Parcurile de distracție din Europa sunt la mare căutare. În ciuda prețurilor nu tocmai prietenoase, își așteaptă vizitatorii cu porțile larg deschise. Iar amatorii de distracție și de senzații tari se înghesuie să petreaă momente de neuitat. Așa că iată care sunt cele mai populare parcuri de distracție din Europa.
Cuprins
- 1 Cele mai populare parcuri de distracție din Europa
- 2 Cele mai populare parcuri de distracție din Franța
- 3 Cele mai populare parcuri de distracție din Germania
- 4 Cele mai populare parcuri de distracție din Danemarca
- 5 Cele mai populare parcuri de distracție din Spania
- 6 Cele mai populare parcuri de distracție din Suedia
- 7 Cele mai populare parcuri de distracție din Italia
- 8 Cele mai populare parcuri de distracție din Regatul Țărilor de Jos
- 9 Cele mai populare parcuri de distracție din Belgia
- 10 Cele mai populare parcuri de distracție din Austria
- 11 Cele mai populare parcuri de distracție din România
Roți uriașe, trenulețe, trasee de aventură, „roller-coaster'-e sau „montagnes russe', tunele ale groazei, personaje din jocuri ori desene animate sunt numai câteva dintre atracțiile din cele mai populare parcuri de distracție din Europa. Și nu sunt deloc puțini cei care le vizitează în fiecare an. Așa că nu ar fi rău să iei și tu în considerare o astfel de experiență, indiferent de vârstă.
Cele mai populare parcuri de distracție din Europa
Bătrânul Continent e plin de parcuri de distracție. Sunt sute de astfel de locuri în toată Europa. Dar hai să descoperim împreună care sunt cele mai populare parcuri de distracție din Europa.
Cele mai populare parcuri de distracție din Franța
Aici se află unele dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa. Și nu întâmplător se află pe primul loc în preferințele amatorilor de astfel de destinații.
Disneyland Park
Este emblema Disneyland Paris Resort și e vizitat anual de peste 9 milioane de oameni. Toate personajele din lumea Disney își încântă musafirii în destinații de basm. Sunt create condiții chiar și pentru vizitatorii cu nevoi speciale sau cu dizabilități. În 2022, Disneyland Paris și-a sărbătorit cea de-a treizecea aniversare.
Parcul are cinci secțiuni spectaculoase, animate de personajele clasice, de spectacole tematice și de parade. A doua intrare este dedicată Parcului Walt Disney Studios. De altfel, aceasta atrage cei mai mulți vizitatori. Iar focul de artificii și jocurile de lumini din Palatul Prințesei din Pădurea Adormită merită orice efort de a ajunge acolo. Așadar, dintr-o călătorie în capitala Franței nu are cum să lipsească o vizită la Disneyland.
Parc Astérix
Dacă te-au fascinat peripețiile lui Astérix, Obelix și ale celorlalți gali, ai ocazia să pătrunzi în lumea lor. Ai la dispoziție ținuturi tematice, dedicate Greciei și Egiptului Antice. La fel ca în benzile desenate de la care și-a luat numele și parcul, o sumedenie de accente umoristice te întâmpină la tot pasul. Parcul este renumit în special pentru varietatea de roller-coaster-e, cu specific roman, grecesc și egiptean.
Peste 2,5 milioane de oameni vin să se distreze anual la Parc Astérix. La Cité Suspendue și Les Quais De Lutèce oferă chiar și locuri de cazare pentru cei interesați de o experiență completă în parcul tematic. Tărâmul de poveste se află la numai 35 km nord de Paris și la 32 km distanță de Disneyland.
Futuroscope
Cu aproape 2 milioane de vizitatori anual, Futuroscope este unul dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa. Situat în vestul Franței, la periferia orașului Poitiers, între Valea Loarei, La Rochelle și Bordeaux, este un loc cu adevărat unic. De altfel, i se mai spune și „parcul tematic inteligent'. În 2020, a lansat primul roller-coaster numit Objectif Mars.
Totuși, mjoritatea atracțiilor se află în interior, în pavilioane care fură privirea, și sunt bazate pe filme și jocuri celebre. Iar acesta este un lucru bun, căci poate fi vizitat indiferent de starea vremii sau de anotimp. Numai în luna ianuarie este închis. Parcul se întinde pe o suprafață de 60 de hectare, cu multă verdeață și aer curat. Iar experiențele trăite aici nu au egal.
Puy du Fou
Este unul dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa. Câștigător al multor premii în domeniu, Puy du Fou deține chiar și un spectacol propriu de seară, numit Le Cinéscénie. De altfel, a ajuns să aibă reprezentații și în Anglia, Țările de Jos și chiar China și SUA. Aici ai ocazia să retrăiești momente din istoria Franței cu ajutorul scenelor mobile și al efectelor speciale. Peste două milioane de oameni vizitează acest loc în fiecare an.
Cele mai populare parcuri de distracție din Germania
Cu o populație cu mare poftă de distracție și aventură, Germania deține unele dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa.
Europa-Park
Este ccel mai mare parc tematic din Germania și al doilea ca popularitate și mărime din Europa, după Disneyland. Aproape 5,5 milioane de oameni vin aici anual. Parcul acvatic Rulantica atrage vizitatorii ca un magnet, în special pe perioada verii. Totuși, spațiul interior cu decor scandinav este spectaculos. De altfel, toate atracțiile sunt cu adevărat unice. Pe întinderea de 32.600 mp, sunt răspândinte zone cu specific din 18 națiuni europene. Eatrenalin este un nou concept de divertisment, prin care ai ocazia să-ți răsfeți toate simțurile.
Europa-Park se află în localitatea Rust, din sud-vestul Germaniei, în apropierea graniței cu Franța. Alpenexpress Mine Train este cel mai vechi dintre cele 20 de roller-coaster-e din parc. Cel mai nou este Arthur, un trenuleț suspendat cu accces interior și exterior, care te transportă într-o lume plină de peripeții.
Phantasialand
Cu peste două milioane de vizitatori anual, Phantasialand este o experiență unică. De altfel, este pe locul al doilea ca popularitate în Germania. Situat la sud de Köln sau Cologne cum îi spun vorbitorii de engleză, vizitatorii au la dispoziție o sumedenie de atracții spectaculoase și de negăsit în alte părți.
Legoland Deutschland
Situat la periferia orașului Günzburg, Legoland Deutschland primește anual peste 1,7 milioane de vizitatori. Se întinde pe o suprafață de 43 de hectare și este reprezentativ pentru marca Legoland. De altfel există încă de dinainte ca Parcurile Legoland să devină o afacere internațională.
Este și printre primele parcuri de distracție care au început să ofere și cazare tematică în incintă. Spre exemplu, Hotelul Lego Castle și Insula Piraților sunt mereu solicitate. Poți vizita Tărâmul faraonilor sau o galerie a starurilor din fotbal făcute din piese Lego. În plus, din acest an, ai acces la primul parc tematic european dedicat lui Peppa Pig, la aniversarea a 20 de ani de la lansarea brandului.
Heide Park
Orașul Soltau găzduiește un altul dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa. Se află la mijlocul distanței dintre Bremen, Hanovra și Hamburg și deține propriul complex de cazare de aventură. Se întinde pe o suprafață de 850 de hectare, care a aparținut unei foste rezervații naturale. Trenulețul avatic Wildwasserbahn și roller-coaster-ul Big Loop sunt emblematice. Dar există o sumedenie de alte atracții spectaculoase. Aventura în Ghostbusters 5D este una cu adevărat memorabilă. Iar călătoria prin Dämonen Gruft (cripta demonilor) oferă senzații tari.
Cele mai populare parcuri de distracție din Danemarca
Deși mulți ar crede contrariul, nordicii chiar știu să se bucure e viață. Nu degeaba se află mereu pe primele locuri în clasamentele cu cei mai fericiți oameni din lume. În ciuda vremii capricioase, Danemarca are multe oferit.
Parcul Tivoli
Peste 4 milioane de oameni vizitează anual Tivoli Gardens din Copenhaga. Și este al doilea cel mai popular parc de distracții din lume. Inspirat și el din lumea Disney, parcul își încântă oaspeții de peste 175 de ani. De altfel, este și al doilea cel mai bătrân parc de distracții din lume, după Dyrehavsbakken din apropierea localității Klampenborg. A fost deschis la 15 august 1843.
Star Flyer, Vertigo, Fata Morgana și Golden Tower sunt câteva dintre renumitele atracții aeriene. Recomandate sunt și roller-coaster-ele din lemn Rutschebanen și Galley Ships. Parcul este renumit și pentru restaurantele din incintă, precum și pentru spectacolele pe care le oferă. Decorul este fabulos, inspirat din curentele Art Deco și tradițional oriental. Merită să mergi măcar o dată în cel mai vizitat parc tematic din Scandinavia și al patrulea ca popularitate din Europa.
Legoland Billund
Parte a Grupului Lego, Legoland Billund este primul parc tematic Lego din lume. Și funcționează de peste cinci decenii. Atrage am două milioane de vizitatori anual, într-un orășel cu o populație de puțin peste 6500 de locuitori. Parcul include și spații de cazare, precum și nenumărate atracții, printre care Legoredo Town și Polar Town, Lego Movie World șiLego House.
Cele mai populare parcuri de distracție din Spania
PortAventura World
Printre primele cele mai populare parcuri de distracții din Europa, PortAventura World este cu adevărat spectaculos. De aceea și vin aici peste 5 milioane de oameni în fiecare an. Se află pe celebra Costa Dorada, nu foarte departe de Barcelona.
Dacă vrei o porție zdravănă de aventură sub soarele arzător al Spaniei, aici e locul ideal. Ferrari Land continuă să impresioneze, dar Shambhala hypercoaster le taie răsuflarea și celor mai pasionați de adrenalină. Cursele acvatice din Caribe Water Park sunt la mare căutare și e de înțeles de ce. Parcul are o capacitate de cazare de peste 2000 de camere în șase hoteluri. În plus, se laudă cu sustenabilitatea, având emisii minime de carbon și cu parcul solar de la care se alimentează.
Siam Park
Un sejur în Tenerife nu are cum să fie complet fără o vizită la cel mai bun parc acvatic european, Siam Park. Ai la dispoziție zeci de tobogane uriașe, răspândite prin vegetația luxuriantă, aproape pe întreg parcursul anului. Se află pe Costa Adeje, în sudul insulei.
Parque Warner Madrid
Nu la fel de popular ca celelalte, dar extrem de îndrăgit în Spania este Parque Warner Madrid. Cam 2,5 milioane de oameni îl vizitează anual. Pe lângă celebrele personaje din
Looney Tunes de la Warner Bros Movie World, îi poți întâlni aici pe supereroii benzilor desenate DC Comic. Roller-coaster-ele uriașe, unele din lemn, cursele acvatice, precum și Parque Warner Beach sunt numai câteva dintre atracții. Iar în spațiul tematic Batman ai ocazia să experimentezi cum ar fi să mergi cu un Batmobile.
Cele mai populare parcuri de distracție din Suedia
Gröna Lund
Stockholm găzduiește acest minunat parc de distracții de pe coasta marină a insulei Djurgården. Gröna Lund este aici din 1883, fiind cel mai bătrân parc de distracții din țară. Te așteaptă aici peste 30 de atracții, dar și concerte pe perioada verii.
Liseberg
Cam 2,5 milione de vizitatori se lasă duși de valul distracției în Parcul Liseberg. Cu toții adoră să descopere lumea subterană întunecată, conduși de celebrii iepuri-mascotă. Există și spații de cazare tematice în incintă. Și sunt găzduite aici evenimente și concerte.
Cele mai populare parcuri de distracție din Italia
O țară fabuloasă, în care românii se simt ca acasă, deține numai unul dintre parcurile de distracții spectaculoase din Europa.
Gardaland
Poate pentru că nu sunt prea multe astfel de parcuri în regiune, Gardaland atrage aproape 3 milioane de vizitatori anual. Fondat în 1975, pe o suprafață de 60 de hectare, în apropierea celebrului Lac Garda, deține o varietate de atracții. Există aici 8 roller-coaster-e, trei curse acvatice și trei tuneluri ale groazei, toate decorate tematic. Peppa Pig Land și Kung Fu Panda Academy merită testate. Prezzemolo este mascota parcului, un dragon prietenos și haios. Acvariul Sea Life este parte din complex. Revista Forbes a clasificat Gardaland pe locul al cincilea în topul parcurilor de distracții din lume.
Cele mai populare parcuri de distracție din Regatul Țărilor de Jos
Fosta Olanda, această țară frumoasă și plină de deține al doilea cel mai popular parc de distracții din Europa.
Efteling
Cu un număr de vizitatori în continuă creștere, de cam 5,5 milioane anual, Efteling este cu adevărat un obiectiv ce nu trebuie ratat. Este la numai o oră distanță de Bruxelles și la 30 minute de Eindhoven. Poate fi vizitat pe tot parcursul anului, inclusiv în satul de vacanță Loonsche Land. Droomvlucht, Max & Moritz, B&M dive coaster Baron, Aquanura și Ravelijn sunt numai câteva dintre fabuloasele atracții unice ale parcului.
Pentru multe familii, călătoria prin pădurea fermecată Sprokjesbos este obligatorie. Dar există și o pădure a groazei, ‘Huyverwoud Forest, în care ști purtat de Danse Macabre. Și administratorii acestu parc se laudă cu eforturile depuse pentru protejarea mediului. De altfel, tot ansamblul funcționează pe baza propriului sistem energetic sustenabil.
Cele mai populare parcuri de distracție din Belgia
Că tot am pomenit anterior capitala Belgiei, chiar merită știut faptul că aici se află și un alt parc celebru din Europa.
Walibi
Este un parc de distracții unic, destinat întregii familii. Sunt 40 de atracții, dintre care 16 pentru copii, un parc acvatic, animații și multe altele. Walibi este un punct de distracție maximă la orice vârstă. Radja River, nebunia din Calamity Mine sunt printre preferatele vizitatorilor.
Cele mai populare parcuri de distracție din Austria
Mai aproape de noi ca distanță, Austria este o țară plină de atracții turistice, în ciuda dimensiunilor nu foarte mari. Iar Viena nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Prater
Bătrânul parc Prater din capitala austriacă găzduiește unele dintre cele mai spectaculoase atracții. Se află în cartierul Leopoldstadt și este unul dintre cele mai vechi din lume. I se mai spune și „Wurstelprater”. A fost consemnat oficial pentru prima dată într-un document datat în 1162. În 1766, Împăratul Iosif al II-lea adonat suprafața parcului locuitorilor Vienei. Iar de atunci, parcul a devenit accesibil tuturor.
Cele mai populare parcuri de distracție din România
Chiar dacă îți pare greu de crezut, și noi avem unul dintre cele mai populare parcuri de distracție din Europa.
Dino Parc Râșnov
Este considerat a fi al treilea cel mai interesant parc de distracții din Europa și cel mai mare parc de dinozauri din sud-estul Europei. Ei bine, Dino Parc Râșnov este și un muzeu unic în aer liber. Situat într-un spațiu pitoresc, lângă Cetatea Râșnov, parcul se întinde pe 4 hectare. Are 120 de dinozauri certificați științific, în mărime naturală. Există aici și expoziții de știință, cinema în aer liber, un cinema 9D, trasee de aventură și multe alte activități interactive.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: European Best Destinations, blooloop.com,
Citește și El Camino de Santiago – Ce trebuie să știi despre cel mai important pelerinaj din Europa