Cine a fost Carol I, primul rege al României

Cuprins

1 Cine a fost Carol I
2 Cum a ajuns prințul Carol în România
3 Prinț și domnitor
- 3.1 Cum a ajuns Carol I la București
- 3.2 Sosirea la domnie
4 Cine a fost Carol I, primul rege al României
5 Cine a fost Carol I în memoria românilor
6 Cine a fost Carol I, omul

Cine a fost Carol I

Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I al României a ajuns mai întâi domnitor, în urma plesbicitului prin care românii cereau să aibă în fruntea țării un principe occidental. Și a avut cea mai lungă domnie din istoria românilor, de 48 de ani, între 1866 și 1914! Așa că merită să știm cu toții cât mai multe despre cine a fost Carol I, primul rege al României.

Carol I a fost al doilea fiu al principelui Karl-Anton de Hohenzollern – Sigmaringen și al lui Josephine de Baden. După finalizarea studiilor elementare, tânărul Carol a intrat la școala de cadeți din Munster. În 1857, a urmat cursurile susținute de Școala de Artilerie din Berlin. A absolvit cu gradul de locotenent. Apoi, și-a completat studiile cu cursuri de literatură franceză și istorie la Universitatea din Bonn.

Până în 1866 a fost ofițer în Armata Prusiei. Și a luat parte la cel de-al doilea război Schleswig. A fost implicat și în asaltul cetății Fredericia. Iar această experiență avea să se dovedească a-i fi, mai târziu, foarte folositoare, în Războiul pentru Independenţă al României, din 1877. De altfel, a întreprins călătorii în mai multe ţări europene pentru a lua cunoştinţă la faţa locului cu progresele înregistrate în arta militară.

Familia Hohenzollern avea legături de rudenie cu împăratul Franţei Napoleon al III-lea. Carol I se înrudea cu Claude de Beauharnais, cumnatul primei soţii a lui Napoleon Bonaparte. La vremea aceea, România era puternic influenţată de cultura şi politica franceză. Drept urmare, Napoleon a fost cel care l-a recomandat pe prințul Carol politicienilor români ai vremurilor. Iar recomandarea a cântărit foarte mult, la fel ca și rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare.

Cum a ajuns prințul Carol în România

Cine a fost Carol I are o mare însemnătate pentru parcursul țării noastre. A ajuns la noi într-un moment critic, când România era parte a Imperiului Otoman și încerca să-și obțină independența. Disciplinat, rezervat și cu o extraordinară putere de muncă, Carol I s-a dovedit a fi exact omul de care avea nevoie România. Și asta pentru a reduce decalajul de secole care o separa de Europa Occidentală. Elitele politice românești i-au oferit lui Carol I de Hohenzollern Coroana României împreună cu o misiune foarte dificilă. Și împreună au reușit.

Prințul Carol a venit în România la cererea autorităților de la București. Locotenența Domnească, formată din conservatorul moldovean Lascăr Catargiu, liberalul muntean Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie, conducea țara după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866. Domnitorul Unirii Principatelor devenise autoritar. Se înconjurase de o camarilă coruptă și încerca să întemeieze o dinastie personală. Ceea ce era contrar cererii românilor exprimate în Adunările Ad-Hoc din 1857-1858. Oamenii își doreau să aibă în frunte un monarh constituțional din Europa Occidentală.

România se confrunta cu pericolul iminent al unei noi ocupații turcești și al desfacerii Unirii Principatelor. Țara fusese recunoscută de puterea suzerană, Turcia, numai pentru domnia lui Cuza. Drept urmare, era vital ca la București să apară rapid un cap încoronat suficient de bine conectat cu Franța și Germania. Așa încât Istanbulul să nu își permită să intervină. Armata Principatelor Unite era foarte restrânsă numeric.

Prinț și domnitor

Filip de Flandra al Belgiei a refuzat să ocupe tronul României. Așa că, pe 19 martie 1866, Ion C. Brătianu a fost trimis de urgență la Düsseldorf. Scopul vizitei era acela de a obţine consimţământul venirii în România din partea tânărului principe, a familiei sale şi a regelui Prusiei Wilhelm I. Între timp, Locotenența Domnească a publicat o proclamaţie către popor. Și recomanda alegerea prin plebiscit a prinţului Carol de Hohenzollern ca domnitor al românilor, cu drept de moştenire, care va domni sub numele de Carol I. Cu o majoritate covârșitoare de voturi, plesbicitul s-a încheiat în favoarea venirii prințului Carol pe tronul României.

Cum a ajuns Carol I la București

În momentul în care familia de Hohenzollern l-a primit la castelul de Sigmaringen pe trimisul român Ion C. Brătianu, revoluționar pașoptist și viitorul mare premier liberal, Regele Prusiei a fost primul care și-a dat acordul, însă în mod tacit. Și asta pentru că, tocmai în acea perioadă, izbucnise un grav conflict între Prusia şi Imperiul Habsburgic.

Pe 7 aprilie, prințul Carol a avut o întrevedere cu Otto von Bismarck, cancelarul prusac. Acesta l-a sfătuit „să ia hotărârea îndrăzneaţă de a pleca direct spre România'. După îndelungi discuții cu tatăl său, guvernatorul Renaniei, Carol a acceptat să vină în Principate pentru a deveni domnitorul românilor.

A plecat incognito din Dusseldorf pe 29 aprilie. Cum Prusia se afla în război cu Austria, putea fi oricând arestat. De aceea, a făcut un ocol prin Elveția, ţară cunoscută pentru neutralitatea sa în orice conflict european. A ajuns la Zürich, noaptea, pe o ploaie torențială, într-o pensiune de lângă lacul Limmat. Aici i s-a confecționat un pașaport fals, cu numele Karl Hettingen, „călătorind la Odessa pentru afaceri'. Cetăţenia eleveţiană era o bună acoperire pe drumul spre Principate prin Austria. Călătoria nu a fost lipsită de peripeţii. Căci tânărul principe risca în orice moment să fie prins de autorităţile austriece.

La data de 6 mai, prințul Carol a ajuns la Baziaş. Acolo s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu, care venea de la Paris. S-au îmbarcat pe un vapor, la clasa a doua. Și pe tot parcursul călătoriei nu şi-au schimbat niciun cuvânt, pentru a nu trezi suspiciuni. În cele din urmă, au ajuns la Turnu-Severin, pe pământ românesc. De aici, s-au îmbarcat pe un alt vapor care să-i ducă pe Dunăre la Giurgiu. De acolo aveau să se îndrepte spre Capitala ţării al cărei domnitor urma să fie.

Sosirea la domnie

Drumul spre București al lui Carol I a durat trei zile. Nu numai că în România nu exista nici măcar un kilometru de cale ferată, dar și drumurile pietruite erau rare. Din cei 340 de kilometri care despart Turnu Severin de București, mare parte au fost făcuți cu trăsura pe câmp. La 10 mai 1866, Carol a intrat în București, capitala Principatelor Unite. A intrat în oraș pe la podul Mogoşoaiei. A fost întâmpinat atunci de către Dimitrie C. Brătianu, primar al Capitalei, care i-a și înmânat cheile orașului.

Principele a fost escortat spre Dealul Mitropoliei, fiind aclamat pe tot drumul de către mulţimile strânse să vadă noul suveran. După oficierea Tedeumului, a fost invitat să depună jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române. În Palatul Mitropoliei, care era sediul Adunării Constituante, în timpul încoronării, Carol a depus jurământul: „Jur să păzesc legile României, să păstrez drepturile poporului său și integritatea teritoriului său'.

La acel moment vorbea limba franceză, o limbă cunoscută cetățenilor din spațiul românesc, pentru că încă nu studiase limba română. Cu toate acestea, el s-a dedicat noii țări, inclusiv prin adoptarea ortografiei românești a numelui său, Carol în loc de Karl. A învățat să vorbească limba română nu după mult timp, luând cursuri sub îndrumarea istoricului român August Treboniu Laurian.

Cine a fost Carol I, primul rege al României

La început, principele Carol nu a fost primit cu brațele deschise de toți românii. Faptul că era străin și, pe deasupra, german, alături de greșelile pe care le-a făcut în primii săi ani, caracterizate de instabilitate politică, i-au îngreunat lui Carol șansele să câștige simpatie din partea poporului său adoptiv. Cu toate acestea, imaginea lui s-a îmbunătățit semnificativ în timpul Războiului de Independență, dus împotriva Imperiului Otoman.

Alături de un nou principe, România a primit și o nouă Constituție. Legea fundamentală adoptată în iunie 1866 l-a făcut pe Carol un conducător cu prerogative similare cu cele ale unui monarh constituțional. I-a fost greu să se acomodeze cu realitățile societății românești, atât de diferite de cele specifice spațiului german, dar, în timp, a reușit să se adapteze, devenind un element-cheie al modernizării României. Regele a fost implicat îndeaproape în mecanismele politice de obținere a independenței țării sale. Și a condus personal armata în luptă, jucând un rol crucial în înfrângerea turcilor.

În timpul domniei lui s-a înființat și Banca Națională, s-au dezvoltat Universitățile și Academia. Și s-a construit o rețea de căi ferate și drumuri echivalentă cu cea din statele occidentale. De altfel, Carol I a jurat că nu va merge să își vadă familia din Prusia și nu va părăsi România până când nu va putea să o facă pe calea ferată. Având în vedere ritmul lucrărilor, prima rută a fost București-Giurgiu. Iar prima gară, inaugurată în 1869, a fost Gara Filaret.

În 1869, Carol s-a căsătorit cu prințesa germană Elisabeta de Wied. Nunta perechii domnești a fost celebrată în România la Biserica Mitropoliei. Darul de nuntă al mirilor a fost să înzestreze 10 perechi de însurăței țărani cu tot ce aveau nevoie, de la vite de povară la loturi de teren. Singura lor fiică, principesa Mărioara, avea să moară la vârsta fragedă de doar patru ani. Pentru a asigura succesiunea la tron, principele Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul de frate al lui Carol, a fost numit Principe al României și moștenitor al tronului.

La 10 mai 1877, principatul României, aflat sub dominație oficială turcă, și-a declarat independența. Declarația a fost înaintată și votată de Parlament și apoi promulgată de domnitorul Carol. Pe 10 mai 1881, Carol I și soția sa, Elisabeta, au fost încoronați ca rege și regină ai Regatului României, devenind primii regi ai țării noastre. Și au pus bazele monarhiei de pe scena politică românească. Coroana a fost creată de către Arsenalul Armatei, din oțelul unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independență. În acest fel, regele a vrut să omagieze vitejia soldaților români.

Cine a fost Carol I în memoria românilor

Primul rege al României a lăsat acestei țări o moștenire bogată, pe care urmașul său la tron, regele Ferdinand I, avea să o dezvolte. Și avea să devină „România Mare', înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Asta însemna includerea Transilvanieia, Bucovinei și a Basarabiei.

Castelul Peleș, o bijuterie arhitecturală, este astăzi una dintre cele vizitate atracții turistice din Carpați. Și Carol a fost cel care a vrut ca acesta să fie construit, în stil german la exterior, ca un omagiu adus originilor sale. Interiorul a fost decorat în diferite stiluri elegante, inclusiv cu obiecte de artă ale națiunilor vecine, atât din Est, cât și din Vest. După războiul ruso-turc, România a câștigat Dobrogea. Iar Regele Carol I a ordonat crearea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, legând noua provincie achiziționată de restul țării.

Alte realizări

introducerea în circulație a primei monede românești, leul (1867);
inaugurarea primului tronson de cale ferată din Principatele Române, ruta București – Giurgiu (1869);
deschiderea Gării de Nord din București (1872);
începerea lucrărilor de construcție a Castelului Peleș (1875);
inaugurarea Ateneului Român, din București (1888);
construirea Podului Regele Carol I, de la Cernavodă (1895).

Cine a fost Carol I, omul

Carol I a căutat să se impună printr-o viaţă personală exemplară, prin exactitate şi corectitudine. El nu a îngăduit existenţa unei camarile regale şi i-a interzis reginei Elisabeta să se amestece în treburile politice ale ţării. Convingerea lui Carol era că avea un rol civilizator în acestă parte a Europei. Și le-a cultivat tuturor membrilor familiei regale o asemenea mentalitate.

În desele prelegeri către moştenitorul său, regele spunea: „aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi şi nobil popor care-şi are locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii'. Permanent preocupat de asigurarea prestigiului monarhiei, Carol s-a aflat în situaţia, tragică pentru un om, de a fi mereu izolat, de a nu avea nici un prieten.

Persoana regelui inspira respect, rigiditate dusă la extrem, spiritul de ordine ce părea unora a fi disciplină militară. Carol I avea o mare reticenţă în relaţiile cu oamenii politici români. El a introdus maniere „nemţeşti' rigide care nu o dată i-au adus critici vehemente. Faptul că regele întindea miniştrilor săi un singur deget, iar celor „privilegiaţi' cel mult două degete, avea o semnificaţie aparte.

Prin personalitatea sa, regele Carol I a ştiut să menţină ordinea în stat şi să cultive un climat de rigoare, absolut necesar într-un proces de modernizare. Cu cea mai lungă domnie din istoria țării, Carol I s-a stins la data de 27 septembrie 1914, la Castelul Peleș. Avea atunci 75 de ani. A fost înmormântat la Curtea de Argeș, în Biserica Episcopală. La numai doi ani după aceea, l-a urmat și credincioasa lui soţie, regina Elisabeta.

Sursa foto: wikipedia.org

Alte surse:Enciclopedia României,

Citește și Ce este principiul Pareto și în ce domenii se aplică

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News