Companiile mici, mijlocii şi mari care lucrează în domeniul producţiei şi caută cele mai bune spaţii industriale de închiriat în Bucureşti au posibilitatea de a găsi soluţia la problemele lor – cele mai bune hale de producţie şi depozite – astfel încât să îşi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii. Totuşi, este bine de ştiut că, dacă nu sunt respectate şi întrunite anumite criterii, alegerea spaţiului industrial de închiriat poate conduce la un eşec.
Ce condiţii trebuie să întrunească spaţiul industrial de
închiriat în Bucureşti ales?
Indiferent dacă este închiriat
pentru depozitare sau producţie, spaţiul industrial de închiriat trebuie să
întrunească unele criterii, astfel încât investiţia să nu se dovedească una
inoportună. Accesul facil la spaţiul industrial, zona în care este amplasat şi
structura de rezistenţă a clădirii, precum şi suprafaţa dorită sunt numai
câteva din criteriile demne de luat în calcul. Cei care doresc să închirieze un
astfel de spaţiu trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:
· zona în care este amplasat spaţiul
industrial de închiriat trebuie să fie uşor accesibilă şi să dispună de
numeroase locuri de parcare pentru angajaţi şi pentru clienţi;
· infrastructura către drumurile
naţionale şi intrarea în incintă joacă un rol important în alegerea unui spaţiu
industrial de închiriat bun şi de aceea se vor lua în considerare distanţa
dintre depozitul companiei şi hala de producţie, precum şi distanţa până la
sediu;
· hala industrială de închiriat
trebuie să aibă dimensiunea şi înălţimea potrivită în raport cu activitatea
desfăşurată, iar temperatura din incintă este importantă atunci când firma care
închiriază aparţine unui domeniu de activitate care necesită temperatură de tip
refrigerare;
· construcţia halei de închiriat
trebuie să fie cât se poate de solidă şi pardoseala rezistentă, iar acoperişul
şi izolarea exterioară trebuie să fie executate corespunzător;
· nu în ultimul rând, sunt foarte
importante şi conexiunile la utilităţile necesare, la sprinklere, hidranţi şi
rampe hidraulice, precum şi la luminatoarele cu detectoare de fum şi la reţeaua
electrică şi de canalizare.
Citește și: Tips&tricks: descopera cum sa alegi cele mai bune spatii de inchiriat in Bucuresti!
Beneficiile închirierii unui spaţiu din cadrul unui parc
industrial
Cele mai bune variante de închiriere
de care pot dispune companiile care au nevoie de spaţii industriale de
închiriat sunt cele din incinta unui parc industrial din capitală. Avantajele
sunt numeroase şi includ dotarea incintelor moderne cu toate facilităţile,
generozitatea spaţiului şi posiblitatea de extindere. În plus, în cadrul unui
astfel de parc industrial se garantează serviciile de mentenanţă a clădirii, ce
includ iluminatul exterior, asigurarea întregii clădiri, deszăpezirea pe timp
de iarnă şi lista poate continua.
Găsirea unui spaţiu industrial de
închiriat nu se face bătând din palme. Poate fi nevoie de mai multe zile de
căutare sau chiar săptămâni, în funcţie de perioada când se doreşte începerea
activităţii şi de cât de grăbiţi sunt reprezentanţii companiei. Cert este că oferta
online este disponibilă oricui şi la orice oră pentru a fi vizitată virtual.