Suntem capabili să distingem o gamă variată de culori. Ochii ne permit asta. Și ni se pare firesc acest dar cu care am fost înzestrați de la naștere. Totuși, te-ai gândit vreodată cum ar fi să vezi totul numai în alb și negru? Cum ar fi lumea în lipsa culorilor? Iată de ce e interesant de știut ce sunt culorile și de ce alb și negru nu sunt considerate culori.
Cuprins
Potrivit Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX), prin culoare se înțelege o „însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite’.
O altă definiție constă în „senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe’. Dar culoarea mai înseamnă și o „proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor’.
Cuprins
Cum percepem culorile
Din punct de vedere al pigmentului, prin culoare se înțelege orice ton și nuanță care se regăsește într-un paletar, precum și orice combinație între acestea. Științific, culoarea este gradul de percepție a luminii de către ochiul uman. Anumite culori, precum roșul și portocaliul, sau razele infraroșii invizibile sunt generate prin valuri de energie electromagnetică.
Ochiul uman este capabil să cuprindă numai lungimi de undă cuprinse între 380 și 750 nanometri. Spre exemplu, spectrul vizibil începe cu lungimi de undă cuprinse între 380 și 450 nanometri. Apoi, trece către albastru, verde, galben și portocaliu, terminând cu ceea ce numim noi roșu, până la 590-750 nanometri. Dacă te uiți la bluza roșie a cuiva, acel obiect vestimentar va absorbi sau va refracta lungimi de undă de lumină mai mici de 590 nanometri. Totuși, ochii tăi vor procesa reflecția undelor între 590 și 750 nanometri, văzând culoarea roșie.
Ceea ce pare mai greu de înțeles este faptul că, din abordarea științifică, unele culori considerate importante în paletar lipsesc. Albul și negrul, precum și rozul nu par să-și găsească loc în spectrul vizibil de lumină de la roșu la violet, cunoscut drept culorile curcubeului. Așadar, am putea spune că acestea nu sunt culori de fapt? De ce alb și negru nu sunt considerate culori?
Cum sunt clasificate culorile
Există culori primare, secundare și nonculori. Culorile primare sunt cele de sine stătătoare, care nu se obțin prin nicio altă combinație de culori. Și din această categorie fac parte roșu, galben și albastru. Culorile secundare se obțin prin combinația a două culori primare. Astfel, din roșu și galben se obține portocaliu, din roșu și albastru se obține violet, iar din galben și albastru obținem verde.
În fizică, lumina albă este compusă din spectrul de culori ale curcubeului, cunoscut sub acronimul ROGVAIV. Cu alte cuvinte, este vorba despre roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet. Negrul se caracterizează prin absența completă a luminii. Unii ar spune că albul, negrul și toată gama tonurilor de gri pe care o poate forma amestecul celor două culori sunt clasificate ca și nonculori. Și asta pentru că nu conțin pigmenți cromatici.
Spectrul de culori este ansamblul de culori vizibile ochiului uman. Și sunt generate de descompunerea luminii albe printr-un fenomen numit reflexie. Lumina albă, atunci când trece printr-o prismă, se descompune într-un șir de șapte culori principale. Și acestea, cum am spus mai sus, sunt cunoscute încă din Antichitate: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet.
Dar există și o a treia categorie de culori. Este vorba despre culorile terțiare, care se obțin prin combinarea culorilor primare și secundare. Pe paletar, există o culoare terțiara între fiecare culoare primară și secundară. Prin adăugarea de alb, negru sau gri se pot genera și alte variații cromatice, potrivit PictorShop.ro.
De ce alb și negru nu sunt considerate culori
Există numeroase dezbateri pe această temă. Dacă e să întrebi un artist, acesta va spune că negrul este culoare, în vreme ce albul nu. Pe de altă parte, un om de știință va spune că, dimpotrivă, albul ar putea fi o culoare, în vreme ce negrul nu. Cine să mai înțeleagă? Ei bine, depinde din ce punct de vedere vrei să definești culorile. Dacă te ghidezi numai prin informațiile științifice, atunci albul și negrul nu pot fi culori. Și asta pentru că nu fac parte din spectrul undelor de lumină.
Tonurile de alb și roz sunt percepute de ochi drept un amestec de lungimi de undă. Vedem alb atunci când toate lungimile de undă se reflectă asupra unui obiect. Iar roz vedem atunci când se amestecă undele roșii și violet. Pe de altă parte, negrul se distinge numai în absența luminii. Drept urmare, am putea spune că toate pot fi considerate culori, mai puțin negrul. Căci este singurul absent din spectrul de lumină. Dar un pictor va considera negrul o culoare, căci o poate aplica pe planșă prin amestecul obținut din combinația altor pigmenți.
Din punct de vedere tehnic, albul și negrul sunt nonculori. Dar sunt mai degrabă tonuri. Ele accentuează culorile. Totuși, un obiect negru reprezentat pe o coală de hârtie nu se obține prin lumină, ci cu ajutorul pigmenților. Iar albul și negrul sunt cele mai importante „culori’ în design. Dat fiind că numai prin ele se pot crea efectele de umbră și lumină. Potrivit designerului și ilustratorului Tammi Heneveld, „ceva ce nu arată bine în alb și negru nu va arăta bine nici în culori’.
Drept urmare, nu există un răspuns concret pentru de ce alb și negru nu sunt considerate culori. Oricum, în artă, se folosesc toate tonurile și nuanțele de pigmenți. Numai din punct de vedere științific albul și negrul nu sunt culori, chiar dacă ni se pare un nonsens din punct de vedere logic.
De când sunt alb și negru nonculori
Negrul a fost considerat mai întâi o culoare. Sincer vorbind, pentru ochiul omului medieval, albul și negrul erau culori în toată puterea cuvântului. Dar, pe la sfârșitul Evului Mediu și începutul secolului al XVII-lea, și-au pierdut treptat statutul de culori. În timpul anului universitar 1665, Isaac Newton (1642–1727) a porpus o nouă scară coloristică în care nu mai exista loc pentru alb și negru.
Negrul avea să să se siteze, încă de atunci, în afara oricărui sistem cromatic. Dacă până la începutul secolului al XX-lea albul și negrul au fost percepute în artă ca nonculori, artiștii au început să le redea treptat statutul de culori autentice. Dar până și oamenii de știință au fost reticenți în a-i recunoaște orice proprietate cromatică. Leonardo da Vinci, la sfârșitul secolului al XV-lea, afirma că „negrul nu este o culoare‘.
În 1946, în cadrul unei expoziții de la galeria Maeght din Paris, se proclama „Negrul este o culoare‘. Scopul demersului a fost de a exprima o poziție contradictorie față de cea predată în „școlile de arte frumoase și în tratatele academice de pictură‘.
Totuși, de la Aristotel citire, „culoarea este lumină; lumina ce s-a atenuat sau s-a întunecat traversând diverse obiecte sau medii. Slăbirea sa se face în cantitate, intensitate și în puritate și, în consecință, dă naștere diferitelor culori. Iată de ce dacă se plasează culorile în axă, toate se situează între un pol alb și unul negru, care fac parte plenar din sistem.’. Așadar, de ce alb și negru nu sunt considerate culori pare absurd. Căci pot fi numite culori, fără reținere.
Negrul stă la baza reprezentărilor grafice
Negrul a fost una dintre primele culori folosite în picturile rupestre neolitice. În secolul al XIV-lea, era purtat de regalitate, cler, judecători și oficiali guvernamentali în mare parte din Europa. A devenit culoarea purtată de poeți, oamenii de afaceri și oameni de stat englezi în secolul al XIX-lea, și o culoare vestimentară în secolul XX.
În Imperiul Roman, era culoarea doliului. De-a lungul secolelor, a fost frecvent asociat cu moartea, răul, vrăjitoarele și magia. Totuși, cerneala neagră este cea mai frecventă culoare folosită pentru tipărirea cărților, a ziarelor și a documentelor. Deoarece oferă cel mai mare contrast cu hârtia albă, fiind astfel cea mai ușoară culoare de citit. Similar, textul negru pe un ecran alb este cel mai frecvent format folosit pe ecranele computerului.
Pierre-Auguste Renoir a folosit nuanțe luminoase de negru, mai ales în portretele sale. Când cineva i-a spus că negrul nu este o culoare, Renoir a răspuns: „Ce te face să crezi asta? Negrul este regina culorilor. Am detestat întotdeauna albastru prusian. Am încercat să înlocuiesc negrul cu un amestec de roșu și albastru, am încercat să folosesc albastru de cobalt sau ultramarin, dar întotdeauna am revenit la negru de fildeș’.
Vincent van Gogh a folosit linii negre pentru a contura multe dintre obiectele din tablourile sale, cum ar fi patul din celebra pictură a dormitorului său. Pictura lui cu ciori negre peste un câmp de porumb, pictată cu puțin timp înainte de a muri, este în mod deosebit agitată și obsedantă .
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: britannica.com, adobe.com, artasiartistivizuali.ro, wikipedia.org