Ziua Îndrăgostiților poartă numele Sfântului Valentin, un preot catolic care a trăit la Roma în secolul al III-lea. Există multe povești despre Sfântul Valentin și, în timp, aceste povești s-au transformat în legenda pe care o cunoaștem astăzi. Dar 14 februarie este cu siguranță o zi în care celebrăm dragostea. Totuși, cum a luat naștere această sărbătoare?
Istoria zilei de Sfântul Valentin
În timpul vieții lui Valentin, mulți romani se converteau la creștinism, dar împăratul Claudius al II-lea era păgân și a creat legi stricte cu privire la ceea ce aveau voie să facă creștinii.
Claudius credea că soldații romani ar trebui să fie complet devotați Romei și, prin urmare, a adoptat o lege care îi împiedica să se căsătorească.
Sfântul Valentin a început să-i cunune pe acești soldați cu iubitele lor, în cadrul unor ceremonii creștine secrete și acesta a fost începutul reputației sale de a crede în importanța iubirii.
În cele din urmă, Valentin a fost descoperit și întemnițat pentru crimele sale împotriva lui Claudius. În timp ce era încarcerat, Valentin a avut grijă de ceilalți prizonieri, dar și de fiica oarbă a temnicerului său.
Legenda spune că Valentin a vindecat-o pe fată de orbire și că ultimul său act înainte de a fi executat a fost să-i scrie un mesaj de dragoste semnat „de la Valentin al tău”. Valentin a fost executat la 14 februarie 270.
Cum a apărut Ziua Îndrăgostiților
Abia peste 200 de ani mai târziu, 14 februarie a fost proclamată Ziua Sfântului Valentin. În acest moment, Roma devenise creștină, iar Biserica Catolică era hotărâtă să elimine orice păgânism rămas.
Un ritual păgân de fertilitate avea loc în fiecare an în luna februarie, iar Papa a abolit acest festival și a proclamat 14 februarie Ziua Sfântului Valentin, stabilind astfel această sărbătoare în calendarul catolic al sfinților.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Dragobete.Cum a luat naștere sărbătoarea
Poetul Chaucer, în Evul Mediu, a fost primul care a făcut legătura între Sfântul Valentin și dragostea romantică. Acesta a fost începutul tradiției iubirii curtenești, un ritual de exprimare a iubirii și admirației, de obicei în secret.
Acest obicei s-a răspândit în întreaga Europă și au apărut povești despre o Înaltă Curte a Iubirii, unde judecătoarele se pronunțau asupra problemelor legate de dragoste, la 14 februarie în fiecare an.
Istoricii cred că aceste întâlniri erau, de fapt, adunări în care oamenii citeau poezii de dragoste și flirtau.
Simbolurile Zilei Îndrăgostiților
Practica trimiterii de mesaje de dragoste s-a dezvoltat până la trimiterea de către oameni a unor felicitări speciale prin care își exprimau afecțiunea.
Aceste felicitări erau creații frumoase realizate manual de către expeditor și concepute individual pentru a arăta cât de mult îl iubeau pe destinatar. Scrisorile conțineau de obicei versuri sentimentale, proclamând frumusețea persoanei iubite și sentimentele profunde pe care expeditorul le simțea.
Felicitările de Sfântul Valentin erau decorate cu imagini ale lui Cupidon, inimioare și flori și erau împodobite cu dantelă și panglică. Aceste imagini sunt folosite și astăzi pentru a simboliza dragostea și sunt recunoscute în întreaga lume.
Ce este Ziua Îndrăgostiților în epoca contemporană
Deși Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în majoritatea țărilor, diferite culturi și-au dezvoltat propriile tradiții pentru această sărbătoare.
În unele părți ale lumii, Ziua Îndrăgostiților este observată ca o zi de exprimare a iubirii între membrii familiei și prieteni, mai degrabă decât cea a cuplurilor romantice, tocmai în ideea de a respinge o sărbătoare internațională.
Oricum ar sta lucrurile, iubirea merită celebrată în fiecare zi, iar dacă nu vrei să sărbătorești cu mare fast, ți-am pregătit câteva mesaje drăguțe cu care poți să îi faci ziua mai frumoasă partenerului tău de viață. Totodată, nu trebuie să uiți de prietenii tăi care poartă numele Sfântului Valentin.
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților
La mulți ani de Valentine’s Day pentru cea mai specială persoană din viața mea.
Ești totul pentru mine. La mulți ani de Valentine’s Day!
Este doar o zi din an, dar ar trebui să știi că te iubesc în fiecare zi și în fiecare moment.
Cu cât petrecem mai mult timp împreună, cu atât ne îndrăgostim mai mult unul de celălalt. La mulți ani de Valentine’s Day!
Pentru iubitul meu – nu am știut niciodată ce este dragostea până nu te-am întâlnit pe tine.
La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților pentru cea mai frumoasă femeie pe care o cunosc.
La mulți ani de Valentine’s Day pentru cea mai importantă femeie din viața mea.
Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. Obiceiuri pe 24 februarie
Nu mi-a plăcut niciodată Ziua Îndrăgostiților, apoi te-am întâlnit pe tine și am înțeles despre ce este vorba.
Îți mulțumesc că ai adus atâta dragoste, bucurie și aventură în viața mea. Te iubesc.
Încă mă faci să râd. Încă îmi dai fluturași. Și încă mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!
Sunt atât de norocoasă să fiu îndrăgostită de cel mai bun prieten al meu.
Când ne-am întâlnit, am știut că vreau să petrec fiecare Zi a Îndrăgostiților cu tine. Ești persoana mea și nu știu ce m-aș face fără tine. La mulți ani de Valentine’s Day!
Cele mai frumoase mesaje de Valentine’s Day
Tu ești motivul pentru care sunt cine sunt astăzi. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru familia noastră. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților, dragostea mea!
Pentru cea mai uimitoare femeie pe care am norocul să o numesc soția mea, La mulți ani de Valentine’s Day.
În fiecare zi în care mă trezesc lângă tine simt că e Ziua Îndrăgostiților.
Ești cel mai bun prieten al meu și sprijinul meu în viață. Îți mulțumesc pentru tot ce faci și pentru felul în care mă iubești. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!
Tu ești raza mea de soare. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților, iubito!
Poate că am împărțit o mulțime de Zile ale Îndrăgostiților, dar asta nu înseamnă că mă voi plictisi vreodată să îți spun cât de mult te iubesc
La mulți ani de Valentine’s Day – plănuiesc să fac ziua la fel de specială cum ești tu pentru mine
Sper să te pot face la fel de fericit cum mă faci tu pe mine.
Chiar și după atâta timp, încă îmi iei răsuflarea. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților.
Niciodată nu am crezut că mă pot îndrăgosti atât de tare de tine.
Îți mulțumesc că mi-ai arătat ce înseamnă dragostea adevărată. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților.
Fiecare aventură, mare sau mică, vreau să o împărtășesc cu tine. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților.
Știi că pentru mine nu înseamnă nimic ziua asta. În schimb, tu ești totul pentru mine și asta e suficient. Te iubesc!
Nu mă pricep la cuvinte, asta și pentru că mă blochez mereu când te văd. Nu știu cum și de ce m-ai ales pe mine, dar îți sunt recunoscător că mă iubești. La mulți ani de ziua îndrăgostiților!
Te vreau lângă mine pentru toată viața și nu e o declarație de iubire, ci o propunere. Ce zici? La mulți ani de Sfântul Valentin!
Mesaje pentru persoana iubită de 14 februarie
- Ai încredere în mine fără să te întrebi și iubește-mă fără teamă. Voi fi mereu acolo pentru a te susține. La mulți ani, iubirea mea!
- Fiecare moment petrecut cu tine a fost, este și va fi special. Îți doresc o Zi a Îndrăgostiților fericită.
- Iubește-mă și nu te întreba de ce. Suntem perfecți împreună. La mulți ani de Valentine’s Day.
- Tu însemni întreaga lume pentru mine și vreau să-mi fi alături până în ziua în care voi muri. Te iubesc, dragul meu soț!
- Tu îmi faci viața mai fericită și mai luminoasă în fiecare zi. Te aștept diseară acasă la cea mai romantică întâlnire de Valentine’s Day! Promit că nu vei regreta.
- Tu ești persoana care mă face să zâmbesc și îmi dă energia necesară pentru a trece de fiecare zi dificilă. La mulți ani, iubito!
- Te iubesc și acest lucru este ceva ce nu pot spune suficient. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților.
- Tu m-ai învățat cum să iubesc și să împărtășesc în moduri în care nu am știut niciodată cum. Îți mulțumesc pentru dragostea ta necondiționată.
- Dragostea mea pentru tine nu poate fi exprimată în cuvinte, așa că îți voi arăta în seara asta ce simt pentru tine. Vino mai devreme acasă. Te așteaptă o surpriză!
- Pentru mine, ești femeia perfectă și întotdeauna pui pe toată lumea înaintea ta. Apreciez tot ce faci pentru mine și pentru cei din jur. Te iubesc pentru că exiști!
- Am fost binecuvântat să găsesc o femeie atât de unică și talentată ca tine. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților!
- Pentru cea mai atentă și grijulie femeie din viața mea, vreau să-ți ofer totul.
- Ocupi cel mai mare loc în inima mea și nu aș ști ce să fac fără tine.