Ce sunt drogurile opioide și ce efecte periculoase au

.

Ce sunt drogurile opioide este foarte important să știm. Mai ales că vedem tot mai des efectele dezastruoase ale consumului acestora. Multe dintre ele sunt ilegale. Altele sunt incluse în tratamentul unor afeciuni grave și se eliberează numai cu prescripție medicală. Și nu trebuie confundate opiaceele cu ce sunt drogurile opioide.

Tot mai mulți dintre noi sunt preocupați să afle despre ce sunt drogurile opioide și ce efecte periculoase au. Și asta pentru că traficul și consumul de droguri par să fi scăpat de sub control. Deși se tot vorbește despre asta de mulți ani. Iar consecințele sunt devastatoare. Și, din nefericire, nu îi afectează doar pe cei implicați direct.

Ce sunt drogurile opioide

Înainte de a intra în detalii, este important să știm ce sunt drogurile opioide. În primul rând, acestea reprezintă o clasă de medicamente. Acestea sunt utilizate, în general, cu scopul de ameliorare a durerii. Se folosesc în mediul spitalicesc sau numai cu prescripție medicală. Dar printre ele se numără și o serie de droguri ilegale.

Potrivit Dr. Stiuriuc Simona, din punct de vedere medical, opioidele sunt definite de capacitatea lor de a lega și influența receptorii opioizi de pe membranele celulelor. Și sunt împărțite în trei clase:

Opioizii naturali

În această categorie de opioizi naturali intră opiumul și morfina. Opiumul este extras din semnințele de mac. Morfina este componentul activ primar al opiumului. Dar și anumite substanțe produse de propriul creier se încadrează aici. Polipeptidele endogene neurale, precum endorfinele și enchefalina sunt și ele opioide naturale.

Opioide semi-sintetice

În această categorie intră o serie de medicamente despre care s-a tot auzit vorbindu-se. Semisinteza este un procedeu chimic care folosește componentele izolate din surse naturale ca material de început pentru prepararea mediamentelor. Printre opioidele semi-sintetice se numără heroina, oxicodona, oximorfona și hidrocodona.

Opioidele sintetice

Aici sunt incluse acele medicamente fabricate numai din elemente chimice, fără extracte naturale. Acestea cuprind buprenorfina, metadona, fentanilul, alfentanil, levorfanol, meperidina, codeina și propoxifenul.

Este important de știut că sub denumirea de opioide se folosesc adesea și termenii de opiacee și narcotice. Totuși, există diferențe între ele. Care este diferența dintre ce sunt opioidele și opiaceele? Deși fac parte din aceeași familie de medicamente, sunt diferite.

Opioid este termenul generic pentru oricare drog opioid, fie sintetic, fie natural. Termenul de opiaceu este folosit pentru a descrie opioidele care se găsesc în natură, precum heroina sau morfina.

Cum acționează opioidele

Această categorie de substanțe acționează direct asupra creierului. În limbaj medical, opioidele acționează prin legarea la receptorii opioizi ai neuronilor distribuiți în sistemul nervos și cel imun. Și există patru tipuri majore de receptori opioizi: mu, kappa, delta și OFQ/N.

Aceștia aduc laolaltă anumite peptide endogene, precum enchefalina, dimorfinele și endomorfinele. Aceste peptide endogene reglează durerea, stresul, temperatura, respirația, activitatea endocrină, activitatea gastrointestinală, comportamentul și motivația.

Așadar, este de înțeles de ce medicamentele și drogurile care se leagă pe acești receptori au efecte atât de profunde asupra întregului organism. Mai mult, pe lângă ameliorarea durerii, aceste substanțe dau o stare de euforie, scad anxietatea. Când sunt injectate sau inhalate, opioidele au efect rapid la nivelul creierului.

De ce sunt opioidele periculoase? Pentru că, în timp, apare dependența. Iar dependenții încearcă mai degrabă să evite simptomele neplăcute de sevraj decât caută senzațiile plăcute asociate cu folosirea inițială. În limbaj medical, există termenul de tulburarea consumului de opioide (TCO), potrivit Dr. Ovidiu Balaban-Popa, medic specialist psihiatru la Spitalul de Psihiatrie Voila. Opioidele comune pentru care oamenii pot dezvolta TCO includ codeina, hidrocodona, oxicodona, morfina, fentanilul și heroina.

Această tulburare este definită prin consumul greu de oprit sau de redus din mai multe motive. Și asta pentru că opioidele au un potențial ridicat de toleranță și dependență. Deși greu de tratat, pentru TCO există opțiuni de tratament. .

Ce înseamnă dependența de opioide

Acum că știm ce sunt opioidele, trebuie să înțelegem și efectele consumului lor. Căci dependența de opioide implică modificări psihologice și fiziologice semnificative. Consumul constant duce la apariția unor modificări în funcțiile creierului. Opioidele dau o puternică dependență, mai ales dacă sunt folosie intravenos.

Dependența este un sindrom. Persoana continuă să consume opioide în ciuda problemelor apărute. Așa că persoana dependentă nu mai este capabilă să se oprească din consum. Chiar dacă își dă seama că îi fac rău drogurile respectve. Iar unicul scop în viața unei persoane dependente de opioide va fi acela de a-și procura doza.

Simptomele unei dependente de opioide pot fi fizice, psihice sau comportamentale. Recunoașterea semnelor poate fi un prim pas spre obținerea de ajutor.

Îți poți da seama că o persoană este deja dependentă de opioide dacă:

-a devenit tolerantă la substanță și doza obișnuită nu mai are efectul așteptat. Și necesită creșterea treptată a dozei administrate.

-manifestă simptome de sevraj

-nu mai are control asupra dozajului

-nu se mai poate opri, în ciuda eforturilor repetate de a renunța la consum

-evită activitățile sociale sau hobby-urile obișnuite

-își dedică cea mai mare parte a timpului și face orice pentru a procura substanțele de care are nevoie

-își face rău singur / -ă
-utilizează opioidele în condiții care ar putea să nu fie sigure. Cu alte cuvinte, conduce sub influența drogurilor și a alcoolului, utilizează instrumente nesterile, întreține relații sexule neprotejate.

-solicită rețete multiple pentru opioide, de la medici diferiți.

Simptomele fizice care dau de bănuit sunt somnolența, pierderea în greutate, senzația de gură uscată și sete, dificultățile de vorbire, complicațiile medicale. Din punct de vedere psihic, persoana dependentă devine extrem de irascibilă, își schimbă brusc dispoziția, devine anxioasă și depresivă. În plus, pot apărea și tulburări de somn.

Dependența de opioide este considerată o tulburare biopsihosocială. Factori farmacologici, sociali, genetici și psihodinamici interacționează pentru a influența comportamentele de abuz asociate cu drogul.

Ce este sevrajul

În multe dintre cazuri, ne dăm seama că avem de-a face cu o persoană dependentă de opioide abia atunci când manifestă simptomele de sevraj. Fie că dorește să renunțe la consum de bună voie, fie nu mai are posibilitatea să-și procure doza. Și atunci intră în ceea ce specialiștii numesc sevraj. Iar recuperarea de la TCO nu este, de obicei, ușoară sau plăcută. Poate fi greu de suportat, atât fizic, cât și psihic.

Simptomele de sevraj apar în decurs de șase până la 24 ore de la ultima doză. Perioada de timp diferă în funcție de tipul de drog utilizat. Spre deosebire de sevrajul de la alte substanțe, cel cauzat de opioide este inconfortabil. Dar rareori pune în pericol viața. Și numai dacă persoana suferă și de boala cardiacă. Simptomele pot crește în intensitate și severitate timp de 72 ore, apoi încep să se atenueze.

Sevrajul se poate manifesta prin transpirație abundentă, pupile dilatate, ochii și nasul roșii, frisoane, anxietate, agitație, dureri musculare, insomnie, crampe abdominale, greață și vărsături. Totuși, pe lângă manifestările fizice, apare și sevrajul psihologic. Acesta este foarte asemănător cu cel al fumătorilor dependenți de nicotină. În multe cazuri, sindromul de abstinență asociat opioidelor este foarte similar cu un caz grav de gripă.

Cum se tratează dependența de opioide

Recuperarea de la TCO nu este, de obicei, ușoara sau plăcută. Poate fi greu de suportat, atât fizic, cât și psihic. Și numai specialiștii pot oferi soluțiile salvatoare. Psihoterapeuții și psihiatrii joacă un rol extrem de important.

Ei pot oferi informațiile necesare a se putea opri consumul de opioide, pentru gestionarea sevrajului și găsirea metodelor alternative de tratament pentru durere. Și este extrem de important să se intervină la timp. Căci supradozarea poate duce la deces. Intoxicația severă prin supradoză de opioide poate declanșa stopul respirator.

TCO poate afecta pe oricine. Și asta numai pentru că i-au fost prescrise de medic opioide în scop terapeutic. Există ajutor disponibil. Iar găsirea echipei de tratament potrivite poate fi un beneficiu imens pentru gestionarea acestei tulburări. Căci, deși opioidele se prescriu medical pentru terapia durerii, pot da dependență.

Tratamentul este unul de lungă durată. Și presupune abordări terapeutice multiple. Se pot efectua în spital, la domiciliu sau combinat. Terapia de menținere cu metadonă este una dintre cele mai cunoscute metode. Iar alternativa la aceasta constă în administrarea de levoalfacetilmetadona sau LAAM.

În unele cazuri se utilizează tratamentul cu antagoniști opioizi. Acesta funcționează la persoanele care doresc cu adevărat să întrerupă definitiv consumul de opioide. Terapia cu agoniști opioizi are o acțiune similară morfinei. Dar și blochează efectele opioidelor în organism.

Pe de altă parte, există și diferite programe de recuperare, de la simpla educare până la programe intensive. Unele sunt specializate în tratarea grupurilor specifice de consumatori de opioide.

În spital, programele de recuperare țin până la 30 de zile. Și oferă consiliere, cu scopul de resocializare a persoanei. Consilierea individualizată este foarte importantă și face parte din terapia de menținere cu metadonă.

Printre terapiile alternative utilizate se numără hipnoza, imaginația ghidată, biofeedback, masajul și acupunctura. Totuși, recuperarea din dependența de opioide este un proces lung și dificil. Recăderile sau reîntoarcerea la opioide sunt frecvente, chiar și după mulți ani de abstinență.

Detoxifierea în spital fără tratament adecvat nu pare a avea vreun efect asupra consumului de opioide. Beneficiile sunt mari pentru cei care ramân în tratament mai mult și participă la multiple tipuri de tratament.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: nida.nih.gov, sfatulmedicului.ro, romedic.ro,

Citește și Țările cu cele mai dure legi antidrog din lume

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton