Element cheie al amenajărilor interioare, scaunele sunt unele dintre piesele de mobilier care au trecut testul timpului. Se găsesc în diferite forme, culori, materiale și design, însă nu lipsesc din nicio casă modernă, mai ales dacă proprietarii vor să fie întotdeauna pregătiți pentru seri liniști în familie sau petreceri alături de prieteni. Aceste accesorii au un important rol decorativ și pot aduce un plus de valoare unei încăperi, dar sunt și printre cele mai utile obiecte din locuința ta. Totuși, fiecare cameră are propriile necesități, așa că un scaun de bucătărie nu se va potrivi și în dormitor. Descoperă mai departe câteva tipuri de scaune stilate pe care le poți integra în casa ta.
Scaune de dining
Dacă vrei să obții o atmosferă călduroasă și primitoare în dining, scaunele tapițate îți vor modela zona așa cum îți dorești. Acestea se bucură întotdeauna de o atenție deosebită din partea designerilor de profil care încearcă să creeze piese extrem de elegante, dar și foarte confortabile. Pentru o încăpere stilată poți să alegi scaune din catifea de cea mai bună calitate care îmbină designul cu utilitatea și caracteristicile care te pot ajuta să-i oferi mai multă personalitate spațiului tău. Acest material are o rezistență foarte bună, se curăță și se întreține ușor. Scaunele tapițate prezintă o adevărată declarație de stil, ele pot fi mai înalte sau pot avea diferite forme care să aducă încăperii o notă de modernism.
Scaune de bar
În cazul în care ai amenajat un mic bar în living, poți să-i aduci mai mult rafinament cu ajutorul unor scaune cu picioare lungi, fără spătar sau cu un spătar de dimensiuni reduse. Acestea sunt ideale pentru colțul de relaxare al casei, dar totodată oferă și un aer stilat locuinței tale. Aceste tipuri de scaune pe care le găsești în diferite variante sunt potrivite și pentru bucătărie. Pot fi integrate în decor dacă ai o cameră generoasă, unde este amenajată și o insulă sau în cazul în care dispui de o bucătărie de tip open space și vrei să sporești gradul de confort.
Scaune de relaxare
De regulă, aceste tipuri de scaune sunt opționale într-o locuință și pot fi alese în funcție de nevoi sau preferințe. Însă, am putea spune că sunt indispensabile într-o casă stilată deoarece au un aspect estetic deosebit. Scaunele de relaxare se regăsesc în topul celor mai căutate piese de mobilier pentru că oferă un confort ridicat. În ceea ce privește materialele cu care sunt tapițate, cele mai îndrăgite de către utilizatori sunt pielea ecologică și naturală, dar și stofa. Toate aceste modele oferă suport de sprijin pentru spate și brațe, iar multe dintre ele vin în plus și cu sprijin pentru picioare.
Scaune lounge
Am putea foarte bine să le încadrăm tot în categoria celor de relaxare, pentru că sunt destinate tot confortului, doar că scaunele lounge diferă în mod special prin designul scandinav. Acestea pot face din casa ta un loc cât mai plăcut, nu doar pentru tine, cât și pentru cei care te vizitează și sunt admiratori de frumos. Scaunele lounge se găsesc într-o multitudine de modele, din diverse materiale și în tot felul de culori. Unele dintre acestea, ca de exemplu cele confecționate din ratan, se potrivesc de minune pe terasă, fie că locuiești la casă, fie că vrei să-ți amenajezi balconul la bloc.
Pe piață există o gamă variată de scaune, așa că ai de unde alege câteva piese potrivite pentru locuința ta. Forma scaunelor reprezintă cel mai important element de diferențiere atunci când vorbim de stil, următorul factor important fiind materialul. Chiar dacă multe persoane nu le oferă atenția de care au nevoie, aceste piese de mobilier joacă un rol esențial în decorul casei, iar pe lângă aspectul estetic oferă funcționalitate și confort ridicat.