu un timp petrecut cu sine, în care lași gândurile să zboare fără vreo direcție precisă.

„Mecanismul nu e deloc complicat. Pur și simplu, nu ne alocăm suficient timp pentru odihnă și recuperare. Atenție: odihnă nu înseamnă să-ți verifici e-mailul, să faci jogging, să pierzi timpul pe social media sau să mergi la concerte. Cei care se odihnesc cu adevărat nu fac absolut nimic. Nici măcar nu-și direcționează gândurile către ceva în mod deosebit. Doar astfel corpul nostru poate să își recapete energia.', spune Carolien Hamming.

Drept urmare, ce presupune stilul de viață olandez Niksen nu e de fapt un stil de viață. Este mai degrabă o metodă care poate contribui la rezolvarea unor probleme cât se poate de serioase, precum stresul sau sindromul burnout, inclus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în clasificarea internaţională a bolilor.

Niksen are și dezavantaje

Literatura de specialitate evidențiază faptul că încetinirea procesului de gândire pe o perioadă mai lungă poate duce la apariția „frământărilor'. Asta înseamnă să te adâncești în reflecție, în loc să te relaxezi. Iar asta poate avea consecințe nedorite la nivel fizic. În cadrul studiului „Argumente pro și contra minții care hoinărește' publicat de Prof. Dr. Alessandro Couyoumdjian, de la Universitatea Sapienza din Roma, cercetătorii au observat că participanții au avut o frecvență cardiacă crescută timp de 24 de ore.

Asta după ce-au lăsat gândurile să zburde. Și au avut probleme și cu somnul în noaptea următoare. Totuși, s-a descoperit că acestea au fost doar consecințe imediate. Și nu s-au prelungit pe termen lung. În plus, visarea cu ochii deschiși a fost asociată cu o satisfacție mai mare în viață.

„Pe de altă parte, desigur, nu este indicat să practici Niksen constant. Nu putem sta degeaba permanent! Timpul alocat inactivității, echilibrat de un stil de viață activ, poate valorifica la maximum beneficiile Niksen., spune Veenhoven. Și completează: „Deși odihna dă roade și te face să te simți mai bine după ce închei o activitate, nu este drumul principal către fericire, în sensul de sentiment de satisfacție cu privire la propria viață.'

De fapt, oamenii care participă la activități mai productive tind să fie mai fericiți. Și asta datorită conexiunilor sociale mai solide și sentimentului puternic de eficiență. Fericirea naște productivitate. Și înseamnă că există o corelație între relaxare, fericire și productivitate.

Cum e privit Niksen în societate

Niksen este, așadar, o metodă care poate aduce beneficii pe termen lung, contribuind la îmbunătățirea calității vieții. Însă, lipsa de activitate este condamnată în toate culturile de pe pământ. Așa că ideea ar putea să nu fie foarte populară, mai ales în țări cu o solidă cultură a muncii. Există și o carte care dezvoltă, pe larg, subiectul. Se numește „Niksen, arta olandeză de a nu face nimic', scrisă de Carolien Janssen.

Și Olga Meckin este autoarea cărții „Niksen: adoptarea artei olandeze de a nu face nimic'. În numai trei ani de la publicarea cărții, ea a devenit autoritatea olandeză în materie de „a nu face nimic”, potrivit theguardian.com. „Definiția pe care o folosesc în carte este: să nu faci absolut nimic, să nu ai niciun scop. Să nu te uiți la un film, să nu te uiți pe rețelele de socializare, să nu citești e-mailuri.

Întotdeauna avem în minte un anumit rezultat. Când pregătim mesele, ne gândim: Această masă mă va ajuta să slăbesc sau mă va face mai sănătos. Dacă ieșim la o plimbare, aceasta trebuie să facă parte din cei 10.000 de pași obligatorii. Așa că pierdem plăcerea de a mânca sau de a merge pur și simplu.', spune Olga Meckin.

Sunt însă numeroase alte titluri în literatura ultimilor ani dedicate artei olandeze de a nu face nimic. Și descriu, din diferite puncte de vedere, ce presupune stilul de viață olandez Niksen.

De ce e important să scăpăm de stres

Un stil de viață stresant poate afecta sănătatea până la nivel de ADN. Sunt rezultatele unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea americană Yale. Fiecare om are propriul „ceas biologic'. Cu alte cuvinte, este vorba despre tiparele de modificare la nivel celular ale organismului, pe măsură ce înaintează în vârstă. Corpul care îmbătrânește prematur are și o durată de viață mai scurtă.

Dar longevitatea este influențată de foarte mulți factori. Iar studiile celor de la Yale arată că stresul cronic poate scurta durata de viață. Și reprezintă prima dovadă concretă că stresul poate avea consecințe negative asupra sănătății, dincolo de oricare alte afecțiuni fizice sau mintale.

Vestea bună este că același studiu a demonstrat că alegerile sănătoase care țin de stilul de viață au atenuat efectele negative ale stresului. Subiecții care au demonstrat că își pot regla emoțiile aveau vârste biologice mai mici decât omologii lor care nu au făcut-o. Dar cel mai surprinzător aspect al studiului este că factorii de reziliență, cum ar fi reglarea emoțiilor, ne pot proteja nu doar de efectele mentale ale stresului, ci și de efectele stresului asupra sănătății noastre fizice. Drept urmare, cea mai simplă strategie de combatere a stresului cotidian este să ne luăm, zilnic, câte o pauză de câteva minute, în care să nu facem absolut nimic.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: time.com, theguardian.com,

Citește și Curiozități despre Olanda. Ce nu știai despre Țările de Jos

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton