Anul trecut a fost unul greu, dar care ne-a învățat că trebuie să ne descurcăm și altfel. Majoritatea activităților au fost trecute în mediul online, și în acest fel s-a reușit ca totul să ne dea iluzia unei vieți aproape normale. Acum, lucrurile sunt mult mai bune, dar cu toate acestea, unele lucruri tind să se desfășoare tot în mediul virtual, pentru că avantajele sunt net superioare. Cel mai probabil și tu te-ai gândit să pornești o afacere, un magazin online, dar ai nevoie de mai multe detalii înainte de start. De aceea, avem pentru tine câteva informații de care ar fi bine să ții cont înainte de a trece la fapte, la creare magazin online.
Iti
fixezi obiectivele
Primul
lucru: stabilirea obiectivelor. Astfel, trebuie să analizezi care
este publicul țintă, potențialii clienți, care este obiectul de
activitate al magazinului tău online, de unde faci aprovizionarea,
ce știi despre concurență, prețurile tale și ale lor, și multe
altele. Apoi, pui la punct baza legală, un nume atrăgător și…
te pregătești de pasul următor.
Alegerea
unui nume de domeniu
Altfel
spus, trebuie să găsești un nume de domeniu care reprezintă un
fel de adresă pentru magazinul tău online. Recomandarea
specialiștilor este să mergi pe ceva simplu, dar de efect, pentru a
fi ușor reținută. Evident, numele de domeniu trebuie să fie unul
descriptiv pentru produse, deoarece acest lucru va contribui mult în
realizarea planului de marketing. Gândește-te bine: afacerea ta se
adresează strict clienților autohtoni sau vrei să te extinzi și
peste hotare? În primul caz, evident trebuie să alegi un domeniu
.ro, în timp ce la cea de-a doua variantă extensia .com este cea
mai căutată.
Pachetul
de găzduire web
Dacă
nu te pricepi prea bine la tot ce înseamnă ‘construirea’ unui
magazin în mediul online, află că trebuie că fișierele care
alcătuiesc site-ul trebuie găzduite pe un server. Prin urmare, vezi
ce pachet de găzduire alegi, pentru ca tu să ieși în avantaj,
prinde oferte speciale care te vor face să plătești mai puțin, în
fine, te descurci tu. În cazul în care ești complet depășit de
situație, reține că pachetul tău de găzduire web trebuie să
îndeplinească toate facilitățile: securitate, stabilitate și
performanțe.
Crearea
magazinului online
Aici
apar cele mai multe greșeli ale celor care vor să își pună la
punct o afacere în mediul virtual. La prima vedere, pare destul de
simplu, iar un site nu este chiar atât de dificil de creat. De
aceea, fie încearcă să se descurce singuri, fie apelează la
anumite cunoștințe. Din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de
simple, pentru că este vorba despre o afacere, una în care sunt
investite fonduri, și care vrei să îți aducă profit. De aceea,
cel mai bine este să apelezi la o firmă specializată de webdesign.
Desigur, la prima vedere va părea destul de scump, dar gândește-te
că sunt profesioniști și chiar știu ce fac.
Optimizarea
magazinului online
Această sarcină ar trebui să cadă tot în sarcina firmei de webdesign despre care ți-am amintit ceva mai sus, sau dimpotrivă, a alteia, care să tea jute să ai cât mai multe vânzări online, iar planul de marketing săm îți aducă profitul mult dorit. Optimizarea SEO făcută în mod profesionist te va ajuta să ai o mai bună vizibilitatea a magazinului tău virtual atunci când sunt folosite motoarele de căutare.
Cum
se face expedierea produselor și plata
Cu
siguranță vei avea parte de comenzi, așa că trebuie să
stabilești de la bun început modul în care produsele vor fi
expediate către clienți și, mai ales, modul în care se va face și
plata. De regulă, majoritatea optează fie prin intermediul poștei
clasice, sau prin servicii de curierat. Referitor la plată, în
aceste cazuri se face în sistem ramburs. Evident, tu alegi, pentru
că este vorba despre magazinul tău online, așa că poți alege
plata la livrare, sau chiar transfer bancar.
Promovare
online
Până
aici, toate lucrurile par bune și frumoase, ai lucrat ca la carte
dar totuși… ceva nu merge bine. Succesul pe care îl aștepți
pare să te ocoloească, și chiar nu înțelegi de ce. Răspunul
este unul foarte simplu: trebuie să te ocupi în mod profesionist de
promovarea online a magazinului tău virtual. În primul rând, ai
nevoie de un plan de marketing adecvat, pentru ca site-ul tău să
fie mult mai… vizibl. De aceea, este nevoie de o campanile de
promovare online puternică, iar pentru asta chiar ai nevoie de
profesioniști în domeniu. Ca și în cazul promovării clasice, și
aici trebuie să investești bani frumoși, dacă îți dorești și
rezultate pe măsură. Cea mai importantă regulă pe care trebuie să
o reții acum este aceasta: cu cât investești inteligent și așa
cum trebuie în promovare, cu atât veniturile tale vor crește. Prin
urmare, și aici este nevoie de bannere, link-uri, și alte mijloace
prin care lumea să afle despre magazinul tău virtual, să fie
tentată să vadă despre ce e vorba, și apoi să cumpere produsele
tale. Cel mai bine este să lași această treabă în sarcina
profesioniștilor, care vor ști cum să procedeze pentru a-ți aduce
clienții de care ai atât de multă nevoie.
După
cum vezi, deschiderea unui magazin online nu este chiar atât de
simplă pe cât pare. Cu toate acestea, ținând cont de vremurile în
care trăim, în care se spune că dacă nu ești în online, nu
exiști, trebuie să faci tot ce trebuie pentru reușita afacerii
tale! Nu renunța și cât de curând vei culege și roadele muncii
tale!