Cum să petreci mai mult timp de calitate cu copilul tău

 bogdan.galca
.

Una din nevoile cele mai importante ale părinţilor din zilele noastre este să găsească formula potrivită pentru a dedica timp atât familiei, cât și carierei. Mai ales după un concediu postnatal, o mamă face numeroase sacrificii pentru a-i fi cât mai aproape puiului ei. De multe ori, această dorință și dragoste necondiționată e scurtcircuitată de lipsa timpului liber, pentru că micuțul de doi ani, după integrarea în comunitate și adaptarea la lipsa părinților, traversează momente deloc ușoare. 

Aşa cum a exprimat psihoterapeutul și clinicianul Kent Hoffman, autorul bestsellerului „Cum să crești un copil sigur pe sine', experienţa de a fi împreună în momentele dificile, pe care copilul o învaţă în relaţie cu părinţii lui îl va însoţi peste tot în viaţă. Dacă nu știi cum să te împarți între job și copil, nu te vom minți că există o rețetă ideală, dar venim cu câteva recomandări cu ajutorul cărora mai poți echilibra balanța între cei doi poli:

Cumpărături online

Dacă nu ai o profesie liberală, nu lucrezi de acasă sau nu ai un program flexibil la job, atunci s-ar putea să faci parte din categoria mamelor care ar da orice să poată câștiga timp alături de copilul ei. Din păcate, e o achiziție greu de făcut. Dar, cu câteva mici schimbări, vei reuși să-ți gestionezi într-un mod eficient timpul rămas după program. 

Poți apela la serviciile unei coafeze și a unui maseur la domiciliu, fără a te mai deplasa ta la salon sau la un centru spa. La fel și în ceea ce privește curățenia: e de ajuns să găsești o persoană de încredere care să te ajute cu igienizarea spațiului și curățenia săptămânală. Pentru a nu mai pierde timp în supermarketuri și magazine de haine, le poți comanda online și plăti prin online banking cu o aplicație BCR, indiferent dacă îți cumperi rochii de la branduri românești sau internaționale. 

Având în vedere rapiditatea cu care poți efectua tranzacțiile, poți să comanzi din străinătate și ultimele jucării Montessori și Waldorf, recunoscute pentru calitate, siguranță și durabilitate, dar mai ales impactul pozitiv asupra dezvoltării unui copil.

Activități comune

Nu contează neapărat câte ore petreci zilnic alături de copilul tău, ci mai ales cum. Tocmai de aceea, e important să te transformi într-un partener de joacă pentru micuțul tău. Să fii tovarășa lui de plimbare, prietena alături de care bate mingea, ascultă povești, învață să plămădească cocă de pâine de casă și lista poate continua. Important e să găsești mereu noi provocări, iar grupurile educative de pe rețelele de socializare îți pot fi de un real ajutor.

Cursuri de parenting

Oricât de multă intuiție ai avea, meseria de mamă se și învață. Înainte de a pleca urechea la tot felul de sfaturi date de rude, prietene și alte cunoștințe neavizate, te poți înscrie la workshopuri de parenting. 

Vei avea, astfel, ocazia și de a socializa cu alte mame aflate în situația ta, dar și de a învăța tehnici și strategii de a-ți crește copilul. Un specialist te va învăța cum să gestionezi mai bine crizele de tantrum ale celui mic și cum să îi oferi doza de afecțiune de care are nevoie. De asemenea, în cadrul unor asemenea cursuri, vei învăța cum să eviți greșeli fundamentale în educația timpurie a copilului.

Oricât de mult te-ai antrena pentru meseria de părinte, niciodată nu vei putea identifica exact momentul în care ești pregătită să aduci pe o lume o ființă, total dependentă de tine în primii ani. Cu toate aceste nesiguranțe, greșeli inevitabile, a dărui dragoste necondiționată reprezintă, poate, cea mai mare împlinire a unui om, inclusiv a ta.

Sursă: unsplash.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu BCR

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton