Ce bine ar fi dacă am avea suficient de multă energie pentru a împlini cu succes toate taskurile, activitățile și întâlnirile trecute în calendar, zilnic! Sau dacă, după opt ore intense de muncă, am ajunge acasă pline de vitalitate și ne-ar rămâne timp și pentru pasiunile noastre. Din păcate, nu în toate zilele reușim să avem energie pentru tot ce ne propunem să facem. Partea bună însă este că prin obiceiuri simple ne putem încărca bateriile și le putem menține așa, indiferent de vârstă.
Calitatea somnului pe primul loc
Știi acele party-uri și zile cu nopți nedormite pe care în adolescență le duceam fără să fi simțit pic de oboseală? La 16-18 ani ne recuperam foarte ușor după o noapte albă. Nu și după 25-30 de ani, când corpul resimte altfel oboseala acumulată în timpul săptămânii, ca să nu mai vorbim de nopți nedormite. Ne place sau nu, după o anumită vârstă, somnul devine din ce în ce mai important și nu neapărat durata lui, cât calitatea. Studiile au dovedit faptul că intervalul în care beneficiezi de cel mai bun somn este între orele 22:00 și 24:00. Potrivit studiilor făcute în ultimii ani, persoanele care obișnuiesc să doarmă în acest interval, obțin rezultate mult mai bune la teste de atenţie, de memorie şi creativitate, în comparaţie cu cele care dorm același număr de ore, dar în într-un interval după ora 24.
Dacă îți dorești să ai la fel de multă energie ca în adolescență, indiferent de vârstă, pune somnul pe primul loc. Încearcă să dormi câte opt ore pe noapte, în intervale cât mai apropiate de ora 22. De asemenea, indicat este ca în dormitor să nu ai surse de lumină sau device-uri care ar putea degrada calitatea somnului. Un aspect important de care trebuie să ții cont este că atunci când dormi într-o încăpere complet întunecată, corpul va secreta mai multă melatonina, acel hormon derivat din serotonină – „hormonul fericirii' care are rol atât în reglarea ritmului cardiac, cât și în refacerea celulelor, țesuturilor și în îmbunătățirea radicală a calității somnului. Un nivel optim de melatonină înseamnă mai multă energie pentru a doua zi.
Mai puțin stres, mai multă energie
Sursele generatoare de stres sunt peste tot: la birou, acasă, în drum spre serviciu, în trafic, în mijloacele de transport, oriunde putem găsi un motiv pentru care să ne enervăm și să ne stricăm ziua total. Cum este nelipsit din lumea cotidiană, nu putem scăpa de el, însă putem învăța cum să îl gestionăm în mod sănătos. Așa cum probabil știi deja, în momentul în care trecem prin situații dificile, corpul începe să secrete mai mult cortizol, un hormon care nu doar că îți consumă din energie, ci și grăbește procesul de îmbătrânire. Întrebarea este dacă merită să ne stresăm. Așa că îl loc să te enervezi că cineva ți-a tăiat calea în trafic, azi dimineață, în drum spre serviciu, te poți gândi cum să îți îmbunătățești starea de spirit. Meditația, tehnicile de respirație, plimbările în natură, mersul desculț prin iarbă, sportul sau exercițiile ușoare, ieșirile în parc, întâlnirile vesele cu prietenii, filmele de comedie sau melodiile care îți dau o stare bună, toate acestea sunt metode prin care poți gestiona stresul și îți poți menține un nivel de energie ridicat.
Provocarea cu adevărat importantă nu este să știi că tehnicile acestea există, ci să îți faci timp pentru ele. Propune-ți să începi cu pași mici. În loc să îți spui că vei medita zilnic câte 45 de minte, pornește cu un obiectiv mai realist pe care îl poți respecta pe termen lung. De exemplu, stabilește ca seara, înainte de culcare să meditezi cel mult 10-15 minute. Sau dimineața, să îți aloci 5-10 minute pentru stretching. De multe ori, evităm să adoptăm obiceiuri sănătoase pentru că nu reușim să ne organizăm timpul corect și vrem să facem salturi imense de prima dată. Împarte obiectivul mare în pași mici, dar pe care știi că îi poți face constant. Oricât de încărcat ar fi programul tău, sigur găsești 30 de minute libere pentru a adopta una dintre tehnicile enumerate mai sus.
Smoothie-uri delicioase pentru un boost de energie
Un secret pentru a rămâne tânără și energică, indiferent de vârstă se ascunde în alimentele pe care le consumi zilnic. Științific s-a dovedit că un mare consumator de energie este zahărul sau, mai bine zis, toate alimentele care au un conținut ridicat de zahăr. Chiar dacă se spune că dulciurile dau un boost de vitalitate, în realitate după ce efectul lor trece, cantitatea de insulină din corp crește brusc, iar nivelul de energie scade enorm. Indicat este că înlocuiești zahărul artificial cu glucoza și fructoza naturală pe care o găsești în fructe și legume. O modalitate prin care poți beneficia foarte simplu de o sursă bogată de energie este să îți începi ziua cu un smoothie delicios făcut din fructele și legumele tale preferate. Printre cele mai energizante smoothie-uri se numără clorofilele sau sucurile verzi, cele pe bază de afine și banane, și cele din fructe roșii.
Sursa foto: Shutterstock
(P) Articol publicitar realizat în colaborare cu Secom