La cât timp trebuie să schimbi periuța de dinți și de ce

.

Ni se pare firesc ca, odată cu înaintarea în vârstă, să ne pierdem dinții. Ne gândim că există oricum soluții pentru a compensa aspectul inestetic, beneficiind de implaturi, proteze sau lucrări. E drept că toate costă. Mult! Dar cel mai mare preț plătit este distrugerea sănătății întregului organism. Or, periuțele de dinți sunt chiar ieftine. Așa că e foarte important să știi la cât timp trebuie să schimbi periuța de dinți și de ce.

Spălatul pe dinți face parte (sau așa ar trebui) din rutina zilnică a ficăruia. Dar noțiunea de igienă orală le este străină multora dintre noi. În condițiile în care schimbăm periuța de dinți când e mult prea uzată sau niciodată, când utilizăm pasta de dinți extrem de rar sau deloc, e chiar firesc ca aproape 90% din populație să fie afectată de probleme legate de sănătatea gurii.

La polul opus se află cei care investesc în tehnologie de ultimă generație și tot felul de soluții moderne pentru curățarea și albirea dinților. Cu toate astea, problemele legate de sănătatea orală continuă. Și nu poți să nu te întrebi unde greșești. Astfel, e foarte important să știi la cât timp trebuie să schimbi periuța de dinți și de ce.

Greșeli de periaj care ne îmbolnăvesc

Rutina zilnică de curățare a dinților este principala cale prin care ne menținem sănătatea orală și a întregului organism. Sunt necesare cam trei săptămâni pentru a învăța un nou obicei, așa că, dacă vrei cu adevărat, îți poți îmbunătăți rutina de îngrijire a dinților. Deși o acțiune aparent banală, periajul corect nu e chiar atât de simplu. Și cei mai mulți dintre noi facem greșeli care ne costă sănătatea pe termen lung. Iată care sunt principalele greșeli pe care le facem și care ne creează probleme:


Periaj prea dur

Din exces de zel, credem că, apăsând periuța mai tare pe suprafața dinților și a gingiilor, ne vom curăța mai bine. Or, acest gest duce la retracția gingiilor și subțiază smalțul. Așa apare sensibilitatea dentară. În plus, periuța se deteriorează mai repede și nu mai este eficientă.

Unde ții periuța

Oricât de mic ar fi spațiul din baie, trebuie să ții cont de locul în care ții obiectele de igienă personală, inclusiv periuțele de dinți. Dacă acestea sunt prea aproape de WC, când tragi apa, stropi foarte mici pot ajunge chiar și până la o distanță de 6 metri! Este indicat să păstram periuța de dinți cât mai departe de toaletă. Deși am crede că acoperirea periuței cu capac ne poate feri de acest risc, nu este recomandat. Deoarece periuța trebuie să se poată usca, umezeala favorizând înmulțirea bacteriilor.


Mișcările contează

Mișcările verticale sau orizontale repetate duc la retracția gingivală. Mai mult, nu îndepărtează resturile alimentare eficient. De aceea, sunt recomandate mișcările semicirculare, cu periuța poziționată la un unghi de 45 grade pe gingie.

Ce-i prea puțin strică

Două minute este durata recomandată pentru periajul corect. Însă majoritatea acordă doar 45 de secunde acestui proces. Din păcate, orice periaj mai scurt de 2 minute nu oferă suficient timp fluorurii din pasta de dinți să acționeze asupra smalțului. Periuțele electronice pot fi utile, deoarece indică exact durata.


Clătirea cu apă

Cavitatea bucală nu trebuie clătită cu apă imediat după periaj. Acest gest reduce eficiența fluorului din pasta de dinți. Pentru clătire este recomandată folosirea apei de gură.

Periajul imediat după masă nu e recomandat

Periajul dentar prea devreme după masă face rău. După ce mâncăm, nivelul pH-ului din gură scade. Iar saliva are un conținut mai mare de acid. Periajul imediat face ca acizii să pătrundă adânc în smalț. Prin urmare, ar trebui să așteptăm cel puțin 30 de minute după masă înainte de a ne spăla pe dinți.


Periajul trebuie efectuat corect

Multă lume se spală pe dinţi doar pentru a înlătura mirosul neplăcut al gurii. Or, periajul dinţilor numai dimineaţa şi seara, în grabă, nu e suficient pentru înlăturarea bacteriilor. Sunt necesare cel puţin 3 minute de periaj, după fiecare masă sau gustare, insistând pe fiecare dinte în parte. Limba are şi ea nevoie de curăţenie, aşa că nu trebuie neglijată.

Dimineața e mai bine?

Așa crede lumea. Că e mai important să ne spălăm pe dinți dimineața decât seara. Or, cel mai important periaj este cel de seară. Căci bacteriile se vor hrăni altminteri, toată noaptea, cu resturile rămase între dinți. Și vor elibera toxine dăunătoare.


Gingiile care sângerează trebuie spălate

Multe persoane evită să folosească periuța acolo unde gingia sângerează. Or, sângerarea vine tocmai din cauza resturilor alimentare și a plăcii bacteriene. Este recomandat să insistăm cu periajul și folosirea aței dentare tocmai acolo unde gingia sângerează.

Scobitoarea nu este de folos

Folosirea scobitorilor este extrem de dăunătoare. Rănește, zgârie și desprinde gingia de pe dinte. Dacă scobitoarea este folosită frecvent, cu timpul, gingia se retrage. Și nu mai crește la loc. Se vor acumula acolo și mai multe resturi alimentare. În alte cazuri, nu face decât să împingă o parte dintre resturile alimentare și mai adânc sub gingie. Mult mai utilă este ața dentară. Manevrată cu atenție, nu va răni gingia și reduce riscul de carie și parodontoză.


La cât timp trebuie să schimbi periuța de dinți și de ce

Periuța, indiferent de tip, ar trebui înlocuită la fiecare trei luni. Și chiar mai des, dacă dă semne de deteriorare. Ca să nu uiți, îți poți fixa ca date de schimbare primele zile de la începutul fiecărui anotimp. Deteriorarea rapidă a periuței e semn că nu periezi corect dantura și gingiile. În plus, periuța de dinți trebuie utilizată numai cu scopul care îi dă și numele. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă periuța lui și să o schimbe măcar o dată la 3 luni, nu numai atunci când se deteriorează.

Ai răcit? Înlocuiește periuța! „Infecțiile virale sau bacteriene ale căilor aeriene superioare, de la banala răceală la amigdalită, duc la contaminarea periuței. Dacă nu este înlocuită după vindecare, poate reinfecta persoana care o folosește. Și asta pentru că imunitatea acesteia este scăzută. Este valabil și în cazul infecțiilor orale acute (stomatita aftoasă, abcese etc.). Nu este recomandat să încercăm diverse metode de dezinfectare. Pot fi ineficiente, să nu acționeze un timp suficient de îndelungat și chiar să deterioreze periuța.’, spune dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, Clinica Orto-Implant Expert.

Așa îți păstrezi gura sănătoasă

Îngrijirea orală corectă presupune obligatoriu minimum două periaje pe zi. Modul de igienizare bucală (metoda de periaj și produsele necesare) este strict personalizat, conceput și recomandat numai de către specialist. De asemenea, se recomandă consultul stomatologic de minimum două ori pe an. Periajul rapid, cu mișcări incorecte, și clătirea nu sunt suficiente pentru a păstra dantura în condiții optime.

Prin urmare, ca să-ți menții dantura sănătoasă, ai nevoie, în primul rând, de o periuță de dinți potrivită nevoilor tale, de pasta de dinți corespunzătoare și de minimum 3 minute la fiecare periaj. Cei cu dantura sensibilă au nevoie de o periuță cu peri moi sau foarte moi, de pastă de dinți cu conținut ridicat de fluor, de ața dentară potrivită. Periajul trebuie efectuat cu mișcări circulare, de jos în sus, de la baza dintelui către vârf și nu invers, nici de la stânga la dreapta.

La fel ca și cariile sau mirosul neplăcut al gurii, aceste simptome anunță infecții puternice în cavitatea bucală. Mai mult, afecțiunile orale netratate îmbolnăvesc întregul organism. Te-ai fi gândit că până și nașterile premature pot fi cauzate de așa ceva?Îngrijirea necorespunzătoare, periajul rar sau incorect al dinților sunt cauze ale unor boli aparent independente de sănătatea dentară.

Ce boli poți avea din cauza igienei orale necorespunzătoare

Vrei sau nu să crezi, dantura stricată îmbolnăvește inima. Iar menținerea sănătății orale în condiții optime previne apariția afecțiunilor cardiovasculare, digestive și chiar a neșterilor premature. Specialiștii ne sfătuiesc să dăm importanță durerilor, inflamațiilor gingivale sau modificărilor mucoasei bucale, pentru că acestea pot fi punctul de plecare pentru îmbolnăvire. O banală rănire a gingiei bolnave sau incorect îngrijite permite bacteriilor din gură să ajungă în sânge.

Boli cardiovasculare

De aici până la posibilitatea infectării mucoasei interioarei a inimii, afecțiune numită endocardită, nu mai e decât un pas. Mai ales dacă sistemul imunitar nu e în formă. După cum au arătat studii recente, bolile inimii, arterele înfundate și accidentele vasculare cerebrale pot avea legătură cu parodontita, o formă severă de inflamare a gingiilor. Vizitele periodice la cabinetul stomatologic previn asemenea riscuri, iar chiuretajul subgingival este o metodă de tratament.

Tulburări digestive

Problemele digestive și tulburările de alimentație sunt frecvente la persoanele cărora lipsa dinților sau inflamarea gingiilor le împiedică mestecarea corespunzătoare a alimentelor.

Demență

Cercetătorii spun că pierderea dinților înaintea vârstei de 35 ani ar trebui să ne pună pe gânduri. Căci este un factor de risc pentru apariția demenței Alzheimer. Diabetul, surzirea și anumite forme de demență pot avea ca punct de pornire îngrijirea deficitară a cavității bucale.

Naștere prematură

Ba chiar și greutatea prea mică a bebelușilor la naștere sau venirea lor prematură pe lume pot avea legătură cu gingiile netratate.

Ce boli ne îmbolnăvesc gura

Pe de altă parte, unele afecțiuni deja existente în organism duc la stricarea danturii și la inflamarea gingiilor. Așa se întâmplă în cazul diabetului, care crește riscul de infecție și de boală parodontală. Osteoporoza reduce densitatea oaselor maxilare. Iar Sindromul Sjogren distruge glandele salivare. Detartrajul și periajul efectuate profesional, în cabinetul specialistului, de două ori pe an, reduc riscul bolilor gingivale și, implicit al celor cardiovasculare.

Cercetătorii de la Universitatea din Missouri au descoperit că tratatrea cu antibiotice a diverselor infecţii ce apar la copii poate dăuna dezvoltării sănătoase a dinţilor. Studiile demonstrează că utilizarea amoxicilinei în copilărie, cu precădere în primele luni de viaţă, afectează sănătatea danturii la maturitate, dublând riscul apariţiei cariilor.

Sursa foto: Freepik.com

Citește și Care sunt țările în care românii au nevoie de viză