Diferența dintre cafea și ness e subiect de controverse. Căci cele două forme sub care se găsește licoarea magică fără de care diminețile nu ar mai fi la fel stârnesc încă multe discuții. Și asta pentru că fiecare „tabără' de iubitori de cafea își apără favorita. De aceea, cel mai bine ar fi să știm exact care este diferența dintre cafea și ness.
Cuprins
Aroma ei e inconfundabilă. Un singur bob poate dezvolta peste 1.000 de arome! Unii o învinuiesc fiindcă ar dăuna sănătăţii. Alţii îi ridică în slăvi virtuţile binefăcătoare. Și puţini sunt cei care nu o savurează măcar o dată pe zi. O parte preferă infuzia aburindă. O alta, mai grăbită, o vrea instant ori cu gheață. Ei bine, cafeaua face parte din viața tuturor, sub o formă sau alta. Şi te invit să-i descoperim împreună misterele. Până și care este diferența dintre cafea și ness.
Ce tăinuieşte o ceaşcă de cafea
E eatalogată drept drog ori viciu, aliment sau leac. Dar licoarea magică a cărei aromă ne învăluie dimineţile rămâne pe primul loc în topul pereferinţelor multora dintre noi. În micuţul bob amărui şi parfumat stă cuibărită o porţie uriaşă de energie. Şi când te gândeşti că totul porneşte de la un fruct…
Savoarea dimineţii creşte în ritm de samba. Când spui Brazilia, gândul îţi fuge, fără să vrei, la Rio, la Carnaval, la samba. Cum să ţii piept avalanşei de trăiri, dacă nu savurând aroma dulce-amăruie a unei cafecinu'? Iar cea mai în măsură să-i explice tainele este Patricia Prado Nasser. E singura femeie din Consiliul Naţional al Degustătorilor şi Evaluatorilor de Cafea din Brazilia, expert în toată puterea cuvântului. S-a născut în Belo Horizonte, în raiul cafelei. Și de la ea am aflat că, de la sădirea arborelui până la arta degustării şi clasificării aromelor din ceştile aburinde, e cale lungă.
Cultivarea, culegerea şi întreg procesul de uscare şi prăjire al cafelei cere multă dedicare. În spatele unei ceşti de cafea e o muncă titanică. Fiecare pas contează. Cafeaua e un fruct delicios. Sunt convinsă că nu ştiai cât de dulce e. Conţine 80% zahăr! Copiii mănâncă cireaşa de cafea ca pe acadele, lăsând mierea din interior să le inunde gura.', spune Patricia.
Te-ai fi gândit la asta vreodată privind bobul prăjit şi amar? Mai mult, arborele de cafea are nevoie cam de 4-5 ani ca să rodească, într-un climat propice, de preferat la altitudine înaltă. Iar din 5 kg de fructe, după procesare, rămân numai vreo 500 g de materie primă pentru băutura noastră matinală. Dar e de cea mai bună calitate!
„O cafea de calitate depinde de perfecţiunea fiecărui bob în parte şi de modul în care acesta e pregătit. E o adevărată artă, în care fiecare detaliu de preparare este esenţial pentru ca ceaşca de cafea să fie o experienţă plină de savoare', mai spune Patricia. Căci aroma este principalul criteriu după care se face selecţia şi evaluarea cafelei.
Ce beneficii aduce cafeaua pentru sănătate
După ani de studii, de cercetări în domeniul nutriţiei şi sănătăţii, s-a ajuns la concluzia că 3-4 ceşti de cafea pe zi previn depresiile, diabetul şi apariţia bolii Parkinson. Aceeaşi cantitate din licoarea magică poate combate formarea radicalilor liberi care provoacă îmbătrânirea timpurie. Creşte concentrarea şi activează memoria. Îmbunătăţeşte performanţa sportivă, funcţiile motorii, vederea şi vigilenţa în situaţii de stres şi oboseală.
S-a mai descoperit că e şi un element indispensabil menţinerii în formă a organismului. Substanţele conţinute de cafea ne ajută să prevenim afecţiuni caracteristice societăţii de azi. Stimulează inima. Creşte de 3-4 ori ritmul metabolismului şi transformă carbohidraţii în energie.
Cafeaua nu crează dependenţă, nu îngraşă şi e permisă de medici chiar şi în perioada de alăptare. Conţine fibre, antioxidanţi, magneziu, potasiu şi alte minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. Nu degeaba e a doua, după apă, în topul celor mai consumate băuturi în întreaga lume. Chiar şi cafeaua instant se prepară, prin procedee specifice, tot din bobul de cafea.
Prin urmare, fie ea solubilă, fie măcinată fin sau mare, cafeaua e un medicament natural. E un medicament plăcut. Iar cei care cred că le face rău, pot alege varianta decofeinizată.
Ce este nessul
Deși nepotrivită, denumirea s-a transmis din generație în generație. Și asta pentru că, pe vremuri, se găsea pe la noi numai un sortiment de pulbere solubilă de cafea. Iar numele firmei producătoare a dat și denumirea binecunoscută. Ulterior, oricărui tip de cafea instant sau solubilă i s-a spus ness.
Chiar dacă ai crezut că nu e așa, nessul e tot cafea. Și asta pentru că pulberea sau granulele sunt făcute prin prelucrarea boabelor de cafea. Doar că nessul este varianta rapidă pentru consum. Și a fost inventată în 1890, în Invercargill, cel mai mare oraș din Southland, în Noua Zeelandă. Abia în 1938, marca Nescafe a lansat un produs printr-un proces de prelucrare mult mai rafinat. Iar de la acesta a rămas și denumirea folosită și azi de marea majoritate.
Ceea ce știm noi drept ness se mai numește și cafea solubilă, granule de cafea, pudră de cafea sau cafea instant. Și se referă la procedeul prin care boabele de cafea deshidratate și măcinate capătă această formă ușor de preparat.
Cafeaua solubilă sau instant se face preponderent din boabe de cafea Robusta. Acestea au o aromă mai puternică. Sunt mai ieftine, pentru că se cultivă mai ușor. Iar plantațiile de Robusta nu necesită la fel de multă îngrijire ca plantațiile de Arabica. Boabele tip Robusta sunt rotunde și maro-închis, în vreme ce boabele de cafea Arabica au o formă ovală și sunt maro-deschis.
Există mai multe metode de prelucrare a boabelor de cafea pentru a ajunge în forma de utilizare rapidă. Și acesta este un aspect care face diferența dintre cafea și ness. Uscarea prin înghețare (freeze drying) și uscarea prin pulverizare (spray-drying) sunt cele mai frecvente metode de prelucrare a boabelor de cafea.
Prin freeze-drying, o soluție din cafea și apă se îngheață la -40° C. Astfel, se formează o crustă subțire, care se va sparge ulterior. Granulele obținute astfel se pun apoi în camere de vacuum. Vacuumul scade temperatura de fierbere a apei. Particulele de apă se evaporă, chiar și la temperaturi scăzute. Drept urmare, aroma cafelei se păstrează concentrată în granulele rezultate.
Prin metoda spray-drying, soluția de cafea cu apă este trecută printr-un jet continuu de aer fierbinte. La capătul unui cilindru înalt, pe măsură ce picăturile cad, se usucă. Și se depun pe fundul cilindrului sub formă de pulbere fină.
Care este diferența dintre cafea și ness
Acum că am aflat de unde vine și cât de bună este, e important să știm și care este diferența dintre cafea și ness. Căci diferența dintre cafea și ness nu constă numai în felul în care se pot prepara.
Ceea ce face destul de apreciată diferența dintre cafea și ness este surprinzător. Dar este valoros pentru zilele noastre. Căci nessul este mai prietenos cu mediul. Pentru prepararea lui nu avem nevoie de filtre sau de ustensile sofisticate. În plus, nu lasă zațul neplăcut, nici filtre ori ambalaje poluante în urmă.
Când vine vorba despre diferența dintre cafea și ness, mulți ar spune că nessul e mai „tare'. Adică ar fi mult mai concentrat decât cafeaua obișnuită. Faptul că este mai amar nu îl face și mai „tare'. De altfel, s-a și demonstrat că nessul este, de fapt, mai slab decât cafeaua. Potrivit sursadesanatate.ro, o ceașcă de cafea de 150 ml are aproximativ 80 mg de cafeină. Pe de altă parte, aceeași cantitate de ness are în jur de 50 mg de cafeină.
E drept că pot apărea problemele în funcție de cantitatea de cafea consumată. Dacă vei utiliza câteva lingurițe de ness pentru 200 ml apă, cu siguranță pot apărea palpitații. Dar nu cafeaua solubilă e de vină, ci dozajul greșit. Ba mai mult, specialiștii consideră că o cafea înaintea unui examen sau a unei ședințe importante crește puterea de concentrare și de memorare. De altfel, dacă te numeri printre cei care cred că pot suferi de pe urma cafeinei, te poți bucura de varianta decofeinizată a cafelei.
Și detaliile fac diferența dintre cafea și ness
Important de știut este faptul că, spre deosebire de cafeaua obișnuită, nessul scade ceva mai mult absorbția intestinală a fierului în organism. Iar aceasta scade cu cât cantitatea de cafea solubilă utilizată crește. Spre exemplu, dacă se consumă o cană de ness la o masă copletă, absorbția intestinală a fierului se reduce de la 5.88% la 0.97%. În același context, o cafea la filtru scade absorbția fierului până la 1.64%. S-a mai demonstrat că, dacă se dublează cantitatea de ness pentru aceeași cantitate de apă, absorbția intestinală de fier cade sub 0.53%.
Pe de altă parte, s-a dovedit că absorbția intestinală a fierului nu interferează cu consumul de cafea în anumite condiții. Astfel, dacă bei un ness cu o oră înainte de masă, nu se întâmplă nimic rău în organism. Dimpotrivă.
Pe teritoriul Uniunii Europene, legislația este destul de strictă în ceea ce privește cafeaua solubilă. Aceasta trebuie să fie produsă numai din anumite tipuri de boabe de cafea, cu o anumită origine geografică. Sunt importante și detaliile de procesare, anul de recoltare, substanțele utilizate la decofeinizare și cantitățile de cafeină conținute. Există mai multe instituții care guvernează industria cafelei. Acestea contribuie la standardizare și la informarea publicului consumator. Dintre acastea, importante sunt Internațional Coffee Organization din Londra, Comisia Codex Alimentarius a Națiunilor Unite de la Roma și National Coffee Association din New York.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: wikipedia.org, sciencedirect.com,
Citește și Consumul de cafea, contraindicații. Bolile în care cafeaua este interzisă