Ce sunt golurile de aer și cum influențează zborul avioanelor

În jurul golurilor de aer s-au creat o sumedenie de legende și de controverse deopotrivă. Cei care se tem de zborul cu avionul devin și mai panicați la gândul că s-ar putea confrunta cu așa ceva. Nici cei care adoră să zboare nu se simt prea bine atunci când apar. Așa că e cazul să aflăm în detaliu ce sunt golurile de aer și cum influențează zborul avioanelor.

Și dacă obișnuiești să călătorești cu avionul frecvent, și dacă nu ai zburat niciodată, ai auzit, cu siguranță de temutele „goluri de aer'. Or, expresia în sine este greșită. Și de aici și legendele care s-au născut de pe urma ei. E drept că senzația de cădere în gol apare uneori la înălțimea pe care o ating avioanele. Însă asta nu are nicio legătură cu ceea ce s-ar putea înțelege prin goluri de aer. Drept urmare, ce sunt golurile de aer și cum influențează zborul avioanelor sunt chestiuni ce merită lămurite.

Ce sunt golurile de aer de fapt

Ceea ce am auzit sub denumirea de „goluri de aer' sunt de fapt așa-numitele turbulențe. În fizică, turbulența se traduce prin starea unui fluid în masa căruia există vârtejuri. În Dicționarul explicativ al limbii române, turbulența este explicată ca fiind „gălăgie, zgomot, dezordine'. În limbajul aviatic, turbulențele sunt acele fenomene care se produc atunci când un avion zboară printre curenți sau mase de aer care se ciocnesc și se deplasează cu viteze diferite.

Atunci când se produc turbulențe ușoare sau moderate, pasagerii pot resimți presiune și senzația de cădere în gol. Și asta pentru că avionul pierde puțin din altitudine, vibrează și se zgâlțâie. În cazul turbulențelor majore, șocul poate fi puternic. Pot cădea obiecte neasigurate din interior și, dacă nu ești asigurat cu centura, poți sări din scaun. Este și motivul pentru care mulți se tem nespus de aceste fenomene. Totuși, trebuie menționat că, pe rutele comerciale obișnuite, turbulențele severe sunt foarte rar întâlnite.

Denumirea de goluri de aer vine din perioada debutului timpuriu al aviației, când piloții zburau în biplane descoperite. Și obișnuiau să ia cu ei pasageri aventuroși în „mașinile zburătoare'. Aceste aparate de zbor cu câte două aripi așezate una peste cealaltă zburau cu viteze relativ mici. Când intrau în masa de aer, se mișcau ușor în sus și în jos, așa încât și traiectoria li se modifica. Așadar, golurile de aer nu există. Sunt doar o expresie prost înțeleasă și perpetuată greșit până în zilele noastre.

Tipuri de turbulențe

Turbulența este cel mai întâlnit fenomen în timpul zborului cu avionul. Și este și cel mai puțin periculos. Este la fel ca și cum ai trece cu barca peste valuri sau cu mașina peste o groapă pe autostradă.

Turbulența orografică

Este cauzată de relief. Aerul se deplasează orizontal față de sol. Când întâlnește obstacole, formează turbioane. Dar aerul se deplasează și în plan vertical. Cu toții știm că, într-o încăpere, temperatura de la nivelul podelei este mai scăzută decât cea de la nivelul tavanului. Și asta pentru că aerul cald este mai ușor. Iar asta îl ajută să se înalțe. În atmosferă, zonele de aer mai cald urcă, în timp ce zonele reci coboară. Acolo unde se întâlnesc două zone cu temperaturi diferite, se formeaza turbulența.

Turbulenţă deasupra apei

Temperatura aerului scade cu aproximativ 2 grade Celsius la fiecare 300 de metri. Deasupra apei, aerul este mult mai rece decat deasupra țărmurilor. Un avion care zboară la o înălțime nu foarte mare desaupra mării întîlnește curenții calzi ascendenți. Și se intersectează cu acei curenți mai reci de deasupra apei. Drept urmare, se produce fenomenul de turbulență.

Cum influențează zborul avioanelor

Potrivit Live Science, care îl citează pe Guy Gratton, inginer aeronautic, pilot de testare și profesor de aviație la Universitatea Cranfield din Marea Britanie, „avioanele experimentează turbulențe atunci când intră în contact cu un curent de magnitudine mare și relativ aleatoriu sau cu o coloană de aer ascendentă sau descendentă'.

În termeni de specialitate, schimbarea bruscă a vitezei vântului poartă numele de „forfecare a vântului'. Și este schimbarea imediată a vitezei sau direcției vântului, pe o distanță scurtă în atmosferă. Poate avea loc atât la altitudine mare, cât și la altitudine joasă.

„Dacă un avion zboară cu viteză și înălțime constante, vântul din față se reduce brusc sau intră într-o coloană de aer descendentă. Acest lucru poate face ca aeronava să coboare brusc. Pe de altă parte, dacă vântul din față crește rapid sau avionul intră într-o coloană de aer ascendent, acest lucru îl poate determina să urce brusc.', a explicat Guy Gratton.

Turbulențele pot avea loc fie în jurul unui nor cumulonimbus, care are în mod obișnuit curenți de aer de mare magnitudine în jurul său, fie în jurul marginilor unuia dintre fluxurile cu jet. Fluxurile cu jet sunt râuri de vânt ascendente în atmosferă. Și au o influență uriașă asupra climei, căci pot împinge masele de aer și pot influența tiparele meteorologice.

Ce rol joacă norii în golurile de aer

Dat fiind că ne-am lămurit ce sunt golurile de aer și cum influențează zborul avioanelor, e cazul să aflăm și ce anume le influențează. Cum am spus deja, norii cumulonimbus par să joace un rol important. Li se mai spune și norii tunetelor. Și asta pentru că reprezintă singurul tip de nor care poate produce grindină, tunete și fulgere.

Norii cumulonimbus iau naștere prin convecție. Cu alte cuvinte, este aerul cald care se ridică pentru că este mai puțin dens decât atmosfera. Și există pe toată înălțimea troposferei, cel mai de jos strat al atmosferei Pământului. Acesta se extinde până la aproximativ 10.000 m peste nivelul mării.

Turbulențele sunt relativ frecvente în jurul acestor nori atunci când curenții ascendenți și descendenți converg. Potrivit Academiei de Aviație, termenul de microburst descrie vânturile deosebit de periculoase. Acestea pot face ca avioanele să treacă prin „curenți descendenți de peste 610 metri pe minut și vânturi de suprafață care depășesc 185 kilometri pe oră'. Și da, experiența poate fi percepută ca un șoc. Căci zgâlțâiala pe care o resimți nu e numai neplăcută, ci poate deveni și înspăimântătoare.

Sunt periculoase turbulențele?

În general, turbulențele nu sunt periculoase. Totuși, „în situații extreme, o turbulență severă poate aduce daune aeronavei. Dacă avionul trece prea brusc de la urcare la coborâre și zboară prea repede pentru condițiile date, devine suprasolicitat.

Cu alte cuvinte, asta ar putea duce la desprinderea aripilor. Iar consecințele inevitabile pot fi grave.', a mai explicat Guy Gratton, inginer aeronautic, pilot de testare și profesor de aviație la Universitatea Cranfield din Marea Britanie.

Același specialist mai subliniază că forfecarea vântului poate avea un impact diferit, dar totuși sever, asupra avioanelor. „O întâlnire cu acest fenomen, dacă are loc aproape de sol, poate face ca avionul să coboare necontrolat spre pământ. Iar consecințele pot fi serioase.', completează specialistul.

În ciuda potențialelor riscuri, trebuie specificat faptul că cestea sunt cele mai rele scenarii posibile. Și că nu se întâmplă decât extrem de rar. După cum spune Guy Gratton, „orice tip de accident cauzat de turbulențe sau de forfecarea vântului este extrem de rar. De fapt, este aproape imposibil, dat fiind că aeronavele dețin sisteme de detectare a curenților de aer.

Iar piloții știu să încetinească nava la viteza de siguranță dacă există predictibilitate sau se experimentează turbulențe severe. În realitate, cel mai mare risc poate fi reprezentat de zborul obiectelor nesecurizate corespunzător prin cabină, ceea ce se poate întâmpla dacă personalul însoțitor de zbor nu își face treaba cum trebuie'.

Așadar, în majoritatea cazurilor, cu foarte puține excepții, turbulențele nu pot cauza prăbușirea unui avion. Singurul mare dezavantaj este că produc disconfort accentuat.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: livescience.com, abcnews.go.com,

Citește și De ce sunt planetele rotunde

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton