Legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect există. Deși alimentația sănătoasă presupune consumul de legume, trebuie să fim atenți totuși la felul în care le preparăm. Ba mai mult, sunt și legume care nu ar trebui consumate crude. Așa că e indicat să știi care sunt acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect.
Cuprins
Cine s-ar fi gândit că există și legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect? Sub uriașul val de informații referitoare la nutriție, aproape că nu mai știm cu ce să ne hrănim. Tocmai când alegi să mănânci sănătos și pui vegetalele în prim-plan, ți se spune că și legumele pot fi dăunătoare sănătății. Ei bine, nu e chiar așa.
Căci, printre acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect se numără unele pe care le mâncăm de când ne știm pe lume. E drept că ne pot face rău, dar nu într-atât încât să renunțăm la ele. Așa că e indicat să știi care sunt acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect. Și să le preparăm corespunzător.
Cum ne pot face rău unele legume
Toți specialiștii susțin, la unison, că legumele nu trebuie să lipsească din alimentația sănătoasă. Dar ce te faci dacă îți faci rău ție sau altora tocmai cu astfel de alimente sănătoase?! Deși sună dramatic, se poate întâmpla. Căci există legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect.
Când cumpărăm, culegem sau ne creștem propriile legume și verdețuri, nu ne gândim că ar trebui să știm ceva mai multe despre ele. Doar cu așa ceva am crescut, nu? Cum ar putea să ne facă rău? Ei bine, ar fi indicat să știm cum să le preparăm așa încât să nu devină dăunătoare pentru organism. Faptul că ne-am putea „strica la stomac' e cel mai puțin îngrijorător. Dar consecințele ignoranței pot fi mult mai grave. Și, în cel mai rău caz, se poate ajunge chiar la deces din cauza preparării incorecte a legumelor.
E bine să știi că nu toate legumele și verdețurile pot fi consumate în stare crudă. Unele necesită un anumit tip de preparare pentru a fi bune de consumat. Așa că, înainte de a lua niște frunze din magazin și de a le arunca în blender pentru acel smoothie atât de lăudat pe net, informează-te în detaliu. Abia după ce cunoști bine acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect te vei putea hrăni corespunzător.
Anumite legume sunt alcătuite din toxine naturale și zaharuri greu de digerat. Și pot duce la boli gastrointestinale. Chiar dacă le speli și cu detergenți speciali, tot nu e bine să le consumi crude. Cartofii, varza, conopida, fasolea, vinetele sau ciupercile nu trebuie mâncate crude.
Varza, conopida şi broccoli se numără printre legumele pe care unii oameni preferă să le adauge în salată, fără a fi însă gătite în prealabil. Mai ales că au puţine calorii şi sunt recomandate în timpul dietelor. Totuşi, sunt mai greu de digerat şi din acest motiv provoacă balonare şi gaze intestinale. Zaharurile din crucifere sunt mai ușor de digerat după ce acestea au fost gătite. Cei care suferă de probleme tiroidiene ar trebui să evite să mănânce astfel de legume crude, deoarece inhibă producerea de hormoni.
Specialiștii în nutriție atrag atenția asupra faptului că trebuie să fim atenți ce legume mâncăm crude, chiar dacă organismul are nevoie de fibre pentru a avea o digestie corectă și sănătoasă. Atunci când consumăm alimente bogate în prea multe fibre ne putem confrunta cu probleme precum balonare, indigestie sau constipație. Spanacul conține acid oxalic, care împiedică absorbția calciului în organism.
Care sunt acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect
E vremea să facem cunoștință cu acele legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la ele și să le excluzi din dietă. Dimpotrivă, ai la dispoziție informațiile necesare pentru a te hrăni și mai bine decât până acum.
Cartofii
În lumea largă, se cultivă peste 5000 de specii de cartofi. Și probabil e una dintre cele mai consumate legume. Totuși, asta nu înseamnă că nu ne pot face rău. Căci conțin așa-numiți glicoalcaloizi care dăunează organismului uman. Numai că aceste substanțe sunt în cantități foarte mici în tuberculii pe care obișnuim să îi consumăm.
Cea mai mare cantitate stă în flori și în mugurii care cresc pe cartofii cărora noi le spunem „încolțiți'. Așa că de asta nu se recomandă să folosim la mâncare nici cartofii pe care au crescut acești muguri. Se pare că doza de glicoalcaloizi se mărește pe măsură ce cartofii stau mai mult timp la lumină. Așadar, se recomandă depozitarea lor în spații uscate și întunecate.
Pe de altă parte, nici cartofii verzi nu sunt buni. Ți s-a întâmplat să găsești câte unul cu pete verzi sub coajă în timp ce îl curățai, nu-i așa? Ei bine, verdele acela e un semnal de alarmă. Înseamnă că acel cartof are un conținut ridicat de solanină. Este vorba despre o substanță care împiedică și absorbția calciului în organism. Aceasta este prezentă și în vinete. Consumată în cantități mari poate duce la crampe abdominale, diaree și vărsături.
În cazuri foarte rare, poate da stări de confuzie, tremur și stare de slăbiciune. Dar este aproape imposibil să ingerăm o cantitate letală. Și asta pentru că gustul extrem de amar nu ne lasă să consumăm legume cu glicoalcaloizi în cantități mari. Vestea bună este că, prin preparare termică, aceste legume sunt delicioase. Și poți preveni problemele aruncând pur și simplu cartofii cu pete verzi sau deja încolțiți.
Boabele de fasole
Boabele de fasole, în special cele roșii, pot fi foarte neprietenoase cu sistemul digestiv. La fel ca și boabele de soia sau de mazăre. Dar asta numai dacă sunt consumate crude sau insuficient preparate termic. Și nu e vorba numai despre supărătoarele gaze intestinale. Principalul vinovat este așa-numita fitohemaglutină, un tip de lectină. Este vorba despre o substanță pe care o conțin unele leguminoase cu scop de autoprotecție. De altfel, studiile de laborator au arătat că boabele de fasole au ucis cobaii care le-au consumat crude.
Partea bună este că această substanță dispare dacă boabele stau în apă la înmuiat minimum cinci ore înainte de preparare. Apoi, boabele trebuie clătite bine cu apă proaspătă. Prin fierberea îndelungată și schimbarea apelor, dispare și riscul de a o ingera. În plus, există conserve cu boabe gata fierte, care te scutesc de efort.
Gogonelele și roșiile
Le mâncăm cu poftă, atât în stare crudă, cât și preparate în fel și chip. Și parcă nici borcanul de murături nu e complet fără ele. Tehnic vorbind, nu sunt legume. Dar parcă nici nu le-am pune într-o salată de fructe, nu-i așa? Lăsând gluma la o parte, gogonelele foarte verzi pot fi otrăvitoare. Și asta pentru că mai păstrează din substanțele otrăvitoare pe care le conțin frunzele și lujerele plantelor pe care se dezvoltă.
În Evul Mediu, oamenii le considerau periculoase și le evitau. Ba chiar există și în zilele noastre regiuni în care roșiile nu se consumă, fiind considerate periculoase pentru sănătate. Dar vestea bună este că roșiile sunt chiar mai sănătoase gătite. Căci conțin licopen, un antioxidant foarte puternic. Acesta este solubil în grăsimi, așa că organismul îl absoarbe mult mai bine în urma ingerării preparatului gătit. În plus, roșiile gătite conțin de trei ori mai mult licopen decât în stare crudă.
Vinetele
În stare crudă, vinetele conțin solanină. Este o substanță periculoasă și poate fi chiar letală. Dar depinde de cantitatea ingerată. Or, nimeni nu consumă vinete crude. O vânătă poate conține cam 11 mg de solanină. Un adult cu o greutate medie de 75 kg poate simți efectele intoxicării după ce consumă cam 6 vinete. Este nevoie de 1 mg de solanină per kilogram din greutatea corporală.
Semnele intoxicării pot consta în deranjamente gastrointestinale, durere de burtă, vomă sau diaree. În cazurile severe, pot apărea dificultăți de respirație și chiar stopul cardiac. Dar ca să se ajungă la asta ar trebui ca o persoană să consume cam 30 de vinete crude. Nu mai bine le coci și faci din ele o salată de vinete de să te lingi pe degete?
Verdețurile
Consumul de frunze verzi se află în fruntea clasamentului atunci când vine vorba despre alimentația sănătoasă. Numai că, din păcate, acestea se numără printre legume periculoase pentru consum dacă nu sunt gătite corect. Fie că vorbim despre salata verde, despre mangold ori ștevie, fie despre spanac sau varză kale, nu e frunzuliță care să nu prezinte riscuri în stare crudă. Și asta pentru că sunt cel mai ușor contaminate cu bacterii periculoase precum E. coli sau listeria. Mai pot conține Salmonella sau Ciclospora.
Contaminarea se produce din sol, din sistemele de irigare sau pur și simplu de la oameni. E suficient ca un angajat infectat să atingă plantele cu mâinile murdare în timpul procesării acestora sau în timpul transportării și manipulării lor.
Gravidele, persoanele cu sistemul imunitar compromis, vârstnicii și copiii au cel mai mult de suferit de pe urma consumului de verdețuri contaminate. În frigider, bacteriile periculoase nu mor. Dar dispar la temperaturi foarte mari. Așa că prin preparare termică, scăpăm de probleme. În plus, în cazul salatelor care se consumă crude, există și o veste bună. S-a dovedit că oțetul ucide patogenii de pe frunze. Așa că nu ezita să asezonezi salatele cu oțet. Dar numai după ce ai spălat bine înainte frunzele, sub jet de apă.
Germenii de plante
La fel ca și în cazul frunzelor, germenii pot fi periculoși. Asta în ciuda calităților lor nutriționale de necontestat. Bacteriile patogene pot intra în semințe, chiar înainte de a crește. Acest lucru poate fi periculos pentru femeile însărcinate și pentru cei cu un sistem imunitar compromis. E. coli, listeria și Salmonella se simt extraordinar în mediul cald și umed în care cresc germenii. Simptomele infectării pot apărea încă din primele șase ore după consum. Și se manifestă prin vomă, diaree, crampe abdominale.
Ciupercile
După cum bine știm, ciupercile, mai ales cele sălbatice, pot fi letale. Și asta pentru că e suficient ca cele sănătoase și delicioase să fie contaminate cu sporii uneia otrăvitoare. O intoxicație cu ciuperci poate aduce daune ireversibile organelor interne și sistemului nervos. De aceea, e indicat să le cumpărăm numai pe cele din surse sigure, verificate. Chiar și așa, deși se poartă consumul de ciuperci crude în salate, mai ales din soiul champignon, ar fi mai bine să le mâncăm preparate termic.
Ardeii iuți
Nedetronat de ceva vreme, Carolina Reaper rămâne cel mai iute dintre toți ardeii. Să ai organismul capabil să digere așa ceva e motiv de mândrie. Însă, dacă structura ta genetică nu e atât de înzestrată, mai bine îi eviți. Specialiștii de la Cleveland Clinic, SUA, au demonstrat că substanțele foarte iuți din ardei „ard' totul în calea lor pe parcursul treactului digestiv. Așa că nu e de mirare că pot apărea aproape instant stări precum amețeala, diareea, voma, umflarea limbii și inflamarea căilor respiratorii. În cazuri severe, se pot deteriora grav gâtul și esofagul. Unii dintre marii consumatori de ardei iuți pot avea dureri de cap și în piept insuportabile.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: farmersadvance.com, mashed.com,
Citește și Ce este botulismul și cât de periculos este