Cum să organizezi o petrecere acasă pentru copilul tău

 Stamen Diana
.

Îți amintești cât de distractive erau petrecerile când erai copil? Făceați tot ce vă trecea prin cap, vă jucați, dansați, iar veselia era cuvânt de ordine. Acum, ți-a venit rândul să îi organizezi copilului tău ziua de naștere. De ce n-ai merge pe varianta unei petreceri acasă, ca în vremurile bune?

Alege tema și faceți lista de invitați


Dacă are peste trei ani, discută cu cel mic ce fel de petrecere și-ar dori. Alegeți împreună tema. Vezi dacă vrea zâne, pirați, dinozauri sau ce îi mai trece prin cap și pregătește din timp decorațiunile necesare. Caută animatori și fă rezervare: n-ar fi plăcut să-i spui copilului de ziua lui că magicianul nu a mai putut ajunge, pentru că a trebuit să meargă la o altă petrecere.

 

 

  • Pont: Puteți face împreună invitațiile, pe hârtie colorată, iar cel mic să le împartă la școală sau la grădiniță.

 

 

Anunțați invitații cu cel puțin două săptămâni înainte. În cazul preșcolarilor, chemați între opt și zece musafiri. Dacă copilul tău este la școală, va fi tentat să își invite toată clasa, însă ideal este să aibă maximum 12 prieteni la petrecere. Dacă casa ta e prea mică, amintește-ți că unii dintre copii vor veni împreună cu părinții, așa că va trebui să organizezi cât mai bine spațiul.  

Ce gătești pentru petrecere

Nu este nevoie să stai în bucătărie cu orele. De multe ori se întâmplă ca cei mici să fie prea prinși cu joaca și să uite să mănânce. Copiilor între trei și cinci ani oferă-le mâncăruri familiare, mini-sandwichuri cu brânză, legume, fructe, sucuri naturale. Vorbește cu ceilalți părinți, pentru a afla dacă există alergii ale celor mici la unele alimente.

 

Pe copiii mai mari îi poți rezolva cu o comandă de pizza sau niște hamburgeri sau hotdogi. Sandwichurile sunt de asemenea, o alegere bună.

 

  • Pont:  Pregătește-le surprize dulci. Un platou cu prăjiturele are efect garantat în rândul copiilor.

Tortul este punctul culminant al petrecerii. Fie că îl comanzi, fie că îl prepari acasă, trebuie să fie cât mai gustos și să aibă lumânări. Alege retete de tort cât mai sănătoase.

Ține-i pe musafiri ocupați

Petrecerea n-ar trebui să dureze mai mult de două ore-două ore și jumătate. Dacă trece de trei ore va deveni plictisitoare. Stabilește ora în funcție de vârsta copiilor. În cazul preșcolarilor, ideal ar fi ca distracția să începă undeva la 10-11 dimineața, când cei mici sunt odihniți, și nu ar trebui să se întindă mai mult de ora 13:00. În cazul copiilor mai mari, ora de start poate fi împinsă spre după-amiază.

 

Activitățile de la petrecere trebuie să-i țină cât mai ocupați pe cei mici. Iată câteva idei:

 

  • Culori, plastilină, baloane de săpun, jucării, coifuri colorate, clovni, magicieni (pentru copiii cu vârste cuprinse între trei și cinci ani)

  • Jocurile clasice pentru copiii cu vârste între 6-10 ani (leapșa, de-a v-ați ascunselea) pot fi înlocuite cu activități creative. Îi poți pune pe invitați să scrie mesaje pe o coală mare de hârtie pentru sărbătorit. Poți organiza un atelier de pictură sau să îi lași să își aleagă singuri cum să se distreze. Ascunde-le jocurile video. N-ai vrea să stea cu ochii în televizor sau să se certe pe manetele de control.
  • De asemenea, alege cu atenție jocurile pentru petrecere. Copiii nu trebuie să își facă griji în privința câștigătorului, să se întreacă între ei. Unii ar putea începe să plângă, dacă sunt scoși din joc. Încearcă o vânătoare de comori la care toată lumea să participe. Dacă îi pui să se așeze pe scaune în momentul în care se oprește muzica, nu îi elimina din concurs. Înlătură doar câte un scaun și lasă-i să se așeze în continuare pe cele rămase.

  • Muzica o alegi tot în funcție de vârstă, dar trebuie să existe, pentru că cei mici vor simți nevoia de mișcare.

 

 

Cam acestea ar fi secretele unei petreceri pentru copii. Nu-ți rămâne decât să le pui în practică și să vă distrați pe cinste.

Sursa foto: unsplash.com

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton