Cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși ține de măiestria fiecăruia. Dar există și o tehnică menită să te ajute în acest sens. Și cum în noaptea dintre ani licoarea cu bule e vedeta, ar fi bine să te informezi din vreme cu privire la cum să o stăpânești. Așa că găsești în cele ce urmează cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși.
Cuprins
- 1 Ce este șampania
- 2 Cum se diferențiază șampania de spumantul obișnuit
- 3 Care sunt sortimentele de șampanie
- 3.1 1.În funcție de soiul de struguri
- 3.2 Șampanie rosé
- 3.3 Șampanie blanc de blanc
- 3.4 Șampanie blanc de noir
- 3.5 2.În funcție de cantitatea de zahăr
- 3.6 Șampanie brut-naturală
- 3.7 Șampanie extra brută
- 3.8 Șampanie brută
- 3.9 Șampanie extra seacă
- 3.10 Șampanie seacă
- 3.11 Șampanie demiseacă
- 3.12 3.În funcție de procesul de maturare
- 4 Cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși
Cu excepția momentelor în care „te dau banii afară din casă' și-ți permiți luxul de a risipi licoarea cu bule, sigur te întrebi cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși. Căci, pe lângă prețul usturător, e păcat de conținutul irosit. E drept că mulți dintre noi sărbătorim și cu versiunile mai puțin scumpe ale celebrei băuturi care bolborosește în cupe elegante. Totuși, pentru toate vinurile spumante, există o tehnică ce ajută la eviatrea risipei. Așadar, iată cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși.
Ce este șampania
Fină, rafinată, simbol al luxului, șampania e nelipsită din decorul momentelor memorabile. Și i s-a preluat numele, deși în mod greșit, pentru oricare tip de vin spumant. Or, putem spune „șampanie' numai vinului spumant produs în regiunea Champagne, din nord-estul Franței. Doar vinurile produse din strugurii podgoriilor întinse pe cele aproximativ 32.000 hectare, după procedee specifice, pot fi denumite și comercializate drept „șampanie'.
Acest tip de vin spumant are o aromă specială, aparte, și bule foarte fine, care răsfață papilele gustative cu atingerea lor. Pentru producția de șampanie se folosesc numai soiuri de Chardonnay pentru vinul alb, Pinot noir și Pinot Meunier pentru cel negru. Deși se confundă adesea, sunt multe diferențe între vinul spumant obișnuit și șampanie.
De altfel, cel care a descoperit procesul tehnologic de vinificare utilizat și azi pentru celebra șampanie a fost călugărul benedictin francez Dom Perignon. Nu se știe exact cine a inventat de fapt savuroasa licoare, dar, ca multe alte invenții celebre, a luat naștere dintr-o eroare. Căci, în nord-estul Franței, a doua fermentare a vinului era considerată o greșeală de producție. Iar această problemă îi preocupa pe viticultorii din Champagne.
Numai că băutura „eronată' avea să devină simbol al luxului și rafinamentului, după ce a surprins plăcut oficialități ale vremurilor, precum Regele Franței, Hugh Capet, în secolul al X-lea.
Cum se diferențiază șampania de spumantul obișnuit
Așadar, șampania se obține prin dublă fermentare, numai din anumite sortimente de struguri, precum Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier. Dar există mai multe tipuri de băuturi spumante produse în regiunea Champagne. Metoda de producție face însă diferența între șampanie și spumant obișnuit. Este vorba despre o procedură complexă, numită „champenoise'. Și presupune următoarele etape:
1.Producerea vinului de bază
– prima fermentație;
2.Amestecarea mai multor sortimente de vin
– pentru a obține o băutură unică, specifică fiecărui brand de șampanie;
3.A doua fermentație
– vinul este pus în sticle, iar în fiecare recipient este adăugată o cantitate de zahăr și de drojdie, pentru a obține alcool și dioxid de carbon (bule). Sticla este așezată orizontal, pentru procesul de fermentare;
4.Maturarea vinului spumant
– toate sticlele de șampanie trebuie să treacă prin această etapă cel puțin 15 luni, în funcție de tipul produsului;
5.Remuajul
– după maturare, sticlele sunt așezate la un unghi de 45º, cu gura în jos. Acestea sunt rotite zilnic câte puțin, astfel încât drojdia să se depună pe gâtul sticlei. Treptat, se modifică unghiul, până când sticlele ajung în poziție verticală;
6.Degorjarea
– procesul presupune înghețarea gâtului sticlei, ca sedimentele de drojdie să rămână împreună. Se scot cu grijă agrafa și dopul, după care se elimină depunerile de drojdie și o cantitate mică de vin;
7.Dozarea
– se completează cu vin de bază și o anumită cantitate de zahăr, care determină tipul șampaniei (brut natural, extra brut, brut, extra sec, sec, demisec);
8.Sigilarea
Ultimul pas constă din adăugarea dopurilor de plută sau din alt material și a coșulețelor de sârmă, care au rolul de a rezista presiunii formate de bulele de dioxid de carbon. Sticlele sunt pregătite apoi pentru verificarea finală și pentru etichetare.
Care sunt sortimentele de șampanie
Înainte de a alege sticla cu licoarea rafinată, trebuie să știi că aceasta este clasificată după anumite criterii:
1.În funcție de soiul de struguri
Amestecul diferitelor sortimente de vinuri de bază este specific fiecărui producător, însă există trei mari categorii de șampanie:
Șampanie rosé
– se obține fie din adăugarea unei cantități mici de vin roșu (în general, aproximativ 15%) peste vinul de bază alb, înainte de refermentare, fie prin macerarea strugurilor Pinot Noir sau Pinot Meunier, în coajă (pigmentul negru pătrunde în licoare). Șampania rosé are o culoare deschisă și o aromă intensă;
Șampanie blanc de blanc
– este obținută doar din struguri albi (de regulă, sunt folosiți doar struguri Chardonnay). Băutura este rafinată, proaspătă, cu un gust persistent, dar ușor, cu o culoare galben-aurie discretă și cu reflexii strălucitoare;
Șampanie blanc de noir
– se obține din struguri negri (Pinot Noir și Pinot Meunier), însă culoarea băuturii nu este roșie, ci galben-aurie. Strugurii sunt presați ușor, pentru a nu ieși pigmentul din coajă. Aroma șampaniei blanc de noir este intensă, aparte.
2.În funcție de cantitatea de zahăr
După procesul de degorjare (eliminarea depunerilor de drojdie și a unei mici cantități de vin), conținutul sticlelor se completează cu o licoare care conține vin de bază și o anumită cantitate de zahăr. În acest fel, se pot obține mai multe tipuri de șampanie:
Șampanie brut-naturală
– nu conține deloc zahăr sau are o cantitate foarte mică, de până la trei grame pe litru;
Șampanie extra brută
– are între trei și șase grame de zahăr pe litru;
Șampanie brută
– este un tip de băutură foarte popular, pentru că are o aromă destul de intensă, iar conținutul de zahăr este de până la 15 grame pe litru;
Șampanie extra seacă
– conține între 15 și 20 de grame pe litru;
Șampanie seacă
– are între 20 și 35 de grame pe litru;
Șampanie demiseacă
– are până la 50 de grame de zahăr pe litru și este mai dulce.
3.În funcție de procesul de maturare
Toate tipurile de șampanie trebuie ținute la maturat cel puțin 15 luni. În acest caz, vinul spumant este așa-numit „non-vintage' sau tânăr. Dacă șampania stă în cramă cel puțin trei ani, se poate încadra în categoria „vintage' sau învechită. Există și o categorie „multi-vintage', pentru care se amestecă sortimente de vin vintage din diferite perioade.
Cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși
Ei bine, tehnica îți arată cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși. Și se aplică la toate tipurile de spumant. După cum ai observat deja, în marile restaurante, somelierii au un adevărat ritual la deschiderea sticlei din care servesc licorile cu bule. Înainte de toate, fac prezentarea sticlei. Apoi, desfac ambalajul care acoperă dopul, lăsând la vedere „cușca din sârmă'. Urmează acoperirea dopului cu șervetul imaculat și scoaterea dopului, fără niciun zgomot și fără niciun strop irosit. E drept că agitarea ușoară a sticlei înainte și pocnetul care se aude la ieșirea dopului fac spectacol.
Dar sabrarea este tehnica descoperită încă din timpul lui Napoleon. Și se aplică numai la sticlele de șampanie. Acestea sunt formate din două jumătăţi sudate între ele longitudinal. Gâtul sticlei este sudat separat. Aceste suduri sunt realizate pentru a-i oferi sticlei rezistenţă mărită la presiunea exercitată de vinul spumant. Iar sabrarea reprezintă de fapt taierea gâtului sticlei cu o sabie. Aceasta nu este ascuţită și se folosește numai pentru a lovi punctul în care sudura longitudinală se uneşte cu gâtul sticlei. Tehnica presupune cunoștințe avansate și este practicată exclusiv de somelieri. E drept că efectul este spectaculos, dar nu trebuie încercat acasă de amatori. Multe sticle pot avea defecte de fabricaţie şi se pot produce accidente grave.
Drept urmare, iată cea mai simplă metodă care te ajută cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși. Ai de urmat câțiva pași:
1.De la frigider
Fie că ai de-a face cu celebra șampanie, fie cu un prosecco sau un spumant, primul pas important este ca băutura să fie foarte rece înainte de a se deschide. Altfel, presiunea din sticlă va împinge dopul.
2.Uscarea sticlei
Sticla trebuie să fie bine ștearsă și uscată de aburii de condens la schimbul de temperatură. Altfel, poate aluneca cu ușurință.
3.Desfacerea ambalajului
Ambalajul care acoperă dopul se deface frumos, așa încât să lase la vedere „cușca de sârmă'.
4.Șervetul din pânză
Poți folosi și un prosop de bucătărie. Important este să utilizezi un șervet împăturit pe lungime. Acesta se înfășoară în jurul dopului. Nu este un moft, ci o măsură de siguranță, pentru a nu lăsa dopul să zboare în derivă.
5.Poziția sticlei
Când te preocupă cum să deschizi sticla de șampanie fără să o verși, poziția sticlei e importantă. Aceasta se va ține înclinată în unghi de 45 de grade. Apoi, se îndepărtează partea metalică ce ține dopul. Dar trebuie să ai grijă să ții dopul apăsat în acest răstimp!
6.Scoaterea dopului
În momentul în care ai înlăturat „cușca de sârmă' de pe dop, începe să răsucești sticla, nu dopul, așa cum ai fi tentat. Continuă până când simți că presiunea din sticlă începe să împingă dopul. Când simți că dopul se mișcă, mai ține-l puțin apăsat, să nu sară. Tu ai controlul asupra momentului eliberării licorii cu bule.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: winefolly.com, wineenthusiast.com, nitelashop.ro
Citește și Ce este flambarea? Cum să gătești flambé