Când e Halloween 2024 – curiozități și tradiții

.

Cea mai înfricoșătoare noapte e foarte aproape. Fie că te gândești la ritualurile celtice transmise prin Halloween, fie la cele neaoșe, din străbuni, tot despre alungarea spaimelor și a duhurilor rele este vorba. Căci și noi avem o noapte asemănătoare în an. Dar să vedem ce se întâmplă de fapt când e Halloween 2024.

În fiecare an, în noaptea de 31 octombrie, toată lumea celebrează Halloween. De altfel, este și ajunul sărbătorii creștine numite Ziua Tuturor Sfinților. Dar sărbătoarea de Halloween își are originile în festivalul Samhain al celților din Britania și Irlanda antică. Și a căpătat o popularitate uriașă în SUA. Mai nou, a pătruns cu mare succes și la noi. Chiar dacă aveam și noi o sărbătoare asemănătoare, în noaptea din ajunul zilei Sfântului Andrei.

Când e Halloween 2024


Așadar, când e Halloween 2024? Ei bine, în acest an, Halloween se celebrează în noaptea de 31 octombrie, joi spre vineri. Oricât de ciudat ți s-ar părea, această sărbătoare, importată pe la noi din cultura poporului american, își are rădăcinile de fapt în Irlanda.

Înainte ca religia creștină să pătrundă pe Insula Irlandei, majoritatea irlandezilor erau păgâni. Și cum ritualurile erau specifice păgânilor, exista o anumită sărbătoare anuală numită Samhain. Era momentul care marca finalul sezonului agricol și al recoltării. Această sărbătoare a fost adaptată de-a lungul secolelor și s-a transformat în ceea ce știm cu toții azi drept Halloween.


Ce înseamnă Halloween

Conform Dicționarului Oxford de limba engleză, ceea ce știm noi azi drept Halloween este de fapt pronunția prescurtată a denumirii All-Hallows-Even. Cu alte cuvinte, s-ar traduce prin „ajunul zilei tuturor sfinților’. Papa Grigorie al III-lea este cel care a decis ca data sărbătorii să fie pe 1 noiembrie, în secolul al VIII-lea. Iar Ziua Tututor Sfinților a preluat din obiceiurile celtice practicate în timpul festivalului Shamhain.

Celții credeau că sufletele celor morți se întorc să-și viziteze casele. Pe vremea lor, în această perioadă se aprindeau focuri în vârfurile dealurilor. Scopul era cel de a avea sursă de foc în vetrele de acasă pe timpul iernii, dar și de a speria spiritele rele. Crezând că duhurile rele ale celor morți sunt printre ei, purtau măști și costumații ciudate. Așa se face că, în timp, creaturile mitice au devenit personajele favorite pentru costumele de Halloween. Iar în zilele noastre, spiridușii, vârcolacii, vrăjitoarele, scheletele și dovlecii sculptați cu chip de om au ajuns personajele principale.


Ce se face când e Halloween 2024 și în ceilalți ani

Cele mai cunoscute obiceiuri legate de Hallowen sunt reprezentate de sculptarea dovlecilor, costumele înfricoșătoare și mersul din ușă în ușă cu provocarea „trick or treat’. Acesta din urmă este preferatul copiilor. Se aseamănă cumva cu colindatul de pe la noi. Dar are conotații diferite. Dar afli mai multe despre ce se întâmplă când e Halloween 2023 și nu numai în cele ce urmează.

Flăcări strălucitoare

Aprinderea candelelor și a focurilor este un ritual păstrat din tradițiile străvechi. Au atât rolul de a lumina calea celor vii, cât și de a-i proteja de duhurile rele. Dar ghidează și sufletele adormite spre lumina veșnică.


Totuși, dovlecii sculptați cu chip de om sunt folosiți drept candele de Halloween. Se numesc „Jack-o-Lanterns’. Originea lor este în Irlanda, unde se foloseau, pe vremuri, napi în loc de dovleci. Totul a pornit de la o legendă despre un bărbat pe nume Stingy Jack. Se crede că acesta l-ar fi prins pe diavol de câteva ori. Și l-a eliberat numai cu condiția ca el să nu ajungă niciodată în Iad.

Dar când Jack a murit, a aflat că nici cei din Rai nu-i voiau sufletul acolo. Așa că a fost silit să bântuie pe pământ, de colo-colo, sub formă de stafie. Diavolul i-a dat lui Jack un cărbune aprins într-un nap scobit, ca să îi lumineze calea. Drept urmare, oamenii au început să sculpteze napi cu chipuri înfricoșătoare, ca să sperie duhurile rele.


Costume înfricoșătoare

La fel ca și în folclorul românesc, măștile și costumele înfricoșătoare au rol de protecție pentru cei ce le poartă. Căci fiind atât de hidoase, alungă spiritele rele și orice duh amenințător.

Trick-or-Treat

Deși mulți asociază denumirea cu neaoșul „ne dați ori nu ne dați’, nu e la fel obiceiul. Până și cei care îl practică încă se contrazic asupra originilor lui. Se pare că există trei teorii în acest sens. Una se referă tot la riturile celtice. În timpul Samhain, celții lăsau anumite alimente la vedere, ca să îmbuneze duhurile ce aveau să le guste. Pe parcurs, au început ei înșiși să se costumeze în duhuri, ca să primească acele bunătăți.


A doua teorie se referă la tradițiile scoțiene. În perioada Evului Mediu, copiii și adulții săraci strângeau mâncare și bani de la oamenii miloși, promițându-le în schimb să se roage pentru ei de Ziua Tuturor Sfinților. Dar, cum era firesc, au apărut și escrocii. Aceștia cerșeau, dar nu țineau să ofere la schimb practici religioase. Unii cântau, alții spuneau glume sau făceau tot felul de giumbușlucuri sub numele de „tricks’.

A treia teorie este legată de o tradiție germano-americană. De altfel, potrivit cercetătorilor de la Library of Congress, la început, copiii ar strigat „Belsnickel!'. Iar acest cuvânt povine de la o tradiție germano-americană de Crăciun. Copiii costumați în diferite personaje mergeau pe la vecini și le cereau acestora să-i recunoască. Dacă adulții nu reușeau performanța de a ghici cine e în spatele costumului, erau obligați să le ofere recompense dulci copiilor.


Pisica neagră

Ideea de a fi blestemat de pisicile negre vine tot din Evul Mediu. Atunci, superbele feline erau considerate simboluri ale diavolului. Ba mai mult, vrăjitoarele obișnuiau să aibă pe lângă ele pisici negre. Așa că oamenii au început să considere bietele pisici negre drept ființe supranaturale. Le-au atribuit puteri magice, considerându-le surse de blestem.

Lilieci

Liliecii au fost prezenți la celebrarea Halloween-ului din cele mai vechi timpuri. Și nu doar la figurat, ci chiar fizic! Focurile uriașe aprinse de celți atrîgeau insecte. Așa că liliecii veneau să le vâneze. Cum oamenii au observat venirea liliecilor la focuri, i-au asociat imediat cu duhurile. Iar folclorul medieval a născocit o sumedenie de superstiții în juirul creaturilor înaripate. Ba chiar le-au atribuit rolul de îngeri ai morții.

Negru și portocaliu

Acestea sunt culorile tematice obligatorii de Halloween. Și vin tot de la celți. Pentru ei, negrul simboliza moartea. Pe de altă parte, portocaliul era culoarea toamnei, sezonul recoltelor bogate.

Pescuitul merelor

Este o tradiție haioasă și o idee de distracție la orice vârstă. Este vorba despre obiceiul de a „pescui’ mere cu dinții, fără a te ajuta de mâini, dintr-un butoi cu apă. Este un joc obligatoriu la petrecerile de Halloween. Totuși, originea lui își are rădăcinile în ritualurile romane de iubire. Se practica în timpul festivalului dedicat zeiței Pomona, ocrotitoarea agriculturii și a abundenței. Atunci, un cuplu tânăr își putea prezice viitorul relației prin acest joc. Când romanii au cucerit Insulele Britanice în 43 d.H, obiceiul s-a transmis și aici. Dar a fost preluat ca joc în cadrul sărbătorii de Halloween.

Mere glasate

De-a lungul secolelor, oamenii au utilizat tehnica îmbărăcării fructelor în sirop de zahăr cu scopul de a le păstra mai mult timp prospețimea. Pe de altă parte, în cadrul festivalului roman dedicat zeiței Pomona, aceasta era reprezentată prin mere. Și numele ei este derivat din latinescul „pomum’, care înseamnă măr. Așa că mărul a devenit vedeta serbărilor autumnale.

Se spune că merele glasate ar fi fost inventate, din greșeală, în 1908, de către William W. Kolb, un cofetar din Newark, New Jersey. El a pregătit un sortiment nou de acadea roșie pentru Crăciun, cu scorțișoară și măr. Și a înmuiat merele întregi înfipte pe bețe în glazura roșie din zahăr, doar ca să le folosească cu scop de prezentare în vitrină. Numai că, în loc să-i cumpere acadelele, oamenii au preferat mai degrabă merele glasate apetisante din vitrină. Așa că merele glasate au devenit cadouri obligatorii pentru Halloween.

Curiozități despre Halloween

La fel ca și celelalte sărbători religioase de pe la noi, și Halloween s-a transformat de-a lungul secolelor. Și a devenit unul dintre cele mai comerciale momente din an. Departe de simbolurile de la care a plecat, sărbătoarea de Halloween este acum un prilej de distracție terifiantă. Totuși, există o serie de curiozități și superstiții legate de acest festival al spiritelor care merită cunoscute.

Începe cu „Noaptea nebuniilor’

Noaptea din ajunul sărbătorii de Halloween e cunoscută în SUA sub numele de „Mischief Night’ sau „Goosey Night’. Și asta pentru că, în această noapte, copiii și tinerii fac cele mai multe „trăsnăi’. De la îmbrăcatul pomilor din fața caselor în hârtie igienică, până la aruncatul cu ouă crude peste mașinile parcate, toate nebuniile sunt permise.

Data sărbătorii e stabilită de peste 2000 de ani

Cum am mai spus deja, Halloween e una dintre sărbătorile precreștine. Drept urmare, își are originile undeva cu peste 2000 de ani în urmă. Era un festival care celebra finalul verii, recoltele toamnei și îmbunarea spiritelor deopotrivă. Irlandezii, britanicii și locuitorii din Nordul Franței obișnuiau să păcălească și să alunge duhurile cu focuri sacre, costumându-se înfricoșător.

Câte o lună plină la fiecare 19 ani

Când e Halloween 2024 nu va avea loc acest fenomen. Dar cercetătorii de la NASA au constatat că, la fiecare 19 ani, sărbătoarea de Halloween e îmbogățită și de prezența lunii pline. Ceea ce face din acest moment unul și mai special.

Imigranții au răspândit tradiția

Odată cu valul de imigranți irlandezi care au fugit de foametea din 1840 din țara lor de origine, tradițiile de Halloween au pătruns și în Statele Unite ale Americii, de unde s-au răspândit în întreaga lume. Încă din 1920, sărbătoarea a căpătat popularitatea de care se bucură și în zilele noastre.

Sarea alungă spiritele rele

Pe la noi, usturoiul face legea când vine vorba de alungat duhurile necurate. De Halloween, sarea pare să capete puteri miraculoase. Se crede că sarea formează un scut protector împotriva spiritelor rele și a tuturor entităților malefice. Chiar dacă nu crezi în superstiții, e bine să presari puțină sare pe pragul ușii de la intrarea în casa ta. Asta ca să nu ai parte de musafiri nedoriți.

De Halloween, îți găsești jumătatea

Cum se face și pe la noi în noaptea din ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, și tinerele din alte părți cred că își pot afla ursitul în noaptea de Halloween. Încă de prin secolul al XVIII-lea, tinerele obișnuiau să decojească un măr și să arunce cojile peste umăr. Apoi, încercau să descifreze inițialele viitorului iubit din formele în care cădeau cojile de măr pe jos.

Un ritual mai înfricoșător, dar care se practica și pe la noi, constă în a sta în fața oglinzii, complet dezbrăcată, la miezul nopții, cu câte o lumânare aprinsă în fiecare mână. La un moment dat, ar trebui să apară în oglindă chipul celui ursit. E ceva pentru cele cu adevărat puternice și neînfricate.

Există și un oraș al Halloweenului

Un orășel din Carolina de Sud, în Statele Unite ale Americii, și-a schimbat numele, în 2022, adoptând denumirea de „City of Halloween' (orașul Halloweenului). Este vorba despre localitatea Conway din Horry County. Autoritățile au solicitat acest lucru cu scopul de a atrage mai mulți turiști în regiune și de a spori veniturile urbei.

Interzis la adopții de pisici negre de Halloween

Unele adăposturi de animale din SUA au interzis adopțiile de pisici negre în preajma sărbătorii de Halloween. Și asta pentru că au existat incidente majore. Unii adepți ai culturilor satanice sau ai altor grupări mai greu de înțeles au adoptat pisici negre cu scopul de a le sacrifica în diferite ritualuri. Pe de altă parte, mulți iubitori de animale încurajează adopțiile pisicilor negre de Halloween. Totuși, procesul de adopție necesită multe interviuri și o sumedenie de documente de completat, pentru a se evita orice fel de întâmplare nefericită.

Houdini a murit de Halloween

Celebrul magician, iluzionist și artist de divertisment Harry Houdini a suferit o ruptură de apendice, urmată de peritonită, care i-a cauzat moartea, de Halloween, în 1926. Cum imaginea lui era învăluită în mister, au existat o sumedenie de controverse la vremea aceea, referitoare la moartea sa. Părea să fie prea mare coincidența decesului cu data sărbătorii. Ba chiar au existat voci care au spus că niște spiritualiști l-ar fi otrăvit. Alții susțin că magicianul însuși l-ar fi pus pe un student să-l lovească în stomac cu pumnul. Iar asta i-ar fi cauzat ruptura de apendice.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: blog.loc.gov, goodhousekeeping.com,

Citește și Când e solstițiul de iarnă 2024