Limbajul trupului – poziția mâinilor într-o conversație

.

Limbajul trupului reușește să transmită mult mai mult decât vorbele. Iar mâinile se pot exprima prin gesturi involuntare. Și ne pot astfel ajuta sau trăda în diferite situații. De aceea, e bine să știm să „traducem' poziția mâinilor într-o conversație din limbajul trupului.

Limbajul trupului este foarte important. Iar felul în care cineva își folosește mâinile în timpul unei conversații este mai grăitor decât vorbele. Și nu degeaba se spune, mai în glumă, mai în serios, că „vorbim cu mâinile’ atunci când nu cunoaștem o limbă străină. Dar nu încercăm să traducem acum limbajul semnelor, ci limbajul trupului manifestat prin intermediul mâinilor.


Ce spune știința despre limbajul trupului exprimat de mâini

Se spune că limbajul trupului ne este hărăzit încă de la naștere. Cercetătorii au descoperit că bebelușii care comunică mai mult prin intermediul mânuțelor până la 18 luni au o capacitate mai mare de a-și dezvolta limbajul verbal complex mai târziu. Gesturile mâinilor trădează inteligență. În plus, determină oamenii să te asculte.

Spencer Kelly, profesor asociat de psihologie și director al Centrului pentru studiul limbajului și al creierului de la Universitatea Colgate, a descoperit că gesturile determină oamenii să acorde atenție acusticii vorbirii. Gesturile nu sunt numai o completare a limbajului – ele sunt de fapt o componentă fundamentală a acestuia.’, spune Spencer Kelly.

Nu avem ce face. Gesturile mânilor sunt ceva absolut firesc. Ele ne ajută să ne accesăm amintirile. În plus, limbajul trupului prin intermediul mâinilor în timpul vorbirii ne ajută să ne exprimăm mai rapid și mai eficient. În plus, îi ajută pe cei care ne ascultă să-și amintească mai ușor ceea ce le-am transmis. Explicațiile nonverbale ne ajută să înțelegem mai mult. Ba chiar s-a dovedit că acei copii care au fost obligați să gesticuleze în timp ce rezolvau probleme de matematică au învățat mai ușor să dezvolte strategii noi de rezolvare a problemelor.


Totuși, este foarte important să folosim limbajul trupului și gesturile mâinilor în mod rațional. Nu e o plăcere pentru nimeni să dăm din mâini haotic, încontinuu. De aceea, există un perimetru acceptat care trebuie respectat. Iar acesta nu trebuie să depășească zona cuprinsă între capul pieptului și talie. Cu cât extindem mai mult acest perimetru, cu atât riscăm să nu mai comunicăm ceea ce dorim de fapt. Căci gesturile mâinilor joacă un rol foarte important în comuncare.


Potrivit Elenei Nicoladis, cercetător în limbajul mâinilor la Universitatea Alberta, oamenii care își găsesc greu cuvintele potrivite se exprimă cel mai probabil prin intermediul mâinilor. Și nu ne-am dori să se creadă asta despre noi, nu-i așa? Așa că gesturile mâinilor trebuie să fie ușoare, fluide, nicidecum robotice și sacadate.

Și pentru un plus de credibilitate, se recomandă chiar să ne filmăm, ca să observăm mai bine cum comunicăm prin limbajul trupului. Astfel, vom reuși să exersăm până gesturile vor fi cât mai naturale. De menționat că este foarte important să știm cui ne adresăm. Căci limbajul mâinilor se poate traduce diferit în culturi diferite.


Ce transmite poziția mâinilor în limbajul trupului într-o conversație

Poziția mâinilor ca parte din limbajul trupului poate avea mai multe înțelesuri într-o conversație. Așa că e bine să știi cum să te exprimi și să înțelegi ce vrea să transmită interlocutorul. Spre exemplu, dacă cineva nu-și folosește deloc mâinile într-o conversație, acest lucru denotă indiferență, apatie. În același timp, mâinile împreunate în față comunică nervozitate, nesiguranță. Iar dacă persoana își atinge părul, fața sau gâtul, sigur are ceva de ascuns. Și iată câteva dintre cele mai frecvente gesturi și semnificațiile acestora:


Salutul prin strângerea mâinii

Orice întâlnire începe și se sfârșește cu banalul salut prin strângerea mâinilor. Dar trebuie menționat că acesta e parte din cultura occidentală. Căci sunt și zone ale lumii unde să dai mâna cu cineva este un gest total nepotrivit și chiar de neacceptat. Totuși, să dai mâna cu cineva este un gest care creează o conexiune inițială.

Salutul prin strângerea mâinilor poate spune multe despre personalitatea cuiva. Un studiu realizat în 2001 la Universitatea din Alabama de către William Chaplin a scos la iveală faptul că persoanele extrovertite au tendința de a strânge mâna cuiva cu putere. Pe de altă parte, persoanele timide, nevrotice chiar, abia ating mâna celuilalt. În plus, femeile strâng mâna cu fermitate atunci când sunt deschise unor noi idei și oportunități. Bărbații fac asta indiferent de situație.


Trebuie să știi că o strângere de mână flască, distantă, poate rupe orice raport de colaborare încă dinainte de a începe. Iar dacă vine din partea unei femei, denotă atitudine supusă, nehotărâtă. În general, managerii de succes inițiază ei salutul prin strângere de mână. Este un gest care arată încredere în sine. Pe de altă parte, însă, persoanele mai în vârstă au nevoie de protecție. Au pielea și venele mai sensibile, așa că o strângere de mână în forță le poate aduce prejudicii.


O strângere de mână trebuie să conțină reciprocitate. Nu are rost să strivești mâna cuiva doar pentru a dovedi superioritate. Politicos este să folosești aceeași doză de presiune pe care o folosește și persoana cu care dai mâna. Salutul nu trebuie să dureze mult și nici nu e obligatoriu să ne scuturăm mâinile prelungit.

Punctarea

Sunt persoane care obișnuiesc să puncteze cu mâinile ceea ce exprimă verbal, ca și cum ar face o listă imaginară. Sau, de fiecare dată când spun un număr, simt nevoia să îl și rate cu degetele. Este un gest foarte des folosit de către oratori. Și acesta exprimă intenția de a accentua vorbele. În plus, determină auditoriul să țină minte mai ușor informațiile primite. Și îi atrage pe cei prezenți în conversație. Adaugă căldură și fluiditate în limbajul trupului.

Palmele la vedere

Când o persoană ține palmele la vedere, înclinate la 45 de grade, își arată sinceritatea și deschiderea. Este o persoană onestă, care nu are nimic de ascuns. Există și expresia „a pune sufletul în palmă’. Totuși, dacă degetele sunt răsfirate, gestul înseamnă că persoana este vulnerabilă, supusă. Și se spune că, în această poziție a mâinilor, oamenii spun mult mai greu minciuni.

Acest gest poate fi folosit în avantajul tău. Așa că, dacă simți că în timpul unei conversații atmosfera devine tensionată sau apare scepticismul, lasă-ți palmele la vedere. Este un semnal pentru ceilalți că nu prezinți o amenințare și că ești o persoană onestă.

Palmele în jos

Spre deosebire de gestul anterior, poziționarea palmelor în jos denotă dorința de dominanță și de putere. Este ca și cum ai ordona să fii ascultat. Poți folosi acest gest dacă ai de comunicat ceva extrem de important și foarte serios. Dar nu este deloc de folos dacă o folosești în permanență. În general, palmele ar trebui să fie la vedere, de preferat în poziție verticală, în timpul unei conversații.

Este valabil și pentru cei care țin palmele pe masă. De obicei, persoanele care mint au tendința de a-și poziționa palmele pe masă, ascunse. Este ca și cum ar spune „nu am făcut eu asta’.

Stop

Când cineva își ridică palmele ca și cum ar dori să spună „stop’ înseamnă că își dorește fie să adreseze o întrebare fie să oprească discuția. Dacă acest lucru se întâmplă frecvent în timpul conversației, poate fi ofensator pentru interlocutor. Totuși, gestul este universal acceptat ca fiind util pentru a atrage atenția celorlalți.

Mâinile Angelei Merkel

Figură emblematică marcantă pe scena politică internațională, fostul cancelar german Angela Merkel rămâne un simbol. Și prin felul în care își ținea mereu mâinile în timpul discursurilor. Este vorba despre un gest utilizat adesea de marii oratori. Palmele se lipesc doar prin vârfurile degetelor răsfirate, undeva sub plex, în vreme ce coatele sunt apropiate de trunchi. Acest gest caracterizează persoanele care obișnuiesc mai degrabă să asculte decât să vorbească.

Totuși, este semn de încredere în sine, de siguranță, însă nu arată deloc dominare. În timpul unei conversații, acest gest arată că persoana care îl face nu are de gând să își schimbe părerea despre subiectul în discuție. Totuși, dacă persoana zâmbește, are postura relaxată și privirea atentă, e posibil ca negocierea să decurgă în favoarea ta.

Frecatul palmelor

Când cineva își freacă palmele în timpul unei discuții se traduce în limbajul trupului prin anticipare. Persoana simte că știe ce urmează să se discute sau să se întâmple. Dacă cineva își freacă palmele rapid înseamnă că se așteaptă ca rezultatul discuției să fie în favoarea interlocutorului nu a sa. Când persoana își freacă palmele lent, gestul se traduce prin viclenie și gânduri ascunse.

Toate degetele împreunate

Acest gest este atunci când mâna interlocutorului ia forma „punguței cu doi bani’, cu toate degetele împreunate și îndreptate în sus. Uneori, mâna se mișcă înainte și înapoi sau în sus și în jos. De obicei, se traduce prin faptul că persoana are încredere în ceea ce spune și încearcă să accentueze detaliile.

Totuși, acest gest are diferite înțelesuri în limbajul trupului în funcție de regiune. Spre exemplu, în Grecia și Turcia înseamnă „bine’. Spaniolii exprimă astfel „o mulțime de’. În Malta, semnul este expresia sarcasmului. Pe de altă parte, francezii și belgienii spun astfel „mi-e teamă’. Iar în Tunisia, gestul solicită preacuție, răbdare. Italienii, însă, întreabă astfel „ce s-a întâmplat?’.

Mâna pe brațul opus

Când cineva își cuprinde brațul cu cealaltă mână, se scarpină ușor sau se masează este un semn de nesiguranță. Persoana respectivă își caută confortul, este anxioasă, stresată sau are dubii referitoare la subiectul în discuție. Este ca și cum s-ar îmbrățișa pentru a-și oferi confort și siguranță.

Brațele comunică

Atunci când cineva îşi încrucişează braţele la piept înseamnă, de cele mai multe ori, că acea persoană caută, la un nivel inconştient, să se protejeze. Și foloseşte braţele pe post de scurt. Modul în care îşi încrucişează braţele precum şi momentul din discuţie în care o face poate determina cauza pentru care cealaltă persoană adoptă această postură.

Cele mai întâlnite motive pentru care oamenii îşi încrucişează braţele la piept sunt: nesiguranţa sau neîncrederea în sine, reticenţă sau reţinere în exprimarea emoţiilor, invadarea spaţiului personal şi nevoia de protejarea a acestuia, plictiseală sau ostilitate (atunci când braţul dominant este cel drept)’, explică psiholog Andra Tănăsescu.

Pe de altă parte, psihologul menționează că atunci „când observăm o persoană cu braţele relaxate, pe lângă corp, acesta este un semn că persoana se simte relaxată, confortabilă, fiind în majoritatea cazurilor un indicator al unei persoane calme şi deschise. Îmbinată cu o postură dreaptă (spatele drept, pieptul în faţă, privirea ridicată), aceasta poate indica faptul că persoana este încrezătoare şi sigură pe sine.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: adevărul.ro, scienceofpeople.com,

Citește și Orele în care creierul nostru funcționează cel mai bine