Cumpăna dintre ani e un moment încărcat de magie. Iar oamenii au găsit, în timp, diverse metode pentru a-i amplifica puterea. Pentru ca, în anul ce vine, să ai parte numai de întâmplări fericite, ține cont de credințele străbunilor! Și iată ce să faci de Anul Nou, ca să-ți meargă bine tot anul și ce trebuie să ai în buzunar în noaptea de Revelion.
Cuprins
Cum viața se împarte în multe planuri, fiecare cu obiectivele și dorințele lui, și superstițiile au luat naștere potrivit fiecărui aspect. Oricine poate să-şi îmbunătăţească situația, acolo unde simte că e nevoie, în Noaptea dintre Ani. Un gest mic poate avea efecte spectaculoase în următoarele 365 de zile.
Ce trebuie să ai în buzunar în noaptea de Revelion
Noaptea care marchează sfârșitul unui an și începutul altuia este magică. E atât de bogată în tradiții și superstiții, la toate popoarele, cum nu mai e alta. Căci, se crede, cum e această noapte, așa va fi tot anul. Revelionul trebuie respectat cum se cuvine căci, așa cum ziua de luni indică mersul întregii săptămâni, așa și primele ore din Noul An dau tonul zilelor ce vor urma.
Ca să-ți meargă totul „brici', în primul rând, trebuie să ții la distanță toate duhurile rele, făcând mult zgomot. Pe vremuri, se foloseau zurgălăi, tălăngi, bice, buhai, tobe. Azi sunt nelipsite pocnitorile, petardele, artificiile. Ai mare grijă să nu pui în casă, la vedere, calendare cu anul viitor, înainte de data de 1 ianuarie!
Terminați toate treburile înainte de 31 decembrie. Și asta pentru că, în Ajun și pe 1 ianuarie, nu mai aveți voie să măturați, să faceți curățenie, să aruncați gunoiul. Altfel, alungați belșugul și sporul casei. La miezul Nopții dintre Ani, țineți în mână bani, dacă vreți să aveți parte de câștig.
Nu folosi foarfece, nu plânge, nu strănuta și nu sparge nimic de Revelion! Sunt semne de ghinion în anul ce urmează. Lasă toate ușile, ferestrele, dulapurile deschise, ca să intre peste tot aerul proaspăt! În prima zi a Anului Nou, e bine să porți totul nou, din cap până-n picioare.
Lasă o lumânare să ardă până la ziuă, în noaptea dintre ani, ca să ai parte de un an liniștit și luminos. E semn bun dacă primul om care-ți trece pragul în Noul An e un bărbat brunet. O blondă sau o roșcată aduc ghinion.
Semne bune, de belșug
Ai grijă ca momentul trecerii în Noul An să te prindă cu bani! Ideal ar fi să ții o bancnotă mare într-o mână și palma omului drag în cealaltă, ca să ai un an îmbelșugat și plin de iubire. Dacă poți, ține și o cupă cu șampanie, ca să ai parte de veselie. Nu strică să ai bani și în buzunare sau la sutien, în cazul doamnelor care poartă ținute speciale.
De pe masa de Revelion nu trebuie să lipseacă strugurii și smochinele. Acestea sunt simbolul belșugului și al vieții împlinite. Ca să nu duci lipsă de nimic în anul următor, nu lua și nu da cu împrumut nimic, mai ales bani sau sare, în prima zi a Anului Nou. Și nu uita să-ți achiți toate datoriile până în ultima zi a anului!
Trebuie să faci în așa fel încât nimic să nu iasă din casă pe 1 ianuarie, nici măcar gunoiul! Nu ai voie nici să mături. Altminteri, alungi belșugul și sporul casei. Dacă trebuie să oferi cuiva un cadou pe 1 ianuarie, pune-l undeva, în afara casei, din ajun (în mașină de exemplu), pentru a nu fi nevoită să-l scoți din casă. Pentru noroc garantat în anul următor, scurge ultimele picături dintr-o sticlă la tine în pahar.
Sănătate, că-i mai bună decât toate!
Aruncă prin casă un snop de spice de Anul Nou, apoi adună-le și pune-le la păstrare, căci sunt bune de leac. Dansează afară, în aer liber, în jurul unui copac și vei avea o sănătate de fier în anul următor. În plus, vei avea noroc în dragoste și la bani. Pune în pomul împodobit și câteva conuri de brad, pentru a atrage sănătate și viață lungă în casa ta. Pune la ușa casei o coroniță de brad împodobită, ca să aduci la tine toate energiile binefăcătoare, norocul, belșugul și, mai ales, sănătatea. Dacă vrei să rămâi însărcinată, pune în brad două figurine berze.
Unde dragoste nu e, nimic nu e
Pentru a te asigura că vei avea parte de iubire tot anul, sărută omul drag, sub vâsc, la 12 noaptea, de Revelion. Dacă nu ai un iubit, un bărbat brunet e indicat. Femeile nemăritate trebuie să se uite pe fereastra dormitorului, la răscrucea dintre ani. Dacă văd trecând pe acolo un bărbat singur, se vor mărita în anul următor.
Tot celibatarele pot împrumuta o verighetă pe care să o poarte de Anul Nou, pe degetul mijlociu al mâinii stângi, pentru a-şi visa ursitul. Acelaşi vis îl vor avea dacă vor tăia o sfoară deasupra pernei, înainte de culcare. Figurinele inimioare, în brad, atrag iubirea. Iar doi elefanţi, aşezaţi de-o parte şi de alta a patului sau uşii din dormitor, pe care îi atingi înainte de a te culca, fac minuni în viaţa de cuplu. Îngeraşii aduc protecţia divină.
Hai, noroc și… La mulți ani!
Mare atenție să nu plângi, să nu strănuți și să nu spargi ceva în noaptea de Revelion! Sunte semne rele pentru Noul An. La miezul Nopții dintre Ani, faceți mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele. Lasă o lumânare să ardă până la ziuă, ca să ai parte de un an liniștit și luminos. Dar, atenţie, aduce ghinion să laşi un foc aprins afară de Revelion!
Deschide toate uşile şi ferestrele, inclusiv dulapurile şi sertarele, pentru a ieşi răul şi a intra noul în casă. Îmbracă-te cu haine noi şi poartă nepărat ceva de culoare roşie. Nu folosi foarfece în prima zi a Anului, căci îţi vei „tăia' norocul. Ca să-ți meargă bine la serviciu tot anul, trebuie să faci ceva legat de meseria ta, oricât de puțin, în prima zi a anului. Vezi să nu-ţi lipsească din pom steluţele aducătoare de noroc, care împlinesc dorinţe şi figurina în formă de coşar.
Ce zice vremea
Dacă cerul e senin de Revelion, va fi un an bun. Dacă e ger şi zăpada străluceşte, anul ce vine va fi îmbelşugat şi va aduce multe nunţi. Dacă bate vântul de la sud, va fi un an prosper. Dacă bate de la nord, va fi vreme rea. Vântul de la Răsărit aduce foamete şi calamităţi, în vreme ce acela care bate din vest e semn de spor la lapte şi peşte. Din nefericire, vântul dinspre Apus anunţă moartea unui om important. Dacă nu bate deloc vântul, aşteaptă-te la bucurii şi succese pe toate planurile.
Se spune că cerul senin de Revelion anunță un an bun. Dacă mai ai parte și de ger, de zăpadă sclipitoare, începe un an prosper, cu multe nunți. Vântul ce bate dinspre sud aduce un an prosper, iar cel din nord anunță vreme rea. Vântul de la Răsărit anunță foamete şi calamităţi, în vreme ce acela dinspre vest e semn de spor la lapte şi peşte, dar anunţă totodată moartea unui om important. Dacă nu bate deloc vântul, aşteaptă-te la bucurii şi succese pe toate planurile.
Plantele aduc noroc
Ştiind ce trebuie să ai în buzunar în noaptea de Revelion, e bine să ții cont și de detalii. Plantele nu trebuie să lipsească din decorul casei, mai ales de Anul Nou. Ca să atragi bunăstarea, norocul şi sănătatea, aşază la loc de cinste o Crăciuniţă. Agaţă vâsc peste tot în casă şi, în special, la uşi. Acesta ţine bolile la distanţă, aduce echilibru şi iubire. Narcisele aduc noroc, dar nu cele pitice. Pentru fidelitate şi încredere, pentru prietenii trainice, pinul e ideal în casă.
Sfântul Vasile alungă relele
Pe 1 ianuarie, lumea creștină îl prăznuiește pe Sfântul Vasile cel Mare, episcop de Cesareea, unul dintre cei mai însemnați sfinți ortodocși. Este primul ierarh care a înființat lăcașuri de adăpost pentru sărmani, orfani și bătrâni. Și este bine ca, măcar o dată în viață, să renunți la odihna de după Revelion și să participi la slujba religioasă dedicată Sfântului Vasile cel Mare.
El a înființat primele adăposturi pentru sărmani, orfani și bătrâni. În biserici, se citesc Moliftele sale, slujbe deosebit de puternice, menite să dezlege farmece și să alunge lucrarea diavolului. Nu orice preot se încumetă să le citească, fiind necesară o pregătire severă înainte, cu post negru și rugăciune, atât din partea duhovnicului, cât și a credinciosului.
Nici credincioșii nu pot asista la aceste slujbe dacă nu se pregătesc cum se cuvine. Trebuie să țină post înainte, măcar 3 zile, să nu aibă legături trupești, să nu facă rău, nici cu fapta, nici cu gândul. Dacă nu respectă aceste reguli, slujba se poate răsfrânge asupra lor în rău, putând avea consecințe nefaste. Sfântul Vasile e recunoscut pentru minunile sale, fiind păzitorul duhurilor rele.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și Care este diferența dintre prescură și arthos și ce rol au în cultul ortodox