Cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască

.

Cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască e foarte important să știi. Căci, în zilele noastre, risipa alimentară e în floare. Iar pâinea este alimentul de care ar trebui să ne bucurăm din plin. Credincioși sau nu, e păcat să aruncăm pâinea noastră cea de toate zilele. Așa că e mai bine să știi cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască.

Pâinea este un aliment de bază în toate culturile din lume. Dar, pe cât de multă bucurie aduc aroma și parfumul ei, mai ales când e abia scoasă din cuptor, pe atât de puțin rezistă. Și nu pentru că ar fi devorată pe loc. Ci pentru că se deteriorează rapid. Ori se usucă prea tare, ori mucegăiește. Și e păcat să o aruncăm, atât din punct de vedere religios, cât și din respect pentru munca depusă pentru a fi preparată. Așadar, e important să știi cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască și să nu se învechească prea repede.


Ce trebuie să știi despre păstrarea pâinii

Păstrarea pâinii poate fi o provocare. Și asta pentru că trăim vremuri în care avem la dispoziție, pe rafturile magazinelor, e varietate de sortimente. Iar longevitatea pâinii depinde foarte mult și de ingredientele utilizate, de conservanții incluși, dar și de tipul de pâine. Indiferent dacă vorbim despre pâinea făcută în casă, de cea ambalată din supermarket ori de cea care îți stârnește toate simțurile, din brutăriile artizanale.

Pâinea are un termen de valabilitate destul de scurt. Când este preparată acasă, nu rezistă mai mult de 3-4 zile. Pâinea din comerț rezistă mai mult, în funcție de rețetă. De regulă, ține cam o săptămână. Spre exemplu, o pâine mai bogată în amidon și proteine va rezista mai mult. Pe de altă parte, pâinile dietetice nu au o durată de viață atât de lungă. Iar mucegaiul este inamicul numărul unu al pâinii.

Potrivit specialistei americane chef Jennifer Hill Booker citată de publicația Insider, pâinea se poate păstra proaspătă mai mult timp dacă este ținută într-un mediu oarecum etanș. Și asta pentru că circulația aerului grăbește procesul de alterare.


„Mucegaiul se dezvoltă în spații aerisite și calde. Așa că alegeți spații uscate, răcoroase, pentru depozitarea pâinii.’, spune Jennifer Hill Booker. Și tot ea menționează că cel mai nepotrivit loc pentru păstrarea pâinii este deasupra frigiderului. Căci „este atât de cald acolo, încât orice strop de umiditate rămas în ambalajul pâinii va începe să dea naștere mucegaiului.’

Așadar, păstrarea pâinii își are secretele ei. Și e important să știi cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască și să fie proaspătă mai mult timp. Numai că, având la dispoziție atâtea feluri de pâine, nici nu știi cum e mai bine să procedezi. Până și tipul de făină utilizat contribuie la rezistența pâinii în timp. Căci unele făinuri au tendința de a atrage umezeala.


În plus, grăsimea este un conservant natural. Așa că o pâine care conține ceva grăsime își păstrează prospețimea mai mult. Cu alte cuvinte, o franzelă care are ou în aluat sau unt, precum cozonacul, se va învechi și deteriora mai greu decât o baghetă franțuzească. Cu toate astea, pâinea învechită se poate reutiliza în diferite preparate savuroase. Însă, dacă a apucat să mucegăiască, sigur ajunge la gunoi.

Cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască

Când vezi pe internet imagini cu pâini apetisante așezate pe ștergare artizanale sau în coșulețe împletite, pe blaturi din bucătării spectaculoase, nu poți să nu te întrebi cum ai putea să faci și tu un asemenea decor impresionant.


Numai că, de la poze la realitate, e cale lungă. Căci, lăsând astfel pâinea, nu faci decât să-i scurtezi viața. Și asta pentru că pâinea trebuie să fie mereu acoperită, chiar și la temperatura camerei, dacă vrei să știi cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască. Drept urmare, iată câteva trucuri care să te ajute să păstrezi pâinea mai mult timp proaspătă și nealterată.

Cutia de pâine

Prima recomandare a tuturor specialiștilot este să ții pâinea într-o cutie specială. Și asta pentru în interiorul acesteia se creează un mediu care echilibrează perfect circulaţia aerului. Și contribuie la menţinerea crustei, dar și a umidității necesare pentru a-i păstra prospețimea.


Deși ai crede că cele din lemn sunt ideale, de preferat ar fi să alegi o cutie din ceramică, una emailată sau din bambus. Dar trebuie să ai grijă şi la cantitatea de pâine depozitată. Cu cât e mai multă pâine, cu atât e mai crescută și umiditatatea din interior. Bucătarii spun că ai putea înlocui cutia de pâine cu un cuptor cu microunde. Căci şi acesta poate oferi echilibrul necesar între umiditate și circulația aerului.

Un truc bun de reținut este să ții pâinea în punga de hârtie în care o achiziționezi de la brutărie. Pe lângă faptul că nu vei umple cutia de firimituri, vei ajuta pâinea să fie mai rezistentă. Important este ca punga să fie lăsată deschisă la gură, iar pâinea să fie așezată în ea cu partea tăiată spre fundul pungii. Acest lucru va permite circulația optimă a aerului și păstrarea prospețimii. Și te ajută la cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască mai devreme de 6-7 zile.


Săculeți din pânză

Deși ai crede că e opțiunea ideală, punga din plastic este cea mai proastă alegere când vine vorba despre cum să păstrezi pâinea ca să nu mucegăiască și să nu se învechească. Depozitarea pâinii într-o pungă nu face decât să crească nivelul de umiditate. Distruge crusta crocantă și accelerează mucegăirea. În plus, pâinea capătă o textură gumată.

Totuși, există pungi speciale din hârtie. Sau, și mai bine, alege un săculeț din în sau din pânză. Într-un asemenea ambalaj, pâinea nu va mucegăi. E drept că se va usca și se va întări mai repede. Dar, cum am mai spus, există o sumedenie de variante pentru a o reîmprospăta sau a o reutiliza în rețete delicioase.


În frigider

Este locul ideal pentru păstrarea pâinii. Dar pâinea trebuie să nu fie caldă. Și ar trebui învelită într-un ștergar din bumbac sau în, ori într-un prosop din hârtie. În aceste condiţii, pâinea se poate păstra şi consuma vreme de până la 5 zile. În plus, îşi menţine gustul. Materialele textile sau hârtia de bucătărie au rolul de a absorbi umezeala. Astfel, pâinea nu va mucegăi.

Harold McGee, autorul cărții On Food & Cooking (Despre mâncare și gătit), spune că pâinea proaspătă băgată la frigider se învechește de șase ori mai repede decât cea lăsată pe blatul din bucătărie. Totuși, dacă se respectă condițiile menționate, frigiderul e cel mai potrivit loc de ținut pâinea ca să nu mucegăiască și să nu se învechească repede.

Pe de altă parte, chef Jennifer Hill Booker consideră că păstrarea pâinii la frigider îi prelungește durata de prospețime. Și asta pentru că, în frigider, avem mereu o temperatură constantă. Numai că, temperatura scăzută poate duce la schimbarea texturii pâinii, întărind particulele de amidon.

În congelator

Dacă ai luat mai multă pâine și ți-e teamă să nu se strice până o consumi, congelatorul este spațiul ideal de păstrare. Pâinea trebuie să fie complet răcită, nu caldă. Fie o depozitezi în pungi speciale pentru congelator, fie în folie de aluminiu. În acest fel, pâinea va îngheţa uniform şi se va dezgheţa mai uşor când o scoţi pentru consum. Astfel, pâinea va avea aceeaşi savoare ca în ziua în care ai cumpărat-o sau ai preparat-o. Nu se va umezi şi nici nu se va întări. Ideal ar fi să o ții la cuptor, la 220 – 250 de grade Celsius, timp de 10-15 minute, înainte de a o consuma.

Un alt truc de reținut ar fi să congelezi porții de pâine. Adică, pui separat la congelator câte felii de pâine consideri că vei consuma la o masă. Așa nu va trebui să dezgheți întreaga pâine pentru 2-3 felii de câte ai nevoie. În plus, poți scoate feliile din congelator și le poți băga direct în prăjitorul de pâine pentru reîmprospătare.

Specialiștii spun că e indicat să presezi foarte bine pâinea înainte de a o sigila în pungile speciale pentru congelator. Așa încât să se elimine cât mai mult aer din ea. Când dorești să o consumi, o vei scoate din pungă și o vei introduce în cuptorul preîncălzit la 180 grade. Dar va trebui să stea în cuptor cam 20-30 minute ca să-și revină la forma inițială.

Trucuri pentru păstrarea pâinii

Primul pas în prevenirea mucegaiului este să alegi o modalitate corespunzătoare de depozitare a pâinii. Pâinea are nevoie de un loc uscat și răcoros, departe de umiditate și căldură. Expunerea la aerul umed poate accelera creșterea mucegaiului. Așa că asigură-te că pâinea este într-un recipient închis ermetic.

Un truc eficient este să pui un cub de zahăr în recipientul de depozitare a pâinii. Zahărul absoarbe excesul de umiditate, menținând pâinea uscată și prevenind dezvoltarea mucegaiului. Asigură-te doar că zahărul stă separat și nu vine în contact direct cu pâinea.

Evită să expui pâinea la temperaturi extreme. Păstreaz-o departe de surse de căldură, deoarece acestea pot accelera deshidratarea sau dezvoltarea mucegaiului. Temperatura optimă de păstrare a pâinii este între 15 și 26 de grade.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: agrointel.ro, insider.com,

Citește și Pâine de casă. Cea mai simplă, rapidă și delicioasă rețetă de pâine pufoasă