Ce probleme de sănătate poți avea vara și cum să le eviți

 bogdan.galca
.

După o primăvară capricioasă și o vară care a tot oscilat până să decidă să se instaleze serios, a venit vremea să îți concretizezi planurile de vacanță și cele de zi cu zi, fie că sunt pe malul mării, la piscină sau în parcurile sau pe terenurile de sport din orașul în care locuiești.

Relaxare, zile lungi, mișcare în aer liber, plimbări zilnice pe jos: iată câteva motive pentru care aștepți mereu cu nerăbdare vara. Doar că, pe lângă beneficiile incontestabile ale temperaturilor ridicate și ale razelor solare, există câteva probleme pe care le poți avea și pe care trebuie să știi cum le gestionezi.

Probleme provocate de soare

Fie că este vorba despre alergii solare, insolații, dureri de cap a căror cauză nu o poți identifica, temperaturile ridicate și expunerea prelungită la razele UV, vara suntem predispuși la o serie de situații care necesită atenție sporită. Iată câteva dintre acestea:

Insolația

Este, de departe, una dintre cele mai periculoase afecțiuni provocate de căldură și reprezintă o urgență medicală atunci când se produce, pentru că efectele ei pot merge până la stadiul în care viața persoanei este pusă în pericol. Se manifestă prin dureri de cap severe, stări de leșin, convulsii, halucinații sau chiar comă, în cazurile cele mai grave. Temperatura corpului poate ajunge repede la 40 de grade Celsius, iar nivelul sever de deshidratare face ca pielea celui afectat de insolație să fie atât de deshidratată încât este uscată și fierbinte la atingere. 

Cum te protejezi: eviți expunerea prelungită la soare, mai ales la orele prânzului, porți mereu când ieși din casă pălării cu boruri largi și ochelari de soare, folosești creme cu factor de protecție ridicat (peste 30, de preferat 50 și 50+), te hidratezi corespunzător, eviți alcoolul și cofeina.

Alergia solară

Deși o afecțiune destul de comună, care se manifestă prin apariția unor reacții cutanate în urma expunerii la soare, tipul acesta de afecțiune poate provoca și complicații serioase. Cea mai cunoscută formă este erupția polimorfă la lumină, formată din macule (pete) de culoare roșie, care pot apărea în interval de până la o zi de la expunerea la soare, pe gât, torace, brațe și coapse. Pe lângă afectarea cutanată, persoana care suferă de alergie solară poate experimenta frisoane, dureri de cap, prurit (senzație de mâncărime).

Cum te protejezi: nu sta la soare pentru mult timp, mai ales la orele prânzului, evită medicamentele care contribuie la fotosensibilitatea pielii și dacă acest lucru nu este posibil, renunță la sesiunile prelungite de bronzat. 

Probleme provocate de alimentație

Fie că este vorba despre indigestii, alergii sau chiar toxiinfecții alimentare, vara crește semnificativ riscul apariției unor afecțiuni digestive, pe fondul înmulțirii rapide a factorilor patogeni din cauza temperaturilor ridicate. Îți spunem despre două dintre cele mai întâlnite probleme provocate de alimentație, mai ales în timpul anotimpului călduros:

Toxiinfecția alimentară

Deși nu este o problemă specifică verii, în această perioadă incidența ei crește, din cauza căldurii excesive, care stimulează apariția factorilor responsabili pentru aceasta. Toxiinfecțiile alimentare sunt rezultatul ingerării alimentelor contaminate cu virusuri, bacterii sau paraziți. Printre agenții patogeni responsabili pentru ele se află Clostridium botulinum, Clostridium perfringens, Escherichia coli, Salmonella si Staphylococcus aureus.

Cum te protejezi: citește informațiile de pe ambalajele produselor alimentare pe care le consumi, mai ales cele legate de termenul de valabilitate, fii atent la condițiile în care sunt păstrate alimentele atunci când alegi să mănânci în oraș, alege cu grijă sursele de unde provin carnea, peștele, laptele, brânzeturile și fructele. În plus, în cazul tuturor problemelor de acest gen ajută o igienă riguroasă a mâinilor și a instrumentelor și a locului unde prepari alimentele. 

Indigestia

Reprezintă, practic, disconfortul pe care îl poți experimenta în regiunea abdominală superioară, apare imediat după masă și se manifestă prin balonare, greață, eructație. Cele mai frecvente cauze sunt mesele abundente, bogate în grăsimi, alcoolul, prăjelile și excesul de condimente. 

Cum te protejezi: consumă multe legume și fructe, evită alimentele procesate, renunță la alcool și la cofeină, alege mese reduse cantitativ și dese în locul unora rare și foarte abundente, după fiecare masă fă o plimbare de jumătate de oră. 

Pentru ca vara aceasta să nu se transforme într-un lung șir de experiențe neplăcute, ține cont de câteva reguli elementare care să includă protejarea de razele UV nocive, o alimentație bazată mai ales pe fructe și legume și o igienă riguroasă.  

Sursă foto: unsplash.com

Află mai multe despre cauzele pentru care apare durerea de cap

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton