Ce să faci cu uleiul folosit la prăjit

.

Ce să faci cu uleiul folosit la prăjit? În loc să îl arunci în condiții improprii, indicat ar fi să îl colectezi și să te debarasezi de el în locuri speciale. Căci uleiul utilizat este periculos, atât pentru sănătate, cât și pentru mediul înconjurător și pentru sistemele de canalizare. Așa că iată ce să faci cu uleiul folosit la prăjit.

Șnițele, cartofi, chiftele, gogoși sunt numai câteva preparate delicioase care necesită o baie de ulei pentru a fi gătite. Uleiul uzat nu se mai poate refolosi. Și ajunge fie în coșul de gunoi, fie în chiuvetă, fie în vasul de toaletă. Or, indiferent care dintre variantele menționate este aleasă, metoda este complet improprie. Ba chiar este dăunătoare. Așa că e foarte important să știi ce să faci cu uleiul folosit la prăjit.

De ce și cum să colectezi uleiul uzat

Cum deja am spus, uleiul folosit deja pentru prăjeli devine dăunător. Atunci când scurgi uleiul folosit în chiuvetă, acesta ajunge în țevi. Acolo, în timp, se întărește și, ulterior, poate înfunda întreg sistemul de canalizare. Iar dacă sunt mai mulți ca tine, care procedează la fel, toată localitatea are de suferit. În plus, cu timpul, uleiul scurs în canalizare se combină cu alte substanțe și deșeuri din țevi. Și se transformă în formațiuni care blochează întreg sistemul. Acest lucru se traduce prin costuri și eforturi mai mari pentru repararea sistemelor de canalizare și stațiilor de epurare.


Dacă te numeri printre cei care aruncă la gunoi uleiul folosit, trebuie să știi că și tu greșești. Deși pare o soluție bună, uleiul uzat din coș poate ajunge cu ușurință în sol. Căci, după colectare, deșeurile ajung la gropile de gunoi. Odată pătruns în sol, uleiul folosit poluează puternic. Pe lângă faptul că afectează fertilitatea solului, se infiltrează rapid și în apele din subteran. Apa poluată cu ulei, ajunsă în lacuri, poate forma, în timp, o peliculă ce împiedică animalele acvatice să își procure oxigenul necesar. Gândește-te că numai un litru de ulei poate polua până la un milion de litru de apă!


Dat fiind că oricare soluție de debarasare a uleiului uzat afectează atât calitatea vieții umane, cât și viața animalelor și natura, iată ce să faci cu uleiul folosit la prăjit. Înainte de toate, obișnuiește-te să îl colectezi în recipiente cu capac, special destinate. Astfel, va fi ușor de reciclat. De cele mai multe ori, se transformă în biocombustibil. Dar poate fi și ingredient pentru săpun, detergenți eco sau chiar pentru lumânări parfumate.

Cum să-l colectezi corect?


Puncte de colectare

Interesează-te, înainte de toate, care sunt punctele de colectare din localitatea ta de reședință. Când ai strâns deja o cantitate semnificativă de ulei folosit, îl poți duce în locurile care îl colectează și reciclează. Unele oferă chiar și diverse beneficii pentru gestul tău prietenos cu mediul. Cele mai populare puncte de colectare sunt la:

Benzinăriile MOL

Benzinăriile colectează uleiul. Apoi îl predau unei companii care îl purifică și îl trimite la o uzină de producție. În final, uleiul se transformă în biocombustibil, o componentă bio pentru motorină.


Benzinăriile OMV

Și stațiile OMV colectează uleiul uzat, în sticle de minimum doi litri. Pentru fiecare sticlă, primești o cafea cadou.

Hypermarketurile Carrefour

Toate hypermarketurile Carrefour din țară colectează responsabil uleiul uzat. Condiția este ca uleiul să fie strecurat și depozitat în sticle PET curate. Pentru fiecare 3 litri de ulei uzat, vei primi o sticlă de ulei proaspăt. Iar pentru 5 litri de ulei uzat primești 2 litri de ulei proaspăt. Dacă faci cumpărăturile online, poți trimite uleiul uzat și prin intermediul aplicației Bringo. Când efectuezi comanda, menționează în secțiunea Observații câți litri de ulei uzat vei preda, iar curierul îți va aduce uleiul proaspăt.


Hypermarketurile Auchan

Și hypermarketurile Auchan colectează uleiul și îl transformă în biodiesel, cu ajutorul unei companii specializate în reciclare. Când aduci uleiul uzat în magazine, primești recompense din partea partenerilor companiei – Aqua Carpatica și Fairy.

Magazinele Cora

Poți duce sticle de plastic cu ulei folosit și în hypermarketurile Cora. La fiecare litru de ulei reciclat, primești gratuit o sticlă de detergent pentru vase. Iar la fiecare 3 litri de ulei uzat primești un litru de ulei proaspăt.


Cum se colectează corect

Verifică detaliile

Înainte de a pune uleiul folosit în sticle sau alte recipiente, verifică forma în care acesta este acceptat de spațiile de colectare. Unele dintre ele acceptă doar anumite cantități de ulei sau doar anumite tipuri de recipiente.

Uleiul trebuie curățat

Înainte să verși uleiul în recipiente, lasă-l să se răcească la temperatura camerei. Apoi strecoară-l pentu a elimina eventualele resturi de mâncare. Poți folosi o sită sau un filtru.

Recipiente curate

Nu turna uleiul în recipiente ude, căci amestecul de apă cu ulei nu va mai putea fi reciclat. Nu amesteca mai multe tipuri de ulei uzat în același recipient, căci procesul de reciclare poate fi diferit pentru fiecare. Folosește sticle separate și etichetează-le cu tipul de ulei conținut. Astfel, nu le vei încurca niciodată între ele.

Idei creative referitoare la ce să faci cu uleiul folosit la prăjit

Există și alte posibilități să e descotorosești de uleiul uzat. Și dacă încă nu știi ce să faci cu uleiul folosit la prăjit, iată câteva sugestii:

Hrană pentru animale

Nu le vei da vietăților să bea ulei uzat, bineînțeles. Dar le poți adăuga câțiva stropi în porțiile de hrană, pentru a le îmbunătăți gustul. În plus, uleiurile vegetale ajută la menținerea blăniței strălucitoare. Câțiva stropi de ulei uzat peste semințele cu care se hrănesc păsările pot fi benefice pe timpul iernii. Și din uleiul uzat colectat și prelucrat se utilizează la prepararea hranei pentru animale. Căci revalorificat acesta conține o mulțime de elemente nutritive pentru animale.

Compost

Mulți dintre cei care locuiesc la curte au deja în dotare recipiente pentru compost. Iar uleiul folosit poate fi un aditiv util. Nu se vor folosi cantități mari odată. Dar câte puțin ulei utilizat deja ajută la hrănirea viermilor din compost și la accelerearea procesului de descompunere. Este foarte important să folosești la compost numai ulei vegetal. Grăsimile animale nu sunt recomandate. În plus, dacă pui prea mult ulei dintr-o dată, procesul de descompunere se încetinește și compoziția capătă miros insuportabil.

Curățător de vopsea

Vopselele sunt foarte greu de îndepărtat de pe suprafețe și de pe mâini. Dacă te întrebi ce să faci cu uleiul folosit la prăjit, iată o idee. Păstrează-l și folosește-le pentru a înlătura petele de vopsea. Îl aplici pur și simplu pe suprafața afectată și apoi cureți. Dacă ți-ai murdărit mâinile cu vopsea, pune puțin ulei uzat în palme și freacă-le ca și cum te-ai spăla cu săpun lichid. Lasă să acționeze cam 5 minute, apoi spală-te normal, cu apă caldă și săpun.

Săpun și detergenți de casă

Pentru săpunuri și detergenți ecologici se folosește uleiul uzat. Și dacă urmărești câteva sfaturi din mediul online, sigur vei găsi și rețeta perfectă pentru tine ca să-ți prepari propra variantă de săpun sau detergent la domiciliu. Mai este nevoie și de sodă caustică, dar săpunul de casă este uneori mai eficient decât multe alte variante din comerț.

Lubrifianți pentru obiectele casnice

Fie că scârțâie o balama, fie nu mai intră cheia în broască prea ușor, fie vrei să previi ruginirea uneltelor, uleiul uzat poate fi unul dintre cei mai buni lubrifianți. Uleiul folosit la prăjit, bine strecurat, se pune în recipiente cu pulverizator. Și se folosește foarte ușor în scop domestic.

Protector pentru mobilier și piele

Piesele de mobilier din lemn masiv cu aspect învechit sau cu zgârieturi capătă o nouă față cu ajutorul uleiului uzat. Se face un amestec omogen din părți egale de ulei folosit și oțet alb. Acesta se aplică pe mobilier și apoi se șterge cu o cârpă moale.

Și tapiseria din piele poate căpăta un aspect nou și va beneficia de protecție în timp dacă este hidratată periodic cu ulei. Se înmoaie o cârpă moale în puțin ulei curat, apoi se întinde uniform pe obiectele din piele. Se lasă să se usuce. Ai grijă să nu folosești foarte mult ulei și nici să nu lași pete.

La fel de util este uleiul uzat și pentru mobilierul de exterior din ratan. Nu trebuie decât să ungi bine toate piesele de mobilier din ratan cu ulei, apoi le lași să se usuce. Astfel, nu se vorm mai crăpa și nici nu vor mai scoate sunete ciudate.

În loc de gaz lampant

Dacă te numeri printre norocoșii care încă mai au lămpi de grădină pe bază de gaz, poți folosi în loc de gaz uleiul uzat ca și combustibil. Dacă nu mai ai obiectul în sine, îți poți face o lampă de exterior improvizată. Ai nevoie de o cutie de conservă sau de un recipient din metal cu un capac găurit și de un fir de sfoară din material natural sau de un șnur făcut din vată. Se umple pe trei sferturi recipientul cu ulei. Șnurul se introduce prin capacul găurit, în așa fel încât acesta să stea fix în gaură, să nu alunece. I se dă foc și astfel obții o candelă artizanală perfectă pentru exterior.

Curățător pentru mașină

Dacă te pasionează mecanica auto, atunci știi că anumite componente se curăță cu grăsmi. Iar uleiul uzat poate fi unul dintre cei mai curățători ai componentelor auto.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: mahoneyes.com,

Citește și La ce să folosești frunzele de dafin în afara bucătăriei