Nunta la români. Principalele tradiții, obiceiuri și superstiții

Potrivit unor legi nescrise, păstrate din moşi-strămoşi, nunţile sunt cam la fel în general. Iar superstiţiile stau la loc de cinste, spre deliciul sau disperarea mirilor! Dar datinile neaoşe sunt pe cale de dispariţie, noi obiceiuri, împrumutate de pe alte meleaguri, luându-le locul. Cum mai e o nuntă în ziua de azi?

Nuntă cu dar sau o petrecere de pomină? Cât mai mulți nași sau o singură pereche și bună? Se mai cere mâna vitoarei mirese de la părinți sau e un obicei desuet, deloc instagramabil? Principalele tradiții, obiceiuri și superstiții sunt cunoscute în mare parte. Dar câte dintre ele mai contează cu adevărat?

Ce înseamnă nunta la români

Poate cea mai interesantă superstiţie împrumutată, devenită laitmotiv și în nunta la români, vine de la englezi. Și obligă mireasa să poarte neapărat Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru’ pentru a-i merge bine. Sunt întrebări la care vom încerca să dăm răspuns în cele ce urmează. Și hai să descoperim împreună cum e nunta la români azi.

Ceva vechi…

Pe vremuri, părinţii se ocupau de organizarea nunţii. Și asta tocmai pentru a fi siguri că tradiţiile se respectă cu sfinţenie. Numai că, azi, tinerii preferă să se ocupe de toate cele, tocmai pentru a evita anumite obiceiuri. Şi iată câteva aspecte, unele dintre ele uitate deja, ale nunţii româneşti autentice.

În primul rând, se presupune că, înaintea nunţii propriu-zise, mirele a fost în peţit, la părinţii miresei. Iar aceștia şi-au dat acordul şi binecuvântarea. Următorul pas este tocmirea naşilor. Căci naşul este cel mai important personaj, tronând chiar deasupra miresei.

Alegerea naşilor, este deosebit de importantă. Și nu pentru obligaţiile materiale, precum suportarea cheltuielilor cu voalul şi parura miresei, a lumânărilor şi a slujbei religioase. Ci, mai degrabă, pentru datoria de a-i călauzi pe miri în viaţă. Pentru tocmirea naşilor, mirii merg la ei cu ploconul. Dacă naşii acceptă să cunune, vor primi ploconul. Dacă nu, vor refuza.

Ia-ţi, mireasă, ziua bună!

Cine nu-şi doreşte o nuntă ca-n poveşti, care să ţină 3 zile şi 3 nopţi? De fapt, de aşa ceva au avut parte străbunicile noastre. Și se mai bucură încă fetele de prin zone în care modernismul nu şi-a făcut loc. Conform tradiţiei, seara de vineri dinaintea nunţii reprezintă petrecerea miresei. Acum se adună la masă toată familia, prietenii şi cunoscuţii.

A doua zi, toată lumea contribuie la gătirea bradului, pe care mai apoi îl joacă în curtea fetei, în semn de bunăstare şi belşug. După aceea, viitoarea mireasă este gătită în costum popular. Și merge să ia apă de la cea de-a treia fântână spre răsărit, cu o găleată împodobită cu flori, însoţită de alai şi lăutari. Aici, scoate apă de 3 ori şi, de fiecare dată, stropeşte însoţitorii cu un mănunchi de busuioc.

Odată întorşi în curtea miresei, nuntaşii încing o horă cu strigături, în vreme ce mireasa trece pe la fiecare şi le prinde în piept florile de nuntă. Există încă regiuni unde se fac mici scenete, unde personajele principale sunt socrii, naşii şi mirii.

În cea de-a treia zi, de dimineaţă, înaintea nunţii propriu-zise, naşa, împreună cu soacra mică ajută mireasa să se îmbrace. Naşa îi prinde miresei voalul în păr, în timp ce lăutarii cântă „Ia-ţi, mireasă, ziua bună’, o melodie simbol al plecării din casa părintească. La ieşirea din casă, se rupe turta deasupra capului miresei. Apoi se împarte celor prezenţi. Se spune că aduce noroc celor care mănâncă din ea, obiceiul păstrându-se din Roma antică.

Ginerică are rolul lui

În dimineaţa nunţii, ginerele, împreună cu unul dintre fraţi, trebuie să împodobească şi el bradul. Căci este simbol al tinereţii veşnice şi al belşugului viitoarei familii. Chiar şi acum, obiceiul bărbieritului mirelui se păstrează cu sfinţenie. Căci reprezintă trecerea flăcăului în rândul bărbaţilor.

Un prieten apropiat al mirelui îl bărbiereşte simbolic pe acesta, în vreme ce, la ea acasă, mireasa e gătită de naşă. Mirele trebuie să ţină sub picior banii cu care urmează să-şi plătească bărbieritul. Iar lăutarii şi ceilalţi invitaţi încearcă să i-i fure. Mirele trebuie să apere banii cu îndârjire, pentru a fi considerat bărbat în rândul lumii. După acest ritual, mirele pleacă la naşi. Apoi, împreună cu aceştia, merge la mireasă. Mireasa va sta ascunsă până când mirele o va găsi, o va lua şi vor merge împreună la biserică.

Hai la hora mare!

Duminica dimineaţa, după ce vorniceii i-au anunţat, nuntaşii sosesc, fiind întâmpinaţi cu vin, pâine şi sare. Deşi acum, din motive pragmatice, nunţile au loc de obicei sâmbăta, în trecut această zi aducea ghinion. Prin urmare, cea mai potrivită zi pentru oficierea căsătoriei religioase a rămas duminica, după Sfânta Liturghie de la biserică.

Acestea fiind spuse, urmează petrecerea mult aşteptată, cu masa, dansul şi felicitările de rigoare. Soacra mare îi invită pe miri să intre, le prinde un ştergar din borangic pe după gât, apoi îi serveşte cu bomboane şi vin, atât pe ei, cât şi pe restul nuntaşilor. În timpul petrecerii, naşilor li se oferă cadouri din partea miresei.

Credeai că asta e tot? Ei bine, nu e aşa. Înspre zorii zilei, se obişnuieşte strigarea darului de către şeful tarafului. Dar nunta nu se încheie până când naşa nu scoate voalul de pe capul miresei. Și îi pune în loc un batic sau o eşarfă, marcând astfel trecerea fetei la statutul de femeie măritată. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite.

La fel de interesant este şi dansul găinii, pentru unii un obicei dezgustător. Bucătarul aduce o găină friptă, ornată în fel şi chip, pe care naşul trebuie să o răscumpere. Acesta e momentul în care nunta se încheie, însă distracţia continuă în serile următoare.

Ceva nou…

Poate ai impresia că ce se înţelege azi prin nuntă e mult mai stilat şi cu bun gust? Îţi voi spune ceva: nimic nu e nou sub soare. Binecunoscuta petrecere a burlacilor, eveniment pe care îl considerăm occidental, e un obicei străvechi. Pe vremuri se chema fedeleşul. Și se ţinea în seara dinaintea nunţii, la casa miresei, unde participau toţi tinerii apropiaţi viitorului cuplu. Era o petrecere, ca şi azi, cu multă băutură, dans şi distracţie.

Dacă înainte vorniceii scuteau organizatorii nunţii de o cheltuială în plus, astăzi invitaţiile reprezintă o adevărată bătaie de cap. Un alt accesoriu nou, nelipsit la nunţile cu pretenţii de azi, sunt aşa-numitele mărturii’. Sunt mici simboluri ale evenimentului, pe care invitaţii să le ia ca amintire.

Locurile la masă sunt marcate cu cartonaşe inscripţionate cu numele invitaţilor, alături de care se află plicurile pentru dar. Căci nu se cade să se mai strige darul ca pe vremuri! Ba mai mult, astăzi nunţile se fac mai mult de plăcerea de a împărtăşi bucuria evenimentului cu cei dragi, fără cadouri şi pretenţii, ci doar ca simple petreceri. Excentricii, cei cu posibilităţi materiale, obişnuiesc chiar să doneze banii primiţi în scopuri caritabile.

S-a furat mireasa!

Numai din sânul unui neam pus mereu pe şotii putea să se nască un astfel de obicei. De altfel, nici nu are loc în toate regiunile ţării. Furatul miresei e o tradiţie oarecum nouă. Și are loc undeva, în jurul miezului nopţii, fiind urmat de răscumpărarea miresei. Se spune că dacă mireasa a fost furată înainte de ora 12 va fi răscupărată de către naş. Iar dacă a fost furată după miezul nopţii o va răscumpăra mirele.

Mai nou, la nunţile din Capitală, miresele furate sunt duse la Arcul de Triumf. De cele mai multe ori, spre hazul invitaţilor, mirele este pus să îndeplinească diverse sarcini înainte de a-şi recupera jumătatea. Nici tortul miresei nu e un obicei de când lumea. Pe vremuri, colacii erau la putere. Acum însă, momentul tăierii tortului în nunta la români este plin de fast, cu multe flori, baloane, confetti şi chiar focuri de artificii. Acesta trebuie tăiat neapărat de ambii parteneri. Iar prima bucăţică şi-o oferă reciproc, ca semn al pornirii pe un nou drum împreună, uniţi pentru totdeauna.

Ceva împrumutat

Respectând tradiţia, nu e mireasă pe lumea asta care să nu primească ceva cu împrumut pentru ziua cea mare, un obiect de mare valoare sentimentală. De obicei, fetele primesc voalul unei femei care a avut o căsnicie fericită, un colier cu valoare sentimentală, o brăţară, o pereche de cercei… Însă, ca să aibă parte de noroc, mireasa trebuie să înapoieze obiectul după nuntă.

Conform tradiţiilor de pe alte meleaguri, pe care ne-am permis să le preluăm şi noi doar pentru a face nunţile mai frumoase, mirele alege o floare din buchetul miresei pe care şi-o pune la butonieră. La fel ca şi cavalerii de altădată, care purtau culorile iubitei pentru a-şi arăta iubirea.

Cât despre aruncatul buchetului miresei, e tot un obicei împrumutat. Dar face deliciul invitaţilor, mai ales când se dă bătălia pentru a-l prinde de către domnişoarele prezente. Dar vine şi rândul cavalerilor să se amuze copios, atunci când mirele scoate cu dinţii jartiera miresei şi o aruncă spre cei necăsătoriţi. Băiatul care o va prinde, va fi următorul mire. Şi cea mai interesantă superstiţie împrumutată, devenită laitmotivul oricărei nunţi de azi, vine de la englezi. Și obligă mireasa să poarte neapărat Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru’ pentru a-i merge bine.

Ceva albastru

Culorile au şi ele rolul lor la nunţi. Elementul „albastru’ reprezintă fidelitatea şi puritatea unui cuplu, motiv pentru care este adesea foarte discret. Obiceiul îşi are originea în Israelul antic. Unde mireasa purta o panglică albastră în păr, în semn de fidelitate. Cum jartiera simbolizează misterul şi virginitatea, evreii cred că acesta trebuie să fie acel ceva albastru al unei mierese la nuntă. Şi cam aşa se şi face astăzi.

Dar ştiai că nu dintotdeauna culoarea rochiei de mireasă a fost albul? Înainte vreme, fetele se îmbrăcau cu o rochie nouă şi atât. Totul a pornit de la Regina Victoria, care a ales albul pentru rochia ei de mireasă, pe la 1840. Dar miresele de azi sunt mai nonconformiste şi îşi aleg diverse culori, care mai de care mai interesante. Superstiţioşii evită orice combinaţie de roşu cu alb la nuntă, căci semnifică, sânge, răni şi bandaje.

Superstiţii mereu la modă

În ceea ce privește nunta la români, superstițiile au loc de cinste. Se crede că aduce noroc să vezi un coşar în ziua nunţii, miei, păianjeni, pisici negre sau curcubeul. Dar, dacă vezi un călugăr, o măicuţă, un porc, o şopârlă sau auzi un croncănit de cioară e semn rău.

Dacă nuntaşii vorbesc despre căsătorie după apusul soarelui, ginerele o va înşela pe mireasă. Aduce ghinion să te căsătorești în ziua ta de naștere sau după asfințit. Iar dacă mirele scapă pe jos verigheta la ceremonie, căsătoria este blestemată. Că veni vorba de verighete, acestea nu trebuie să fie făcute din aur combinat, pentru că înseamnă despărţire. Orice model cu dungi perpendiculare pe verighetă aduce ghinion.

Dacă mirele vede rochia de mireasă înainte de a intra în biserică, va avea o căsnicie nefericită. Dacă o lumânare se stige în timpul slujbei, mirii vor fi nefericiţi. Dacă mireasa scapă buchetul din mână, se va despărţi. Dacă patul nupţial va fi pregătit de o fată virgină, cuplul va avea parte de o viaţă amoroasă împlinită. Primul dintre miri care adoarme în noaptea nunţii acela va și muri primul.

Dar se crede că e de bine să plouă în ziua nunții, căci e semn de belșug. Totuși, e de preferat să iasă și soarele, ca să apară curcubeul, în semn de noroc și prosperitate. Și dacă ții neapărat să te cununi la o biserică sau mânăstire cu cimitir, ai grijă să nu-ți apară în fața ochilor un mormânt deschis, un călugăr sau vreo măicuță. E posibil să rămâi văduvă înainte de vreme.

Tot din același motiv e de evitat să apari singură în pozele în care ești îmbrăcată mireasă. Foarte important este să afli din vreme și dacă nașa este sau nu însărcinată. Dacă e gravidă la nuntă, vei avea o căsnicie grea. Se spune că nunțile făcute în ani bisecți sunt încărcate de ghinioane.

Superstiții legate de accesorii

Perlele sunt strict interzise, dacă vrei să nu aibă parte de lacrimi. E foarte importantă și alegerea încălțărilor pentru marele eveniment. Pantofii trebuie să nu fie decupați la vârf, ca să nu iasă norocoul printre degete. Și, mai mult, nu ai voie să-i schimbi pe parcursul nunții, căci vei divorța. Dacă ai prietene care vor să se mărite, lasă-le să-și scrie numele pe talpa pantofului, înainte să mergi la altar. Dar ai grijă să nu se ia scrisul, că le aduce ghinion.

Ai grijă să pășești cu dreptul la ieșirea din casă și să arunci o privire pe furiș în oglindă. Dar nu te întoarce, orice s-ar întâmpla. Un bănuț în pantof îți asigură bogăția. Nu proba voalul înainte de nuntă. Dar e bine să-l împrumuți de la o femeie care are o căsnicie fericită. Dacă ai ratat șansa de a călca mirele pe picior în timpul slujbei, mai ai o șansă să-l domini, dacă ieși prima din biserică.

E semn rău dacă-ți pică voalul sau dacă scapi verigheta pe jos. Evită calele din decorul de nuntă și, mai ales, din buchetul miresei. Nu pune pe jos florile de la nuntă, în fața voastră, atunci când faceți poze, căci vă veți despărți. Se crede și că va muri primul dintre miri cel a cărui lumânare de cununie se stinge prima.

Luna mai e cu ghinion?

Există în popor o credinţă veche, potrivit căreia căsătoriile legate în luna mai nu ar fi de durată. Și nu aparține doar poporului român. Totuși, credincioșii nu ar trebui să se teamă. Căci această lună este patronată de cei mai iubiți sfinți protectori ai căsniciilor și ai familiei, Andronic și Iunia, pe 17 mai, și Constantin și Elena, pe 21. Fețele bisericești consideră aceste date chiar benefice pentru cununie. Mai mult decât atât, potrivit credinței ortodoxe, Taina Cununiei oficiată în biserică protejează mirii oricum.

Pe de altă parte, englezii cred că luna mai le aduce ghinion nu doar celor ce se căsătoresc, ci şi celor născuţi în ea. Toate temerile par să-şi aibă originea în vremurile vechilor romani. Însuşi Ovidiu scria: „Acea vreme nu e de bun augur pentru mariajul văduvei sau al virginei. Cea care se căsătoreşte atunci, nu va rămâne mult nevastă’. Printre păgâni circula o altă zicală: Căsătoreşte-te în luna mai şi o să regreţi acea zi’.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și Ce semnifică Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei