Kuala Lumpur – obiective turistice și curiozități

Zgârie-nori impresionanți, arhitectură colonială, peisaje de vis și atracții naturale la tot pasul, localnici prietenoși sunt numai câteva dintre atracțiile pe care le oferă capitala Malaeziei. Situată în inima statului Selangor, înconjurată de munți, metropola satisface până și gusturile celor mai pretențioși dintre călători. Și afli, în cele ce urmează, ce ai nevoie să știi despre Kuala Lumpur.

Traducerea literală a denumirii capitalei Malaeziei ar putea fi „confluența noroioasă', „estuarul noroios' sau „orașul noroios'. Nu sună atrăgător deloc, însă vine de la faptul că orașul este situat la confluența râurilor Gombak și Klang. Aventura în zona mlăștinoasă a început datorită unuia dintre membrii familiei regale Selangor. Acesta a angajat specialiști cu scopul de a deschide mine în Valea Klang. Așa se face că citadela Kuala Lumpur de azi a căpătat rang de oraș în 1857.

În zilele noastre, orașul noroios de ieri este unul dintre cele mai fermecătoare din lume. Este și sediul Parlamentului Federal din Malaezia. Pe vremuri, a fost și centrul de reședință al puterilor executive și judecătorești ale federației. Numai că, începând din 1999, toate s-au mutat la Putrajaya. Orașul este centrul cultural și economic al Malaeziei.

Curiozități despre Kuala Lumpur

Capitala Malaeziei și-a căpătat renume pentru amestecul pitoresc de zgârie-nori sticloși, clădiri sofisticate, tarabe ale vânzătorilor ambulanți și magazine de dinainte de război. Dar Kuala Lumpur înseamnă și diversitate culturală, mâncare savuroasă și peisaje care taie răsuflarea. Și sunt destule curiozități despre metropola impresionantă.

Oraș-alfa și reședința oficială regală

Reședința oficială a regelui din Malaeziia, Istana Negara, este și ea situată în Kuala Lumpur. Datorită poziției și a mărimii, orașul este și centrul cultural și economic al Malaeziei. De altfel, metropola este considerată un oraș alfa la nivel mondial și singurul de acest gen din această țară.

Citadela este definită în cadrul granițelor teritoriului federal din Kuala Lumpur. Și este unul dintre cele trei teritorii federale din Malaezia. De fapt, este o enclavă în cadrul statului Selangor, pe coasta de vest central a Malaeziei peninsulare. I se mai spune și „New York-ul Asiei de Sud-Est', dar cel mai des KL. Iar locuitorii sunt cunoscuți drept Klites. Moneda oficială se numește ringgit, dar este cunoscută și ca dolar malaezian.

Capitala Malaeziei

În 1857, un grup de mineri chinezi s-au stabilit în suburbiile Ampang. Poziția strategică, între cele două văi ale râurilor, a orașului ce avea să devină, a dus la înflorirea acestuia. Așa se face că, în 1880, a devenit capitala statului Selangor, aflat atunci sub ocupație britanică.

În 1957, Malaezia și-a căpătat independența, iar Kuala Lumpur a căpătat rangul de captală a Federației Independente Malaya. În 1963, a devenit capitala Malaeziei. În 1974, Kuala Lumpur și-a dobândit autonomia administrativă ca teritoriu federal.

Se spune că cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o orașul la finele secolului al XIX-lea, după 1882, datorită rezidentului britanic Sir Frank Swettenham. Acesta a inițiat construcția liniei de cale ferată Klang–Kuala Lumpur. În plus, a încurajat utilizarea cărămidei și a gresiei în construcții, ca metodă de protecție împotriva focului și a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Aglomerare urbană cu tradiții și superstiții

Orașul în sine ocupă o suprafață de 243 km² și are o populație estimată în 2010 la 1.627.172 locuitori. Totuși, Marele Kuala Lumpur, cunoscut sub numele de Valea Klang, este o aglomerare urbană de 7,2 milioane locuitori. În regiune se vorbesc, pe lângă limba oficială malaeză sau bahasa Melayu, și alte limbi precum engleză, chineză, tamil sau thailandeză.

De altfel, Malaezia a primit cu brațele deschise refugiați din Siria și India. Deși nu le-au dat drept de muncă, autoritățile le-au oferit oportunitatea de a-și deschide propriile afaceri. Așa se face că în capiatala țării există o sumedenie de restaurante indiene și cu specific oriental. În plus, sunt și foarte mulți indieni.

O altă curiozitate legată de aglomerarea urbană kleită constă în numerotarea etajelor clădirilor. Așa cum thailandezii ca și multe alte nații cred în superstiția numărului 13 ca fiind aducător de ghinion, așa și kleiții se tem de cifra 4. Drept urmare, niciuna dintre clădirile uriașe din Kuala Lumpur nu are etajul 4, ci 3 A.

Unul dintre cele 7 orașe-minune ale lumii

Între noile minuni ale lumii au fost incluse și șapte dintre cele mai spectaculoase orașe. Iar Kuala Lumpur este, din 2014, unul dintre ele. Și a fost ales în urma unui sondaj online la nivel mondial. Fundația celor 7 minuni noi (New 7 Wonders Foundation) a început sondajul în anul 2007. Comisia condusă de fostul director general UNESCO Federico Mayor Zaragoza a decretat, în urma votului public, Kuala Lumpur, Beirut, Doha, Durban, Havana, La Paz și Vigan ca fiind cele 7 orașe-minune ale lumii moderne.

Protecție împotriva străinilor

Pentru a limita speculațiile imobiliare și a se asigura că localnicii își vor permite în continuare locuințe la prețuri decente, guvernul a stabilit un prag de preț pentru străinii care doresc să achiziționeze proprietăți în KL. Drept urmare, străinii nu pot achiziționa în Kuala Lumpur decât locuințe cu o valoare mai mare de un milion de MYR.

Cel mai vechi templu hindus, în cartierul chinezesc

În mod surprinzător, o altă curiozitate a celebrei metropole constă în faptul că cel mai vechi templu al religiei Hindu se află tocmai în cartierul chinezesc sau Chinatown din Kuala Lumpur. Hinduismul este abia a patra religie în Malaezia, după Islam, Buddhism și Creștinism. Cu toate astea, templul Sri Maha Mariamman este unul dintre principalele puncte de atracție.

A fost înființat ca altar de familie al comerciantului tamil și lider al comunității, K. Thamboosamy Pillai, în 1873. Și venerează reprezentarea lui Sri Maha Mariamman sau Mama Pământ, care aduce putere, armonie, iubire, frumusețe, fertilitate și protecție în mitologia hindusă a Indiei de Sud. În fiecare an, în februarie, are loc o procesiune de 15 kilometri, la care participă peste un milion de oameni, în cadrul festivalului religios hindus Thaipusam.

Satul nou este de fapt unul dintre cele mai vechi

Kampung Baru sau „satul nou' cum s-ar traduce din limba malaeză pare învechit în preajma zgârie-norilor din apropiere. Localitatea le-a fost oferită malaezienilor de către britanici. Locuiesc aici și azi 270 de familii, în palafite sau case construite pe stâlpi. Când au fost construite, aceste case erau înconjurate de junglă, lângă râu.

În zilele noastre, dețin livezi de palmieri, bananieri, mango și papaya, prin care zburdă fără griji găini și alte păsări de curte. Și toate în inima unuia dintre cele mai moderne orașe ale lumii. Nici măcar nu sunt foarte bine întreținute aceste case și arată ponosit. În ciuda eforturilor autorităților de a desființa satul, din rațiuni financiare, nu a fost posibil. Căci terenul aferent satului, o adevărată comoară imobiliară, nu poate fi înstrăinat unei comunități din afara religiei musulmane. Drept urmare, casele se lasă moștenire.

Deși se află în plin centru al capitalei malaeziene, Kampung Baru este despărțit de aceasta printr-o autostradă uriașă. Iar Saloma Link este un pod modern pedestru care conectează Kampung Baru cu centrul KL. Și chiar merită o plimbare pe această punte noaptea, pentru a admira luminile orașului și Turnurile Petronas strălucitoare.

Ce să nu ratezi în capitala Malaeziei

Lăsând la o parte multitudinea de curiozități despre metropola fabuloasă malaeziană, există o serie de puncte de atracție pe care trebuie neapărat să le atingi, dacă te afli în Kuala Lumpur. Iată câteva dintre ele, recomandate chiar de localnici:

Turnurile gemene Petronas și parcul KLCC

Sunt probabil o emblemă a orașului și chiar a țării și cel mai cunoscut obiectiv turistic. Impozantele și impresionantele turnuri gemene strălucesc zi și noapte. Și rămân cele mai înalte turnuri gemene din lume, chiar dacă Taipei 101 le-a detronat în clasamentul celor mai înalte clădiri. Dacă vrei o vedere panoramică absolută, poți urca pe platforma de observație de la etajul al 86-lea sau pe așa-numita Sky Bridge, puntea care conectează pe mijloc cele două turnuri.

În incinta turnurilor se află și Petrosains, un spațiu interactiv de 7000 de metri pătrați, dedicat tuturor celor pasionați de știință, cercetare și tehnologie. De la expoziții din era spațială, un mini teatru cu filme 3D, până la o plimbare prin pădurile tropicale, o zonă de muzică și artă, toate sunt atracții fascinante la orice vârstă. Există chiar o secţiune în care copiii se pot costuma în ingineri spațiali.

Dacă preferi să rămâi cu picioarele pe pământ și să fotografiezi giganții de jos, sunt câteva locuri din care se obțin cele mai instagramabile fotografii. Iar parcul KLCC, în care se ajunge prin Suria KLCC shopping mall de la baza turnurilor, este emblematic. De altfel, această zonă a orașului este și centrul comercial, cunoscut și sub numele Golden Triangle (Triunghiul de aur).

Turnul KL

Cu o înălțime maiestuoasă de 421 m, Kuala Lumpur Tower sau KL Tower mai este cunoscut și ca Menara Kuala Lumpur. După Turnurile Petronas, este cea ma mai populară imagine a Malaeziei. Este al șaptelea cel mai înalt turn de sine stătător din lume, oferind priveliști amețitoare de jur împrejur, din cel mai înalt punct de observație din capitală. Se poate urca într-un lift de mare viteză pentru a ajunge în vârf.

Batu Caves (Grotele Batu)

Maiestuoasele peșteri din calcar străjuite de o statuie monumentală de 42 de metri înălțime a zeității hinduse Murugan, Grotele Batu sunt o altă atracție emblematică a metropolei malaeziene. Și trebuie neapărat vizitate. E drept că trebuie urcate 272 de trepte colorate, „străjuite' de maimuțele buclucașe, dar chiar merită efortul. Ai grijă la poșetă, rucsac sau alte bagaje! Macacii cu coadă lungă pot fi agresivi în căutarea hranei și nu iartă pe nimeni când vine vorba de furat. Totuși, e recomandat să nu-i hrănești.

Dat fiind că Grotele Batu reprezintă un lăcaș de cult, va trebui să porți îmbrăcăminte adecvată. Capul, umerii și brațele trebuie să fie acoperite, iar lungimea pantalonilor sau a fustei trebuie să depășească genunchii. Oricum, se pot închiria obiecte vestimentare potrivite la intrarea în templu, la prețuri modice.

Piața Merdeka (Merdeka Square)

Cunoscută drept Dataran Merdeka în limbajul local, Piața Merdeka este locul unde s-a proclamat independența țării, pe 31 august în 1957. În limba malaeză, „merdeka' înseamnă libertate sau independență. Este vorba despre o câmpie de 200 m lungime, pe care se află cel mai înalt drapel din lume, ridicat la 95 m. În spatele Pieței Merdeka se află Kuala Lumpur City Gallery, e expoziție impresionantă care merită vizitată.

Clădirea Sultanului Abdul Samad

Situată chiar peste drum de Piața Merdeka, Clădirea Sultanului Abdul Samad este unul dintre cele mai importante monumente malaeziene. Este construită complet din cărămidă, cu arcade grațioase și un turn cu ceas care arată ca un Big Ben în miniatură. A fost ridicată în 1897, după proiectul aceluiași arhitect care a desenat și Masjik Jamek (Moscheea Jamek).

Templul înclinat Sin Sze Si Ya

Îndrăgitul al treilea căpitan chinez Yap Ah Loy a fost consacrat în acest templu pe care l-a construit în 1864. Dar cel mai vechi templu taoist și buddhist din Kuala Lumpur are o înclinare ciudată. Ca majoritatea clădirilor chinezești, și acesta a fost ridicat conform principiilor Feng Shui. Așa se explică și neconcordanța clădirii cu construcțiile din apropiere și cu șoseaua. Această nealiniere face ca importantul templu să aibă drept intrare doar o mică arcadă, foarte ușor de ignorat de către trecători. Mulți chinezi vin aici adesea pentru a se ruga și a depune ofrande pentru noroc și bogăție.

Masjid Wilayah

Malaezia este patria unor moschei fabuloase. Dar maiestuoasa Moschee a Teritoriului Federal, numită Masjid Wilayah, le întrece pe toate. Și chiar merită o atenție deosebită. Această moschee uriașă poate găzdui 17000 de credincioși în același timp. Arhitectura ei a fost inspirată din cele mai frumoase moschei ale lumii, printre care și Moscheea Albastră din Iastanbul, Turcia. Este nevoie de îmbrăcăminte adecvată penru a o vizita.

Piața Centrală

O vizită în Malaezia fără o tură printr-o piață locală nu este completă. Iar Piața Centrală din capitala țării este emblematică pentru cultura tradițională. A fost construită în 1928 și a fost pictată în nuanțe pastelate de albastru. În limbajul local i se mai spune Pasar Seni. Este locul perfect pentru a achiziționa suveniruri și a face cumpărături specifice locului. Nicăieri nu mai găsești produse fabricate manual din țesături malaeziene, broderii, obiecte artizanale și chiar gustări tradiționale ca în acest loc.

Comunitățile locale

Mica Indie (Little India) este un cartier, din inima capitalei malaeziene, ce trebuie vizitat. Merită să guști din preparatele tradiționale delicioase și foarte ieftine. Dar îți poți achiziționa de aici o sumedenie de produse cu specific indian, de la sari-uri și condimente până la ghirlande de flori.

Cartierul chinezesc sau Chinatown este o adevărată aventură. E la numai o aruncătură de bățde Piața Centrală și i se mai spune Petaling Street sau ‘Chee Cheong Kai în chineză. Aici poți intra în contact cu istoria, cultura, tradiția și moștenirea orașului. Poți găsi orice îți trece prin cap să cumperi și ce nu te-ai gândit vreodată. Poți savura delicatese locale și din bucătăria asiatică sau poți admira forfota specifică savurând o băutură la una dintre numeroasele cafenele din zonă.

Piețele nocturne

Piețele de noapte reprezintă experiența emblematică a unei vizite în Asia. Nu ai cum să cunoști mai bine delicatesele locale din bucătăria stradală decât în aceste piețe. În limbaj local din KL se numesc pasar malam și forfotesc cât e noaptea de lungă.

Pasionații vieții de noapte se pot bucura și de unul dintre cele mai populare puncte ale KL, Bangsar. Este un cartier plin de restaurante și cafenele, cofetării, baruri și bistrouri. Dar ceea ce îl face interesant este viața de noapte.

Sursa foto: Freepik.com

Alte surse: Britannica.com, klook.com, wikipedia.org,

Citește și De ce toate cărțile de identitate emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton