Pe 27 decembrie este sărbătorit Sfântul Ștefan, iar credincioșii înalță către acesta rugăciuni pentru sănătate și spor în anul care urmează. Iată care este cea mai puternică rugăciune către Sfântul Ștefan, despre care se spune că îndeplinește cele mai arzătoare dorințe, aduce vindecare și vei avea parte de ajutor divin.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Atunci când avem nevoie de ajutor și, mai ales, în ziua de 27 decembrie, atunci când îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan este bine să citim această rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Ștefan.
Rugăciunea către Sfântul Ștefan
Rugăciunea rostită de credincioși pe 27 decembrie este considerată una dintre cele mai puternice din tradiția ortodoxă:
„Sfinte Mare Mucenice Ștefane, cel ce prin martiriul tău ai biruit lumea și ți-ai câștigat cununa cea de la Domnul, te rugăm cu smerenie și cu inimă curată, ajută-ne să ne întărim în credință, să fim iertători cu aproapele nostru și să primim harul iertării de păcate.
Tu, care ai fost slujitor al milosteniei, vino în ajutorul nostru în ceas de nevoie. Apără-ne de răutățile vrăjmașilor, de invidia celor răi și de nedreptăți. O, Sfinte Ștefane, mijlocește pentru sănătatea trupului și a sufletului nostru, îndepărtează durerile și bolile care ne copleșesc.
Fii pavăză de apărare pentru casa și familia noastră, aducând pace și înțelegere între noi.
Dă-ne puterea de a răbda greutățile și de a învinge necazurile cu credință nestrămutată în ajutorul lui Dumnezeu. Roagă-te pentru noi, păcătoșii, ca să primim iertare și mântuire. Cu smerenie, nădăjduim în ajutorul tău, iar cu bucurie vom slăvi numele tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.'
Rugăciune către Sfântul Ștefan pentru sănătate
Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini pedepsiţi pentru credinţa lor.
Credincioșii pot apela oricând au probleme de sănătate la această rugăciune către Sfântul Ștefan sau fie și pentru a-l ruga pe Hristos să-i țină sănătoși. Sfântul Ștefan ascultă rugăciunile celor care cred în el și dă fiecăruia așa cum consideră Domnul.
„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai chemat pe Sfântul Ștefan, marele martir al Tău, să îndure chinuri pentru Tine, dă-mi și mie, păcătosului, tăria de a înfrunta greutățile și nevoile vieții. Tu, Care ai dat putere celor ce au suferit pentru numele Tău, ascultă-mă și în această zi de praznic, când sărbătorim pe Sfântul Ștefan.
Dă-mi, Doamne, puterea să înfrunt cu răbdare și credință încercările vieții și ajută-mă să alung orice ghinion ce mă apasă, orice blestem ce mă urmărește. Îndepărtează toate energiile negative ce îmi tulbură mintea și sufletul și umple-mă cu pacea Ta divină.
Eliberează-mă de orice rău și de orice întuneric ce îmi stă în cale și deschide-mi ușile către lumină și binecuvântare. Te rog, Doamne, pentru puterea de a-mi depăși fricile, îngrijorările și dorința de a trăi într-o viață de pace, prosperitate și iubire.
Așa cum Sfântul Ștefan a stat ferm în fața chinurilor pentru Tine, dă-mi și mie tăria de a face față provocărilor și necazurilor vieții.
Sfântul Ștefan, martirul Tău drag, roagă-te pentru mine, păcătosul, și mijlocește pentru sănătatea și fericirea mea, pentru a fi eliberat de orice rău ce mă urmărește și pentru ca viața mea să fie binecuvântată de bunăstare, iubire și protecție. Amin.'