Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piața muncii, care arată acum complet diferit față de începutul anului. Cel mai mult s-a simțit inversarea raportului de forțe dintre angajatori și candidați – dacă, până nu demult, primii erau cei care aveau dificultăți în a ocupa locurile de muncă disponibile, acum cererea din partea candidaților depășește cu mult oferta de joburi.
Cu toate acestea, pentru a doua jumătate a anului, specialiștii în resurse umane se așteaptă la o reluare în forță a angajărilor, în multe cazuri, la un nivel similar cu anul trecut. ‘De altfel, de la o săptămână la alta vedem semne ale revenirii, mai ales pe măsură ce se anunță redeschiderea câte unui alt sector de activitate, precum horeca sau retailul din centrele comerciale – ambele zone fiind, în mod tradițional, mari angajatori la nivel național. Numai în luna mai au fost postate aproximativ 40.000 de joburi noi pe platforma noastră, pentru toate domeniile. Deci, reîncep angajările, numai că, spre deosebire de anul trecut, nu mai sunt căutate absolut toate categoriile de candidați, ci doar anumite profile. Cel puțin pentru o perioadă’, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Astfel, întrebați care cred că vor fi specializările de care va fi cea mai mare nevoie în următorul an, reprezentanții departamentelor de resurse umane care au participat la cel mai recent survey derulat de eJobs au spus că, fără nicio îndoială, cei mai căutați vor fi IT-iștii. Cei care au experiență în e-commerce și digital, retail, automatizări și medicină vor fi alte categorii de candidați care nu vor avea probleme în găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte, cei care au experiență în jurnalism, în domeniul juridic, în industria de confecții și textile sau în imobiliare fie vor trebui să aștepte mai mult decât de obicei până când își vor găsi un nou job, fie vor trebui să facă reconversie profesională.
‘Deși încă ne aflăm cu toții într-un context plin de incertitudine, oamenii de HR par să știe foarte bine ce vor de la candidați în perioada următoare. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piață, recrutorii spun că, mai mult decât oricând, în decizia de angajare vor conta abilități precum rezolvarea situațiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale. Toate acestea vin ca urmare a lecțiilor pe care ni le-a dat această criză, când toți am văzut cât de important este să te poți reinventa și să găsește noi resorturi de creștere, de pe o zi pe alta’, mai spune Bogdan Badea.
Recrutorii sunt acum mai exigenți și pentru că au la dispoziție un număr considerabil mai mare de candidați din care pot alege. Deja rata de aplicare la joburi a crescut, odată cu ritmul în care sunt actualizate CV-urile. ‘Ne aflăm în fața unei săbii cu două tăișuri – partea mai puțin bună este că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți candidați nevoiți să aplice la joburi sub nivelul lor de experiență. Partea bună este că vedem o responsabilizare a celor care vor să-și găsească un loc de muncă – candidații vin mai informați la interviuri, rata de neprezentare la o întâlnire de angajare a scăzut, iar tinerii nu mai amână primul job și caută să se angajeze cât mai repede. Peste 200.000 de aplicări ale tinerilor cu vârsta de până în 24 de ani au fost înregistrate numai în luna mai’, explică Bogdan Badea.
În ceea ce privește modul în care muncim, ‘vedeta’ pandemiei a fost munca de acasă, pe care mulți dintre angajați au experimentat-o pentru prima oară. Recrutorii spun însă că ar trebui să ne familiarizăm cu acest concept, care va continua să fie implementat pe termen lung și, în unele cazuri, să înlocuiască chiar mersul la birou. 80% dintre respondenți spun că va crește numărul companiilor care vor oferi angajaților posibilitatea de a lucra și de acasă, în timp ce 38% cred că o altă schimbare importantă care va apărea pe piața muncii va fi legată de o creștere a interesului companiilor pentru a apela la freelanceri sau la specialiști cu care să lucreze project based.
Alte vești bune pentru angajatori sunt că va scădea timpul de recrutare, iar pozițiile deschise se vor ocupa mai repede sau că va crește gradul de retenție în companii. ‘Sunt însă și angajatori conștienți de faptul că, în ciuda acestor schimbări, vor trebui să fie mai atenți decât până acum la sănătatea emoțională a angajaților lor, care au trecut printr-o perioadă extrem de stresantă și debusolantă. În plus, din păcate, au existat și abuzuri, iar asta cântărește greu în ochii angajaților’, conchide Bogdan Badea.
Cercetarea a fost derulată în perioada martie – mai 2020, pe un eșantion de 330 de respondenți, reprezentanți ai companiilor din România.
În acest moment, peste 17.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.