A dat deja prima zăpadă, temperaturile au scăzut din ce în ce mai mult, iar sărbătorile de iarnă sunt după colț. Nu mai e mult și vei simți din nou căldura și magia Crăciunului, alături de cei dragi din familie. Iar cum anul acesta a fost unul destul de dificil, putem profita de perioada sărbătorilor pentru a ne relaxa și pentru a ne bucura de câteva momente magice în jurul bradului și al mesei festive.
Însă, până atunci ar fi bine să începi să pui la punct toate detaliile pentru a avea casa în ordine și pregătită de sărbători. De altfel, aceste sărbători le vom petrece mai mult acasă, așa că este de înțeles că fiecare dintre noi își dorește ca locuința să arate ca și când ar fi desprinsă dintr-un film de Crăciun. Iată câteva sfaturi de care să ții cont înainte să treci la treabă:
Scapă de dezordine
Perioada sărbătorilor poate deveni destul de dezordonată, mai ales când începi să achiziționezi cadouri pentru cei dragi, să faci lista pentru cumpărături, să gătești și să împodobești bradul. Unde mai pui că, cel mai probabil, deja ai prin casă numeroase lucruri pe care trebuie să le pui la locul lor.
Așadar, înainte să te gândești unde să agăți ghirlanda cu luminițe, începe prin a face ordine în casă. Această etapă este cu atât mai importantă, cu cât va urma apoi etapa de curățenie. Cu siguranță îți dorești ca locuința ta să arate bine înainte de a o decora cu ornamentele de Crăciun.
Apucă-te de curățenie
Odată ce ai eliberat spațiul din casă, e momentul să treci la curățenie. Începe întotdeauna de sus în jos pentru a nu fi nevoită să cureți covoarele și pardoseala de două ori. Șterge praful, curăță bucătăria, fă ordine în frigider pentru toate cumpărăturile care vor urma și nu uita să aerisești.
Bineînțeles, ultima etapă va fi aspirarea covoarelor și podelelor din casă. Ușurează-ți munca folosind aspiratoare performante. De exemplu, un aspirator vertical te ajută să te miști rapid prin casă, în timp ce unul fără sac te scapă de grija prafului. Iar dacă vrei să îți ușurezi și mai mult munca, optează pentru un aspirator robot, care face toată treaba în locul tău.
Pregătește bucătăria
Bucătăria devine inima casei în preajma sărbătorilor. Cel mai probabil, vei petrece o mare parte din timp pregătind oala cu sarmale, dospind cozonaci și decorând platourile cu salata boeuf. Așa că ar fi ideal să scoți de prin sertare și rafturi toate ustensile de care vei avea nevoie, dar și aparatele electrocasnice care îți vor fi de mare ajutor.
De asemenea, pregătește din timp lista cu ingrediente de care vei avea nevoie și mergi la cumpărături. Tot acum este momentul să scoți și vesela bună din dulap și restul decorațiunilor pentru masa festivă. În acest fel vei scăpa de stresul organizării pe ultima sută de metri.
Adaugă o notă festivă
Niciodată nu este prea devreme să decorezi casa cu luminițe și lumânări parfumate, cu ornamente de Crăciun și să faci bradul. Cu cât te apuci mai devreme, cu atât vei intra mai repede în spiritul sărbătorilor de iarnă. În plus, nu știi niciodată cât de multe vei avea de făcut pe măsură ce se apropie Crăciunul, așa că e mai bine să faci totul din timp.
Un alt sfat care îți va fi de ajutor este să pregătești masa festivă cu cel puțin o zi înainte de Crăciun, ca mai apoi să te concentrezi doar pe prepararea mâncărurilor.
Așadar, nu e niciodată prea devreme să pui casa la punct pentru sărbătorile de iarnă. Începe prin a face curățenie, apoi decorează casa și pune-te pe treabă în bucătărie. Nimic nu se compară cu mirosul de cozonac cald și o casă curată și primitoare de Crăciun.
Sursă foto: Shutterstock
(P) Material publicitar realizat împreună cu Evomag