De ce e bine să mănânci mai puțină carne

Fie din motive religioase, etice, culturale, fie din cauze medicale sau legate de protecția mediului și de dragostea față de animale, oamenii aleg să consume tot mai puține produse de origine animală. De altfel, acest comportament este și benefic pentru sănătate. Așa că vezi în continuare de ce e bine să mănânci mai puțină carne.

E drept că am crescut într-un mediu în care „cea mai bună legumă-i carnea'. Avem un model cultural gastronomic extrem de greu de digerat pentru cei lipsiți de „antrenament' în acest sens. Cu toate astea, încă din cele mai vechi timpuri, și străbunii noștri mai făceau pauze alimentare. Ca să-și purifice trupul, înaintea marilor sărbători sau la schimbările dintre anotimpuri.

Iar posturile religioase sunt exemple elocvente. Și nu aveau nevoie de o armată de nutriționiști care să le explice efectele benefice ale detoxifierii, orice ar însemna asta în zilele noastre. Ba mai mult, știau de ce e bine să mănânci mai puțină carne și, în plus, eliminau orice tip de produs de origine animală, ba chiar și uleiul și băuturile alcolice.

Ce trebuie să știi despre consumul de carne

Tocmai pentru că provenim dintr-un neam carnivor, vegetarianismul nu este o opțiune pe termen lung pentru noi. Totuși, din când în când, câte o pauză alimentară poate face minuni pentru organism. Dar nu spune nimeni că trebuie să renunțăm pentru totdeauna la carne și la produse de origine animală. Căci carnea este cea mai bună sursă de proteine, vitamine și minerale esențiale.

O dietă echilibrată conține obligatoriu proteine provenite din carne, pește și fructe de mare, ouă, precum și din leguminoase. Deși recomandată mai rar și în cantități mai mici, carnea roșie (de vită, vânat, oaie, capră) ne aprovizionează cu fier, zinc și vitamine B. Atât timp cât carnea este din surse sigure și cât mai puțin procesată, este unul dintre cele mai sănătoase alimente. Când vine vorba despre carnea procesată ne referim la mezeluri, cârnați, conserve și pateuri.

Carnea roșie și cea procesată sunt mai bogate în grăsimi saturate, care duc la apariția unor probleme de sănătate. De altfel, s-a și dovedit că un consum crescut de carne roșie sporește și riscul de a dezvolta cancer colorectal. Conținutul ridicat de colesterol și sare din mezeluri duce la îngroșarea vaselor de sânge și la apariția hipertensiunii arteriale. Drept urmare, s-a ajuns la concluzia că porția zilnică de carne nu ar trebui să depășească 70 g.

Organele sunt și ele delicioase și vin cu un aport important de fier și vitamina A. Totuși, consumul exagerat de ficat și alte organe poate duce la apariția problemelor de sănătate. Prea multă vitamină A scade densitatea osoasă pe termen lung. În plus, poate cauza apariția gutei.

De ce e bine să mănânci mai puțină carne

Acum că știi ce fel de carne și câtă este recomandat să consumi pe zi, e indicat să afli și de ce e bine să mănânci mai puțină carne. Cu siguranță ai tot auzit vorbindu-se despre beneficile limitării consumului de produse animale. Mai ales dacă te numeri printre cei care vor să scape de kilogramele în plus. Totuși, părerile sunt contradictorii și în acest sens. Căci multe dintre dietele eficiente au tocmai un conținut proteic ridicat.

Pe de altă parte, scăderea porțiilor de carne s-a dovedit a fi benefică pentru organism. Dar depinde foarte mult, de ce alte alimente consumi în rest, precum și de tipurile de carne. Și iată câteva motive care explică de ce e bine să mănânci mai puțină carne.

Stare generală mai bună și suplețe

Dietele bazate în principal pe vegetale și-au dovedit eficiența în timp. Mai ales în ceea ce privește reducerea riscului de dezvoltare a bolilor cardiovasculare și a anumitor tipuri de cancer. Studiile medicale au demonstrat și că o dietă bazată pe vegetale scade și rezistența la insulină. Drept urmare, scade riscul apariției diabetului de tip II, precum și circumferința abdominală.

Persoanele care țin temporar diete vegetariene se bucură și de o talie mai subțire, de o digestie mai bună și scapă de câteva kilograme. Dar trebuie menționat faptul că e importantă și limitarea carbohidraților în paralel. Nu e suficient să nu mai consumi carne, dacă îți umpli stomacul cu pâine și alte grăsimi, pentru a atinge senzația de sațietate.

Totuși, pe perioadele cu consum limitat de produse animale, organismul absoarbe mai bine antioxidanții, fibrele și micronutrienții din vegetale. Asta numai dacă renunți în același timp și la produsele cu zahăr, procesate și la excesul de sare. Foarte important de reținut este și că efectele benefice se produc numai pe perioade limitate. Altfel, excluderea produselor de origine animală din dietă pe termen lung pot duce la carențe de elemente nutritive importante pentru buna funcționare a organismului.

Risc scăzut de boli cardiovasculare

Unul dintre cele mai cercetate aspecte ale dietei vegetariene este cel referitor la beneficiile asupra inimii și a vaselor de sânge. În primul rând, aportul scăzut de grăsimi saturate din cărnuri duce și la scăderea colesterolului. Totuși, chiar și în cantități mici, mezelurile, baconul, cârnații și cremvurștii pot duce la apariția problemelor de sănătate.

Așa că cercetătorii au ajuns la concluzia că înlocuirea grăsimilor saturate cu cele nesaturate este de fapt secretul menținerii sănătății inimii. Drept urmare, peștele gras, nucile și semințele, uleiul de măsline sunt alegeri înțelepte. Pe de altă parte, dieta bogată în fibre vegetale reduce depunerile de colesterol.

Îmbunătățirea sănătății sistemului digestiv

Fibrele vegetale sunt principalii aliați ai tranzitului intestinal optim, precum și ai sănătății tractului digestiv. De altfel, în ultimii ani, se tot menționează importanța acestora. Iar fibrele vegetale din fructe, legume și leguminoase, din cereale integrale și verdețuri sunt foarte utile pentru dezvoltarea bacteriilor bune din intestine. Au rol antiinflamator și întăresc sistemul imunitar.

Bacteriile benefice din intestin au rolul de a preveni dezvoltarea anumitor celule canceroase și previn apariția diabetului de tip II. Și polifenolii din plante contribuie la sănătatea tractului digestiv. Oricum, microbiota intestinală este complicată și mai necesită multe studii pentru a putea fi înțeleasă.

Prevenirea cancerului

Limitarea consumului de carne poate reduce riscul apariției anumitor tipuri de cancer. În special preparatele afumate, mezelurile, cremvurștii și cârnații au fost asociate cu creșterea riscului de cancer colorectal. Iar carnea roșie contribuie și la sporirea riscului de dezvoltare a cancerului de sân. Pe de altă parte, consumul de carne de pasăre și de pește nu prezintă riscuri pentru sănătate.

Nu se știe încă de ce și cum contribuie carnea la apariția cancerului. Totuși, anumiți specialiști suerează că ar fi de vină anumiți compuși din grăsimile saturate, cu efect carcinogen, utilizați în timpul procesării cărnurilor la temperaturi ridicate. Drept urmare, este foarte important și felul în care preparăm carnea pe care urmează să o consumăm.

Cum să mănânci mai puțină carne

Este o vorbă veche ce spune „mai răruț, că-i mai drăguț'. Și tâlcul ei se potrivește de minune temei în discuție. Acum știi de ce e bine să mănânci mai puțină carne. Și nu ar fi rău să încerci să faci ce făceau și bunicele noastre. Poți începe cu eliminarea produselor de origine animală măcar două zile pe săptămână. Sau miercurea și vinerea, cum cere postul religios.

Postul religios e o dietă sănătoasă

Nu trebuie să excluzi definitiv carnea și produsele de origine animală din dietă. De altfel, denumirea acestui stil de viață are și un nume pompos în zilele noastre, flexitarianism. Iar acesta are aceleași beneficii pentru sănătate, dacă este combinat și cu mișcare. Poți combina vegetalele cu carnea de pui, peștele și fructele de mare și ai parte de un regim alimentar plin de nutrienți.

Dacă ar fi să respecți postul ca la carte, atunci zilele respective ar fi o adevărată binecuvântare pentru trup. Și asta pentru că acesta presupune consumul vegetalelor nepreparate termic, fără adaus de ulei și fără alcool. În plus, elimină și carbohidrații și, mai ales, zahărul. Totul este să nu trișezi tu și să nu bei băuturi acidulate chiar și fără zahăr, să nu mănânci mai mult decât trebuie.

Înlocuiește carnea cu ce-ți place

Dacă obișnuiești să mănânci mezeluri și carne roșie sau fast-food, încearcă, pentru început, să alegi opțiunile mai sănătoase. Apoi, poți înlocui vita cu pui sau pește și fructe de mare. Poți încerca să îți prepari acasă mezeluri sănătoase, din cărnurile cu conținut de grăsimi redus și chiar preparate asemănătoare din pește și fructe de mare.

Dacă vrei, poți înlocui carnea și cu preparate asemănătoare din produse vegetale. Cele mai bogate surse de proteine vegetale sunt fasolea neagră, mazărea, lintea și năutul. Există și alternative din soia. Ba chiar poți înjumătăți cantitatea de carne din preparatele din carne tocată, dacă înlocuiești cealaltă jumătate cu linte sau fasole pasată.

Și cel mai important este să te bucuri de mâncare și de alegerile pe care le faci. Dacă vei privi alimentele vegetale ca pe o obligație, cu siguranță nu își vor pica bine. Savurează fiecare preparat vegetal cu aceeași poftă cu care ai înfuleca o bucată de carne.

Ține cont că dieta mediteraneană este cea mai aplaudată când vine vorba despre alimentația sănătoasă. Iar în acest stil de viață nu carnea este vedeta. În plus, o parte din bucătăria asiatică, din cea etiopiană, indiană sau orientală conține preparate absolut delicioase, făcute exclusiv din produse vegetale.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: mayoclinic.org, nhs.uk, healthline.com,

Citește și De ce nu e bine să te freci la ochi

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton