Se spune că este păcat să mâncăm urzici și oțet în Săptămâna Mare a Paștelui! Sunt alimente de post, permise, așadar, și pentru credincioșii care se abțin de la carne, lapte sau ouă până la Înviere, însă ar reprezenta un păcat din alt punct de vedere. Iată, așadar, de ce este păcat să mâncăm urzici și oțet în Săptămâna Mare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Există o mulțime de tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare, care s-au transmis din generație în generație. Când vine vorba despre perioada de post, puțini știu că există două alimente care sunt interzise în această perioadă.
Oțetul și urzicile nu sunt interzise în toate perioada Postului Paștelui, ci doar în Săptămâna Patimilor. Explicația are legătură chiar cu semnificația sărbătorilor pascale. Povestea spune că atunci când Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, el a fost bătut cu urzici, care i-au înțepat rănilor.
Apoi a fost stropit și cu oțet, pentru a-i provoca o usturime insuportabilă.
Citește și: Cum se înțelege Theo Rose cu viitoarea soacră, Anca Damian: „E o tipă foarte interesantă'
De ce nu se mănâncă oțet în Săptămâna Mare
Se mai spune că, în timp ce era pe cruce, Mântuitorului i s-a făcut sete și a cerut apă, dar în schimb i s-au umezit buzele cu o cârpă îmbibată în oțet.
De aici a pornit tradiția populară care exclude aceste două alimente, din regimul din această ultimă săptămână de post. Așadar, oțetul trebuie să fie exclus complet din alimentație, însă poate fi folosit la curățenia casei, pentru că are proprietăți dezinfectante.
Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare
În Vinerea Neagră, cea în care Iisus a fost răstignit pe Cruce, nu se spală, nu se coase și nu se gătește. Mai mult de atât, înainte de Vinerea Mare, la Denia de joi seara, numită Joia Mare, se citesc Cele 12 Evanghelii ale sfintelor si mântuitoarelor Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Așa începe Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului-Troparul:
„Când măriții ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvind-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat.
Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!'.