Jurnal de fashionistă: cum să te îmbraci la o nuntă ca o vedetă de la Hollywood

.

Rețelele sociale își lasă amprenta din ce în ce mai mult în viața de zi cu zi. Nici România nu e prea departe de cultul online pe care îl întâlnim ori de câte ori deschidem Instagramul sau Facebookul.

Un nou soi de vedete acaparează atenția publicului și fac ravagii pe Instagram și YouTube. Influencerii sunt celebritățile cu milioane de urmăritori în social media. Multe personalități din străinătate precum Chiara Ferragni sau Kylie Jenner sunt surse de inspirație pentru adolescente și femei. Chiar dacă le placi sau nu, câteodată este bine să ții cont de tendințele modei atunci când participi la un eveniment important, cum este o nuntă.


Bineînțeles, tu ești cea care decide ce stil să adopți în alegerea ținutei, cum să te machiezi sau ce accesorii să porți. Depinde de tine și de stilul personal pe care nu ai voie sa îl dai la o parte în momente în care trebuie să te formalizezi.

Dacă se apropie cu pași repezi o nuntă la care trebuie să fii prezentă, dar nu ești sigură în ce să te îmbraci, iată un strop de inspirație:

Fii trendy, dar nu abandona stilul

În 2020, rochiile asimetrice fac ravagii în rândul iubitoarelor de fashion. Rochia cu mâneci bufante, extrem de voluminoase, regăsită în moda anilor ‘70 sau 80 nu este doar în vogă, ci și avantajează orice tip de siluetă.


Accesoriile nu trebuie să lipsească. De aceea, poți opta pentru o pereche de cercei din aur discreți în formă de perlă, iar dacă ești curajoasă, o pereche de cercei candelabru te vor transforma în regina serii.

Poartă pantaloni

Poartă pantaloni și sacou, deoarece costumele nu sunt doar pentru bărbați. De altfel, acestea sunt foarte actuale și pot să fie purtate atât la o întâlnire de afaceri, cât și la o nuntă. Este bine ca pantalonul și sacoul să fie din același set, pentru că diferența de culoare poate să fie supărătoare în cazul unui costum.

Folosește-te de accesorii statement, precum o broșă imensă în piept și inele supradimensionate. Un coc spaniol va oferi o notă de rafinament ținutei, iar trucul pe care ți-l dezvăluim este folosirea unei voalete superbe. Crede-ne, va fi imposibil să nu atragi privirile celor din jur cu o astfel de ținută!

Dă o șansă rochiei midi din satin

Dacă participi la o nuntă în stil garden party, o rochie din satin, nu foarte lungă este alegerea ideală. Aceasta urmează linia corpului, iar dacă optezi pentru o pereche de sandale cu toc, vei crea iluzia unei siluete zvelte. Un clutch prețios care să fuzioneze cu ținuta este un item elegant și feminin. Alege un machiaj discret, accentuând buzele cu un ruj roșu aprins și un păr ondulat lejer, care să nu dea impresia că ai rămas prea mult timp în fața oglinzii.


Fii extravagantă într-un caftan exotic

Caftanul are origini persane, dar, rămâne o piesă vestimentară reinterpretată de casele de modă internaționale. Este o piesă care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei, fiind un articol vestimentar elegant, ușor exotic și foarte confortabil.

Împodobește orice fel de siluetă și, cu siguranță, găsești în magazine caftane cu imprimeuri opulente, cusute cu mărgele, perle sau paiete.

O coroniță împletită merge minunat cu rochia orientală aleasă, iar pentru accesorii, niște cercei tubulari masivi cu un colier extravagant sunt un mix reușit pentru o seară de dans și voie bună.


Investește în haine de bună calitate pe care să le reinterpretezi ori de câte ori ai ocazia. O fashionistă adevărată știe că nu cantitatea, ci calitatea face diferența, iar unicitatea și modul în care se prezintă în societate reprezintă emblema ei. 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Aur și Argint