Greșeli pe care le fac femeile în timpul sarcinii. În momentul în care află că sunt însărcinate, majoritatea femeilor tind să se documenteze și să caute pe Internet ce este bine să facă, dar și ce nu este bine. De asemenea, încep să aibă grijă de ele mai mult ca niciodată. Mesele devin un aspect extrem de important, la fel și odihna, însă nu fac asta pentru ele, ci mai mult forțat, pentru bebeluș. Ei bine, este momentul să nu mai faceți aceste greșeli, care, conform specialiștilor, nu fac deloc bine corpului și organismului. Iată care sunt și renunță la aceste obiceiuri dacă și tu le practici!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Este suficient ca cei din jurul tău să afle că ești însărcinată, iar sfaturile gratuite și părerile necerute își fac imediat apariția. Fie că vrei sau nu, rudele și toate cele care au cel puțin o naștere la activ îți vor da o serie de 'învățături' despre sarcină. Ba mai mult, apropiații îți vor spune să mănânci, chiar și când nu ți-e foame, cât și să dormi atunci când nu ești obosită. Nu, nu pentru tine, ci pentru bebeluș!
Citește și: Sexul în timpul sarcinii. Când este permis, dar și când este interzis
Citește și: La cât timp după naștere îți poți relua activitatea sexuală
Cu siguranță fiecare dintre noi am auzit acele sfaturi învechite de mii de ori, astfel că este momentul să le punem stop. Sarcina nu este o boală, ci un prilej de bucurie și fericire. În afara corpului și a câtorva aspecte din organism, nimic nu i-a o întorsătură drastică. Femeile însărcinate nu trebuie să fie stresate de toate sfaturile inutile, ci din contră, trebuie să fie cât mai relaxate și zâmbitoare, fiindcă urmează o perioadă mult așteptată în viața lor.
Citește și: Oana Matache a oficializat relația cu noul iubit. Ce imagini a postat pe Instagram
Greșeli pe care le fac femeile în timpul sarcinii. Renunță la aceste obiceiuri
Potrivit medicilor și specialiștilor, există o serie de greșeli comune pe care femeile însărcinate le fac. Bineînțeles, totul pe fondul sfaturilor primite din toate părțile. Iată care sunt, de fapt, miturile sarcinii. Toate femeile gravide trebuie să renunțe la ele cât mai repede!
- Trebuie să mănânci cât pentru 2
Nu! Nu este adevărat. Când ești gravidă nu trebuie să mănânci cât pentru doi decât dacă vrei să fii ca un butoi. Acest obicei nu este deloc recomandat de către medici. Dacă îți dublezi mesele și depășești creșterea în greutate pe care o recomandă medicul, riști să naști un copil de dimensiuni superioare. Aceste lucru duce la un travaliu mai lung, cezariană și alte traumatisme la naștere. Cel mai bine este să eviți acest mit.
2. Eviți excercițiile fizice considerând că este mai bine pentru copil
Într-adevăr, atunci când rămâi însărcinată, se spune că nu mai ai voie să faci efort și să ridici greutăți. Totul este adevărat până într-un anumit punct. Nu este bine să ridici baxuri de 20 de kilograme, însă sportul nu este interzis. Exercițiile fizice te ajută să te menții într-o formă fizică bună și burtica să nu te incomodeze foarte tare. Alege antrenamente ușoare pentru articulații, precum înotul, mersul pe jos, iar așa te poți bucura și de un travaliu mai ușor.
Ce alte mituri despre sarcină au fost demontate de către specialiști
Ei bine, miturile și greșelile pe care femeile le fac în sarcină nu se opresc doar la cele două menționate mai sus. Lista continuă cu o serie de lucruri cu care orice femeie gravidă s-a confruntat. Tu ai trecut prin ele sau le-ai ignorat?
3. Crezi că nu ai voie să iei medicamente în sarcină
Excesul de medicamente poate afecta sarcina, însă asta nu înseamnă că trebuie să înduri durerile. Deși se spune din vechi strămoși că nu ai voie să iei pastile în sarcină, medicii nu sunt de aceeași părere. Atât timp cât ei recomandă un anumit tratament, este clar că nu vor expune fătul vreunui risc.
4. Te odihnești mult mai mult
Efortul și greutățile nu priesc niciunei gravide. Totuși, nici statul în pat timp de 9 luni nu este un aspect prea favorabil. Lasă insistențele celor din jur de a te odihni chiar și când nu ești obosită. Într-adevăr, trebuie să încetinești rutina zilnică și să iei lucrurile mai ușor, dar nu să stai încontinuu.
„Odihna la pat este cel mai mare mit al sarcinii. Nu există nici o dovadă științifică care arată că odihna la pat îmbunătățește rezultatul unei sarcini. Dar studiile arată că poate crește riscul formării cheagurilor de sânge, determinând pierderea de calciu a oaselor și atrofierea mușchilor.', afirmă Robert Resnik, medic, profesor emerit de medicină reproductivă la Universitatea din San Diego, USA.
Prin urmare, după ce ai aflat părerea medicilor și a specialiștilor la cele mai mari mituri și greșeli pe care le fac femeile însărcinate, este momentul ca tu să le spui 'pas'. Alege să te protejezi cum știi tu mai bine și să ții cont de medicul care se ocupă de sarcina ta, nu de cei din jur.
Sursă foto: Facebook / Instagram