Cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea e o chestiune de interes. Căci investim în haine de calitate, dar le distrugem neștiind cum să le întreținem corect. Iar hainele colorate care și-au pierdut din intensitatea culorilor nu mai au niciun farmec. Așa că e important să știi cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea.
Cuprins
Vine vara și odată cu ea explozia de culoare. Toată natura se îmbracă în nuanțe vii, așa că nici noi nu ne lăsăm mai prejos. Nimic nu poate face o zi mai veselă ca o ținută colorată, plină de poftă de viață. Numai că se întâmplă să fim și dezamăgiți la un moment dat. Căci rochița preferată sau tricoul atât de îndrăgit nu mai sunt la fel de vii ca la început. Și atunci începe să-ți pară rău că nu ai învățat din vreme cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea.
De ce se decolorează rufele
Toate hainele se degradează în timp. Purtările repetate și spălările necorespunzătoare le accelerează însă deteriorarea. În plus, și noi obișnuim să facem câteva greșeli în ceea ce privește întreținerea obiectelor din garderobă. De cele mai multe ori, folosim același detergent pentru toate rufele. Or detergentul este esențial pentru a păstra în stare bună obiectele vestimentare. Iar rufele colorate necesită o curățare delicată, cu un detergent special dedicat.
Pe de altă parte, mașina de spălat este o invenție minunată și de mare ajutor. Doar că, în cazul hainelor colorate, e foarte important să știi cum să o folosești. Căci temperatura prea ridicată a apei, în combinație cu detergentul agresiv, distruge tocmai ceea ce-ți place. În plus, este foarte importantă și citirea cu atenție a etichetelor obiectelor de vestimentație. Și asta pentru că fiecare necesită un anumit tip de îngrijire, în funcție de material.
De bun simț este și sortarea adecvată a rufelor înainte de a le introduce în mașina de spălat. Rufele albe nu au ce să caute împreună cu cele negre și mai ales cu cele colorate. Și, dacă vrei să nu dai greș la cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea, ai grijă și la nuanțele pe care le combini în mașina de spălat.
Din exces de zel, se întâmplă să pui și mai mult detergent, fie el și special, sau balsam. Crezi că astfel hainele tale colorate se bucură de un plus de răsfăț. Or, dimpotrivă, acestea nu au decât de suferit în urma tratamentului excesiv.
Cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea
Chiar și după foarte multe purtări, articolele vestimentare își pot păstra culoarea intensă care ne-a convins cândva să le cumpărăm. Așadar, cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea? Iată câteva trucuri de mare ajutor în îngrijirea pe termen lung a hainelor colorate!
Detergentul contează
Primul sfat pentru îngrijirea adecvată a hainelor colorate este alegerea detergentului potrivit. Pentru rufele albe, folosești oricum detergenți speciali sau soluții eficiente în menținerea culorii impecabile și curățarea petelor. De ce nu ai face la fel și în cazul rufelor colorate? Mai cu seamă că, în acest caz, protecția culorii este vitală. Este important să alegi un detergent care să acționeze blând și să nu ducă la decolorarea hainelor, chiar și după spălări repetate.
Rolul acestuia este cel de a reda intensitatea nuanțelor și, față de un detergent universal, are în compoziție substanțe menite să păstreze culorile vii. Încearcă să folosești diferențiat detergentul, atât pentru țesăturile albe sau negre, cât și pentru cele colorate. Detergentul lichid pentru rufe colorate este o alegere inspirată pentru oricine dorește să își protejeze hainele și să se bucure de ele cât mai multă vreme.
Țesăturile sunt curățate eficient, fără a-și pierde intensitatea cromatică și fără a deveni aspre. Folosirea unui detergent lichid pentru rufe colorate care se potrivește inclusiv hainelor negre și albe este mai convenabilă, deoarece nu mai trebuie să cumperi detergenți diferiți pentru fiecare culoare.
Apa rece poate face minuni
Deși pare greu de crezut, apa rece poate curăța mai bine rufele colorate. Iar dacă hainele nu au pete, atunci este chiar soluția ideală. Căci apa caldă crește probabilitatea de decolorare a fibrelor, în schimb ce apa rece previne transferul de culoare între rufele din cuva mașinii de spălat.
Dacă ai rufe colorate în nuanțe închise, spălarea cu apă rece este o alegere inteligentă pentru că previi decolorarea și ajuți țesătura să își păstreze intensitatea cromatică. Același lucru îl putem spune și despre hainele care îmbină culori deschise și culori închise, cum ar fi o rochie neagră cu buline albe sau invers. Transferul de culoare este un deznodământ nefericit de care rochia poate avea parte dacă o speli cu apă fierbinte.
Mai sunt câteva lucruri de care să ții cont înainte să speli cu apă rece hainele colorate preferate. Unul dintre ele este acela că trebuie să folosești un detergent pentru rufe colorate în variantă lichidă. Pentru că acesta se dizolvă rapid indiferent de temperatura apei. Dacă folosești un detergent pudră, există riscul de a găsi depuneri pe haine sau în compartimentul de detergent. În plus, consistența lichidă permite detergentului să pătrundă în profunzimea țesăturii.
Un alt lucru important de ținut minte atunci când speli cu apă rece este că nu toate petele răspund la curățarea cu apă rece, cum ar fi petele de ulei și grăsime. Temperatura optimă pentru păstrarea nuanțelor vii este de 30 sau cel mult 40 de grade, în cazul în care vorbim de țesături naturale, precum bumbacul.
Sortarea se face temeinic
Pe lângă gama de culori, și tipul țesăturii trebuie luat în calcul când te interesează cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea. Verifică eticheta produselor și vezi recomandările producătorului. Țesăturile naturale, precum bumbacul și inul se pot spăla împreună. Evită să le amesteci cu cele sintetice. De asemenea, hainele delicate din mătase, voal, dantelă sau lână trebuie să fie spălate la programe speciale, pentru a evita deteriorarea lor.
Înainte de a le spăla, hainele trebuie să fie sortate. Separă rufele albe de cele negre și de cele colorate. Iar la ultima categorie ai grijă la nuanțe. Altfel spus, ține cont de gama culorilor și evită să speli mov cu galben sau roșu cu verde. Cele reci, precum albastru, violet sau verde merg puse împreună în mașina de spălat. Iar galbenul, portocaliul sau roșul se pretează a fi curățate împreună.
Spălarea pe dos e mai eficientă
Este un truc banal, dar foarte eficient când vine vorba despre cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea. Și te poți folosi de el pentru a păstra culoarea hainelor și pentru a le menține într-o formă cât mai bună. Deși îți ia mai mult timp să întorci toate rufele pe dos, este foarte posibil ca la final să merite efortul.
Este o modalitate prin care să protejezi partea exterioară a hainelor în timpul spălării. Căci partea interioară este cea expusă la frecare. Și atunci când pui rufele la uscat pe sârmă este indicat să le lași pe dos pentru a proteja partea interioară de acțiunea razelor solare. Aceasta duce, în timp, la decolorare.
Spălarea pe dos este esențială și pentru a preveni deteriorarea în cazul hainelor care au aplicații, broderii și alte detalii care ar putea suferi în timpul spălării. Și este foarte eficientă și pentru jeanșii preferați.
Puțin oțet nu strică
Deși are un miros nu tocmai plăcut, oțetul poate face minuni pentru rufele colorate. Dar mirosul dispare în timpul spălării. Tot ce trebuie să faci este să adaugi jumătate de cană de oțet la fiecare spălare. Acesta acționează ca un balsam natural și poate fixa culoarea, prevenind decolorarea hainelor. Fiind o substanță acidă, poate să reducă efectul de estompare a culorii. Căci pătrunde în profunzimea țesăturii și susține fixarea colorantului.
Folosește aceste trucuri la următoarea spălare de rufe colorate și s-ar putea ca efectele să te surprindă, mai ales dacă faci din ele un obicei. Hainele colorate pe care le avem în garderobă sunt expresia stilului și personalității, iar pe măsura purtării și spălărilor frecvente putem avea surpriza neplăcuta ca acestea să își piardă intensitatea și strălucirea.
Ce-i prea mult dăunează
Cantitatea de detergent este esențială atunci când speli orice tip de rufe. În cazul hainelor colorate, dacă folosești prea mult, riști să își piardă din intensitatea nuanțelor sau să ai linii ori pete albe inestetice. Dozează-l conform recomandărilor și în funcție de gradul de murdărie al rufelor. Același lucru este valabil și pentru balsam.
Prea mult nu înseamnă miros mai intens, ci poate duce la o clădire incompletă. Un alt lucru important de care să ții cont atunci când speli haine colorate este cantitatea lor în mașina de spălat. Nu băga până umpli cuva, căci nu se vor spăla corespunzător și există riscul să rămână cu diverse pete sau să le scoți mult pres șifonate.
Sfaturi de la bunica pentru cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea
Iată câteva sfaturi din bătrâni pentru cum să speli rufele colorate ca să-și păstreze strălucirea:
Apă cu sare
Înainte de a spăla hainele colorate, lasă-le peste noapte în apă sărată pentru a le păstra culorile mai strălucitoare. Adăugă doar 1/4 cană de sare într-un vas de apă, pune hainele și apoi lasă-le peste noapte.
Apă cu oțet alb
Pentru fiecare 4 litri de apă, adăugă 4 linguri de oțet alb. Pune hainele noi și colorate în amestec înainte de a le utiliza pentru a preveni deteriorarea și decolorarea. Lasă-le acolo cel puțin o oră înainte de spălare. Pentru blugii mai închiși, amestecul trebuie să fie oțet și apă din părți egale. În plus, pentru hainele vechi, poți adăuga o ceașcă de oțet în timpul ciclului de clătire. Oțetul poate preveni acumularea de detergent în haine, care este una dintre principalele cauze ale decolorării.
Bicarbonat de sodiu
Se folosește pentru a păstra calitatea culorii. În timpul ciclului de spălare, adaugă o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu pentru a păstra vibrația și intensitatea hainelor colorate.
Cât de des ar trebui să speli hainele?
Lenjerie intimă: 1 purtare
Sutien: 2-3 purtări
Bluze: 6-10 purtări
Tricou: 1-2 purtări
Hanorac: 5-6 purtări
Echipament de sport: 1 purtare
Pijamale: 3-4 purtări
Haine albe: 1-2 purtări
Fuste: 5-7 purtări
Rochii: 1-3 purtări
Paltoane: 1-2 spălări pe sezon
Costume de baie: 1 purtare
Pălării și mănuși: 2-3 spălări pe sezon
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: elecrolux.ro, which.co.uk,
Citește și Cum să albești rufele fără să folosești înălbitor