Obiceiuri care te ajută să scapi de stres

 Barba Mirela
.

Obiceiuri care te ajută să scapi de stres se recomandă a fi introduse în rutina zilnică. În vremuri în care viața ni se derulează haotic, oricât de organizați am fi, stresul pune stăpânire și pe cei mai echilibrați dintre noi. Iar consecințele nu sunt tocmai promițătoare pe termen lung. Așa că nu ezita să-ți faci obiceiuri care te ajută să scapi de stres.

Ai putea crede că agitația și supărarea rănesc doar sufletul. Numai că lasă urme din cap până-n picioare, din inimă până la piele. Stresul te poate face să suferi de boli la care nici nu te-ai gândi. Și am ajuns în situația în care avem nevoie de obiceiuri care te ajută să scapi de stres.

Cum te îmbolnăvești „pe fond nervos'

Până să-și facă loc în vocabularul uzual cuvântul stres, lumea obișnuia să spună că suferă „pe fond nervos'. Și mulți considerau astfel de trăiri un moft. Căci boala-i boală. Și nu apare așa, doar pentru că ți-ai pierdut locul de muncă, că ești înglodat în datorii sau pentru că-ți petreci la serviciu, în detrimentul familiei, cea mai mare parte din zi. Cel mult o iei razna, în astfel de situații, și ai de-a face cu psihiatrul, nu ai cum să faci bube sau cancer din așa ceva. Oare? Iată că ideile preconcepute au fost demontate în timp.

Stresul face ravagii în organism. Iar când suntem supuși la situații tensionate vreme îndelungată, riscăm să ne îmbolnăvim grav. Imunitatea scade, devenim vulnerabili în fața infecțiilor. Facem alergii, avem probleme digestive, slăbim sau ne îngrășăm prea mult. Nu ne mai putem concentra, memoria nu-și mai face treaba, nu mai putem dormi. Suntem mai nervoși, depresivi și mereu obosiți.

De aici până la instalarea unor boli cronice precum diabetul, bolile cardiovasculare, hepatice, biliare, până la crize cardiace și atacuri cerebrale, nu mai e decât un pas. Principalele riscuri generate de stres şi alimentaţia nesănătoasă sunt cele legate de apariția diabetului sau bolilor metabolice, inflamațiilor digestive, ulcerului gastric, dischineziei biliare, hipertensiunii arteriale, sindromului de oboseală cronică și chiar a cancerului. Mai mult, epuizarea cauzată de stres poate duce și la infertilitate, la imposibilitatea de a aduce pe lume propriii copii.

Stresul poate ucide

În condiții de stres, organismul încearcă să se apere, trimițând adrenalină către inimă și crește numărul de leucocite, fapt ce duce inflamația arterelor. Când acestea sunt deja îngustate, se pot produce cheaguri de sânge, care pot declanșa un infarct sau un accident vascular cerebral. Statisticile realizate de Liga Română de Sănătate Mintală arată că un român din zece este afectat de stări specifice depresiei.

Somnul tulburat, de proastă calitate, puţin, mult sau fragmentat e printre cele mai supărătoare cauze ale unor boli ascunse. Deși tratată cu mare indiferenţă, insomnia este corelată cu multe afecțiuni. Oamenii care dorm prost sunt mai graşi, fumează mai mult, consumă mai mult alcool, comparativ cu cei al căror somn este normal.

Ulcerul şi boala depresivă sunt adesea asociate cu tulburarea somnului, ca şi apneea, afecţiunile cardiace, alergiile și astmul. Până și pielea suferă din cauza stresului. Psoriazisul este o boală cronică de piele, ale cărei cauze nu sunt cunoscute. Un lucru este cert, însă: stresul, depresia, traumatismele se numără printre factorii care o declanșează.

Obiceiuri care te ajută să scapi de stres

Dat fiind că stresul face parte din cotidian, e cazul să ne obișnuim cu el. Trebuie să-l recunoaștem, să-l acceptăm și să ne străduim să ne detașăm, pe cât posibil. Și aici intervin anumite obiceiuri care te ajută să scapi de stres.

Petrece mai mult timp în familie și cu apropiații

Oricât de morocănos ai fi, familia și persoanele apropiate te acceptă oricum. Și îți sunt alături la bine și la greu. Așa că nu ezita să petreci cât mai mult timp în preajma lor. Un studiu realizat în 2019, a arătat că tinerii care nu beneficiază de sprijinul celor dragi sunt mai depresivi, singuratici și acumulează stres. Prezența apropiaților este foarte importantă pentru sănătatea mintală. Iar atunci când nu ai prea multe persoane de încredere în preajmă, e bine să apelezi la grupurile de sprijin sau la specialiști.

Conectează-te cu lumea

În cazul în care poate nu ai prieteni sau nici membrii familiei nu mai sunt, implică-te în tot ceea ce înseamnă contactul cu oamenii. Oferă-te chiar să faci voluntariat. S-a dovedit că cei care ajută alți oameni sunt mai toleranți și mai empatici. Își acceptă mai ușor condiția și trec mai ușor peste stres. Chiar nu e greu să faci o faptă bună în fiecare zi.

În plus, nu e deloc rău să socializezi. Fie că petreci timp cu un grup de colegi, fie te înscrii într-un club, orice activitate în grup te ajută să te relaxezi și să scapi de stres. În plus, cei din anturaj te pot ajuta să găsești soluții la problemele care te frământă. E drept că atunci când ești stresat ai prefera mai degrabă să te izolezi. Dar e cea mai proastă alegere.

Ține un jurnal

Poate părea desuet, însă scrisul zilnic într-un jurnal reduce stresul, alungă anxietatea și emoțiile negative. Scrisul de mână este terapeutic. Și te ajută să scapi de depresie. Cei care au printre obiceiuri care te ajută să scapi de stres scrisul într-un jurnal au calitatea vieții ridicată. Sunt mai atenți la nevoile lor și ale celorlalți.

În plus, scrisul te ajută să-ți descarci sufletul, să-ți detensionezi mintea. Nu trebuie să fii talentat ca să-ți înșiruiești trăirile pe hârtie. Scrie orice îți trece prin cap. Lasă gândurile să curgă. Fie că scrii pe o coală albă, fie într-un carnețel, fie chiar într-un document pe computer, scrisul te ajută să te eliberezi de stres.

Petrece cât mai mult timp în natură

Plimbările lungi în natură reduc substanțial stresul. Ori de câte ori ai ocazia să treci printr-un parc, printr-o grădină botanică, pe lângă o pădure, pe marginea unui lac, nu ezita să te faci câțiva pași și să respiri aerul curat. Chiar și numai 10 minute petrecute zilnic în natură îmbunătățesc substanțial starea psihică. Drumețiile montane și nopțile petrecute în camping sunt adevărate medicamente antistres.

Dăruiește-ți momente de răsfăț

E imperios necesar să găsești câteva clipe numai pentru tine. Oricât de ocupat ți-ar fi programul. Câteva clipe în care să te răsfeți, să faci ceva ce-ți place cu adevărat fac minuni. Dacă nu ai timp să mergi la salon, pregătește-ți o baie parfumată, pune-ți muzica preferată, citește o carte bună. Bucură-te de moment și uită de griji!

Lumânările parfumate și dufuzoarele de uleiuri aromatice sunt accesorii de nelipsit. Printre aromele calmante se numără lavanda, trandafirul, bergamota, mușețelul, neroli, lemnul de santal, ylang-ylang, florile de portocal.

Exersează respirația profundă

Stresul afectează sistemul nervos simpatic. Și transpune organismul în starea de alertă. Ca și cum ar urma să se întâmple ceva periculos. Astfel, hormonii de stres duc la simptome fizice precum accelerarea bătăilor inimii, respirație alertă și constricția vaselor de sânge. Exercițiile de respirație activează sistemul nervos parasimpatic și controlează starea de relaxare. Respirația profundă te ajută să-ți conștientizezi corpul, să-i controlezi ritmul. Când respiri profund pe nas, plămânii se umflă la maximum, iar abdomenul se extinde. Toate acestea ajută inima, oferindu-ți relaxare și calm.

Râzi cu poftă!

Simțul umorului este cel mai bun leac. Chiar dacă nu-ți prea vine să faci haz de necaz, străduiește-te să râzi cât mai mult. Atunci când râzi, îți reîncarci bateriile și pui stresul pe fugă. Citește bancuri, glume, anecdote, uite-te la comedii și filmulețe amuzante. Chiar dacă vei râde forțat la început, e un pas înainte. Apoi, lasă-te purtat de val și râzi în hohote, din toată inima.

Fă cât mai multă activitate fizică

Să fii activ fizic e poate cel mai greu. Dar mișcarea este esențială pentru menținerea stării de sănătate. În timp ce faci mișcare, creierul alungă toate gândurile rele și toate emoțiile negative. Orice formă de activitate fizică este un remediu antistres. Căci îți eliberează endorfinele și îți dă energie și stare de bine. Așa că ieși la plimbare, dansează, grădinărește, mergi cu bicicleta, înoată, ridică greutăți, fă curățenie sau orice altceva ai chef. Ședinețele de gimnastică aerobică, practicate de două ori pe săptămână, reduc substanțial nivelul de stres.

Meditează sau roagă-te

Prin meditație, îți concentrezi atenția asupra liniștii și astfel scapi de tot ce te stresează. Meditația aduce calm, pace interioară și ajută sănătatea fizică și mintală. Poți practica orice tip de meditație crezi că ți se potrivește. Sunt o sumedenie de tehnici recomandate. Și poți medita fie în liniștea propriului cămin, fie când te plimbi sau când te afli în drum spre serviciu. Iar rugăciunea este o formă de meditație. Dacă simți că te ajută mai mult, încearcă și această variantă.

Treburile casnice sunt obiceiuri care te ajută să scapi de stres

Există tehnici fizice de contracarare a stresului prin detensionarea corpului: sport, masaj, dans sau chiar curățenia casei. Simplele activități casnice pot lupta cu depresia și îmbunătățesc sănătatea mintală. Dar numai când sunt realizate cu atenție și prezență. Ajută la eliberarea de endorfine și contribuie la creșterea puterii de concentrare sau la recăpătarea senzației de control.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Princeton în cadrul programului The Psychology Behind Cleanliness, în 2011, cei care trăiesc în medii aglomerate au niveluri mai ridicate de cortizol. Este un hormon eliberat în sângele unei persoane din glanda suprarenală, adesea ca răspuns la stres. Ce legătură are asta cu curățenia casei? Ei bine, casa curată, ordonată, aduce bunăstare fizică și mintală.

Când curățarea casei se face cu atenție și implicare, beneficiile nu întârzie să apară. Conform specialiștilor, datorită efortului fizic se eliberează endorfine, crește puterea de concentrare, se recăpătă senzația de control și se îmbunătățește starea de spirit și chiar și relațiile cu cei din jur.

Crește puterea de concentrare

Un spațiu aglomerat face mai dificilă concentrarea asupra unei anumite sarcini. Deoarece cortexul vizual al unei persoane este copleșit de toate obiectele irelevante din cameră. Lucruri precum documentele și plicurile de facturi nedeschise sunt problematice. Căci dau senzația de dezordine și amintesc constant de lucrurile amânate.

Îmbunătățește relația de cuplu

Același studiu menționat a analizat modul în care 30 de cupluri au vorbit despre casele lor. Cei care își descriu spațiile de locuit ca fiind „aglomerate' sau s-au plâns de „proiecte neterminate' sufereau în procent mai mare de depresie și oboseală decât cei care și-au descris casele ca fiind „liniștitoare' . De asemenea, s-a descoperit că cei care trăiesc în medii aglomerate au afișat niveluri mai ridicate de cortizol.

Spălatul vaselor și gătitul țin loc de meditație

Un alt studiu din cadrul aceluiași program a arătat că oamenii care atenți la activitățile casnice au raportat o reducere cu 27% a nervozității, anxietății, împreună cu o îmbunătățire cu 25% a „inspirației'. Spălarea atentă a vaselor înseamnă să faci acest lucru în mod contemplativ, prin inhalarea parfumului lichidului de spălat vase și bucurându-te de senzația de apă caldă pe mâini. Când te implici conștient în activități planificate, de rutină, rezultatul îți ridică stima de sine și îți validează poziția de putere.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: healthline.com, mayoclinic.org, nhs.uk,

Citește și Cum scapi de dependența de telefonul mobil

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton