Cum devine sfânt o persoană obișnuită

Persoana recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică, intră în categoria sfinților. Biserica trăiește prin credincioși, prin sfințenia dată de Iisus Hristos oamenilor, prin Cruce, moarte și înviere. „Calea sfințeniei este calea desăvârșirii în dragoste față de Dumnezeu și față de semeni, într-o continuă luptă cu nenumărate ispite și greșeli. Sfințenia este o realitate. Ea este starea de desăvârșire la care sunt chemați nu doar câțiva aleși, ci toți credincioșii. Toți câți ne-am îmbrăcat cu Hristos, la Botez, prin moartea și învierea împreună cu El.', spune Pr. prof. dr. Alexandru I. Stan.

Ce înseamnă viața în sfințenie

Sfințenia se dobândește de la Dumnezeu printr-o viață conformă cu cea a Mântuitorului Hristos, nu ca recunoaștere de către Dumnezeu a unor merite ale noastre. Sfințenia este plinătate în Duhul Sfânt, este umplere a persoanei umane cu Duhul Sfânt.

În religia catolică

Sensul vieţii noastre este acela de a ne uni în iubire cu Dumnezeu şi de a corespunde complet voinţei sale. Cum spunea Maica Tereza, trebuie să-i permitem lui Dumnezeu „să trăiască viaţa sa în noi'. Iar asta înseamnă să fim „sfinţi'. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea spunea, într-un Mesaj de Ziua Mondială a Tineretului:

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel: "Stătea să cadă. Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici"

„Biserica are nevoie de sfinți. Toți suntem chemați la sfințenie și numai sfinții pot reînnoi omenirea. Pe acest drum de eroism evanghelic mulți ne-au precedat și vă îndemn să recurgeți adesea la mijlocirea lor.'

Prin sfințenie, omul ajunge la scopul pentru care l-a creat Dumnezeu. Și ajunge la armonia cu el însuşi şi cu propriul Creator. Însă sfinţenia nu este o perfecţiune la care ajungem singuri. Este o unire cu iubirea întrupată, reprezentată de Cristos. Cel care obţine viaţa nouă în acest mod se găseşte pe sine însuşi şi devine sfânt.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Imagini din casa lui Călin Georgescu: „Vorbim din sediul de campanie, adică de-acasă”. La ce e folosită grila de cristale pe care politicianul o ține în bibliotecă

Totuși, în Biserica Romano-Catolică, sfințenia și sfântul sunt noțiuni diferite față de cele din Ortodoxie. Sfântul a dobândit merite. Este un purtător de valori. Și are chip tridimensional. Adică I se dăruiește lui Dumnezeu pentru a dobândi meritele harului. Se dăruiește lumii pentru a o aduce spre ascultare în fața lui Dumnezeu. Se realizeaza pe sine ca și cum s-ar rupe de comunitate pentru a fi mereu o identitate proprie cu sine, fără asemănare cu Dumnezeu și cu semenii.

Sfântul este un vindecător, un făcător de minuni cu puteri specifice, înzestrat cu har. Drept urmare, sfințenia nu ține de natura omului declarat sfânt. Ci reprezintă un merit dobândit. Harul învăluie sfântul dar nu-i pătrunde firea și nu-l transformă.

În Biserica Ortodoxă

Noțiunea de sfințenie descria starea de sfânt. Cu alte cuvinte, se înțelege prin asta integrarea completă a celui botezat în viața plină de Duhul Sfânt a Bisericii primare. Sfânt era considerat creștinul botezat care nu se mai întorcea din calea virtuții spre calea păcatelor săvârșite în păgânism. Sfântul în ortodoxie are bidimensionalitate. Pe de o parte, rămâne om sub toate aspectele vieții compatibile cu dăruirea față de Dumnezeu. Pe de altă parte, se îndumnezeiește continuu, după har.

Sfântul este rupt de păcat, învinge ispita și rabdă suferințele provocate de ceilalți semeni. Strălucește prin harul primit de la Dumnezu, prin credință și prin fapte bune. Prin iubirea plină de bunătate își arată sfântul puterea de a ierta, de a alina, de a se ruga pentru alții. Și toate astea fără ca el sa devină un idol. Când un sfânt este în pericolul de a fi idolatrizat de alții, credința curată îl obligă să arate cât de puțin înseamnă el față de toți cei pentru care Iisus Hristos s-a sacrificat pe Cruce.

În Protestantism și neoprotestantism

Noțiunea de sfințenie este generalizată. Și se referă fie la toți câți formează o Biserică protestantă sau o grupare de un tip sau altul, fie ca la o „rezervă” predestinaților necunoscuți în această viață. Această interpretare se îndepărtează de credința creștină și răstălmăcește Sfânta Scriptură. Cu alte cuvinte, potrivit Pr. prof. dr. Alexandru I. Stan,

„Este vorba, deci, de o îndepărtare voită de ideea de sfânt și de sfințenie cu scopul de a crea impresia unei cugetări libere pe marginea textelor scripturistice și pentru a dezbina pe cei care, din Ortodoxie sau din romano-catolicism, ar socoti această interpretare mai conformă cu rațiunea. De fapt, neoprotestantismul, sectele creștine de tot felul își bazează o parte din misiunea lor tocmai pe negarea sfințeniei și a posibilității de a sfinți conferită creștinului prin harul lui Dumnezeu primit în chip special în Biserică, prin Sfintele Taine'.

Cum devine sfânt o persoană obișnuită

Știind ce înseamnă noțiunile de sfințire și sfânt, e interesant de știut cum devine sfânt o persoană obișnuită. Căci, potrivit teoriei ortodoxe, sfinții sunt cei care mijlocesc pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu. Sunt patroni spirituali ai celor care le poartă numele, ai bisericilor care le sunt închinate, ai orașelor și ținuturilor, ai tuturor celor care le înalță rugăciuni. Dar cum devine sfânt o persoană obișnuită?

Pentru ca o persoană să obțină rangul de sfânt e nevoie de procesul de canonizare. În Dreptul bisericesc ortodox, prin canonizare se înțelege „actul prin care Biserica recunoaște, declară și așază pe eroii dreptei credințe adormiți întru Domnul, în rândul sfinților, pe care ea îi venerează, pe temeiul învățăturii sale dogmatice”. De-a lungul timpului, canonizarea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cultul martirilor.

Biserica Catolică înțelege prin canonizare actul sau sentința definitivă prin care Papa decretează ca un serv al lui Dumnezeu, deja numărat printre fericiți, să fie înscris în catalogul sfinților. Și este venerat în Biserica universală prin cultul stabilit tuturor canonizaților. Biserica a instituit o procedură specifică pentru canonizare. După moartea unei persoane, mai întâi trebuie să fie declarată „Slujitoarea lui Dumnezeu', apoi „Venerabilă', apoi „Fericită' și, în final, „Sfântă'. Toți oamenii pot deveni sfinți trăind într-o relație strânsă cu Hristos. Chiar dacă nu toți acești oameni sunt declarați oficial sfinți.

Cum se face canonizarea

De-a lungul timpului, Biserica a stabilit mai multe criterii pentru evaluarea persoanelor care ar putea fi declarate sfinți. În primul rând, trebuie să se facă dovada morții martirice, a muceniciei (suferința întru Hristos) sau sfârşirea prin moarte pentru credinţă. Aceasta a fost socotită şi a rămas dovada de netăgăduit, cea mai sigură a sfinţeniei.

Cum devine sfânt o persoană obișnuită se poate întâmpla și numai dacă și-a mărturisit neînfricat dreapta credință în faţă oricărei ameninţări. A dus o viaţă sfântă, fără prihană, însoţită de faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, cea mai înaltă trăire morală şi religioasă. Mai poate căpăta rang de sfânt cel care a deținut harul facerii de minuni în viață sau după moarte. Căci săvârşirea minunilor este considerată al patrulea semn al sfinţeniei.

Potrivit teologului dr. Veaceslav Goreanu, actele formale-generale premergătoare canonizării sunt:

– Instituirea de către întâistătătorul sau de Sinodul unei Biserici autocefale a comisiei de studii şi investigaţii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond.

– Întocmirea şi prezentarea în Sfântul Sinod a raportului Comisiei de studii şi investigaţii.

– Aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii autocefale respective a raportului Comisiei de studii şi investigaţii.

– Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale respective de a se proceda la canonizarea solemnă.

– Întocmirea vieţii şi a slujbei sau canonului sfântului şi aprobarea lor de către Sfântul Sinod

– Înfăţişarea icoanei sfântului şi aprobarea ei de către Sfântul Sinod

– Fixarea de către Sfântul Sinod a tipicului de observat la săvârşirea solemnă a canonizarii, precum şi a zilei în care se va savarsi acest act.

– Întocmirea de către Sfântul Sinod a unui act sinodal scris, care va cuprinde: motivarea canonizarii, hotărârea sinodului prin care se face însăşi trecerea în rândul sfinţilor, adică în catalogul sau canonul sfinţilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sărbătorire a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc (sinaxar) şi a slujbei lui în cărţile de ritual, şi, în fine, orânduirea că anumite biserici să aibă de acum înainte hramul sfântului respectiv.

Urmează momentul canonizării solemne care constă în aducerea moaştelor acelui sfânt, ungerea cu mir şi aşezarea lor în raclă. Se oficiază un ultimul parastas al acestei persoane. În cadrul unei Liturghii solemne, episcopii unei Biserici vor face canonizarea solemnă a sfântului respectiv prin citirea Actului de Canonizare întocmit de Sinodul Bisericii.

Ultima etapă în recunoaşterea oficială a sfinţeniei unei persoane constă în publicarea actului de canonizare, transmiterea către celelalte Biserici Ortodoxe a acestui act, publicarea vieţii sfântului, înscrierea sărbătorii în calendar şi răspândirea icoanei cu persoana decalarată sfânt.

Tipicul actului de canonizare solemnă

Iată în ce constă Tipicul actului de canonizare solemnă:

– Aducerea moaștelor sfântului, dacă există, cu o zi sau mai multe înainte de canonizarea solemnă, ungerea lor cu Sfântul Mir, de către întâistătătorul Bisericii autocefale, și așezarea lor în racla deschisă, în catedrala sau biserica respectivă;

– Ultimul parastas. Acesta se face numai pentru cei care nu au încă un cult organizat și acceptat de Biserică în chip tacit;

– Vecernie și priveghere toată noaptea, în ajun. La acestea vor participa activ membrii Sfântului Sinod, observând rânduielile prescrise pentru ajunul sărbătorii unui sfânt (mucenic, cuvios, ierarh, mic, mare etc), cu pomenirea sfântului care se canonizează;

– Liturghie arhierească, a doua zi, ziua canonizării solemne, la care vor participa toți membrii Sinodului. La începutul Sfintei Liturghii – înainte de timpul hirotonirii arhiereului – întâistătătorul Bisericii autocefale va citi Actul de canonizare întocmit de Sfântul Sinod. După citire, actul va fi iscălit de toți membrii Sfântului Sinod pe loc. Se va urma apoi rânduiala sărbătorii sfinților, citindu-se viața sfântului sau a sfinților canonizați și canonul (slujba) sau canoanele acestora, plus panegiricul îndatinat.

– Purtarea în procesiune a moaștelor sau a icoanei sfântului în jurul catedralei, cântându-i-se laudele.

– Așezarea raclei sau, în lipsă, numai a icoanei sfântului, în biserică, la locul cuvenit.

Sursa foto: Shutterstock.com

Alte surse: crestinortodox.ro , catholic.com, BBC,

Citește și Când nu se fac nunți în 2025

Urmărește-ne pe Google News

Libertatea.ro

Reacția Temu după ce Mihai Bendeac s-a plâns că în loc de două covoare a primit „niște cârpe”: „Oferim o garanție de returnare a banilor”

Fanatik

Fructul considerat cel mai nutritiv aliment din lume. Românii îl evită din cauza aspectului său ciudat, fără să-i cunoască proprietățile

Știrile PRO TV

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”

GSP.ro

Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”