Cele 3 zodii care se îndrăgostesc în octombrie 2024. Astrele vor „conspira” în luna octombrie pentru a le schimba viața amoroasă nativilor din trei zodii. Iar schimbările ar putea fi de proporții, pentru că o parte dintre nativi își vor găsi sufletul-pereche, iar povestea se va încheia cu happy-end, la Starea Civilă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cele 3 zodii care se îndrăgostesc în octombrie 2024. În această toamnă, începând chiar cu luna octombrie, printre norocoșii zodiacului se numără Gemenii, Balanța și Săgetătorul, a căror viață sentimentală se va schimba radical. Cei aflați în aceste zodii vor avea parte de povești de iubire neașteptate și nu e exclus ca unii dintre ei să ducă relația la un nivel superior cât de curând, afirmă numerologul Mihai Voropchievici pentru Antena3 CNN.
Cele 3 zodii care se îndrăgostesc în octombrie 2024. Gemeni
Vești bune pentru Gemeni, în luna octombrie, pe plan amoros! Cele mai potrivite zodii pentru acești nativi sunt Balanța, Berbecul și Vărsătorul. De departe însă, între Balanță și Gemeni există potrivirea perfectă în dragoste. În luna octombrie, Gemenii vor avea parte de o surpriză din partea astrelor.
Citește și: Cele mai manipulatoare zodii
Citește și: Ce pietre prețioase ți se potrivesc în funcție de zodie
Citește și: Cele mai reușite cupluri de zodii. Compatibilitate garantată
Citește și: Zodiile celor mai capricioase femei.Cum se comportă când sunt indispuse
Citește și: 5 zodii periculoase.Îți pot face foarte mult rău!
Nativii acestui semn dual,
adorǎ sǎ flirteze, sǎ se joace, sǎ experimenteze noul în permanențǎ, așadar nu sunt cea mai potrivită alegere pentru cei care vor relații de durată. Iată însă că, în această lună, Gemenii au mari șanse să se îndrăgostească și, mai mult, povestea lor de iubire să se pecetluiască prin căsătorie.
Cele 3 zodii care se îndrăgostesc în octombrie 2024. Balanță
Pentru Balanțe, dragostea reprezintă echilibru și reciprocitate. Cu toate că sunt romantice, nu vor permite relațiilor să devină instabile sau toxice, așadar nativii acestui semn au avut parte și de despărțiri dureroase de-a lungul timpului.
Luna octombrie a acestui an le este benefică pe plan amoros Balanțelor, astrele favorizându-i atât pe cei care se află într-o relație, cât și pe cei care nu și-au găsit încă jumătatea. Nativii acestui semn vor începe să simtă mai multă afecțiune din partea persoanei iubite. Iar cei singuri au toate șansele să-și găsească partenerii potriviți și să-și facă deja planuri de căsătorie.
Cele 3 zodii care se îndrăgostesc în octombrie 2024. Săgetător
Persoane sentimentale în adâncul sufletului, Săgetătorii păstrează chiar și cele mai neînsemnate amintiri, chiar dacă nu sunt niște romantici prin definiție. Acești nativi nu vor rămâne niciodată într-o relație cu un partener care vrea să aibă totul sub control și care le cere să dea raportul despre orice, așa că oferă destul de greu inima cuiva.
În luna octombrie însă, apar oportunități amoroase nesperate pentru Săgetători. Astrele se vor alinia perfect și îi vor ajuta pe acești nativi să cunoască oameni noi, dar și să aibă parte de situații inedite. Astfel, sunt mari șanse ca, în această perioadă, mulți dintre nativi să-și găsească jumătatea la care visează.